Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr. [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

 *

Partea întâi și a doua.

*

Tot Părinte apostolic este și Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul [c. 35-c. 107 d. Hr.]^[1]. Pe care, într-o frescă de secol 13, din Biserica Protaton a Sfântului Munte Athos, îl găsim pictat alături de Sfântul Dionisie Areopagitul^[2].

În Epistola către Efeseni, Sfântul Ignatios Teoforos vorbește despre Biserică ca despre cea care stă „întru slava statornică [is doxan paramonon]”^[3] a lui Dumnezeu. Și el amintește, mai întâi, despre episcopul Onisimos al Efesului ca despre un episcop aparte^[4]. În 2, 1, Sfântul Ignatie amintește de diaconul Vuross ^[5]. Pentru ca în 3, 2 el să afirme că episcopii din lumea întreagă „sunt în cunoașterea lui Iisus Hristos [en Iisu Hristu gnomi isin]”^[6].

De aceea, episcopatul nu se poate despărți de preoție și de diaconat pentru că preoția dumnezeiască a Bisericii e tripartită. Pentru că niciuna dintre treptele ierarhice ale Bisericii nu poate funcționa autonom și exclusivist.

În 5, 1, Sfântul Ignatie ne vorbește despre autentica relație dintre episcop și păstoriții săi. Căci el ne spune că această relație dintre episcop și membrii Bisericii locale trebuie să nu fie omenească ci duhovnicească [uc antropinin usan alla pnevmatichin]^[9]. Fapt pentru care noi înșine trebuie să fim oameni duhovnicești și nu trupești. Nu mânați de interese pur telurice.

În 5, 2, Sfântul Ignatie vorbește despre puterea rugăciunii pe care o are ierarhia Bisericii. Căci „dacă rugăciunea unuia sau a doi [credincioși] are atâta putere cu cât mai mult a episcopului și a toată Biserica”^[10]. Și el ne îndeamnă să nu ne opunem episcopului ca, totodată, să fim supuși lui Dumnezeu^[11]. De unde înțelegem că episcopul e ales de Dumnezeu să conducă Biserica locală și că a te împotrivi lui înseamnă, în același timp, a I te împotrivi lui Dumnezeu.

Episcopul este iconomul lui Dumnezeu și el trebuie primit ca Însuși Cel care l-a trimis^[12]. De unde înțelegem că trebuie să ne raportăm la hirotonia lui ca la o trimitere a lui de către Hristos. El e trimis de Hristos la noi și de aceea trebuie cinstit ca un trimis al Lui. Pentru că, subliniază Sfântul Ignatie, trebuie să privim la [prosvlepin] episcop ca la Domnul Însuși [os Afton Chirion]^[13].

Dar pentru a privi la episcop ca la Domnul Însuși nu e nevoie doar de faptul de a fi trimis de El, prin hirotonie, la noi ci e nevoie, mare nevoie, și de sfințenia vieții episcopului. Pentru că nimeni nu poate face abstracție de viața ta și, în ciuda neasemănării tale cu Hristos, credincioșii să privească la tine ca la El. Adică expresia ignatiană ultimă trebuie văzută și ca o cerință maximală de la episcop, prin care lui i se cere să fie o icoană a Stăpânului său.

În 13, 1, Sfântul Ignatie îndemnă la adunarea frecventă „întru Euharistia lui Dumnezeu și întru slavă [is Evharistian Teu che is doxan]”^[14]. Lucru pe care îl făcea și îl face ierarhia bisericească dimpreună cu întreaga Biserică. Pentru că slujirea și împărtășirea împreună, ne spune Ignatie, „nimicesc puterile Satanei” și „pierd prăpădul lui”^[15]. De aceea, cei care strică, prin erezii, credința lui Dumnezeu, vor merge „întru focul cel nestins [is to pir to asveston]”^[16].

În cap. al 21-lea al scrisorii, ultimul, Sfântul Ignatie își exprimă iubirea lui pentru Sfântul Policarpos al Smirnei^[20].

În Epistola către Magnezieni, Sfântul Ignatie îl pomenește pe episcopul Damas, despre care spune că e tu axioteu [vrednic de Dumnezeu]^[21]. Dar și pe „vrednicii presbiteri Vassos și Apollonios [presbiteron axion Vassu che Apolloniu]”^[22] cât și pe „diaconul Zotionos”^[23].

În 3, 1, Sfântul Ignatie spune că episcopul trebuie cinstit „pentru puterea lui Dumnezeu [cata dinamin Teu]”^[25]. Pentru puterea lui Dumnezeu pogorâtă în el la hirotonie. Însă, în cazul de față, „sfinții presbiteri [tu aghius presbiterus]” de pe lângă el nu se uitau la tinerețea lui ci se supuneau lui. Căci prin supunerea față de episcopul lor, deși tânăr, ei se supuneau „Tatălui lui Iisus Hristos, Episcopului tuturor [to Patri Iisu Hristu to panton Episcopo]”^[26].

Iar dacă Tatăl este Episcopul tuturor, potrivit Sfântului Ignatie Teoforul iar, potrivit I Petr. 2, 25, Hristos este Episcopul sufletelor noastre, rezultă că și Sfântul Duh este Episcopul nostru. Pentru că Dumnezeul treimic este Episcopul nostru, de la Care ne vin tot harul și toată binecuvântarea.

De aceea, în 3, 2, Sfântul Ignatie ne spune să nu avem o atitudine ipocrită față de episcop^[27]. Pentru că nu îl înșelăm pe episcopul văzut [ton vlepomenon] ci pe Episcopul nevăzut [ton aoraton]^[28], pe Dumnezeu. Dar asta înseamnă, în primul rând, ca episcopul să nu fie un om ipocrit. Pentru că numai un om căruia nu îi plac ipocriții nu este, la rândul său, un ipocrit, un om prefăcut, un duplicitar în relațiile cu oamenii.

În 6, 1 însă, Sfântul Ignatie ne spune cum trebuie să procedăm: trebuie să facem toate „în unirea lui Dumnezeu [en omonia Teu]”^[32], avându-l pe episcop ca întâi-stătător [procatimenu]^[33]. Pentru că el este „întru locul lui Dumnezeu [is topon Teu]”, presbiterii sunt „întru locul sinedriului Apostolilor [is topon sinedriu ton Apostolon]” iar diaconii, cei foarte dulci [glichitaton] pentru Ignatie, sunt „credincioși diaconiei/ slujirii lui Iisus Hristos [pepistefmenon diaconian Iisu Hristu]”^[34].

Ierarhia Bisericii, împreună cu poporul credincios, trebuie să se iubească unii pe alții în Iisus Hristos și să trăiască în unitate^[35]. Pentru că poporul credincios trebuie să se unească cu episcopul și cu întâistătătorii Bisericii întru învățătura nestricăcioasă [didahin aftarsias]^[36].

În cap. al 7-lea, Sfântul Ignatie paralelizează legătura Tatălui cu Fiul cu legătura pe care trebuie să o avem noi cu episcopii și presbiterii Bisericii. Căci după cum Fiul nu a făcut nimic fără Tatăl tot așa nici noi „nu trebuie să facem nimic fără episcop și presbiteri”^[37].

Și se observă în scrisul Sfântului Ignatie Teoforul că ori de câte ori se referă la realitatea ierarhică a unei Biserici locale, el vorbește despre un episcop, care slujește dimpreună cu preoții și diaconii săi. Pentru că asta era realitatea ierarhică a Bisericii primului secol: fiecare Biserică locală era condusă de un singur episcop, care își hirotonea preoții și diaconii săi.

În cap. al 13-lea, Sfântul Ignatie vorbește despre aceeași ierarhie tripartită a Bisericii: „împreună cu vrednicul vostru episcop și cu coroana, vrednic-împletită (și) duhovnicească, a presbiteriatului vostru și a diaconilor după Dumnezeu”^[38]. Pentru că supunerea față de episcop și a unora față de alții, după cum Fiul S-a supus Tatălui, ne face să avem unire trupească și duhovnicească [enosis i sarchichi…che pnevmatichi]^[39] între noi.

În Epistola către Tralieni, Sfântul Ignatie afirmă că salută Biserica din Trallis „en apostolico haractiri [în caracter apostolic]”^[40]. Aidoma Sfinților Apostoli. Și amintește la 1, 1, numele episcopului acelei Biserici: Polivios. Acesta a venit în Smirna, cu voia lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos, și s-a întâlnit cu Ignatie^[41].

De aceea, Ignatie îi sfătuiește pe cei din Trallis să se supună episcopului lor ca lui Iisus Hristos, pentru ca să trăiască după Iisus Hristos^[42]. Pentru că supunerea față de episcop, după cum se înțelege de aici, nu e pentru a profita de episcop ci pentru a trăi evlavios înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci ascultarea de episcop se naște tocmai din ascultarea reală față de Dumnezeu și nu din supunerea oarbă față de el. Pentru că ascultarea față de episcop este o consecință duhovnicească a ascultării față de Dumnezeu.

În 3, 1, Ignatie le cere tralienilor să îi respecte pe diaconi ca pe Iisus Hristos. Pe episcop îl consideră un chip al Tatălui iar presbiterii trebuie cinstiți „ca pe sinedriul lui Dumnezeu și ca pe legătura Apostolilor [os sinedrion Teu che os sindesmon Apostolon]^[46]. Căci „fără aceștia [, fără membrii ierarhiei tripartite, Biserica] nu se poate chema Biserică [horis tuton Ecclisia u calite]”^[47].

În 7, 2, Sfântul Ignatie raportează din nou ascultarea față de ierarhie la conștiință, spunând: „cel care face ceva fără episcop și presbiteriat și diaconi acela nu are conștiință curată”^[48]. Căci conștiința curată a unui creștin presupune a trăi eclesial. În unire cu ierarhia Bisericii. Dar și a fi membru al ierarhiei Bisericii înseamnă a trăi cu conștiința curată față de cei pe care îi păstorești, în unire și iubire pentru ei.

În 8, 1, credința este trupul Domnului pentru Sfântul Ierarh Ignatie Teoforul iar dragostea este sângele Său^[49]. Pentru că prin credință suntem una în El și prin dragostea Lui suntem vii. Și el se consideră nevrednic față de Biserica Siriei, din care făcea parte^[50].

În Epistola către Romani, Sfântul Ignatie își subliniază din nou apartenența sa eclesială: el este „episcopul Siriei [ton episcopon Sirias]”^[51]. Și Ignatie vrea să fie martirizat (cap. 4-7, 8) și dorește numai împărtășirea cu Domnul^[52]. Pentru că, spune el, „vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Iisus Hristos, cel din sămânța lui David, și vreau băutura sângelui Său, care este dragoste nestricăcioasă [agapi aftartos]”^[53].

În Epistola către Filadelfieni, Sfântul Ignatie vorbește despre ierarhia bisericească încă din titlu. Pentru că episcopul e prezentat ca fiind împreună cu presbiterii lui și cu diaconii^[54].

De aceea, a fugi de împărțirea [ton merismon] comunității și de rele-învățături [tas cacodidascalias] înseamnă a sta împreună cu episcopul. Așa cum stă păstorul cu turma lui^[59].

În 3, 2, el pledează pentru venirea tuturor la „unitatea Bisericii [tin enotita tis Ecclisias]”^[60]. Pentru că cei „care sunt ai lui Dumnezeu și ai lui Iisus Hristos sunt cu episcopul [Teu isin che Iisu Hristu afti meta tu episcopu isin]”^[61]. În mod indubitabil, ei sunt cu întreaga Biserică, nu doar cu episcopul, însă episcopul e factorul de unitate al eparhiei sale. De aceea, a fi cu episcopul înseamnă a fi cu întreaga Biserică locală păstorită de el. Dar cel care este, cu adevărat, împreună cu episcopul său, este și împreună cu confrații săi din ierarhie și cu întreaga Biserică.

Fiecare Biserică locală are jertfelnicul ei. Însă unitatea întregii Biserici constă în faptul că pe fiecare jertfelnic al unei Biserici locale există aceeași Jertfă euharistică. Tocmai de aceea există un singur Potir, o singură Euharistie, un singur jertfelnic: pentru că în fiecare Biserică locală ne împărtășim cu același Hristos euharistic. Iar episcopul e unul în eparhia sa pentru că e cel care îi unește pe toți cu sine și între ei. Pentru că episcopul este episcop tocmai pentru că e un factor de unitate și de echilibru în Biserică. Iar păstrarea unității Bisericii se face prin păstrarea nealterată a credinței una a Bisericii și a întregii ei Tradiții și slujiri preoțești.

În 11, 1, Dumnezeiescul Ignatie amintește de diaconul Filonos din Cilicia^[68] și afirmă, cu încredere deplină, că Iisus Hristos este „nădejdea noastră comună [ti chini elpidi imon]”^[69].

În Epistola către Smirneni, Sfântul Ignatie vorbește despre Biserica din Smirna ca despre o Biserică „purtătoare de Sfinți [aghioforo]”^[70]. Iar în 8, 1, el afirmă din nou faptul că trebuie să îl urmăm pe episcop, cu toții, după cum Iisus Îl urmează pe Tatăl, să îi urmăm pe presbiteri ca pe Apostoli și pe diaconi trebuie să îi respectăm ca pe porunca lui Dumnezeu [os Teu entolin]^[71]. Fără episcop nimeni nu poate să facă în Biserică ceva din cele potrivite vieții eclesiale^[72]. De aceea, Euharistia sigură [vevea], ne spune el, e cea făcută de episcop sau de cel căruia el i-a permis să o slujească^[73].

Însă Sfântul Ignatie nu avea nicidecum în vedere centralismul episcopal, adică o perspectivă monopolizatoare a episcopilor asupra preoțimii și a diaconatului atunci când vorbea despre caracterul unificator al episcopului în Biserica locală. Ci el înțelegea episcopatul ca factor ierarhic de unitate și de echilibru în Biserică și nu ca factor care cenzurează și limitează viața eclesială a celorlalte două trepte ierarhice și a credincioșilor.

Despotismul episcopal nu avea de-a face cu perspectiva eclesială a Sfântului Ignatie, pentru că nu avea și nu are de-a face cu viața divino-umană a Bisericii.

Tot în 8, 2, Sfântul Ignatie ne spune că fără episcop nu trebuie să botezăm și nici să facem agapă, pentru că ce aprobă episcopul și lui Dumnezeu este bine-plăcut^[74]. Pentru că Sfântul Ignatie îl vedea pe episcop ca pe un om harismat, ca pe un profund teolog, care are multă experiență dumnezeiască și multă sfințenie. Și de aceea nu vedea viața bisericească fără sfatul și îndrumarea sa, pentru că avea încredere în experiența lui eclesială.

În 9, 1, cinstirea episcopului e declarată de Ignatie ca cinstire a lui Dumnezeu^[75]. De aceea, cel care face ceva în mod tainic [latra], fără știrea episcopului, slujește diavolului [to diavolo latrefi]^[76]. Afirmație din care înțelegem profunda intimitate dintre episcop și preoții și diaconii săi în primul secol al Bisericii. Pentru că a nu avea nicio taină cu episcopul tău înseamnă o iubire și o prietenie reală între episcop și cei pe care el i-a hirotonit și nu relații reci, protocolare, de subalterni.

În 10, 1, Ignatie amintește din nou de diaconul Filon și de diaconul Reon Agatopodos^[77], pe când în 12, 2, Ignatie îl salută pe vrednicul-de-Dumnezeu episcop și pe presbiteriatul cel-vrednic-de-Dumnezeu și pe diaconii cei împreună-robi cu el^[78].

În Epistola către Sfântul Policarp, Sfântul Ignatie îi spune lui Policarpos al Smirnei că acesta Îl are Episcop pe Dumnezeu Tatăl și pe Domnul Iisus Hristos^[79]. Fără doar și poate, el Îl avea ca Episcop și pe Duhul Sfânt, pentru că prin cele două persoane ale Treimii este subînțeleasă și a treia persoană a Treimii.

Unirea/ unitatea [tis enoseos] Bisericii era lucrul cel mai bun pentru Sfântul Ignatie^[80]. Însă ca episcop trebuie să ai toată harisma [pantos harismatos]^[81] pentru ca să poți conduce Biserica lui Dumnezeu.

În 5, 2, Sfântul Ignatie vorbește despre faptul că unirea pentru căsătorie trebuie să se facă „după cunoașterea episcopului [meta gnomis tu episcopu]”^[82], ca ea să fie „după Domnul și nu pentru poftă [cata Chirion che mi cat’ epitimian]”^[83]. Afirmație care vorbește din nou despre intimitatea episcopului cu credincioșii săi, dacă, atunci când trebuiau să se căsătorească, ei cereau sfatul lui mai înainte de toate.

În 6, 1, Sfântul Ignatie afirmă că el își pune sufletul pentru cei care se supun episcopului, presbiterilor și diaconilor^[84], pe când în 7, 2, el îl numește pe Sfântul Policarp „teomacaristotate [preafericitule-de-Dumnezeu]”^[85].

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp al Smirnei^[86]

Sfântul Sfințit Mucenic Policarp al Smirnei [n. 69-81 †c. 155-167] e un alt Părinte apostolic al Bisericii, pomenit la 23 februarie^[87]. El a fost martirizat prin înjunghierea cu un cuțit…în timp ce era aruncat în foc și trupul său nu ardea^[88]. Mâna sa dreaptă se găsește^[89] la Mănăstirea Maica Domnului Ampelachiotissas din Grecia^[90].

© Lumina^[91]

În Epistola către Filipeni, Sfântul Policarp numește și el „Biserica lui Dumnezeu”, Biserica locală din Filippi^[92]. Și în 3, 2, el confirmă faptul că Sfântul Apostol Pavel a fost întemeietorul Bisericii de aici^[93].

În 5, 3, Sfântul Policarp vorbește despre presbiteri și despre diaconi. Cărora trebuie să ne supunem ca lui Dumnezeu și lui Hristos^[96]. Iar supunerea pe care o cere Părintele nostru are de-a face cu viața duhovnicească, cu înțelegerea profundă a faptului că ierarhia Bisericii ne dorește binele nostru real, veșnic.

În 6, 1, Dumnezeiescul Policarp vorbește despre presbiterii Bisericii^[97]. Ei trebuie să fie „miloși întru toate, milostivi, să întoarcă pe cei rătăciți, să cerceteze pe toți bolnavii, să nu treacă cu vederea pe văduvă sau pe orfan sau pe sărac”^[98].

Însă în 11, 1, Sfântul Policarp își mărturisește întristarea lui pentru presbiterul Valente, care ignoră [ignoret] locul care i s-a dat lui^[99] în Biserică. Pentru ca în 11, 4, Policarp să ceară de la Dumnezeu pocăință adevărată [poenitentiam veram] pentru Valente și soția lui^[100].

În 13, 1, Sfântul Policarp amintește de Sfântul Ignatie Teoforul^[101], adică și despre un episcop al Bisericii, el însuși fiind episcop.

---

[1] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ignatius_of_Antioch.

[2] Fresca e preluată de aici:

http://www.skete.com/images/products/icons/CS937lg.jpg. Potrivit locației de aici

(http://www.skete.com/index.cfm?fuseaction=product.display&Product_ID=1628&Category_ID=86), de unde este inserată și fotografia, iconograful care a pictat-o se numește Manuel Panselinos.

[3] IEp 1, 1 [BW 7]/ Ignatie către Efeseni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 157.

[4] IEp 1, 3/ Ibidem.

[5] IEp 2, 1/ Ibidem.

[6] IEp 3, 2/ Idem, p. 158.

[7] IEp 4, 1/ Ibidem.

[8] Ibidem/ Ibidem.

[9] IEp 5, 1/ Idem, p. 159.

[10] IEp 5, 2/ Ibidem.

[11] IEp 5, 3/ Ibidem.

[12] IEp 6, 1/ Ibidem.

[13] Ibidem/ Ibidem.

[14] IEp 13, 1/ Idem, p. 161.

[15] Ibidem/ Ibidem.

[16] IEp 16, 2/ Idem, p. 162.

[17] IEp 17, 1/ Idem, p. 163.

[18] IEp 20, 2/ Idem, p. 164.

[19] Ibidem/ Ibidem.

[20] IEp 21, 1/ Ibidem.

[21] IMg 2, 1/ Ignatie către Magnezieni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 165.

[22] Ibidem/ Ibidem.

[23] Ibidem/ Ibidem.

[24] Ibidem/ Ibidem.

[25] IMg 3, 1/ Ibidem.

[26] Ibidem/ Idem, p. 166.

[27] IMg 3, 2/ Ibidem.

[28] Ibidem/ Ibidem.

[29] IMg 4, 1/ Ibidem.

[30] Ibidem/ Ibidem.

[31] Ibidem/ Ibidem.

[32] IMg 6, 1/ Ibidem.

[33] Ibidem/ Ibidem.

[34] Ibidem/ Ibidem.

[35] IMg 6, 2/ Ibidem.

[36] Ibidem/ Ibidem.

[37] IMg 7, 1/ Idem, p. 167.

[38] IMg 13, 1/ Idem, p. 168.

[39] IMg 13, 2/ Ibidem.

[40] ITr 1, 1/ Ignatie către Tralieni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 170.

[41] Ibidem/ Ibidem.

[42] ITr 2, 1/ Ibidem.

[43] ITr 2, 2/ Ibidem.

[44] ITr 2, 3/ Ibidem.

[45] Ibidem/ Idem, p. 171.

[46] ITr 3, 1/ Ibidem.

[47] Ibidem/ Ibidem.

[48] ITr 7, 1/ Idem, p. 172.

[49] ITr 8, 1/ Ibidem.

[50] ITr 13, 1/ Idem, p. 173.

[51] IRo 2, 2/ Ignatie către Romani, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 175.

[52] IRo 7, 3/ Idem, p. 177.

[53] Ibidem/ Ibidem.

[54] IPh 1, 1/ Ignatie către Filadelfieni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 178.

[55] Ibidem/ Ibidem.

[56] Ibidem/ Ibidem.

[57] Ibidem/ Ibidem.

[58] Ibidem/ Ibidem.

[59] IPh 2, 1/ Ibidem.

[60] IPh 3, 2/ Idem, p. 179.

[61] Ibidem/ Ibidem.

[62] IPh 3, 3/ Ibidem.

[63] IPh 4, 1/ Ibidem.

[64] Ibidem/ Ibidem.

[65] Ibidem/ Ibidem.

[66] Ibidem/ Ibidem.

[67] Ibidem/ Ibidem.

[68] IPh 11, 1/ Idem, p. 181.

[69] IPh 11, 2/ Ibidem.

[70] ISm 1, 1 / Ignatie către Smirneni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 182.

[71] ISm 8, 1/ Idem, p. 184.

[72] Ibidem/ Ibidem.

[73] Ibidem/ Ibidem.

[74] ISm 8, 2/ Ibidem.

[75] ISm 9, 1/ Idem, p. 185.

[76] Ibidem/ Ibidem.

[77] ISm 10, 1/ Ibidem.

[78] ISm 12, 2/ Idem, p. 186.

[79] IPo 1, 1/ Ignatie către Policarp, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 187.

[80] IPo 1, 2/ Ibidem.

[81] IPo 2, 2/ Ibidem.

[82] IPo 5, 2/ Idem, p. 188.

[83] Ibidem/ Ibidem.

[84] IPo 6, 1/ Idem, p. 189.

[85] IPo 7, 2/ Ibidem.

[86] Preluare din articolul de aici:

http://www.pemptousia.ro/2014/02/marturia-lui-eusebiu-al-cezareei-despre-mucenicia-sfantului-policarp-episcopul-smirnei-23-februarie/.

În articolul citat ni se spune că fresca e una de secol 14 și se găsește în Mănăstirea Dečani.

[87] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Policarp_al_Smirnei.

[88] Cf. http://www.pemptousia.ro/2014/02/marturia-lui-eusebiu-al-cezareei-despre-mucenicia-sfantului-policarp-episcopul-smirnei-23-februarie/.

[89] Cf.

http://www.johnsanidopoulos.com/2010/02/wonderworking-right-hand-of-st-polycarp.html.

[90] Cf. http://www.parembasis.gr/2009/09_05_02.htm.

[91] Cf.

http://ziarullumina.ro/sites/default/files/styles/articol-content__normal/public/articol/2011-10/174794input_file0010606_1.jpg.

Din păcate însă, deasupra mâinii drepte a Sfântului Policarp, este pictată o imagine netradițională a Prea Sfintei Treimi, care se regăsește și în multe Biserici din România.

[92] Pol 1, 1/ Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, Epistola către Filipeni, în Scrierile Părinților apostolici, trad., note și indici de Pr. D. [umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 208.

[93] Pol 3, 2/ Idem,p. 209.

[94] Pol 5, 2/ Idem, p. 210.

[95] Ibidem/ Ibidem.

[96] Pol 5, 3/ Ibidem.

[97] Pol 6, 1/ Ibidem.

[98] Ibidem/ Ibidem.

[99] PG 5, col. 1013-1014/ Idem, p. 212.

[100] Ibidem/ Idem, p. 213.

[101] PG 5, col. 1015-1016/ Ibidem.