În filme, când personajului îi moare cineva drag, i se spune să creadă că acela l-a iubit foarte mult. Adică cel răposat a fost un om bun, care l-a iubit pe cel îndurerat pentru moartea lui. Ce faci însă cu această convingere? Cu ce te încălzește ea pe tine și pe cel adormit?

Nu auzi niciodată – pentru că filmele sunt americane, iar concepția protestantă sau neoprotestantă e în substanța lor – că trebuie să te rogi pentru cel adormit.

Uneori se spune că el e „în cer”, fără ca cei rămași în urmă să Îi adreseze lui Dumnezeu vreo rugăciune pentru el.

Însă a-i învăța pe copii doar să creadă că tatăl sau mama lor i-a iubit, fără ca ei să facă nimic, la rândul lor, pentru ei, nu este un act de egoism? De indiferență față de ei? Nu e o mostră de singurătate lucie?

Ce înseamnă a fi „în cer” pentru un copil? E doar o chestiune de imaginație? E doar o minciună? De unde știm că cei care au murit sunt…în cer? Iar dacă sunt în cer…de ce nu apar referiri exprese despre o viitoare întâlnire cu ei în cer? Ce trebuie să facă copiii, ca, la rândul lor, să ajungă în cer? Ce conține cerul? E un cer cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui sau un cer individualist?

Însă filmele îți spun să mergi mai departe. Să îți vezi de viața ta, să nu problematizezi prea mult. Te învață să crezi „plăcut” despre cei morți. Adică să uiți persoana care a plecat de lângă tine.

Filmele te fac să crezi că viața…și moartea sunt probleme „simple”. Că le rezolvi repede. Lacrimile se șterg prea repede. Uiți durerile în câteva imagini.

Însă în viața reală moartea e o realitate bruscă și de care nu mai scapi niciodată.

În viața reală nu-i poți uita pe cei care te-au iubit. Neuitarea lor e tocmai pentru că nu îi poți uita, nu îi poți scoate din tine, pentru că sunt mereu cu tine.

Însă ce fel de oameni sunt cei care sunt convinși că trebuie să uite totul…atât de repede? Ce fel de monștri sunt acești oameni? Cine poate uita pe cineva iubit în mod real?

Lumea civilizată e lumea care uită egoist de repede.

Iar cei care se roagă doar pentru cei vii și nu și pentru cei adormiți ne spun că cerul e „gol”. Pentru că, dacă în cer, acum, nu sunt cei adormiți…nu e nimeni.

A nu avea oameni iubiți înseamnă a nu avea niciun Dumnezeu. Pentru că cine are Dumnezeu are foarte mulți oameni pentru care se roagă. Vii și adormiți…