Cutia cu intenții

Când oamenii nu au argumente, fac presiuni. Te presează cu ceva. Cu o frică, cu o teamă, cu o nevoie…sau te sâcâie pur și simplu. Vor să intre în viața ta cu forța, indiferent de ce părere ai tu despre ei și despre ceea ce vor ei de la tine. Ei se auto-propun, vin în forță, gâfâie de satisfacție, jubilează cu nesimțire.

*

Când oamenii au interese meschine, tu nu contezi. Indiferent cine ești și ce le-ai făcut în viață. Ei știu să te vândă, pentru că trebuie să ajungă acolo, în punctul terminus, unde le filează lor lampa.

*

Egoismul, la primă impresie, e ceva „bun”. Strâng pentru mine, am, nu mă interesează de ceea ce spun și vor alții. Și dacă am, sunt „bine”. Numai că egoismul începe să plângă, ca un copil mic, când dă de durere. Atunci el nu are niciun ochi să-l vadă, pentru că n-a avut ochi pentru nimeni.

*

Dictatura obișnuinței e un automatism. E ceea ce nu putem să mai îndepărtăm din noi înșine fără mult efort.

*

Cel care fumează nu fumează pentru că vrea ci pentru că crede că „are nevoie” de țigare. Pentru că viciul se bazează tocmai pe nevoi false. La fel se petrec lucrurile și cu cel care este împătimit de modul cum arată: confundă nevoia de a te îmbrăca cu extravaganța de a te îmbrăca.

*

Autoritatea reală în Biserică este sfințenia. Oamenii care încearcă să suplinească sfințenia cu treapta ierarhică în care sunt fac un efort penibil de credibilizare. Pentru că adevărata putere este sfințenia personală. Este experiența teologică reală.

*

După ce treci prin tot circuitul studiilor înțelegi un lucru frapant: că nimeni nu te-a învățat să înveți. Că, în ceea ce privește învățarea, ai fost întotdeauna un om care se apleacă cu ochi ingenui asupra domeniului de cercetare. Adică te-ai raportat ca un copil la învățare și nu ca un adult. Nu ca unul care se bazează pe experiență.

*

Legea este o abstracțiune interpretabilă. De aceea, adesea, interpretarea abuzează de lege în detrimentul legii și al oamenilor.

*

Mi-e greu să înțeleg oamenii care reproduc fără a crea. Care sunt în stare să copieze un desen aproape perfect sau să traducă un text în literalitatea lui rudimentară fără nicio urmă de dorință de sclivisire personală a lucrurilor. Pentru că eu, întotdeauna, am preluat lucrurile într-un mod creator, într-un mod personal, fără să trăiesc sub dictatura reproducerii identice.

*

Onlineul e o cutie de intenții. Mulți presupun că sunt în stare „să facă ceva” sau că sunt „cineva”…însă îi trage la realitate lipsa operei. Diletantismul, prostia, nonșalanța, neputința de a crea ceva se îmbină cu interese meschine, cu mercantilismul ordinar, cu dezechilibre interioare de tot felul. De aceea e greu să găsești spații online unde vorbește creația, măreția, experiența, personalitatea. Cel mai adesea întâlnești intenții neîntrupate. Intenții nefinalizate.

*

Cei 8 ani de creație online m-au făcut să înțeleg că onlineul nu e pentru mase de oameni ci pentru oameni specializați. În online, creatorii se simt cel mai bine, au spațiu imens de lucru, au vizibilitate, au multiple moduri de prezentare…însă munca lor e trivializată, banalizată, căpușată de diverși consumatori de online sau mimi ai muncii de creație.

Consumatorul de online, care nu se specializează pe fiecare zi într-un anume domeniu și care, la rândul lui, nu produce conținut de online, e doar un profitor al onlineului.

El vine, ia conținutul meu, pleacă, mă plagiază, mă folosește în discuțiile cu alții, dar nu are niciun aport benefic la viața mea și la creația mea.

El nu mă plătește pentru ce ia de la mine. El nu mă face să mă simt că l-am ajutat. El nu mă protejează. Ci el mă ignoră pe mine, ca persoană…dar îmi fură bunul simț, dăruirea, creația, binefacerile mele pentru el.

De aceea, pentru cel care nu știe să mulțumească, creația online este o valoare nespus de mare în comparație cu propria sa nesimțire.

*

Dictatura are nevoie de complicitate ca să existe. Cu alte cuvinte, îi respectăm „drepturile” dictaturii atâta timp cât o lăsăm să ne mistifice existența.

*

N-am înțeles cât de avizi sunt oamenii de ei înșiși până când nu am început să creez conținut de online.

Dacă am avut bunul simț să îl citez, să vorbesc despre el, să amintesc ceva despre el sau să scriu împotriva lui…va veni adesea la acel articol, va intra direct acolo, ca să ridice acel articol la nivelul căutărilor.

El sau ea: la fel de avizi de ei înșiși!

Însă când ești atât de „avid” ca să te vezi pe undeva…sau ca cineva să vorbească despre tine, arăți tocmai contrariul: că ești un om insignifiant, că ești un nimeni…sau că presupui că ești mai mult decât ești.

Pentru că, un om normal, care se bucură că l-am citat, nu intră toată ziua la articolul despre el ci intră pe platforma mea, dacă dorește, pentru ca să mă cunoască mai bine din ceea ce scriu zilnic.

*

Ca să te bucuri trebuie să ai inimă bună. Bucuria e un dar de la Dumnezeu și ea se primește când omul se curățește de patimi. Dacă vom căuta bucuria în afara vieții cu Dumnezeu nu o vom afla niciodată. Pentru că ea e un dar de la El pentru omul care se umple pe fiecare zi de slava Lui.