Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

De aici se arată că acelea toate nu numai că s-au făcut prin Îngeri, ci mai mult, că pentru noi s-au făcut, adică pentru poporul lui Dumnezeu, căruia îi este făgăduită moștenirea vieții veșnice.

După cum și [în Epistola] către corinteni este scris, de asemenea: „Toate acestea li s-au întâmplat acelora în preînchipuire/ în simbol [in figura], dar au fost scrise spre atenționarea noastră, întru care a venit [obvenit] sfârșitul veacurilor”[1] (I Cor. 10, 11).

Apoi, pentru că atunci prin Îngeri, însă acum prin Fiul s-a făcut cuvântul/ învățătura [sermo factus est], [acest lucru] se arată în mod consecvent și clar:

„Pentru aceea”, zice, „se cuvine ca noi să luăm aminte mai mult la cele pe care le-am ascultat[2], ca nu cumva să ne prăbușim/ să ne pierdem. Căci dacă acela [cuvântul] spus prin Îngeri s-a făcut cuvânt tare [sermo firmus], și orice încălcare [a lui] și neascultare și-a primit dreapta pedeapsă a răsplătirii, [atunci] în ce fel [am putea] să fugim noi [de osândă], [dacă ne arătăm] nepăsători [negligentes] față de atâta mântuire [tantam salutem]?” (Evr. 2, 1-3).

Și, ca și cum ai întreba: care mântuire?, ca să se înțeleagă ceea ce a spus el, zice acum despre Noul Testament, adică despre cuvântul/ învățătura care nu prin Îngeri, ci prin Domnul s-a făcut [către oameni]: „Care [mântuire], când a luat început”, zice, „ca să fie grăită [enarraretur] prin Domnul, ne-a fost confirmată în noi [in nos] de către aceia care au ascultat, Dumnezeu împreună-mărturisind [contestante] prin semne și profeții și prin lucrări/ puteri felurite și prin împărtășirile Duhului Sfânt [Spiritus Sancti divisionibus], după voia Sa” (Evr. 2, 3-4).

23. Dar, cineva zice, de ce este scris, așadar: „A zis Domnul către Moise”, și nu, mai degrabă: A zis Îngerul către Moise? Pentru că, atunci când un vestitor rostește cuvintele unui judecător, nu se scrie în acte: acel vestitor a zis, ci: acel judecător. Așadar, asemenea vorbind Sfântul Profet – deși noi spunem: Prorocul a zis –, nu vrem să înțelegem însă nimic altceva [prin aceasta] decât că: Domnul a zis.

Și dacă spunem: Domnul a zis, nu îl eliminăm pe Profet [din discuție], ci atragem atenția asupra Celui care a vorbit prin el.

Și, cu adevărat, Scriptura o descoperă adesea pe aceasta, [anume că] Îngerul este [de fapt] Domnul. [Zicere] pe care [Scriptura] repetând-o întruna, ne spune: Domnul a zis, după cum deja am demonstrat.

Dar pentru aceia[3] care, atunci când Scriptura îl numește pe Acela Înger, vor să înțeleagă pe Însuși Fiul lui Dumnezeu prin Sine Însuși, întrucât [, zic ei], prin vestirea Tatălui [annuntiationem paternae] și [prin însăși] voința Sa este numit Înger de către Profet, de aceea doresc să dau o mărturie mai clară din această epistolă, unde nu se spune prin Înger, ci: prin Îngeri.

24. Căci și Ștefan, în Faptele Apostolilor, le povestește [, explicându-le], în același fel, pe acestea care, așadar, au fost împreună-scrise [conscripta] în Cărțile Vechi [Libris veteribus]/ Vechiul Testament: „Bărbați frați și părinți, ascultați”, zice [Sfântul Ștefan], „Dumnezeul slavei S-a arătat [apparuit] părintelui nostru Avraam [Abrahae], când era în Mesopotamia” (F. Ap. 7, 2).

Dar pentru ca să nu creadă cineva că Dumnezeul slavei, atunci, S-ar fi arătat ochilor muritori ai cuiva[4] prin ceea ce este El Însuși în Sine, de aceea zice [Scriptura] că Îngerul i s-a arătat lui Moise.

A fugit, zice[5], Moise în cuvântul acesta [in verbo isto][6] și s-a făcut locuitor în pământul/ țara [terra] Madian, unde a născut doi fii. Și petrecând patruzeci de ani acolo, i s-a arătat lui, în pustiul muntelui Sinai, Îngerul Domnului în vâlvătaia/ în para focului în rug. Și văzând Moise, s-a mirat de vedenie [mirabatur visum]. Care, când s-a apropiat să privească, s-a făcut glasul Domnului zicând: „Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”. Iar Moise s-a cutremurat și nu a îndrăznit să privească. Și i-a zis lui Domnul: „Scoate încălțămintea [calceamentum] picioarelor tale”…(Ieș. 2, 15 – 3, 6) etc.

Aici, desigur, Îl numește și Îngerul și Domnul. Și pe Același [Îl numește, de asemenea,] Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, precum s-a scris în Facerea.

25. Sau, poate, ar putea spune cineva că Domnul i S-a arătat lui Moise prin Înger, iar lui Avraam [Abrahae] cu adevărat prin Sine Însuși [per Se Ipsum]? Pentru [a răspunde la] aceasta, nu îl întrebăm pe Ștefan, ci haideți să întrebăm însăși cartea de unde a povestit Ștefan acestea.

Căci, așadar, întrucât este scris: „Și a zis Domnul Dumnezeu către Avraam [ad Abraham]” (Fac. 12, 1) și, puțin mai departe: „Și Domnul Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam [visus est Abrahae]” (Fac. 17, 1), de aceea, [se înțelege oare de aici că] acestea nu s-au făcut [tot] prin Îngeri?

Când, în altă parte, zice asemenea: „Și i S-a arătat lui [, lui Moise,] Dumnezeu, la stejarul lui Mamvri [ad ilicem Mambre], șezând la ușa cortului său la amiază” (Fac. 18, 1). Totuși, în continuare, adaugă: „Ridicându-și deci ochii săi a văzut, și iată trei bărbați stăteau peste/ mai presus de el [super eum] (Fac. 18, 2), despre care deja am vorbit[7].

Așadar, în ce fel vor putea aceștia [să explice] – cei care fie nu știu să ajungă de la cuvinte la înțeles [ad intellectu], fie se grăbesc [să ajungă] ușor la înțeles în cuvinte –, în ce mod vor putea să explice cum a fost văzut Dumnezeu în [chipul a] trei bărbați [vissum esse Deum in viris tribus]? Decât doar dacă ei au fost Îngeri, după cum ne învață însuși [felul] cum urmează [relatarea].


[1] În sensul că cei care trăim după venirea lui Hristos, trăim veacul cel din urmă al umanității. Însă Sfinții Apostoli nu ne-au avertizat cu privire la lungimea acestui veac, ci pentru a trăi oricând ortodox. Avem conștiința apartenenței noastre (ca și a celor care au trăit în ultimii 2014 ani) la etapa finală a acestei lumi, așa cum o vedem. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim ortodox numai de frică pentru că mâine se sfârșește lumea.

[2] Cu sensul că le-am auzit, dar le-am și primit, am ascultat ceea ce ne-a spus Dumnezeu prin acele cuvinte.

[3] Cei care contestă deoființimea Fiului cu Tatăl și cu Duhul Sfânt sau cei care contestă Treimea și consideră că Dumnezeu este numai Tatăl.

[4] Ai vreunui om.

[5] Sfântul Augustin relatează, în cuvintele sale, cele petrecute, așa cum făcuse și Sfântul Ștefan Protomartirul.

[6] De cuvântul lui faraon care vroia să-l omoare.

[7] A comentat acest pasaj altădată, undeva mai sus.

Did you like this? Share it: