Hai să profităm de smerenia ei…

Când am spus că eu nu cred în definitivul niciunui studiu științific (afirmație pe care am făcut-o de mai multe ori și o susțin pe mai departe), m-am referit la faptul că niciodată nu poți termina cercetarea asupra unui autor sau a unui subiect.

Cu atât mai mult, altcineva poate să vină după tine, să-ți continue munca sau să o aprofundeze, mai devreme sau mai târziu, după ce tu ai terminat de scris.

Acesta este crezul meu, pe care nu îl voi retracta niciodată.

De aici, arhim. Mihail Stanciu a înțeles că nu voi riposta dacă el îmi fură, la modul ordinar, ideile și stilul tezei mele doctorale, ba chiar fragmente întregi cărora doar le-a modificat puțin exprimarea (ca să nu fie depistat cu programul automat care identifică plagiatele).

Dar după război, mulți viteji s-arată. După ce-am scris eu o teză doctorală imensă despre Sfântul Antim, a aflat și părintele arhimandrit că Sfântul Antim e o personalitatea copleșitoare.

De ce nu și-a dat dânsul seama mai înainte de mine…ca să fi avut el niște „contribuții majore” când încă eu nu-mi terminasem teza…Asta ca să îl credem pe cuvânt, că a fost într-adevăr fascinat de Sfântul Antim.

E ușor să publici „contribuții academice”cu textele și ideile altora, nu?

Numai că, la data când mi-am ales eu acest subiect, a trebuit să mă rog două săptămâni de Dan Horia Mazilu ca să îl accepte. Eram o candidată oarecare la doctorat, nu un arhimandrit șmecher…

Iar subiectul meu nu era eligibil pentru că despre Sfântul Antim scrisese o carte Eugen Negrici (Logos și personalitate), iar Mazilu nu vroia să mai pună gaz pe foc (cine știe știe)… Acesta este și motivul pentru care, în studiul meu, am cam ocolit cartea Profesorului Negrici – ceea ce mi s-a reproșat mai târziu.

Mai mult, acesta este motivul pentru care toată comisia, cu excepția d-lui Mazilu, n-a înțeles ce rost mai are să scriu un studiu despre Antim Ivireanul. Și așa am intrat la doctorat fără bursă…pentru că oamenii n-au crezut că se mai poate spune ceva despre Antim.

Pe parcursul cercetărilor, am fost nevoită să-mi contrazic conducătorul de doctorat, să mă uit în ochii lui și să îi spun că eu nu pot să îi confirm aserțiunile și că voi scrie că Antim n-a fost chemat de Brâncoveanu în Țara Românească prin 1689, ci a venit mai devreme în Moldova.

Mazilu mi-a dat voie să îl contrazic (și nu era acesta singurul punct), ascultându-mi argumentele. Fără discuții și fără presiuni asupra mea.

Însă Mazilu a murit cu puțină vreme înainte de a-mi susține teza…iar noul conducător științific, Prof. Negrici mi-a spus, după examen, că dânsul nu mi-ar fi dat voie niciodată să iau acest subiect.

Acestea sunt doar câteva dintre durerile prin care am trecut ca să scriu această carte, dincolo de efortul propriu-zis al cercetării și al redactării ei.

Iar Stanciu are toate la bot, după ce mi-am publicat teza la nivel online, dăruind-o gratuit celor care vor cu adevărat să studieze…dar el descoperă încă o dată tot ceea ce am descoperit și eu în teză, ca să pară și „cercetarea” lui…mai amplă.

E și el cercetător peste noapte și își aduce bogate contribuții la onorarea memoriei unui ierarh scriitor despre care, dacă nu alcătuiam importanta și atenta mea teză (mai las smerenia la o parte, că alții mă plagiază fără nicio smerenie), nu ar fi știut Stanciu atâtea și nici nu ar fi avut inspirația să scrie și el o nouă teză.

Dar pe care o scrie împotriva mea, chiar dacă eu i-am dat toate ideile.

Așa înțelege el „să slujească” Biserica și cultura românească…

Eu așa interpretez plagiatele comise de el, între care există unele comentarii care au fost remarcate ca evidente elemente de originalitate în teza mea, de către membrii comisiei de doctorat, și pe care Stanciu și le asumă lejer, fără nicio conștiință. Deși atât teza mea, cât și referatele comisiei sunt publicate la nivel online!!!

Dar și el mă ajută să înțeleg lucrurile astfel:

„În concluzie, dorim să subliniem o idee fundamentală referitoare la opera acestui mare mitropolit. Scopul scrierilor Sfântului Antim nu a fost unul estetic, deși în prezent se vorbește foarte mult de dimensiunea expresivității artistice a lucrărilor sale (s. n).

El nu și-a propus să placă, dar reușește aceasta prin sinceritatea și jertfelnicia sa [?]. Opera sa scrisă este nu numai spectaculară sub aspect lingvistic (s. n), ci și al culturii, al orizonturilor teologice descoperite.

Mitropolitul-cărturar nu se prezintă în cultura română numai prin idiomul desăvârșit stăpânit, prin înălțimea expresivității teologice și literare, ci și prin devotamentul cu care a slujit neamul românesc, ajungând să se contopească cu modul nostru de gândire, simțire și exprimare” (din prefața la: Sfântul Antim Ivireanul, Scrieri, ed. îngrijită de Arhimandrit Mihail Stanciu și Academician Gabriel Ștrempel, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, p. 15).

Eu, adică, sunt cea care „vorbește foarte mult de dimensiunea expresivității artistice a lucrărilor sale”. (Uite că mă cunoaște, deși nu mă numește!)

Însă tot ceea ce Stanciu pune în disjuncție mai sus, eu am pus în conjuncție în teza mea doctorală, adică atât geniul lingvistic și literar al mitropolitului, cât și cultura sa teologică, caracterul jertfelnic și smerenia lui. Care, toate, îi lipsesc lui Mihail Stanciu.

Nu cred că o asemenea perspectivă, ca cea amintită puțin mai sus, ar putea răsări în mintea lui Ștrempel, care n-are nicio afinitate cu teologia ortodoxă și pe care nu-l interesează, cu deosebire, ipostaza de teolog erudit a lui Antim.

Pentru că, din păcate, prefețele noilor ediții ale operelor antimiene sunt semnate nu doar de Stanciu, ci și de Acad. Gabriel Ștrempel. Despre care cred sincer că încă nu bănuiește că m-a plagiat…

Adică Stanciu își făcuse toate socotelile: dacă publică la editura Patriarhiei și îl minte și pe Patriarh, și pe Ștrempel, cine ce o să mai zică?

Mai pe scurt: așa cum observa și Părintele Dorin, munca pe care noi o facem și o dăruim gratuit…„nu e bună” la noi pe blog, dar devine foarte bună când o preiau alții ca să o plagieze sau să o vândă. Noi nu ne sporim deloc creditul, dar ei da, însă cu munca noastră.