28 august, 2014 – Teologie pentru azi

Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul [29 august 2014]

28 august, 2014 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Iubiții mei,

Pentru a-l cinsti astăzi, la martirizarea sa, la tăierea capului său…când oamenii au crezut că îl necinstesc…Că îi fac cel mai mare rău, atunci când l-au omorât pentru credința lui, pentru viața lui dreaptă, pentru sfințenia vieții lui.

Căci, în aparență, Mucenicii Bisericii par a fi „cei mai răi oameni” de pe fața pământului, atâta timp cât mor din cauza unei morți cumplite.

Cei care știu să profite de oameni, care fac fărădelegi cu „acoperire legală”, cei care „se pun bine” cu oamenii influenți dar nu și cu Dumnezeu, cei care nu fac mare lucru pe această lume, mor „bine”…în aparență.

Mor cu onoruri, cu slujbe fastuoase…au morminte culturale, adevărate opere de artă.

…Pentru că moartea lor o privim cu ochi orbi, fără să vedem ce se petrece cu ei…în veșnicie, când trec dincolo de ușa morții.

Mucenicii însă mor „rău” în aparență.

Ei sunt arși de vii, sunt bătuți în mod cumplit, sunt aruncați la fiare, sunt întemnițați ani întregi. Lor li se taie capul, membrele, li se scot ochii, li se taie limba.

Ei sunt ciopârțiți în mod sălbatic, demonic…după care sunt lăsați în drum, fără a fi îngropați.

Ei par „a nu fi făcut nimic bun”…dacă mor în acest fel…

Și când Mucenicii Domnului sunt minimalizați în mod incredibil de către oameni ajunși neoameni, atunci pare că barbaria a învins sfințenia.

Însă sfințenia nu va fi învinsă niciodată de barbarie! De neomenie, de cruzime…

Sfințenia biruiește întotdeauna cruzimea…

Ea face din moartea părut „de ocară” cea mai mare lecție despre umanitate și despre demnitatea umană. Pentru că atunci când e omorât, în mod strigător la cer, cel Sfânt al Domnului, atunci se vede adevăratul om.

Omul deplin e omul care are principii veșnice. Care nu își schimbă viața cu Dumnezeu pentru lucruri de duzină. Tocmai de aceea, moartea celui Sfânt, suferită în chinuri atroce, ne revelează adâncul iubirii sale pentru Dumnezeu, adâncul fără fund al curăției sale, al sfințeniei sale, al omeniei sale.

În fața lui…noi vedem cât de neoameni suntem.

În fața lui…noi ne vedem cu adevărat slabi, pătimași, comozi, fără râvnă, nestatornici în credință, lipsiți de puterea de a suferi toate pentru Dumnezeu.

De aceea, moartea celui Drept, a Sfântului Ioan Botezătorul, e o moarte revelatoare pentru fiecare dintre noi. Pentru că el ne-a arătat prin moartea lui, și mai pronunțat, și mai direct, prea-plinul vieții și al iubirii sale pentru Domnul.

Pentru că numai cel care știe ce fel de Dumnezeu iubește, poate să Îl aleagă pe El mai presus de viața sa.

Iar dacă tatăl lui Irod Antipa, adică Irod cel Mare, a martirizat 14 mii de prunci^[4] din dorința de a-L omorî pe Domnul, fiul lui poruncește să i se taie capul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Căci și Sfântul Ioan, atunci, la marea ucidere a pruncilor, scăpase…Dar evreii l-au martirizat pe tatăl său, pe Sfântul Arhiereu Zaharia, „pe care l-au ucis între Templu și altar” [Mt. 23, 35, GNT]^[5], după ce îl martirizaseră pe Sfântul Simeon, Primitorul de Dumnezeu^[6].

Irodias [Irodiada], ne spune Sfântul Evanghelist Matei, a fost cea care l-a convins pe Irod să îl lege în temniță pe Ioan [Mt. 14, 3]. Motivul? Pentru că îi amintea faptul că trăiește în concubinaj [Mt. 14, 4].

Așadar nu pentru vreo faptă rea a fost închis cel Sfânt ci pentru că mustra păcatul falsei regine.

Regina nu era cea care trebuia.

Ea uzurpase demnitatea fiicei lui Areta, împăratul Arabiei, cu care Irod fusese căsătorit. Însă Irod, datorită patimii pentru Irodiada, și-a lăsat soția și a luat-o pe ea, pe cumnata lui^[7]. Însă Sfântul Ioan mustra păcatul lor…și Irod ar fi vrut să îl omoare…dar „se temea de mulțime” [Mt. 14, 5].

De mulțimea care îl considera pe Sfântul Ioan drept Profet [Ibidem], ceea ce el și era.

Tocmai de aceea, avându-l închis pe Ioan…Irodiada aștepta ziua în care să își arate cruzimea bădărană.

Și ziua a venit!…

O zi neagră…de beție…cu cântece și jocuri…

De ziua de naștere a lui Irod [Mt. 14, 6]…fiica Irodiadei, a concubinei, a dansat pentru Irod…iar mama ei a învățat-o să nu ceară nimic altceva de la Irod, cel beat și excitat…decât „capul lui Ioannis Botezătorul” [Mt. 14, 8, GNT].

Adică, în aparență, Ioan a murit „cu o moarte de rușine”.

A fost omorât departe de ochii oamenilor, în temnița lui…ca și când ar fi fost departe și de ochii lui Dumnezeu și de privirile tuturor Puterilor cerești.

Însă el a fost martirizat departe de ochii oamenilor…dar prin moartea lui el s-a făcut al tuturor oamenilor.

Pentru că Biserica întreagă și mulți din afara ei strigă spre Sfântul Ioan Botezătorul și îl au ca Părinte al lor, care îi ajută în necazurile fiecărei zile.

Moartea lui s-a făcut spre viață, spre viață veșnică…

Pentru că oricine moare pentru Domnul și cu El, acela moare spre viață.

Și toți Sfinții Lui sunt cu El pentru veșnicie și întristare nu mai cunosc, pentru că sunt plini de slava cea preafrumoasă a Celui preaveșnic.

…I s-a tăiat capul în temniță…

Biblia de la 1688, de la București, preferă la Mt. 14, 11 pe blid: „să aduse capul lui în blid”. Iar blidul e un vas adânc de lut…pentru ca să nu curgă sângele pe jos.

Pe când ediția BOR 1988 preferă prima variantă, vorbind despre tipsie: „capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale”. Și tipsia este o tavă mare, rotundă…care și ea poate ține sângele…

Și nu pentru ca să minimalizeze păcatul ei ci pentru ca să sublinieze că inițiatoarea păcatului a fost mama ei. Ea, fiica, a fost manipulată de mamă, a fost folosită în mod abject, pentru ca să își împlinească scopul meschin.

Lucru pe care unele mame…îl fac până azi. Pentru că preferă să își dea fiicele spre prostituție sau să le căsătorească din interes și nu spre folosul lor. Nu le interesează ce vor fiicele lor…ci „contează” doar ceea ce vor ele.

Însă când vine vorba de copii…ceea ce contează e binele lor real și nu binele lor aparent…Iar binele real al copiilor înseamnă o viață cu Dumnezeu, o viață demnă, o viață plină de împlinire prin muncă și prin străduință onestă.

Onestitatea, adică cinstea, corectitudinea, e cea care ne face să fim oameni de încredere. Iar corectitudinea începe din relația noastră cu Dumnezeu, care ne învață să facem toate după voia Lui.

Fiica nu are nume în Scriptură…Nici la Sfântul Matei, în cap. 14, și nici la Sfântul Marcu, în cap. 6, ea nu are nume. Nu găsim numele fiicei Irodiadei nici în slujba zilei și nici în ediția românească a Vieților Sfinților la ziua de 29 august.

Însă, în slujba zilei, ea este „ucenița a tot vicleanului diavol”^[9], „spurcata jucătoare”^[10], „prea spurcată”^[11], „fata cea prea cumplită”^[12]. Pentru că e pusă față în față cu marea curăție a Sfântului Ioan Botezătorul…comparație în urma căreia, gestul ei apare ca plin de oroare, de dezgust…

Pe când, din Viețile Sfinților, aflăm că limba Sfântului Ioan o mustra pe Irodias și după moartea lui, pentru concubinajul ei. Pentru că Ioan a propovăduit și după moarte adevărul. Iar Irodias, plină de disperare și de ură…„îi înțepa cu acul limba”^[13]…capului său tăiat…plin de sânge…

De aceea, când unii vor să vorbească despre ură…despre invidie…despre răzbunare prostească…îi rog să înceapă cu Viețile Sfinților.

Pentru că ura reală…invidia reală…răzbunarea prostească, cu duiumul, din disperare…apar numai față în față cu adevărații oameni, cu Sfinții.

Pentru că ura, invidia, răzbunarea sunt iubiri bolnave.

Și când iubești maladiv, patologic…atunci faci lucruri disperante. Lucruri care dezgustă și înfioară pe toată lumea…dar pe care, cei care le fac, le consideră „soluțiile lor” în relație cu Sfinții.

Însă Sfinții nu pot fi decât iubiți, respectați, urmați!

Cine nu știe să iubească, să respecte, să urmeze, în smerenie, pe oamenii lui Dumnezeu, nu știe să trăiască cuvios, frumos, bine, adevărat.

De aceea, Irod și amanta lui au ales să ascundă adevărul printr-o crimă oribilă. Și, în loc să o ascundă, Biserica o amintește continuu.

Dar Biserica amintește și despre moartea păcătoșilor…

Pentru că Irod, Irodiada…și Salomeea^[14](acesta e numele jucătoarei) au fost surghiuniți și au ajuns să trăiască în Hispania^[15].

Salomeea a căzut în apa unui râu înghețat…și gheața i-a retezat capul^[16].

Pe când Irod și Irodiada au avut o moarte la fel de cumplită: pământul i-a înghițit de vii^[17].

Datele istorice din ediția românească a Vieților Sfinților, referitoare la familia lui Irod, le găsim la Nichiforos Callistos Xantopulos în prima carte a Istoriei sale bisericești, în cap. al 19-lea.

În cap. al 20-lea al cărții sale, istoricul Nichifor Calist se ocupă tocmai cu modul cum au murit Irod și Irodiada.

Îl numește pe Irod adulterin și incestuos^[23] și, fără să ne vorbească despre numele fiicei, ne spune cum i-a tăiat capul gheața râului^[24].

Gheața s-a făcut sabie pentru Salomeea…

Apoi, Callistos ne vorbește despre judecata lui Dumnezeu asupra lui Irod^[25]. Pentru că Dumnezeu și aici, și în veșnicie, pedepsește toate păcatele noastre nepocăite și neplânse.

De aceea, azi, în zi de post, iubiții mei, să ne vedem și noi păcatele…și să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea noastră!

Să ne vedem păcatele…și nu păcatele altora!

Pentru că fiecare vom da socoteală în fața lui Dumnezeu, mai întâi de toate pentru păcatele noastre, apoi pentru modul cum i-am influențat negativ pe ceilalți.

Căci, în timp ce Sfinții lui Dumnezeu sunt lumini pentru alții, noi suntem întuneric pentru mulți.

Și ceea ce facem acum…și ceea ce rămâne în urma noastră ca faptă, imagine, cuvânt, intenție…se strâng tot pe seama noastră.

De aceea e important ceea ce lăsăm în urma noastră. E important cine suntem…ce facem…cum influențează viața și opera noastră viețile celor de acum și de după noi. Și tot ceea ce noi facem, suntem noi înșine. Și dacă suntem cumva anume, astfel vom merge la Dumnezeu și pentru ceea ce suntem vom fi judecați.

Iar judecata lui Dumnezeu e dreaptă! Și dreptatea lui Dumnezeu e, în același timp, plină de milă și de iubire pentru noi.

Așa că trebuie să venim la Cel care ne mântuiește pe noi ca să aflăm mila Lui. Și El ne va milui pe toți cei care ne vom pocăi de păcatele noastre și ne vom îndrepta viața și vom trăi întru harul Său. Amin!

La mulți ani tuturor și multă bucurie!

[1] Aluzie la Troparul Sfântului, pe glasul al 2-lea, cf. Mineiul lunei lui August, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 305.

Fragmentul în limba greacă este cf.

http://glt.xyz/texts/Aug/29.uni.htm.

[2] Cf. http://glt.xyz/texts/Aug/29.uni.htm.

[3] Cf. Viețile Sfinților pe luna august, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1998, p. 388.

[4] A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[5] Cf.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie05.htm.

[6] A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-29-sf_14000_prunci_din_betleem.html.

[7] Cf. Viețile Sfinților pe luna august, ed. cit., p. 388.

[8] Idem, p. 390.

[9] Mineiul lunei lui August, ed. cit., p. 306.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 308.

[12] Idem, p. 316.