Predică la praznicul Schimbării la față a Domnului [2014]

Iubiții mei,

praznicul de față este o definiție cuprinzătoare a teologiei ortodoxe!

Pentru că teologia este revelarea lui Dumnezeu în viața noastră pe măsura la cât putem cuprinde în mod personal. Sau teologia e sinteza firească a vederilor mistice, a luminărilor dumnezeiești și a înțelegerilor binecuvântate despre Dumnezeu, pe care le primim de la El în viața noastră.

Căci teologia nu e pe măsura la cât vrem noi să cunoaștem…ci la cât putem, în mod practic, să cunoaștem despre Dumnezeu și despre voia Lui cu creația Sa.

Lucru pe care îl afirmă troparul zilei, atunci când spune, că cei trei Sfinți Apostoli, în muntele Taborului, atunci când El le-a arătat slava Lui, au receptat-o „καθὼς ἠδύναντο [pe cât au putut]”.

Pentru că fiecare Sfânt Apostol a văzut slava lui Dumnezeu pe cât a putut. Pe cât a putut cu sufletul și cu trupul lui. Pentru că vederea mistică pe care o vede duhul nostru ne umple întreaga ființă de slava lui Dumnezeu. Și cea care ne copleșește puținătatea ființei noastre e slava Lui.

De aceea, multul experienței extatice e subliniat în descrierea evanghelică prin expresia: „au căzut pe fața lor și s-au înspăimântat foarte” [Mt. 17, 6, GNT].

Pentru că au văzut slava Lui nu cu ochii fizici ci cu ochii inimii, cu duhul sufletului lor. Însă trupul nostru participă deopotrivă cu sufletul la vederea lui Dumnezeu, de aceea și el se umple de slava Lui și de multă evlavie față de Dumnezeu.

Pentru că ceea ce au văzut Sfinții Apostoli pe Tabor a fost tocmai umplerea întregii umanității a Domnului de slava Lui. De slava comună Prea Sfintei Treimi. Sufletul și trupul Domnului s-au arătat pline de lumină dumnezeiască pentru că așa trebuie să ajungem și noi: plini de slava Lui.

Împlinirea omului este tocmai această stare ontologică: de a fi locaș al slavei dumnezeiești.

De aceea, vederile mistice, pe baza cărora ne umplem de teologie dumnezeiască, ne transfigurează întreaga ființă, ne sfințesc. Pentru că experiența duhovnicească autentică asta face din om: un prieten al lui Dumnezeu, care crește mereu în cunoaștere teologică și în sfințenie, pentru că sfințenia este experiența totală a omului care stă la baza teologiei noastre.

Căci teologul vorbește despre cele pe care Dumnezeu i le-a descoperit.

El vorbește despre ce a fost luminat de Dumnezeu.

El vorbește despre ceea ce Dumnezeu l-a încredințat.

Și fără încredințarea Lui, fără luminarea Lui, fără descoperirea Lui ne mișcăm pe terenul neștiinței.

Însă noi ne rugăm, în același tropar al praznicului, ca Dumnezeu să ne strălucească [λάμψον] interior lumina Lui cea cea veșnică, ca un Dătător de lumină [Φωτοδότα] ce este, și să scoată din noi atât patimile cât și neștiința noastră.

Pentru că patimile noastre sunt cele care ne-au orbit și ne orbesc continuu…și ne fac improprii vederii lui Dumnezeu.

Însă când El coboară în noi slava Lui, datorită râvnei noastre continue pentru a fi cu El, atunci ne eliberează de patimile noastre și ne umple de vederea și de cunoașterea Lui și de tăria Lui în lupta cu patimile și cu demonii și cu toate asperitățile vieții de aici.

Și de aceea am spus că praznicul de astăzi este o definiție cuprinzătoare a teologiei: pentru că el ne arată că la baza teologiei este experiența vederii lui Dumnezeu.

Căci teologul nu poate inventa dogme ci doar le poate primi de la El.

El nu poate spune despre Dumnezeu lucruri pe care El nu le-a revelat.

Teologul nu poate să fantazeze despre trecut, prezent și viitor și să își pună propriile elucubrații pe seama lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, teologul ortodox vorbește despre cele revelate de Dumnezeu în Biserică, pe care le receptează pe baza Tradiției Bisericii și nu pe baza unor „descoperiri recente” sau pe baza afirmațiilor unor „specialiști”.

Pentru că adevărurile descoperire de Dumnezeu Sfinților Lui sunt adevărurile pe baza cărora trebuie să se gândească teologic, sintezele teologice fiind la bază sintezele experiențelor celor care s-au sfințit și au gândit teologic în Biserica lui Dumnezeu.

Înainte de Moartea și Învierea Lui, doar Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan s-au împărtășit de această experiență a vederii slavei Sale. Și ea le-a fost dată lor de Domnul pentru ca ei să înțeleagă că trupul Său înviat, plin de slavă, transfigurat, nu a ajuns așa „din întâmplare” ci pentru că a fost asumat în persoana veșnică a Lui, a Fiului și acolo a fost transfigurat.

De aceea, când îi citim pe Sfinți, trebuie să știm faptul că experiența lor diferă.Pentru că gradul lor de sfințenie diferă.

Unora li s-a descoperit mai mult, altora mai puțin, unii s-au sfințit într-un fel, pe când alții în alt fel…și de aceea diferă modul lor de a vedea anumite lucruri.

Și pentru că există aceste diferențe de experiență între Sfinți, atunci când vrem să înțelegem viețile și teologiile lor trebuie să le gândim sintetic și nu disjunctiv.

Trebuie să punem la un loc afirmațiile și experiențele lor și să nu desconsiderăm pe niciuna dintre ele. Pentru că, mai mult sau mai puțin, fiecare afirmație teologică a unui Sfânt își are rostul ei și ea are la bază o experiență sau o informație aflată și păstrată tradițional.

Astfel, ieșim din cercul sinucigaș al criticismului textual, al părerologiei infatuate, care presupune că lucrurile „trebuie să fi stat altfel” în trecut…în comparație cu ce spune până azi Biserica.

Însă un teolog ortodox nu își poate permite să se îndoiască de datele Tradiției și nici să le excludă. Pentru că teologul ortodox apără experiența și teologia Bisericii, apără istoria și viața ei de mistificări de tot felul.

De aceea, eu sunt consternat când văd „teologi” ortodocși care îi desconsideră și îi neagă pe Sfinți. Care îi răstălmăcesc pe Sfinți în mod premeditat. Care, datorită lenei și a incapacității lor de a înțelege teologia și viața Bisericii, neagă în masă adevăruri, realități eclesiale, înțelegeri sfinte.

Și nici nu poți fi altcumva decât înmărmurit, terifiat, îngrozit, atunci când vezi că „teologii” ortodocși, în loc să deschidă șantiere vaste de cercetare teologică, în perimetrul cărora să îi traducă, să îi comenteze, să îi înțeleagă pe Sfinți…ei discreditează personalitatea și opera lor, pe baza a tot felul de speculații ale eterodocșilor.

Însă, dacă ai îndoieli asupra unui Sfânt, asupra unei dogme, asupra unei realități eclesiale și consideri că toți „greșesc” în acea privință, atunci ai probleme grave ca om al credinței. Adică ai păcate și patimi nespovedite și nepocăite. Suferi de neștiință. Suferi de orgoliu. Poți fi înșelat de demoni într-un anume gând sau faptă.

Și, în loc să devii un vorbitor împotriva Bisericii lui Dumnezeu ar trebui, mai degrabă, să te vindeci de boala ta.

Pentru că neștiința, erezia, grandomania, înșelarea demonică sunt boli ale lenei și ale răutății și nu expresii ale „desăvârșirii” umane.

Căci desăvârșirea umană e prezentă în icoana praznicului de deasupra. Desăvârșirea omului e înaintarea, în mod continuu, în simțirea și vederea slavei lui Dumnezeu, a luminii Sale necreate și veșnice.

Creșterea în sfințenie e o creștere în cunoaștere, în echilibru, în bucurie, în comuniune, în responsabilitate. Creșterea în sfințenie e creșterea în comuniunea și în vorbirea cu Dumnezeu și despre Dumnezeu, care bucură și împlinește pe tot omul cuvios.

Însă dacă nu ești una cu Dumnezeu, atunci nu te poți bucura nici de Sfinții Lui și nici de Tradiția și istoria sfântă a Bisericii. Pentru că nu vrei să te bucuri de fiecare om și de fiecare lucru care are legătură cu revelarea lui Dumnezeu în viața noastră.

Moisis [Μωϋσῆς] și Ilias [Ἠλίας] au fost văzuți în mod extatic de cei trei Sfinți Apostoli pe când vorbeau împreună cu Domnul [Mt. 17, 3, GNT]. Pentru că Sfinții sunt în lumina lui Dumnezeu și nu cei care „presupun” că sunt „sfinți” sau că sunt „cunoscuți” de Dumnezeu, ei fiind niște ticăloși.

Citind Viețile Sfinților, întâlnim la tot pasul vederi mistice ale Sfinților și vorbiri ale lor cu Domnul și cu Maica Domnului și cu Sfinții și Îngerii Lui. Pentru că vederile mistice nu sunt „ceea ce și-au imaginat Sfinții că e prin cer” ci ceea ce Dumnezeu le-a arătat că este.

De aceea, pentru Biserica lui Dumnezeu, vederile mistice sunt fundamentele teologiei ortodoxe, pentru că tot ceea ce știm despre Dumnezeu ni S-a revelat prin Sfinții Lui, începând din Vechiul Testament, apoi prin Domnul, în mod desăvârșit, și prin Sfinții Bisericii Lui până azi.

Teologia ortodoxă e formată din ce le-a spus Dumnezeu, în mod extatic, Sfinților Lui. Sfinților Adam, Noe, Avraam, Ilie, David, Ioan Botezătorul, Dionisie Areopagitul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama etc.

Teologia ortodoxă e formată din ce a vrut Dumnezeu să ne spună și ne-a spus. Iar noi trebuie să rămânem credincioși voii Lui și să propovăduim tuturor ceea ce El a spus și cum a spus ce a spus, fără ca să ne închipuim că aducem „un aport” la teologia ortodoxă dacă începem să spunem minciuni înșirate pe ață.

Așadar, iubiții mei, cunoașterea lui Dumnezeu este eclesială, este liturgică, este ascetică, este mistică, este teologică, este ontologică.

Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu în Biserica Lui, la slujbe, prin toată asceza și experiența noastră duhovnicească, prin tot ceea ce citim și auzim, pentru că tot ceea ce aflăm despre Dumnezeu ne schimbă interior.

Însă, dacă apropierea de El nu e reală, dacă ne rugăm, și Îi slujim Lui, și ne spovedim și ne împărtășim și ne nevoim…și în loc să fim mai buni, suntem și mai răi, și mai răzbunători și mai semeți și mai curvari și mai avari…nu e de vină El!

Pentru că neîndreptarea noastră are la bază tocmai bagatelizarea voii Lui și a Bisericii Lui. Neîncrederea profundă în El.

Căci tocmai pentru că nu credem că slujba, postul, rugăciunea, asceza, citirea teologică ne pot schimba, de aceea și batem pasul în rele. Ne înrăim tot mai mult…în loc să ne facem tot mai frumoși duhovnicește.

Însă nimeni care crede cu adevărat în Domnul nu rămâne la fel pe fiecare zi! Cel care crede Lui și împlinește voia Lui e mereu în schimbare bună, în ascultare de Dumnezeu, în înțelegere a voii Lui, în cuvioșie.

Maica lui Dumnezeu, Stăpâna și Bucuria noastră, în postul căreia noi suntem, să ne învețe să Îl iubim și să Îl ascultăm pe Dumnezeul nostru treimic, pe Dumnezeul a toată pacea și a toată sfințenia!

Să ne învețe Maica lui Dumnezeu delicatețea și bucuria sfântă, curăția și pacea, facerea-de-bine și cuviința.

Căci postul trece, ziua trece, viața trece…iar noi suntem ceea ce am devenit în urma pelerinajului nostru pe pământ…în căutarea Lui.

Să ne bucurăm acum și veșnic, iubiții mei, de vederea feței lui Dumnezeu, de găsirea Lui și de rămânerea cu El, pentru că numai astfel ne vom împlini cu adevărat. Amin!