Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [41]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*** 
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
[cartea a treia]
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a.
***
21. Ce om cunoaște în ce fel Îngerii au făcut sau au asumat și acei nori și focurile [ignes], spre a arăta că vestesc [ce vrea Dumnezeu], chiar dacă Domnul sau Duhul Sfânt S-au arătat în acele forme [părut] trupești?
Precum copiii nu au știut ce este pus în altar și este consumat după ce s-a terminat slujba religioasă/ slujba evlaviei [peracta pietatis celebratione]: de unde sau în ce fel se face sau de unde este luat [ceea ce este pe altar] pentru slujba religioasă.
Și dacă nu ar fi să învețe niciodată, prin experiența lor sau prin a altora, și dacă niciodată nu ar fi văzut acel fel de lucruri, decât numai în timpul slujirii Tainelor, când sunt oferite și date, și dacă cineva cu cea mai mare autoritate le-ar spune lor al Cui trup și sânge este, [atunci] nimic altceva nu ar crede decât că, desigur, Domnul a apărut în fața ochilor celor muritori în acest chip, și din partea astfel străpunsă a curs, desigur, acel lichid [liquorem] (cf. In. 19, 34).
Însă îmi este mie cu totul de folos să-mi amintesc [care sunt] puterile mele și să le atrag atenția și fraților mei, ca și ei să și le reamintească pe ale lor, pentru ca neputința noastră omenească să nu treacă peste ceea ce este sănătos.
Căci în ce fel Îngerii fac acestea sau, mai bine zis, în ce fel Dumnezeu face aceasta prin Îngerii Săi, și cât vrea să facă chiar și prin îngerii răi, fie îngăduind, fie poruncind, fie silind [cogendo], din lăcașul tainic al puterii Sale preaînalte, [acestea] nu sunt puternic/ în stare să [le] străbat cu ascuțimea [vederii] ochilor, nici să [le] descopăr [enucleare] prin curajul rațiunii [mele], [și] nici să [le] înțeleg prin purtarea minții, încât să vorbesc atât de sigur, de aici înainte, [răspunzând] la toți care pot să întrebe despre aceste lucruri, ca și cum aș fi Înger sau Profet sau Apostol.
„Căci gândurile muritorilor sunt temătoare [timidae] și prevederile [providentiae] noastre nesigure. Căci trupul care putrezește îngreunează sufletul și locuința pământească încovoiază mintea care gândește multe [sensum multa cogitantem]. Și cu greu ne dăm seama de cele care sunt pe pământ, și descoperim cu trudă [chiar și] pe cele care sunt în ochii noștri [in perspectu]. Așadar, cine le va cerceta pe cele care sunt în cer?” (Înț. lui Sol. 9, 14-16).
Dar pentru că urmează și zice: „Dar mintea Ta [sensum Tuum] cine o va ști? [Nimeni,] decât dacă Tu vei da înțelepciune și vei trimite pe Duhul Tău cel Sfânt din înălțime” (Înț. lui Sol. 9, 17), [pentru aceasta] nu cercetăm așadar pe cele care sunt în cer, [nici] în ce fel sunt făcute lucrurile și trupurile îngerești, după propria lor vrednicie, și [în ce fel] este conținută oarecare faptă [părut] trupească a lor.
Totuși, după Duhul lui Dumnezeu trimis nouă de sus și [după] harul Lui împărțit minților noastre [impartitam Ejus gratiam mentibus nostris], îndrăznesc să spun cu curaj că nici Dumnezeu Tatăl, nici Cuvântul Său, nici Duhul Său, Care este unul Dumnezeu, în niciun fel nu este schimbabil în ceea ce este El Însuși și prin aceea că este. Și, prin aceasta [se înțelege că], cu atât mai puțin este văzut.
Pentru că sunt unele care, deși schimbabile, nu sunt totuși văzute, precum [sunt] gândirea noastră și amintirea și voința, [precum] și orice creatură netrupească. Însă nu există lucruri văzute, care să nu fie și schimbabile.
*
Capitolul XI
De aceea, firea [substantia], sau, mai bine zis, ființa [essentia] lui Dumnezeu, prin care înțelegem [însă] pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt – la măsura mică a noastră [, care suntem ceva] dintr-o foarte mică parte [din lume] –, întrucât nu este schimbabilă în niciun fel, nu poate să fie văzută în niciun fel prin ea însăși.
22. De aici [rezultă că] toate acelea care au fost arătate Părinților [Patribus visa sunt], când Dumnezeu le-a arătat lor, potrivit cu a Sa orânduire a vremurilor, au fost văzute prin [ceva asemănător cu] creatura făcută.
Și dacă noi [zicem că] este tainic modul în care Îngerii au făcut acea slujbă, dar totuși [ea] a fost făcută [de Dumnezeu] prin Îngeri, [totuși] nu din mintea noastră spunem [aceasta] – doar dacă nu suntem văzuți de cineva ca având mai multă înțelepciune [plus sapere]. Însă cunoaștem cu măsură [ad temperantiam], precum Dumnezeu ne-a împărțit nouă măsura credinței (Rom. 12, 3) și [întrucât] credem, pentru aceea și grăim (II Cor. 4, 13).
Așadar, stă în lumină [exstat] autoritatea Scripturii Dumnezeiești, de la care mintea noastră nu trebuie să rătăcească, nici nu trebuie, părăsind temelia dumnezeieștilor cuvinte, a se arunca [oamenii] în prăpastie prin suspiciunile lor, [adică acolo] unde nu domnesc nici simțurile [evidente ale] trupului, nici nu luminează cugetarea limpede a adevărului.
Căci este scris în mod limpede, în Epistola către evrei, acolo unde este separată rânduiala Noului Testament de rânduiala Vechiului Testament, în conformitate cu așezarea veacurilor și a vremurilor, că nu numai acele [lucruri] văzute, ci chiar cuvântul [sermonem] însuși se făcea prin Îngeri[1].
Astfel zice, deci: „Și căruia dintre Îngeri i-a zis vreodată: „Șezi la dreapta Mea, până când voi pune pe vrăjmașii Tăi [ca] un scăunel/ taburet [scabellum] sub picioarele Tale”? Oare nu sunt toți [Îngerii] duhuri slujitoare, trimise spre slujire pe lângă aceia care vor fi să aibă mântuirea prin moștenire?” (Evr. 1, 13-14).
[1] Prin intermediul Îngerilor.