Exerciții de plagiere. Cazul: Arhim. Mihail Stanciu

Mi-am dat seama că Arhim. Mihail Stanciu are intenții serioase în a mă plagia din  articolul de aici, de la fostul Război întru Cuvânt, care și-a schimbat blana în Cuvântul Ortodox. Căci în articolul supra, Stanciu a plagiat din conținutul tezei mele doctorale în proporție de 90%.

Teza mea doctorală e din 2010 online, aici, iar în articolul Considerații despre originea Sfântului Antim Ivireanul, Arhim. Mihail Stanciu m-a plagiat în următoarele puncte:

1. a plagiat conținut din pagina 10 a tezei mele: de la „Viata Sfantului Antim Ivireanul ramane inca, cel putin in prima jumatate a ei, o taina pentru noi”, până la: „Din nefericire, simplele ipoteze ale unor cercetatori au fost preluate fara a fi verificate, apoi promovate si chiar dezvoltate de altii, lucru care a marit „nebuloasa” legata de biografia lui”;

2. a plagiat conținut din p. 12: mai întâi acest fragment: „Prima dovada ne-o ofera insasi modalitatea lui Antim de a semna cartile tiparite de el: „Antim Ivireanul”², sau „Antim, georgian de neam”³, sau „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”⁴. Apoi, intr-o carte tiparita in limba araba Antim a semnat „Gurdji, ceea ce inseamna georgian”⁵. De asemenea, prezenta multor decoratii cu motive georgiene in broderiile si cartile sale sugereaza ori­ginea sa ivireana⁶”, apoi pe acesta: „Cea mai completa marturie din vremea lui Antim, insa, este aceea a secretarului florentin de la curtea domnitorului Brancoveanu, Anton Maria Del Chiaro, care „a lucrat multi ani in cancelaria voievodala a Tarii Romanesti, ajun­gand sa-l cunoasca bine pe mitropolit”¹⁹ si a editat la Venetia in anul 1718 car­tea Istoria Delle Moderne Rivoluzioni Della Valachia. El spune ca „Antim, Mitropolitul Valahiei, de nationalitate georgiana, sclav in tinereta, ajunse gratie talentului ce-i daruise Dumnezeu pana la cea mai inalta treapta eclesiastica”²”, după care a dedus admirația lui Del Chiaro pentru Sfântul Antim tot din ce am spus eu în p. 12, spunând: „care avea si o admiratie sincera fata de Antim”;

3. a plagiat conținut din p. 14 și p. 24: „In cele doua scrisori de aparare ale sale catre Constantin Brancoveanu, din 13 ianuarie si 3 februarie 1712, Mitropolitul Antim ii cere mila domnitorului pen­tru „batranetile mele si neputintele ce am”²⁴, deci putem intelege ca Antim era inaintat in varsta si sub povara bolilor si a neputintelor. Munca neintrerupta de peste 24 de ani (in acel moment, la 1712) in tipografie si-n atelierele de pictura, sculptura si broderie, slujirea liturgica si pastorala, grija parinteasca pentru turma lui Hristos, toate l-au impovarat cu boli si slabiciuni care s-au agravat cu varsta. Daca presupunem ca avea cam 70 ani, varsta medie a batranetii, atunci putem deduce ca s-a nascut pe la anii 1640. Dar nu este sigur. Alti cercetatori sustin, pe baza aceleiasi deductii, ca anul nasterii lui ar fi pe la anii 1650, data relativa, ulterior unanim acceptata. Primul care a afirmat aceasta a fost Teodor Cerbulet²⁵, de la care a fost preluata informatia si transmisa mai departe. Iar Fanny Djindjihasvili extrapoleaza mai mult in monografia sa, unde spune: „Antim s-a nascut in preajma anului 1650, iar la varsta de 16 ani a fost vandut la targul de sclavi din Constantinopol”²⁶”; 

4. a plagiat conținut din p. 17-18: „Iata ce descoperim referitor la plecarea sa, fara voie, din tara natala. Anton Maria Del Chiaro noteaza ca Sfantul Antim a fost „sclav in tinerete”²⁸. Ucenicul-tipograf Mihail Istvanovici in prefata Molitfelnicului din 1706 i se adresa dascalului sau Antim, pe atunci episcop de Ramnic, astfel: „Precum oarecand, din purtarea grijii dumnezeiesti, prea frumosul Iosif, prin vinderea fratilor lui, ismailitenilor, instreinat au fost de parinti si de tara lui in pamantul Eghipetului (iubitoriule de Dumnezeu parinte²⁹), ca acolo sa fie pazit spre hrana vremii celor sapte ani ai foametii intru folosirea a multe noroade, iar mai vartos pentru norodul cel credincios, adica pentru tatal lui Israil. Asa acea purtare de grija dumnezeiasca, si pre iubirea ta de Dumnezeu, ca pre un margaritariu scump, legat cu aur, intru vindere oarecand fiind pretuit, si din tara ta scos, si in partea locurilor noastre adus si nemerit, ai stralucit ca o raza lu­minoasa. (…) O, minune, si dumnezeiasca purtare de grija si descoperire, cum de multe ori cu cei robiti si legati s-au aratat slobozirea, si descoperirea man­tuirii a multi!”<sup³⁰. Cuvintele „ca pre un margaritariu scump, legat cu aur, intru vindere oarecand fiind pretuit, si din tara ta scos” ne arata ca tanarul georgian Andrei nu a fost vandut la gramada, ca alti sclavi necunoscuti, ci „ca un margaritar scump, intru vindere fiind pretuit³¹”. Asta inseamna ca el era valoros ori pen­tru neamul sau nobil (si cumparatorii puteau santaja cu mai multi bani pe parintii lui), ori pentru educatia sa si pentru multimea talentelor sale³², ori pentru amandoua. Dar asta inseamna ca cei ce l-au vandut il cunosteau di­nainte, deci vanzatorii erau dintre concetatenii lui (poate chiar dintre rudele sale) care l-au tradat si l-au „pretuit” (negociat) cu cumparatorii care l-au scos din tara. Insistenta lui Mihail Istvanovici pe detalii ne confirma faptul ca asemanarea dintre Andrei si Iosif este foarte mare. Adica „precum oarecand, din purtarea grijii dumnezeiesti, prea frumosul Iosif, prin vinderea fra­tilor lui, ismailitenilor, instrainat a fost de parinti si de tara lui”, asa si Andrei a fost vandut turcilor (musulmani, ismailiteni) de catre frati de-ai lui (compatrioti) si scos din tara sa natala. Deci mai intai a fost vandut, apoi scos din tara, ceea ce ne confirma faptul ca nu turcii l-au rapit din mijlocul familiei, ci vanzatorii lui (locali), iar turcii (cumparatori) l-au preluat si l-au dus departe de casa parinteasca ca sa-l „pretuiasca” (valorifice) mai bine printr-o noua tranzactie (vanzare-cumparare) mai profitabila intr-un oras mai mare din Im­periul Otoman. Del Chiaro spune ca Antim „era daruit cu insusiri atat de rare, incat stia sa faca in chip minunat orice mestesug, mai ales sculptura, desene si broderii”³³, „pe care, avand in vedere influentele orientale georgiene, in broderii si orna­mentatii, se poate sa le fi invatat chiar inca inainte de a cadea rob”³⁴, adica din copilarie, lucruri cu care Andrei-Antim se si impunea in fata comunitatii, star­nind adesea invidii si complexe in cei lenesi din jurul sau”;

5. a plagiat conținut din p. 13: „O alta marturie scrisa explicit despre originea georgiana a Sfantului Antim ne-o ofera Mitrofan Gregoras, care scrie in anul 1710 pe cartea greceasca Slujba Sfintei Ecaterina si Proschinitarul Sfantului Munte Sinai, tiparita de Antim, zece versuri omagiale: „Indemn pe toti sa ia cunostinta, cu grija de aceste vorbe. A venit barbat pe pamantul Valahiei, a venit lumina, Antim dumnezeiesc, ierarh al Ungrovlahiei, din neamul cucernic al ivirilor intelepti. Lui i-a dat Dumnezeu averea imbelsugata a intelepciunii, sa faca fapte ceresti si prin tipografie sa fie de folos peste tot pamantul multimii celor cucernici. Acesta, dand prin tipar cartea de fata, a bucurat in cea mai mare masura cetele parintilor din Sinai. Lui, dar, sa-i dea Domnul salasurile cele ceresti”¹⁴”;

***

Din n. 11 a articolului citat supra, unde a citat:

Sfântul Antim Ivireanul, Scrieri, ed. îngrijită de Arhimandrit Mihail Stanciu și Academician Gabriel Ștrempel, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, 208 p.

mi-am dat seama că plagierea mea a început în 2011. Și nu oriunde, ci într-o nouă „ediție” a scrierilor antimiene, publicate cu binecuvântarea Patriarhului României.

În Prefața cărții citate supra, p. 10-12, Mihail Stanciu încearcă „să demonstreze” că Sfântul Antim Ivireanul a fost un mare narator. Numai că nimeni înaintea mea nu a mai demonstrat acest lucru pe Chipurile Vechiului și Noului Testament, lucru sesizat și de Prof. Mihai Moraru în referatul său. Astfel, Arhim. Mihail Stanciu a plagiat conținut din p. 220-239 ale tezei mele doctorale dar și din rezumatul tezei, existent aici.

***

Însă recent, în cartea:

Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, ed. îngrijită de Arhimandrit Mihail Stanciu și Academician Gabriel Ștrempel, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2014,  189 p.,

Arhim. Mihail Stanciu m-a plagiat din nou.

În p. 10, în Prefață, Stanciu își asumă o altă parte a muncii mele. Și anume descoperirea importanței prefeței scrise de Mihail Iștvanovici în 1706. Din care eu am dedus că nu Sfântul Constantin Brâncoveanu l-a adus pe Sfântul Antim în Țara Românească și că el trebuie să fi venit din Moldova în Țara Românească. Adică Stanciu a plagiat conținut din p. 25-27 ale tezei mele doctorale.

De ce Mihail Stanciu a plagiat tocmai intuiția mea vizavi de prefața lui Mihail Iștvanovici? Pentru că între p. 43-65 ale ediției citate, el a reprodus o scrisoare a Patriarhului Hrisant Nottaras, în care acesta spune că Sfântul Antim a fost răscumpărat de Patriarhul Dositei al Ierusalimului, adus în Moldova și pus egumen la Cetățuia, după care Sfântul Antim a ieșit de sub jurisdicția Patriarhiei de Ierusalim și a venit în Țara Românească.

Și acum dorește să își asume cu totul intuiția mea din teza doctorală, deși în cartea: Sfântul Antim Ivireanul, Scrieri, ed. îngrijită de Arhimandrit Mihail Stanciu și Academician Gabriel Ștrempel, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, p. 9, el susținea ceea ce susținuseră mai toți cercetătorii până atunci și există inserat și în Acatistul Sfântului Antim Ivireanul: faptul că ar fi fost adus, prin 1690, de Sfântul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească și astfel ar fi ajuns Antim la noi.

***

Pe saitul Mănăstirii Sfântul Antim din București, Stanciu a plagiat informația, din p. 114 și 120 ale tezei mele doctorale, că Mănăstirea Sfântul Antim a fost zidită în urma unei descoperiri dumnezeiești petrecută în ziua de 5 februarie 1713, ziua de pomenire a Sfintei Mucenițe Agata. Pasajul e acesta: „La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeiești, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăşte să clădească  mănăstirea Tuturor Sfinților, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în care se păstra Sfântul Mir. Sfântul Antim pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaş „întru slava şi mulţumita însuşi celui întru Troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor”. Acest fapt nu l-a sesizat nimeni înaintea mea.

*

În concluzie, plagiatele jenante ale Părintelui Arhimandrit Mihail Stanciu m-au lăsat cu gust amar. Mai ales după ce m-a invitat la Mănăstirea Sfântul Antim ca să vorbesc despre teza mea…iar acum am înțeles că face un doctorat, în Grecia, despre Sfântul Antim Ivireanul.

Dacă a început să plagieze în România…oare în Grecia va face altceva? Voi aștepta și teza doctorală…

*

Update, 2 august 2014, ora 21. 59:

Și mai grav! Articolul preluat de Cuvântul Ortodox și din care am dat citatele plagiate, însemnate cu albastru, a fost publicat sub următoarea titulatură: Arhim. Mihail Stanciu, Considerații despre originea Sfântului Antim Ivireanul, în rev. Ortodoxia, nr. 3/ 2012, p. 159-168, cf. sursei. Lucru confirmat și de revista Ortodoxia.