Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Revenind la ecourile naturii și la simțul muzical al lui Cantemir…acesta intercala, în asumarea pretențioasă a unui desăvârșit stil retoric, din partea Papagaiei/ Papagalului, printre alte sentințe valabile (pentru că și minciuna se sprijină pe stâlpii adevărului, pentru a exista, deși construcția ei e falsă) și acest considerent pe care, de fapt, el își întemeiază scriitura: „celora ce din multe strune o cântare,/ sau din multe organe/ o harmonie/ într-o simfonie fac/ asămănându-ne…”[1].

Și din nou ne răsare în minte acea „pangosmie-armonie” a lui Heliade (Anatolida), de mai târziu.

Și nu făcea Heliade corespondența dintre vuietul apelor și cântările angelice, având ca punct de sprijin (deși nu singurul) pentru comparația sa, după cum am semnalat[2], Apoc. 19, 6?

În traducerea Bibliei de la 1688:

„Și auziiu ca un glas de gloată multă și ca un glas de ape multe și ca un glas de trăsnete tari, zicând: Alliluia!…” (Apoc. 19, 6).

Același loc scriptural se poate să-i fi inspirat însă și lui Cantemir o imagine auditivă de reținut:

chiotele a atâtea gloate
deodată slobodzite
să părea că ieste
huietul a mari puhoaie
după ploaie,
din dealuri în văi răpedzite[3].

Și, totuși, autorul nostru pune văzul mai presus de auz – și, implicit, pictura mai presus de muzică (deși era muzician și nu pictor) – : „că adevărat bună ieste știința audzirii,/ dară mai adevărată ieste ispita viderii” [4].

Și aceasta cu toate că există și imagini indepingibile, inefabile…

Cantemir ne confirmă, prin urmare, impresia că inclusiv sunetele au, în paginile sale, rolul de a obiectiva contururi picturale. Pentru că sunetele culese cu urechea creează imagini în minte.

În literatura noastră, Miron Costin susținuse primatul vizualului, nu cu mult timp înainte:

„Den cinci simțiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul și pipăitul, mai adevăratu de toate simțiri ieste vederea (s. n.). Că pren audzu, câte aude omul, nu să poate aședza deplin gândul, este așea ce să aude, au nu este, căci nu toate sintu adevărate, căte vin pren audzul nostru. Așea și mirosul de multe ori înșală”…etc[5].

Cum ar zice Cantemir: „părerea părere naște,/ iară știința/ făcliia adevărului ieste” [6].

Pe Miron Costin îl citează și Mircea Scarlat pentru a semnala continuitatea de optică la… Eminescu[7].

Scarlat considera că rolul ordonator al văzului îl apropie pe Eminescu de poezia veche, dar nu știa însă că acest primat vizual a fost susținut și de Cantemir și Antim Ivireanul – același rol important acordat vederii l-a determinat și pe Sfântul Antim să-și împodobească cronograful cu peste 500 de portrete în medalion.

Pe de altă parte, după cum observă tot Cantemir, sunetele nu sunt întotdeauna simfonice sau armonioase. Există și o monotonie imitativă care îi displace: „că strigarea a gloate multe/ din răzsunarea a păreților deșerți/ nu multă deosebire are,/ și precum păreții același glas întorc,/ așe în gloata ascultătoare/ unul cuvântul altuia poartă” [8].

Cu alte cuvinte, strigătul mulțimilor nu e întotdeauna chiot de ape. Poate fi și ecou gol și fără sens.

Însă ecourile naturii – despre care am vorbit mai înainte – sunt adevărate tablouri sau peisaje sonore (care probabil că au avut un izvor scriptural, după cum am arătat), mai înainte ca Heliade, spre exemplu, să traseze harta sonoră și simfonică a apelor globale (având în minte, de asemenea, idei și imagini poetice din Scriptură).


[1] Idem, p. 112.

[2] A se vedea Epilog la lumea veche I.1, op. cit., p. 682, http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.

[3] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 117.

[4] Idem, p. 96.

[5] Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 142.

[6] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 119.

[7] A se vedea: Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești, vol. II, Ed. Minerva, București, 1984, p. 122-123.

[8] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ed. cit., p. 118.

Did you like this? Share it: