Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

A oglindi înseamnă, uneori, la Cantemir, pur și simplu a privi/ a vedea/ a urmări pe cineva: „Au nu tu,/ odinioară,/ prin fundul mării primblându-te/ și spre vânarea peștelui/ șipurindu-te,/ eu din fața apei/ te oglindiiam?”[1].

Alteori, oglinda desemnează o cugetare, o înțelegere, precum este cea a Armăsarului, care, „icoana morții/ în oglinda vieții sale privind”[2], pricepe prea târziu strategia Lupului, prin care este învins și ucis.

În fine, alteori, oglindirea înseamnă proiectarea unei perspective psihologice false, care denaturează realitatea: „ca lumina soarelui în stele/ oglindă frâmsețelor ei mă făcu/ și în mine/ pre sinea/ și în grozăviia mea/ frâmsețe[a] ei a videa/ i să părea”[3].

Cea mai frumoasă metaforă rămâne însă oglinda timpului, prin care viitorul se oglindește în trecut: „vremea oglinda ieste/ a lucrurilor viitoare” [4].

Eminescu, de asemenea, va ipostazia alegoric privirea profetică în viitor ca pe o privire în oglindă:

În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.
Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic privește-acolo căile lor tăinuite
Și cu varga zugrăvește drumurile lor găsite
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun.

(Egipetul)

 *

În zidirea cea antică sus în frunte-i turnul maur.
Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur,
Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic privește-acolo căile lor tăinuite
Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite ­
A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun.

(Memento mori)

Oglinda de aur a magului egiptean era cerul înstelat („cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur”).

Am presupus ca această metaforă, a profeției ca oglindire, să fi fost extrapolată plastic de poet dintr-o expresie cu largă utilizare cultică în Ortodoxie: oglinda profeților sau oglinda profețiilor.

Credem că, deopotrivă, Cantemir s-a gândit, mai înainte, la aceeași strategie lirică:

De multe ori împărații să văd
preste vrerea lor a proroci,
căci sufletele lor, oarecum de mărimele
și greuimele
lucrurilor,
mai de multe ori și mai adese
atingându-se
și preste simțirea lor
să par a prognostici [a prevesti]. /…/

Au nu, dară,
pentru aceasta mai denainte să feriia
și acestiia pre carile noi acmu
cu ochii trupului
de față le privim,
pre acele ei,
încă până a nu fi,
cu ochii sufletului le oglindiia?[5]

A profeți înseamnă mai înainte a vedea cu duhul sau cu ochii sufletului, cum zice Cantemir. Viitorul încă nevăzut se oglindește în ochii sufletului celui sensibil duhovnicește.

Și Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la vederea cu duhul a celor viitoare, spusese:

„Pentru că vedem acum pren oglindă, ca întru o gâcitură, iar atunci față la față” (I Cor. 13, 12, Biblia 1688).

„vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci [, în Împărăția lui Dumnezeu, vom vedea] față către față” (I Cor. 13, 12, Biblia 1988).

Mai reținem un singur exemplu din Biblia 1688, care ne îndrumă spre a considera că, din nou, Scriptura i-ar fi putut sugera lui Cantemir (poate și lui Eminescu), alegoria oglindirii, și în care se spune că înțelepciunea

„zare iaste luminii veacinice și oglindă fără de hulă a lucrării lui Dumnezeu și chip bunătății Lui. […] Pentru că iaste aceasta mai bine-cuvioasă decât soarele și decât toată punerea stelelor; cu lumină alăturându-se, să află mai de frunte. Pentru că pre aceasta o așteaptă noaptea”…(Înț. lui Sol. 7. 26, 29).

Exprimarea profund alegorică sau simbolică a acestor versete sapiențiale a stârnit – sunt convinsă – reverberații adânci în sensibilitatea și conștiința scriitorului Cantemir.

Prin urmare, oglinda are multiple întrebuințări în paginile ieroglificei istorii cantemirene. Și ne întrebăm, cum spuneam, dacă nu cumva chiar scriitura sa merge în sensul recuperării în oglindă a diverse tipare scriitoricești, pe care, asimilându-le și conexându-le, să încerce să ofere o operă literară solidă în limba română.

Strategia l-ar apropia de cea a lui Budai-Deleanu, iar, pe de altă parte, ar explica de ce opera lui este atât de greu definibilă ca gen.


[1] Idem, p. 38.

[2] Idem, p. 81.

[3] Idem, p. 281.

[4] Idem, p. 93.

[5] Idem, p. 55.

Did you like this? Share it: