Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

 *

Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr.

Astăzi, când vorbim despre ierarhia „de instituire divină”[1], înțelegem că ierarhia Bisericii e formată din episcopi, preoți și diaconi. Adică înțelegem faptul că toate cele trei trepte au fost dorite și instituite de Dumnezeu în Biserică și că niciuna dintre ele nu poate să le înlocuiască pe celelalte două. Dar, totodată, că ierarhia Bisericii are rolul de a sluji și de a conduce poporul Bisericii format din monahi și mireni.

De aceea, în studiul de față, voi căuta să văd modul cum a fost înțeleasă ierarhia bisericească în Tradiția Bisericii. Cum au apărut treptele ierarhice ale preoției dumnezeiești și cum s-au raportat membrii Bisericii la ele.

Iar pentru că am început prin a cita din Părintele Ioan Floca, voi continua cu o altă afirmație a sa. Și anume cu raportarea sa la instituirea diaconilor descrisă de Faptele Apostolilor.

Pentru Floca, doar „modul instituirii de către Sfinții Apostoli a celor 7 diaconi”[2] i se pare o descriere clară a Scripturii noutestamentare. Căci „când și cum s-a[u] făcut hirotonia [hirotoniile] de către Sfinții Apostoli ale celor chemați la treptele preoției de instituire divină, nu rezultă în mod clar și precis din textul Sfintei Scripturi”[3].

Însă cei 7 diaconi, spune Floca, nu au avut menirea de „a deveni slujitori sacramentali ai Bisericii, ci slujitori ai meselor, adică ai lucrării de asistență socială în viața Bisericii”[4], după cum tâlcuiește canonul 16, de la Sinodul VI Ecumenic, F. Ap. 6[5]. Dar tot el spune mai departe:

„Este cert însă că înainte de instituirea celor șapte diaconi rânduiți să slujească meselor, dar hirotoniți și ei de către Sfinții Apostoli prin punerea mâinilor, n-au existat în Biserică alți slujitori sacramentali, decât Sfinții Apostoli. Acest lucru îl precizează iarăși canonul 16 al Sinodului VI Ecumenic.

Ulterior, au fost chemați la slujirea preoțească și hirotoniți fiecare în câte una din cele trei trepte ale preoției, atât episcopii, cât și preoții, cât și diaconii sacramentali, adică cei destinați să slujească împreună cu preoții și cu episcopii, prin calitatea lor harică și prin chemarea lor deosebită”[6]. Dar, din ce spune Părintele Floca în ultimul citat, nu rezultă că diaconii erau simpli „asistenți sociali” în Biserica secolului 1 ci că ei au fost hirotoniți diaconi iar slujirea lor la mese era o ocupație suplimentară și nu principală, atâta timp cât el îi denumește „diaconi sacramentali”.

Ce ne spune canonul al 16-lea, de la Sinodul VI Ecumenic, amintit de către Părintele Ioan Floca? Faptul că „cei șapte diaconi pomeniți [în F. Ap. 6, 5]…nu trebuie să fie socotiți ca slujitori la taine [Taine], ci că aceștia sunt cei cărora li s-a încredințat purtarea de grijă a trebuinței obștești a celor adunați atunci: [iar] ei ni s-au făcut nouă…pildă de dragoste de oameni și de râvnă față de cei lipsiți”[7].

ierarhie 1De curând însă, în notele de lectură la teza Dr. John F. Tipei[8], spuneam la un moment dat: „Pentru Tipei, hirotonia celor 7 din Fapte nu a fost primirea lor în prima treaptă a preoției noutestamentare, în diaconat, ci rânduirea lor pentru „slujirea zilnică a celor nevoiași”, p. 352. Și prin asta, autorul nostru inventează „hirotonia pentru asistență socială”, transformând hirotonia diaconală în oficiu de asistență socială[9].

Față în față cu canonul al 16-lea de la Sinodul VI Ecumenic trebuie să admit faptul că John Tipei a avut dreptate când a vorbit despre cei 7 diaconi ca despre asistenți sociali în viața Bisericii. Asta nu înseamnă că a avut dreptate și când a socotit că toate hirotoniile din Faptele Apostolilor au fost doar acte simbolice[10].

Canonul 16 însă, discutat până acum, se fundamentează pe „tâlcuirea” Sfântului Ioan Gură de Aur[11]. Pe Comentariul său la Faptele Apostolilor, din care citează un fragment din Omilia a XIV-a. Iar fragmentul citat e acesta:

ierarhie 2E vorba de PG 60, col. 116 [a] pentru textul în latină. Cel în greacă e în col. 116 [b]:

ierarhie 3Din care rezultă că vrednicia [axioma] celor 7 nu era cea a diaconilor [se înțelege: a diaconilor sacramentali], pentru că diaconii nu existau încă în Biserici. Dar nu erau nici presbiteri și nici episcopi, pentru că la acea vreme numai Apostolii [i Apostoli monon] erau în Biserică.

ierarhie 4

Pasaj din care înțelegem că Sfântul Ioan Gură de Aur înțelegea fragmentul: „și-au pus mâinile peste ei”, de la F. Ap. 6, 6, ca fiind vorba despre o hirotonie sacramentală. Însă, dacă Sfântul Ioan o consideră o hirotonie sacramentală, pasajul preluat din omilia lui și inclus în canonul 16 a fost înțeles drept o instituire, a celor 7, într-o treaptă non sacramentală.

Diaconus, de la II Cor. 3, 6, a fost înțeles în Biblia de la 1688 ca un corelativ al poslușnicilor [slujitorilor] și la fel și în ediția BOR 1988: „slujitori”.

ierarhie 5Dar înainte de a fi hirotoniți, diaconii trebuie să fie mai întâi încercați/ ispitiți, pentru a se vedea dacă sunt fără reproș/ vină [I Tim. 3, 10, GNT].

ierarhie 6ierarhie 7

ment. Și acolo se face vorbire despre Sfântul Apostol Pavel.

ierarhie 8Însă din F. Ap. 14, 23, noi înțelegem că un Apostol al Domnului nu hirotonea numai episcopi ci și preoți. Și dacă hirotonea preoți, el hirotonea și diaconi.

Comentând aceste hirotonii ale presbiterilor de la F. Ap. 14, 23, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre necesitatea lor. Și spune că în acele părți era nevoie de „multă mângâiere [paramitias]” și de „multe învățături” pentru că acei credincioși proveneau dintre neamuri[13]. Însă presbiterii au fost hirotoniți pentru Biserici și ei slujeau în Biserici.

În F. Ap. 11, 29-30, presbiterii sunt amintiți în contextul unei strângeri de ajutoare pentru frații din Iudea. Iar cele care s-au dat „întru slujire [is diaconian]” [v. 29], „au fost trimise către presbiteri prin mâna lui Barnaba și a lui Saulos [apostilantes pros tus presbiteros dia hiros Barnaba che Saulu]” [v. 30].

În F. Ap. 15, 2, presbiterii sunt amintiți alături de Apostolii de la Ierusalim. În F. Ap. 20, 17 găsim sintagma „presbiterii Bisericii

ierarhie 9Sfantul Apostol TitPe fresca[17] de deasupra stă scris: „Apostolul Titos, episcopul [cetății] Gortinis și primul ierarh al Critisului”. Al insulei grecești Creta[18].

Însă dacă Titos fusese hirotonit de Pavlos episcop în Gortinis, lui i se rânduiește acum să hirotonească presbiteri în cetatea unde el era episcop. Lucru pe care episcopul îl face până astăzi: își hirotonește preoții și diaconii eparhiei sale. Dar prin faptul că îi hirotonește, episcopul nu le poate înlocui și propria lor slujire, după cum nici preoții și diaconii hirotoniți de episcopul lor nu îl pot înlocui pe episcop. Ci fiecare treaptă ierarhică își are propria ei slujire în Biserică.

ierarhie 10În Iac. 5, 14 regăsim sintagma „presbiterii Bisericii”. Ei trebuie chemați când cineva e bolnav, pentru ca să se roage pentru cel bolnav. Iar rugăciunea pentru el este însoțită de ungerea cu ulei a bolnavului în numele Domnului.

Loc scriptural pe care Biserica îl mărturisește ca indicând Taina Sfântului Maslu.

În I Petr. 5, 1 sunt amintiți din nou presbiterii, Sfântul Petru prezentându-se pe sine ca „împreună-presbiter și martor al

ierarhie 11În F. Ap. 20, 28 găsim o mărturie clară despre hirotonia episcopilor și despre rolul lor

ierarhie 12

autorul cărții Faptele Apostolilor, vorbește despre hirotonia episcopilor nu din perspectiva laturii umane ci a lui Dumnezeu, pentru că întru harul Duhului au fost hirotoniți. Dar Duhul Sfânt i-a hirotonit pe episcopi prin Apostoli, prin oamenii Lui. Și hirotonia episcopilor e pentru a sluji/ păstori Biserica, formată din turma lui Hristos, pe care El a câștigat-o prin jertfa Sa pe Cruce.

Conform Tit 1, 7-9, episcopul Bisericii trebuie să fie, mai înainte de toate, fără vină așa după cum trebuie să fie și presbiterul Bisericii. Episcopul trebuie să fie ca un iconom

ierarhie 13ierarhie 14În I Tim. 3, 1, episcopia e desemnată de Sfântul Pavel drept „lucru bun”. Cine dorește
ierarhie 15ierarhie 16ierarhie 17


[1] Potrivit Părintelui Floca, care afirma faptul: „cele trei trepte ale preoției create de Sfinții Apostoli se cheamă trepte de instituire divină, nu cum greșit li se zice câteodată, trepte de drept divin”, cf. Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1990, p. 240. Iar anterior, în p. 239, el spusese: „După cum arată întreaga istorie și viață a Bisericii, cele trei trepte de instituire divină, adică episcopii, preoții și diaconii sau treapta episcopatului, treapta presbiteriatului și treapta diaconatului au existat din epoca apostolică și s-au păstrat neîntrerupt după rânduieli statornice, observate până azi”.

[2] Idem, p. 240.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, fără editură, fără oraș, 1992, p. 115.

[8] John F. Tipei, Punerea mâinilor. Semnificațiile actului în Sfânta Scriptură și în literatura greco-romană, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2002, 439 p.

[9] Cf.

http://www.teologiepentruazi.ro/2014/07/28/punerea-mainilor-semnificatiile-actului-in-sfanta-scriptura-si-in-literatura-greco-romana-7/.

[10] John F. Tipei, Punerea mâinilor. Semnificațiile actului în Sfânta Scriptură și în literatura greco-romană, op. cit., p. 396.

[11] Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. cit., p. 115.

[12] PG 60, col. 116 [b].

[13] PG 60, col. 230 [a].

[14] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Apostolul_Tit.

[15] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gortyn.

[16] Cf. Viețile Sfinților pe luna august, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1998, p. 323.

[17] Preluată din articolul: Radu Alexandru, Biserica Sfântului Tit din Gortina, 26 iunie 2012, cf. http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantului-tit-gortina-122392.html.

[18] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Creta.

Did you like this? Share it: