Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr. [2]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

 *

Partea întâi

*

ierarhie 18În I, 3, Sfântul Dionisie amintește despre „o tios ierarhis [dumnezeiescul ierarh]”[4], adică despre episcop. În II, 5, Sfântul Dionisie îi amintește pe preoții[5] Bisericii. Corelativul presbiterilor din Noul Testament. Pe când în II, 6, el îi amintește pe liturgi[6]. Despre care Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că sunt diaconii[7].

În II, 7, Sfântul Dionisie îl prezintă pe episcop slujind Taina Sfântului Botez împreună cu preoții[8]. Dimpreună cu ei slujesc și diaconii, numiți aici liturgi.

În III, 2, diaconii apar tot ca liturgi și ei citesc Sfintele cărți la Dumnezeiasca Liturghie[9]. Pentru că ei slujesc Dumnezeiasca Liturghie, dimpreună cu preoții și ierarhul[10].

ierarhie 19Viitorul ierarh e hirotonit de un actual ierarh[15]. Preotul[16] și diaconul[17] sunt hirotoniți de către ierarh. Lucruri care se petrec identic până astăzi.

ierarhie 20ierarhie 21

A 7-a sa Epistolă este trimisă Ierarhului Policarp[22], pe când a 9-a e trimisă Ierarhului Tit[23]. Iar Sfântului Tit îi vorbește despre Apostolul Timotei ca despre Sfântul Timotei[24]. Și peste tot în scrierile sale se vede cuviința și dragostea Sfântului Ierarh Dionisie Areopagitul față de Sfinții Apostoli și față de membrii ierarhiei Bisericii.

ierarhie 22Iar această referire poate fi cu adresă la ierarhia Bisericii sau poate fi cu adresă la Sfinții Vechiului Testament, despre care s-a vorbit în finalul capitolului anterior[28].

În cap. 21, Sfântul Clement ne cere să ne respectăm conducătorii [proigumenus] și să ne cinstim presbiterii [presbiterus][29]. Presbiterii Bisericii. Pentru că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu.

ierarhie 23În cap. al 42-lea, Sfântul Clement vorbește despre cum s-a extins Biserica. Apostolii Domnului „au propovăduit prin sate și orașe”[33]. Și pentru cei care au crezut propovăduirea lor, ei au hirotonit „episcopus che diaconus”[34]. Însă, fără doar și poate, ei au hirotonit și presbiteri/ preoți. Sau episcopii hirotoniți de ei au hirotonit și preoți. Pentru că, așa cum a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, trăitor în secolul I d. Hr. ca și Sfântul Clement Romanul, ierarhia bisericească e formată din episcopi, preoți și diaconi.

Sfantul Sfintit Mucenic Clement RomanulSfântul Sfințit Mucenic Clement Romanul[35]

Tot aici, în cap. 42, Sfântul Clement spune că episcopii și diaconii nu au fost o noutate [u chenos], pentru că despre ei vorbește Is. 60, 17.

ierarhie 24În varianta latină a textului, PG oferă următorul text isaiic: „Constituam episcopos eorum in justitia et diaconos eorum in fide”[37].

Însă în VUL găsim următorul text: „ponam visitationem tuam pacem et praepositos tuos iustitiam”.

Dar lucru important pe care l-a subliniat Sfântul Clement Romanul aici e acela că numele de episcop și de diacon erau cunoscute încă din Vechiul Testament.

Forma de plural episcopus, existentă în Is. 60, 17, se regăsește și în II Reg. 11, 18 și I Mac. 1, 51 în LXX.

Sfântul Clement începe cap. al 44-lea cu o altă informație importantă. Și anume că Sfinții Apostoli „au cunoscut prin Domnul nostru Iisus Hristos [egnosan dia tu Chiriu imon Iisu Hristu] că va fi ceartă [eris] pe demnitatea episcopală”[38]. Tocmai de aceea au ales cu grijă pe cei pe care i-au hirotonit episcopi și au hotărât ca în episcopat să intre „bărbați încercați/ ispitiți/ probați [dedochimasmeni andres/ viri probati][39].

ierarhie 25În finalul cap. al 44-lea, Sfântul Clement folosește forma presbiter, la plural[43], în loc de preot, folosită în cap. 36. Și el îi fericește aici pe presbiterii care au adormit în mod sfânt[44].

Din cap. al 47-lea aflăm motivul acestei epistole: cei din Biserica Corintului s-au răzvrătit împotriva presbiterilor[45]. Lucru care nu are de-a face cu evlavia credinței. Însă din ambele mărturii ale celor doi Părinți Apostolici, Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Clement Romanul, aflăm nu numai că Biserica primului secol avea ierarhie tripartită ci și că începuseră disensiunile în Biserică.


[1] TLG #002 63.4/ Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanța Costea, Ed. Paideia, București, 1996, p. 71.

[2] TLG #002 64.6-#002 64.7/ Ibidem.

[3] TLG #002 63.12/ Ibidem.

[4] TLG #002 66.1/ Idem, p. 72.

[5] TLG #002 71.17/ Idem, p. 74.

[6]TLG #002 72.1/ Idem, p. 75.

[7] Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 105.

[8] TLG #002 72.20-#002 72.21/ Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 75.

[9] TLG #002 80.12-#002 80.13/ Idem, p. 78.

[10] TLG #002 80.18-#002 80.21/ Ibidem.

[11] TLG #002 108.5/ Idem, p. 91.

[12] TLG #002 108.9/ Ibidem.

[13] TLG #002 108.15/ Ibidem.

[14] Ibidem/ Ibidem.

[15] TLG #002 110.10-#002 110.14/ Idem, p. 92.

[16] TLG #002 110.14-#002 110.15/ Ibidem.

[17] TLG #002 110.17-#002 110.18/ Ibidem.

[18] TLG #004 139.18/ Idem, p. 144.

[19] TLG #004 141.4-#004 141.5/ Idem, p. 145.

[20] TLG #004 157.10/ Idem, p. 150.

[21] TLG #004 157.11/ Ibidem.

[22] TLG #006 7.t.1/ Idem, p. 259.

[23] TLG #006 9.t.1/ Idem, p. 265.

[24] TLG #006 9.1.1/ Ibidem.

[25] PG 1, col. 201-204/ Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 46.

[26] PG 1, col. 225/ Idem, p. 50.

[27] Ibidem/ Ibidem.

[28] Ibidem/ Ibidem.

[29] PG 1, col. 256/ Idem, p. 58.

[30] PG 1, col. 280-281/ Idem, p. 65.

[31] PG 1, col. 288/ Idem, p. 67.

[32] PG 1, col. 289/ Ibidem.

[33] PG 1, col. 292/ Idem, p. 68.

[34] PG 1, col. 292-293/ Ibidem.

[35] Fresca e preluată de aici:

http://commons.orthodoxwiki.org/images/thumb/c/c5/Clemens_I.jpg/300px-Clemens_I.jpg.

[36] PG 1, col. 293-294/ Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, în Scrierile Părinților apostolici, ed. cit., p. 68.

[37] PG 1, col. 294.

[38] PG 1, col. 296-297/ Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, în Scrierile Părinților apostolici, ed. cit., p. 68.

[39] PG 1, col. 297-298/ Idem, p. 69.

[40] PG 1, col. 297/ Ibidem.

[41] Ibidem/ Ibidem.

[42] Ibidem/ Ibidem.

[43] PG 1, col. 300/ Ibidem.

[44] Ibidem/ Ibidem.

[45] PG 1, col. 308/ Idem, p. 70.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [42]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

De aici se arată că acelea toate nu numai că s-au făcut prin Îngeri, ci mai mult, că pentru noi s-au făcut, adică pentru poporul lui Dumnezeu, căruia îi este făgăduită moștenirea vieții veșnice.

După cum și [în Epistola] către corinteni este scris, de asemenea: „Toate acestea li s-au întâmplat acelora în preînchipuire/ în simbol [in figura], dar au fost scrise spre atenționarea noastră, întru care a venit [obvenit] sfârșitul veacurilor”[1] (I Cor. 10, 11).

Apoi, pentru că atunci prin Îngeri, însă acum prin Fiul s-a făcut cuvântul/ învățătura [sermo factus est], [acest lucru] se arată în mod consecvent și clar:

„Pentru aceea”, zice, „se cuvine ca noi să luăm aminte mai mult la cele pe care le-am ascultat[2], ca nu cumva să ne prăbușim/ să ne pierdem. Căci dacă acela [cuvântul] spus prin Îngeri s-a făcut cuvânt tare [sermo firmus], și orice încălcare [a lui] și neascultare și-a primit dreapta pedeapsă a răsplătirii, [atunci] în ce fel [am putea] să fugim noi [de osândă], [dacă ne arătăm] nepăsători [negligentes] față de atâta mântuire [tantam salutem]?” (Evr. 2, 1-3).

Și, ca și cum ai întreba: care mântuire?, ca să se înțeleagă ceea ce a spus el, zice acum despre Noul Testament, adică despre cuvântul/ învățătura care nu prin Îngeri, ci prin Domnul s-a făcut [către oameni]: „Care [mântuire], când a luat început”, zice, „ca să fie grăită [enarraretur] prin Domnul, ne-a fost confirmată în noi [in nos] de către aceia care au ascultat, Dumnezeu împreună-mărturisind [contestante] prin semne și profeții și prin lucrări/ puteri felurite și prin împărtășirile Duhului Sfânt [Spiritus Sancti divisionibus], după voia Sa” (Evr. 2, 3-4).

23. Dar, cineva zice, de ce este scris, așadar: „A zis Domnul către Moise”, și nu, mai degrabă: A zis Îngerul către Moise? Pentru că, atunci când un vestitor rostește cuvintele unui judecător, nu se scrie în acte: acel vestitor a zis, ci: acel judecător. Așadar, asemenea vorbind Sfântul Profet – deși noi spunem: Prorocul a zis –, nu vrem să înțelegem însă nimic altceva [prin aceasta] decât că: Domnul a zis.

Și dacă spunem: Domnul a zis, nu îl eliminăm pe Profet [din discuție], ci atragem atenția asupra Celui care a vorbit prin el.

Și, cu adevărat, Scriptura o descoperă adesea pe aceasta, [anume că] Îngerul este [de fapt] Domnul. [Zicere] pe care [Scriptura] repetând-o întruna, ne spune: Domnul a zis, după cum deja am demonstrat.

Dar pentru aceia[3] care, atunci când Scriptura îl numește pe Acela Înger, vor să înțeleagă pe Însuși Fiul lui Dumnezeu prin Sine Însuși, întrucât [, zic ei], prin vestirea Tatălui [annuntiationem paternae] și [prin însăși] voința Sa este numit Înger de către Profet, de aceea doresc să dau o mărturie mai clară din această epistolă, unde nu se spune prin Înger, ci: prin Îngeri.

24. Căci și Ștefan, în Faptele Apostolilor, le povestește [, explicându-le], în același fel, pe acestea care, așadar, au fost împreună-scrise [conscripta] în Cărțile Vechi [Libris veteribus]/ Vechiul Testament: „Bărbați frați și părinți, ascultați”, zice [Sfântul Ștefan], „Dumnezeul slavei S-a arătat [apparuit] părintelui nostru Avraam [Abrahae], când era în Mesopotamia” (F. Ap. 7, 2).

Dar pentru ca să nu creadă cineva că Dumnezeul slavei, atunci, S-ar fi arătat ochilor muritori ai cuiva[4] prin ceea ce este El Însuși în Sine, de aceea zice [Scriptura] că Îngerul i s-a arătat lui Moise.

A fugit, zice[5], Moise în cuvântul acesta [in verbo isto][6] și s-a făcut locuitor în pământul/ țara [terra] Madian, unde a născut doi fii. Și petrecând patruzeci de ani acolo, i s-a arătat lui, în pustiul muntelui Sinai, Îngerul Domnului în vâlvătaia/ în para focului în rug. Și văzând Moise, s-a mirat de vedenie [mirabatur visum]. Care, când s-a apropiat să privească, s-a făcut glasul Domnului zicând: „Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”. Iar Moise s-a cutremurat și nu a îndrăznit să privească. Și i-a zis lui Domnul: „Scoate încălțămintea [calceamentum] picioarelor tale”…(Ieș. 2, 15 – 3, 6) etc.

Aici, desigur, Îl numește și Îngerul și Domnul. Și pe Același [Îl numește, de asemenea,] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, precum s-a scris în Facerea.

25. Sau, poate, ar putea spune cineva că Domnul i S-a arătat lui Moise prin Înger, iar lui Avraam [Abrahae] cu adevărat prin Sine Însuși [per Se Ipsum]? Pentru [a răspunde la] aceasta, nu îl întrebăm pe Ștefan, ci haideți să întrebăm însăși cartea de unde a povestit Ștefan acestea.

Căci, așadar, întrucât este scris: „Și a zis Domnul Dumnezeu către Avraam [ad Abraham]” (Fac. 12, 1) și, puțin mai departe: „Și Domnul Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam [visus est Abrahae]” (Fac. 17, 1), de aceea, [se înțelege oare de aici că] acestea nu s-au făcut [tot] prin Îngeri?

Când, în altă parte, zice asemenea: „Și i S-a arătat lui [, lui Moise,] Dumnezeu, la stejarul lui Mamvri [ad ilicem Mambre], șezând la ușa cortului său la amiază” (Fac. 18, 1). Totuși, în continuare, adaugă: „Ridicându-și deci ochii săi a văzut, și iată trei bărbați stăteau peste/ mai presus de el [super eum] (Fac. 18, 2), despre care deja am vorbit[7].

Așadar, în ce fel vor putea aceștia [să explice] – cei care fie nu știu să ajungă de la cuvinte la înțeles [ad intellectu], fie se grăbesc [să ajungă] ușor la înțeles în cuvinte –, în ce mod vor putea să explice cum a fost văzut Dumnezeu în [chipul a] trei bărbați [vissum esse Deum in viris tribus]? Decât doar dacă ei au fost Îngeri, după cum ne învață însuși [felul] cum urmează [relatarea].


[1] În sensul că cei care trăim după venirea lui Hristos, trăim veacul cel din urmă al umanității. Însă Sfinții Apostoli nu ne-au avertizat cu privire la lungimea acestui veac, ci pentru a trăi oricând ortodox. Avem conștiința apartenenței noastre (ca și a celor care au trăit în ultimii 2014 ani) la etapa finală a acestei lumi, așa cum o vedem. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim ortodox numai de frică pentru că mâine se sfârșește lumea.

[2] Cu sensul că le-am auzit, dar le-am și primit, am ascultat ceea ce ne-a spus Dumnezeu prin acele cuvinte.

[3] Cei care contestă deoființimea Fiului cu Tatăl și cu Duhul Sfânt sau cei care contestă Treimea și consideră că Dumnezeu este numai Tatăl.

[4] Ai vreunui om.

[5] Sfântul Augustin relatează, în cuvintele sale, cele petrecute, așa cum făcuse și Sfântul Ștefan Protomartirul.

[6] De cuvântul lui faraon care vroia să-l omoare.

[7] A comentat acest pasaj altădată, undeva mai sus.