Sfântul Antim Ivireanul, Predică la Întâmpinarea Domnului
Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul
*
Didahiile
*
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
După ediția: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972, p. 29-34.
***
Cuvânt de învățătură la întâmpinarea [streteniia] Domnului nostru Iisus Hristos
[Darul] de a povesti lucruri minunate este al oamenilor învățați. [Iar] a îndulci cu cuvântul auzurile ascultătorilor este darul ritorilor [oratorilor]. [Pe când faptul] de a descoperi taine mari și supra-firești este darul celor desăvârșiți în bunătăți[1]. Iar eu, neavând în mine niciunele dintre acestea, nu pot să spun nimănui cuvânt de folos.
Din acest motiv, cu multă plângere[2] îmi arăt nevrednicia. Și cel mai bine ar fi fost să tac. Însă cunoscându-mi datoria [față de voi] și temându-mă ca nu cumva să cad în osânda slugii celei viclene, [consider] că e cuviincios, după puterea [mea], să povestesc mereu lucrurile Domnului. Căci Lui mă rog [acum pentru] ca să dezlege gângăvia limbii mele și să-mi lumineze mintea [mea], pentru ca să pot spune câteva cuvinte, întru slava Lui cea negrăită. Și vă poftesc să le ascultați.
[Așadar, faptul că] fecioria este o mare bunătate [virtute], [una] înaltă și minunată, este un lucru dovedit și înfățișat de cei înțelepți[3]. Iar eu nu sunt vrednic să laud și să prezint toate binefacerile fecioriei. Însă, pentru că praznicul de astăzi aduce în mijlocul nostru, ca pe o cunună neveștejită, toată slava [pe care o are] fecioria, [în mod] desăvârșit și o pune [înaintea noastră], a fiilor [lui Dumnezeu], care suntem hrăniți [continuu] cu hrana cea sufletească, [aceasta] ne îndeamnă să spunem, după puterea [noastră], câteva cuvinte despre feciorie.
[Căci] astăzi se deschide/ începe sfatul Prorocilor celor dumnezeiești și semnele cele închipuite/ prefigurate de această preaslăvită zi, împreună cu sfârșitul/ împlinirea lor. [Și de aceea, eu trebuie] să le propovăduiesc adunării bisericești.
Astăzi s-a arătat sfârșitul/ împlinirea cea adevărată a sfatului celui dintru început [al Dumnezeului treimic] prin fapte care au minunat lumea.
Astăzi vedem, în mod descoperit, slava Domnului și pe cea a Sfintei Fecioare.
Astăzi, sfântul praznic de astăzi, dăruie neamului omenesc bucuria cea cerească, pe care, cu dragoste, au așteptat-o toate neamurile.
[Pentru că astăzi] au trecut cele vechi și ne-au înflori nouă cele noi. [Au înflorit] cele care nu se mai învechesc.
Căci nu mai stăpânește de acum porunca cea tare a Legii, ci împărățește mila lui Dumnezeu. [Împărățește mila Lui], care pe toți îi atrage la Sine, cu mântuire și îndelungă-răbdare.
Căci ea nu [mai] pedepsește ca odinioară pe Ozias[4], care a îndrăznit să se atingă de cele de care nu trebuia să se atingă [II Cron. 26, 19, LXX]. Pentru că [acum], Dumnezeu pe toți ne cheamă la Sine și frica nu mai poate să ne tulbure. [Căci El] strigă [acum], zicând: „Veniți după Mine toți cei osteniți și împovărați!” [Mt. 11, 28].
Și [oare] cine nu va alerga? [Căci] întru ale Sale a venit Domnul [In. 1, 11].[Însă] nu în mod tainic [a venit] ci la vedere. [Căci] a fost adus ca un jertfelnic pe pământ, [a fost adus] cu slavă [la templu] de către sicriul cel însuflețit, adică de către Sfânta Fecioară. Și de acest sicriu [al trupului Său] s-a atins vameșul și s-a îndreptat, s-a apropiat curva și s-a făcut curată, s-a lipit cel bubos și s-a tămăduit.
Acest sicriu nu urăște pe nimeni. Nu gonește pe nimeni. Nu se scârbește de nimeni. Nici nu se ferește să dăruie cele mântuitoare, pentru că pe nimeni nu-l face părtaș stricăciunii. Pentru că Iubitorul de oameni Dumnezeu Se odihnește în el.
[Așadar,] acestea sunt darurile cele noi ale milei [lui Dumnezeu]. Pentru că [acum s-a petrecut] primul lucru nou sub soare, un lucru care nu s-a mai făcut și nici nu se va mai face. Căci ceea ce Dumnezeu rânduise, pentru multa îndurare și milostivirea pe care o are față de noi, [s-a petrecut]: a venit El Însuși și a împlinit, din iubire pentru oameni, ceea ce se cuvenea.
Din această cauză a răsunat dumnezeiasca trâmbiță, [glasul] Fericitului Pavel [Apostolul], zicând: „Au trecut cele vechi, iată toate s-au făcut noi!” [II Cor. 5, 17].
Fapt pentru care, ce pot să cuprind cu mintea și ce lucru vrednic pot să spun despre ziua aceasta? Căci nu pot să mă întind până acolo până unde nu ajung, nici nu pot să vorbesc pe cele pe care nu le știu.
Îmi mărturisesc nevrednicia și neputința. [Și] nu îndrăznesc să mai zic nimic. Căci fecioria Sfintei Fecioare [Maria] și ceea ce pomenim astăzi biruiesc și covârșesc puterea de înțelegere a minții omenești.
Fiindcă, [pentru întreaga creație], Dumnezeu e Cel mai mare și mai slăvit. Însă Sfânta Fecioară este cea mai mare și mai cinstită [dintre Sfinții Lui]. Căci Fecioara, ca alt cer gânditor, ține în brațele sale pe Făcătorul cerului și al pământului, pe Fiul ei, Care este născut din Tatăl mai înainte de luceafăr [Ps. 109, 3]. Și ea Îl aduce astăzi în Biserică ca pe Cel care este Capul Bisericii [Col. 1, 18], pentru ca să-L închine Domnului, Celui ce I se închină toată făptura și I se pleacă tot genunchiul [Filip. 2, 10].
Căci, din cauza bunătății Sale cea fără de margini, El S-a supus Legii, [deși El este] Cel care a dat legea lui Moisis în muntele Horiv [Deut. 5, 2, LXX].
[Și] se supune poruncii, Cel care, numai cu porunca [Sa], a făcut toate cele văzute și nevăzute.
Se smerește Cel de care se cutremură toată zidirea.
Primește, ca un Milostiv, să fie pus în brațele Dreptului Simeon, Cel ce numai El Însuși este Drept.
Duce dar[5] la Biserică din cele care, cu toatele, sunt ale Lui. Duce dar la Biserică două păsări, Cel ce a făcut, cu un cuvânt, toată păsările în văzduh. Duce [în] dar două turturele, pentru ca să arate cele două voințe ale Sale: dumnezeiască și omenească.
Duce o pereche de turturele curate ca să îl facă pe om perechea curată a lui Dumnezeu. Pentru ca să le facă pe cele două una, pentru ca să le împreuneze pe cele vechi cu cele noi, pe cele cerești cu cele pământești, pe cele de jos cu cele de sus.
Duce [în] dar lucru curat, Cel ce numai El este curat. [Și] pentru ca să arate că S-a născut din Maică curată. Și [pentru ca] să arate [totodată] și curăția Bisericii și pe cea a credinței.
Duce acele două păsări pentru ca preoții să facă jertfă, ca să arate, prin această jertfă [curată], cum Se va face [și Se va aduce pe Sine jertfă] Tatălui pentru noi.
[Căci] a zis Sfânta Fecioară către Simeon: „Primește, cinstite și fericite Bătrân, pe acest Prunc, Care a sărăcit de bună-voie și a Cărui bogăție nu se poate spune! Primește pe acest Prunc, Care este mai vechi decât toți vecii. Primește pe acest Prunc, pe Care Îl vezi, pe Care nici Îngerii nu-L pot vedea. Cuprinde-L cu brațele tale, pe Cel pe care întreaga lume nu poate să-L cuprindă. E adevărat: este mic de vârstă [după ceea ce se vede], însă nu se știu anii Săi. El este mic, dar este peste toate măririle mai mare. Este mic când Îl vezi, dar mare când Îl înțelegi. Acum, El este în Biserică, cu noi, dar în cer El șade pe scaunul slavei Sale și în car de Heruvimi. El se vede în chipul slugii, însă este Stăpân peste toate”.
Și luându-L Simeon în brațe, fiind mișcat de către Duhul Sfânt, a zis: „Cu adevărat, Tu ești Stăpânul a toată făptura! Tu ești Mântuitorul lumii. Tu ești Dumnezeul nostru. Pe Tine Te-am așteptat cu mult dor [pohtă]. Pe Tine Te doream. De Tine însetam. Pe Tine Te-am așteptat [adăst] de atâta vreme. Ție mă închin. Pe Tine Te rog, ca Cel care ești Stăpânul vieții și al morții, să mă slobozești, acum, cu pace, din lumea aceasta și din trupul acesta stricăcios, căci Te-am văzut cu ochii mei, Mântuitorul meu!
Slobozește-mă din această viață, [ca] să merg în Iad și să spun venirea Ta în lume, [și prin această bună-vestire] să îi mângâi pe cei ticăloși și întristați, care stau în închisoare de atâția ani.
[Lasă-mă] să le spun celor amărâți bucuria, să le spun că Te-am văzut cu ochii mei și cum Te-am pipăit cu mâinile mele și cum Te-am ținut în brațe și cum ai împlinit toate ale Legii și [că] vrei să pătimești și vrei să Te lași omorât pentru mântuirea tuturor și vrei să Te pogori și în Iad, ca să ne scoți pe toți din muncă și să ne sui, împreună cu Tine, la cer și să ne faci una cu Tatăl.
Stăpâne, astfel Te rog, mângâierea și slava poporului meu, a lui Israil! [Căci Tu ești] Lumina, care Te descoperi neamurilor celor dintru întuneric. Slobozește-mă cu pace, pentru ca să măresc numele Tău cel preaslăvit!”.
Acesta este, iubiții mei, praznicul Bisericii noastre de astăzi!
Acesta este sfârșitul tainelor celor vechi și începutul tainelor celor noi.
Astăzi s-au împlinit toate cele ale Legii celei vechi și încep cele ale Legii celei noi.
Și de vreme ce Hristos, Dumnezeul nostru Cel adevărat, Care este Legea și Făcătorul Legii, S-a supus Legii, [El a vrut prin aceasta] să ne arate nouă că este bine și cu dreptate să ne supunem Legii.
Însă noi nu-L ascultăm, ci stăm împotriva Legii și a lui Dumnezeu, ca și când El ne-ar fi vrăjmaș de moarte. Și din cele 10 porunci scrise în Lege, noi nu ținem niciuna.
[Căci] prima poruncă spune să nu avem alt dumnezeu înaintea Lui, însă noi îl avem pe mamona al nedreptății.
A doua poruncă spune să nu luăm numele lui Dumnezeu în deșert iar noi îl purtăm prin gurile noastre ca pe o nimica.
A treia poruncă spune să sfințim sâmbăta, adică să cinstim și să ținem praznicele, iar noi atunci facem treburile cele mai multe și lucrurile cele mai necuvioase.
A patra poruncă spune să-i cinstim pe părinții noștri, iar noi îi ocărâm și îi batem.
A cincea poruncă spune să nu ucidem iar noi, de nu putem ucide cu bățul sau cu sabia, ucidem cu limba. Și de nu-i putem ucide pe alții, atunci ne ucidem și ne omorâm pe noi înșine, prin faptele cele rele.
A șasea poruncă spune să nu preacurvim, iar noi facem cele mai rele și mai spurcate [fapte], pe care nu le pot spune.
A șaptea poruncă spune să nu furăm, iar noi luăm cu sila, fiind de față [cei pe care îi păgubim].
A opta poruncă spune să nu mărturisim strâmb, iar noi jurăm cu mâinile pe Sfânta Evanghelie, pentru ca să nu ne pierdem cinstea [pe care ne-o dau oamenii], dar Îl pierdem pe Dumnezeu [prin jurământul nostru].
A noua poruncă spune să nu poftim femeia vecinului nostru, iar noi facem în așa fel încât să cunoască și el acest lucru, apoi [îl amenințăm] ca să nu spună nimic, pentru că altfel nu va fi bine de el.
A zecea poruncă spune să nu poftim niciun lucru străin, pe când noi luăm tot, pentru ca omul să nu mai aibă cu ce se hrăni.
Și iată cum niciuna dintre porunci nu o ținem și nu o împlinim!
Însă, dacă va crede cineva cum că vorbele mele nu sunt adevărate, îl las pe acela în seama conștiinței sale. Și va vedea de unul singur, dacă e un om prea-sfânt și drept înaintea lui Dumnezeu sau, dimpotrivă, un nesimțitor.
Însă Tu, Doamne, Cel ce din bunătatea Ta cea fără de margini și din multa Ta bunătate ai vrut să iei trupul firii noastre celei slabe și ai împlinit toate cele ale Legii, îndură-Te și ne luminează și nouă mințile și inimile! Pentru ca să ne arătăm împlinitori ai Legii și ai poruncilor Tale și să ne miluiești pe noi ca un Milostiv, după mulțimea îndurărilor Tale, ca de-a pururea să mărim numele Tău cel prea-slăvit. Amin!
[1] Al celor desăvârșiți în virtuți. Al celor plini de sfințenie.
[2] În text: jălanie.
[3] De oamenii Sfinți.
[4] Cf. LXX. În text e: Ozan.
[5] În text: poclon.