Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a.

***

Uneori, chiar un lucru, care nu era un profet, și [care] era totuși între lucrurile pământești, este asumat întru arătarea [in significationem] de acest fel. Așa cum Iacov, trezindu-se din vedenia somnului [somnio viso], a făcut cu piatra pe care a avut-o la cap [ad caput] pe când dormea (cf. Fac. 28, 18). Alteori aceeași formă [eadem species] este făcută pentru aceasta[1], fie spre a rămâne [întru existență] pentru puțin timp – precum a putut [să existe] acel șarpe de aramă înălțat în pustiu (cf. Num. 21, 9), precum pot [să rămână] și scrierile [litterae][2] –, fie spre a trece [curând] după ce și-a împlinit slujirea [ministerio], precum este consumată pâinea în primirea Sfintelor Taine, [pâine care este] făcută [numai] pentru aceasta[3].

20. Dar pentru că acestea sunt cunoscute oamenilor, pentru că sunt făcute prin oameni, pot avea [parte de] o cinstire pe care o putem numi sfântă [religiosa], dar nu pot [provoca] uimire precum minunile.

Și de aceea, acelea care sunt făcute prin Îngeri, întrucât sunt mai greu de înțeles și mai necunoscute, acelea sunt mai minunate pentru noi. Dar lor [Îngerilor], [le sunt] cunoscute și ușoare, întrucât [sunt] acțiunile lor. Îngerul, [ca] din persoana Domnului, vorbește omului, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Ieș. 3, 6), când Scriptura mai înainte a zis: „Îngerul Domnului i s-a arătat lui [visus est ei]” (Ieș. 3, 2).

Vorbește și omul [ca] din persoana Domnului, zicând: „Auzi/ ascultă, poporul Meu, și voi grăi ție, Israele, și îți voi mărturisi ție: Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu” (Ps. 80. 7, 9).

Toiagul [Sfântului Aaron] a fost asumat spre arătare [assumpta est virga ad significationem] și a fost schimbat în șarpe prin putere îngerească [angelica facultate] (cf. Ieș. 7, 10), care putere îi lipsește omului. Dar totuși, și de om a fost asumată o piatră spre o astfel de arătare/ semnificare asemănătoare (cf. Fac. 28, 18).

Între fapta Îngerilor și fapta oamenilor diferă mai multe [aspecte]: aceea este și de mirare [mirandum] și de înțeles, pe când aceasta este numai de înțeles[4].

Ceea ce se înțelege din amândouă poate fi unul/ un singur înțeles [unum]. Dar acelea[5]din care se înțelege sunt diferite. Ca și când s-ar scrie numele lui Dumnezeu și cu aur și cu cerneală: acela este mai prețios, aceasta mai ieftină, dar totuși același [lucru] este arătat în amândouă locurile. Și, deși șarpele [prefăcut] din toiagul lui Moise a însemnat [significaverit] același lucru ca și piatra lui Iacov, totuși piatra lui Iacov este mai bună, într-un anume fel, decât șerpii magilor.

Căci precum ungerea pietrei [a însemnat] pe Hristos în trup – întru care [simbol se vede că El] este uns cu untdelemnul bucuriei [oleo exsultationis] mai înaintea părtașilor Săi (cf. Ps. 44, 9) –, astfel toiagul lui Moise, prefăcut în șarpe, [a însemnat] pe Însuși Hristos, [Care S-a] făcut ascultător până la moarte pe cruce (cf. Filip. 2, 8).

[Înțelegem aceasta de acolo] de unde zice: „Precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie a înălța pe Fiul omului, pentru ca toți care cred în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In . 3, 14-15): [adică] precum cei care, privind șarpele înălțat în pustie, nu au pierit de mușcăturile șerpilor.

Așadar, „omul nostru vechi a fost răstignit pe cruce [împreună] cu El, ca să se golească/ să se curățească [evacuaretur] trupul păcatului” (Rom. 6, 6).

Prin șarpe, deci, se înțelege moartea,care s-a făcut prin șarpe în Rai (cf. Fac. cap. 3), prin modul de a vorbi indicându-se efectul prin ceea ce l-a cauzat[6].

Așadar, toiagul [prefăcut] în șarpe [înseamnă] Hristos în moarte [Christus in mortem]. Iar șarpele întors/ prefăcut înapoi în toiag, [înseamnă] Hristos în înviere, cu trupul Său întreg, care este Biserica (cf. Col. 1, 24). Care [înviere a tuturor] va fi la sfârșitul vremurilor, [sfârșit] pe care l-a simbolizat coada șarpelui, pe care a ținut-o Moise ca să îl transforme înapoi în toiag (cf. Ieș. 4, 4).

Iar șerpii magilor [sunt] precum morții veacurilor, care, dacă nu [sunt] credincioși în Hristos, vor intra în trupul Lui ca și cum ar fi înghițiți [devorati] (cf. Ieș. 7, 12), și nu vor putea să învieze în El.

Iar piatra lui Iacov, precum am spus, într-un anume fel a însemnat mai mult/ ceva mai bun [melius] decât șerpii magilor, deși fapta magilor [a fost] mult mai minunată[7].

Astfel, aceasta[8], cu adevărat, nu ne împiedică să înțelegem lucrurile [corect], așa după cum [am înțelege corect ierarhia valorilor, chiar] dacă numele omului s-ar scrie cu aur, iar al lui Dumnezeu cu cerneală.


[1] Pentru slujirea pe care trebuie să o împlinească.

[2] Sfântul Augustin include Scripturile între formele materiale care Îl arată/ Îl reprezintă pe Dumnezeu, ca unele care au totuși o existență efemeră.

[3] Ceea ce nu înseamnă că Sfântul Augustin ar crede că în Sfintele Taine este numai simbolul Domnului. Pentru că el pune aici la un loc multe lucruri care Îl indică pe Dumnezeu: atât oameni sfinți, cât și lucruri propriu-zise, cât și Sfintele Taine. Însă modul în care fiecare dintre acestea Îl conțin sau Îl personifică sau Îl profețesc pe Dumnezeu este diferit. Pentru că în Sfinții Profeți locuiește harul Preasfintei Treimi, piatra sau șarpele de aramă sunt doar niște prefigurări, iar în Sfintele Taine este Hristos Însuși. Însă Sfântul Augustin nu este interesat aici să precizeze aceste diferențe, ci doar indică nenumăratele moduri prin care Dumnezeu Își face simțită prezența în lume și Își anunță voința, „materia slujitoare” având diverse însușiri și roluri.

[4] Faptele Sfinților Îngeri provoacă înțelegerea unui mesaj pe care ni-l transmite Dumnezeu, dar și minunare, pe când faptele oamenilor, făcute prin ei înșiși, fără ajutor dumnezeiesc (cum este așezarea pietrei drept simbol de către Sfântul Iacov), nu produc mirare.

[5] Modalitățile.

[6] Figura de stil prin care se exprimă cauza prin efect sau efectul prin cauză (metonimia).

[7] Ungerea pietrei de către Sfântul Iacov pare un fapt banal în comparație cu vrăjitoria magilor (preschimbarea toiegelor în șerpi). Dar, în lumina semnificației sale, pentru că profețea despre Hristos, ungerea pietrei este o faptă cu mult mai mare și mai importantă decât scamatoriile magilor, făcute cu ajutorul demonilor, după cum ne-a explicat mai înainte Sfântul Augustin.

[8] Această „minune” a magilor/ vrăjitorilor.

Did you like this? Share it: