Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Mt. 19, 16-26], din această ultimă zi a anului bisericesc 2013-2014, este despre intrarea în viață.

ascultare 1posesiuni/ averi] [Mt. 17, 22, GNT]. De care era lipit cu inima…

Ci Domnul, atunci când a vorbit despre intrarea lui în viață…s-a referit la intrarea lui în viața duhovnicească. Și, după cum se observă, intrarea în viața cu Dumnezeu se face prin împlinirea poruncilor Lui.

Viața, adevărata viață, e împlinirea poruncilor Lui. De aceea, a nu fi cu El înseamnă a fi mort duhovnicește.

Tocmai de aceea Sfinții Apostoli, în Didahia lor, au vorbit despre două căi în lumea aceasta: calea vieții și calea morții [Did. 1, 1, cf. BW 7]. Iar calea vieții este calea Bisericii, calea poruncilor Lui, calea sfințeniei, pe când calea morții e trăirea vieții ca și când Dumnezeu nu ar exista, noi nu am avea suflet, nu ar exista înviere a morților și nici judecata lui Dumnezeu.

Calea morții e viața la întâmplare, teribilistă, plină de josnicii, de patimi de ocară. E cea în care nu Îl dorim pe Dumnezeu ca Stăpân și Învățător al nostru, aparent Îl ignorăm…dar care nu ne împlinește.

Și cei care sunt sinceri cu ei înșiși…și recunosc că viața lor nu îi împlinește…atunci se pocăiesc pentru viața pe care au dus-o și își cer iertare lui Dumnezeu că au trăit ca niște nebuni și nu ca niște oameni înțelepți.

ascultare 2ascultare 3Tânărul dorea mai mult…pentru că toți dorim mai mult.

Însă tânărul nu a putut…mai mult.

S-a crezut în stare de un lucru care era peste…puterile lui.

ascultare 4Însă Domnul i-a cerut și ne cere să intrăm în viață în mod onest. În mod cinstit. În mod adevărat.

Cum? Prin împlinirea poruncilor Sale… după puterea noastră.

Pentru că, dacă împlinim în mod real poruncile Lui, atunci intrăm în viața Lui, adică în slava Lui. Pe măsură ce împlinim poruncile Lui, noi simțim tot mai mult har, tot mai multă viață, tot mai multă luminare.

Împlinirea poruncilor Lui are urmări imediate și sfințitoare. Tocmai de aceea binele te împlinește, te schimbă, te fortifică, te luminează, te întărește în credință, în nădejde și în dragoste.

Pentru că Dumnezeu nu ne-a promis lucruri irealizabile ci lucruri pe care noi le putem trăi, ajutați de El. Și nu numai trăi ci El ne dă și puterea de a le explica altora, spre folosul lor.

Pentru că explicația e o invitare a lor la viața cu Dumnezeu.

Pentru că rugăciunea ne face să intrăm în viață. Postul, milostenia, curăția ne umplu de viață. Ne fac vii slujbele și dogmele Bisericii, cărțile Bisericii, teologia integrală a Bisericii, exemplele de viață sfântă ale Bisericii.

Biserica ne umple de viață, pentru că Biserica e plină de viața Treimii. Tot ceea ce trăim eclesial, bisericește, trăim cu Dumnezeu și asta e viața!

Viața ca intensitate interioară, ca împlinire, ca iertare a lui Dumnezeu, ca luminare dumnezeiască, ca sfințire a noastră de către Dumnezeu.

Tânărul însă, care a iubit averea lui –, avere moștenită, desigur, că tinerii, în mod normal, nu pot fi avuți de la 15 ani –…nici nu s-a gândit la faptul că ar există ceva mai mult pe această lume. Că s-ar putea trăi și altfel. Paradoxal.

De aceea, când Domnul i-a spus că fără avere și ca om milostiv, el L-ar putea urma…tânărul n-a mai vrut desăvârșirea cea plină de renunțări.

A vrut să fie „drept” după mintea lui, a vrut să fie „ca lumea” și nu ca Dumnezeu.

I s-a părut o nebunie să fie ca Dumnezeu, tocmai de aceea a rămas ca lumea.

Că lumea nu îți spune să renunți la bogăție, să mai dai și tu milostenie, să fii om …ci, dimpotrivă: să îți diversifici afacerile, să îți mărești profiturile, să ai rezultate imbatabile, să smulgi profitul din fața competitorilor tăi.

De aceea, lumea „e bună” cu iubitorii de averi.

Și ceea ce s-a petrecut cu el, cu tânărul care a vrut mai mult, fără să poată trăi mai mult…se petrece și cu noi, cu fiecare dintre noi.

De ce ne tot încredem atât de mult în ochii noștri și în fața altora? Pentru că credem că facem lucruri realmente „mari”.

Noi presupunem că facem lucruri „incredibil de mari” și de aceea ne umflăm în pene la orice mic succes aparent.

Însă succesul nostru nu îl decidem noi, ci El, Dumnezeul nostru!

Nu noi decidem cine e moștenitor al Împărăției Sale și cine nu, ci El decide acest lucru…

De aceea, când ne decidem să ne încredem în propriile noastre fantezii despre „mântuire” și despre cât de „sfinți” suntem noi, trebuie să Îl lăsăm pe El să ne spună cine suntem.

Și El ne spune tuturor cine suntem: niște bogați în păcate, în mari și grele păcate, care nu putem să intrăm în Împărăția Lui [Mt. 19, 24]. Pentru că în Împărăția Lui se intră ascetic și nu trăind în dormitarea păcatului.

ascultare 5ascultare 6Pentru că nu te mântuiești doar pentru că îți dai averea, doar pentru că te faci monah, doar pentru că vrei să împlinești poruncile Lui, doar pentru că ești membru al ierarhiei Bisericii și vii toată ziua la Biserică. Ci mântuirea – lucrul care pare imposibil de realizat pentru oamenii trupești, care nu gândesc duhovnicește – este cu putință împreună cu Dumnezeu.

Pentru că Domnul nu i-a cerut să renunțe la averi și să fie milostiv în primul rând…ci să Îi urmeze Lui [Mt. 19, 21].

Căci, deși vinderea averii și împărțirea ei la săraci apar primele în v. 19…totuși sfârșitul versetului e începutul desăvârșirii. Pentru că El i-a cerut să Îl urmeze în primul rând și nu să își vândă averile.

Pentru că și Iudas Iscariotis L-a urmat…și alții L-au urmat până la o vreme…

Dar Iudas L-a vândut [Mt. 26, 15] iar ceilalți s-au smintit întru El [In. 6, 60].

ascultare 7ascultare 8De aceea, tânărul nu a căzut la examenul milosteniei ci la examenul iubirii.

N-a vrut să fie cu Fiul Tatălui, n-a vrut să fie în lumina Lui cea veșnică, n-a vrut să Îl prețuiască mai presus de orice din lumea aceasta, tocmai de aceea s-a ales doar cu o tristețe nevindecată.

Pentru că nimeni nu îți poate vindeca tristețea de care doar Dumnezeu te poate vindeca.

Așadar, iubiții mei, viața în credință nu e o viață ușoară, ci dimpotrivă!

Dumnezeu nu ne-a promis confort dar ne-a promis sprijin în lumea aceasta. Și El e cu noi întotdeauna, dacă împlinim voia Lui, pentru că simțim slava Lui în noi și ajutorul Lui în diverse momente ale vieții noastre.

Dar a simți ajutorul Lui nu înseamnă și faptul că toți ne iubesc, toți ne ajută, toți ne primesc…

Greutățile pe care le avem sunt multe și reale. Și ele vin și de la demoni și de la oameni, și de la cei de aproape și de la cei de departe…și urmând lui Dumnezeu avem parte de multe surprize negre.

Pentru că vom avea parte de multe trădări, de multe șicane, de multe dezamăgiri…de la persoane la care nu ne-am fi așteptat.

Cei care ne-au iubit sau au presupusne iubesc vor fi primii care își vor arăta ura, indiferența, mojicia față de noi.

Cei din familie, rude, prieteni, cunoscuți…și până la oamenii Bisericii ne pot face rău tocmai pentru că urmăm lui Dumnezeu întru toate.

Așa stând lucrurile…când citim Viețile Sfinților trebuie să înțelegem că viețile lor au fost un chin, o continuă luptă, o continuă crucificare…având pe Dumnezeu cu ei.

El a fost cu ei – după cum e și cu noi și va fi cu noi mereu – pentru ca să îi întărească în chinul lor.

Dar chinul lor și al nostru e singura cale spre mântuire.

Dacă abdicăm de la această cale, dacă ne lepădăm de viața noastră cu Dumnezeu, nu avem parte decât de un Iad imens, de o nevindecată și veșnică tristețe…

Tânărul caută…fericirea acolo unde nu este. De aceea trebuie să îl ajutăm pe tânăr să găsească calea. Calea sigură…

Să își facă din viața cu Dumnezeu propria lui cale.

O cale plină de dureri dar care are miez de fericire. Are harul lui Dumnezeu în ea. Are slava Lui cea îndumnezeitoare.

Toți să rămânem cu El, iubiții mei!

ascultare 9A Lui fie slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: