Inaltarea Sfintei Cruci, 2014

Iubiții mei[1],

avem azi o duminică cu post, pentru că avem un praznic în care Crucea Domnului e pusă în centru, în mijlocul nostru.

Adică suferința Lui pentru noi. Care e dovada veșnică a iubirii Lui pentru noi.

Și Crucea Lui e pusă în mijlocul nostru, pentru ca să ne închinăm Lui cu evlavie. Pentru că atunci când ne închinăm Crucii Lui ne închinăm lui Hristos, Domnului nostru, și cinstim învierea Lui cea pentru noi.

Și de aceea Crucea este compatibilă cu duminica și cu postul pentru că Crucea e plină de Învierea Domnului. Puterea Crucii e puterea Învierii Sale din morți, pentru că harul Sfintei Cruci e harul biruinței lui Hristos asupra morții.

Noi prăznuim azi un eveniment istoric care a devenit un eveniment ascetic pentru fiecare dintre noi.

În anul 326 d. Hr.[2], pe 14 septembrie[3], Sfântul Macarie I al Ierusalimului[4] a înălțat în mâini Crucea Domnului pe care Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a găsit-o îngropată în pământ.

Ascunsă, minimalizată…

Și când a înălțat-o în fața poporului credincios, poporul a strigat: Doamne miluiește!

Pentru că s-au umplut de multă bucurie și de multă evlavie stând în fața Crucii mântuitoare a Domnului[5].

De la acest eveniment istoric al Bisericii, praznicul de azi a devenit unul ascetic, fiind trăit în post și rugăciune, în iertare și în milostenie, pentru că gândim moartea Domnului pentru noi ca un imbold continuu la curățirea de sine.

Căci nu putem să ne asumăm și să trăim Crucea Domnului fără să ne asumăm că suntem oameni păcătoși și plini de patimi, motiv pentru care trebuie să ne nevoim zilnic ca să ne curățim de ele.

Sfântul Teofan Mărturisitorul, în cronografia sa bisericească[6], ne vorbește despre cum s-a descoperit Sfânta Cruce a Domnului.

Sfântul Constantin cel Mare a trimis-o pe Sfânta Elena la Ierusalim, „cu bani și soldați pentru a căuta Crucea cea de viață dătătoare a Domnului. Macarie, patriarhul Ierusalimului, întâlnindu-se cu împărăteasa cu cinstea cuvenită, a căutat împreună cu ea doritul Lemn făcător de viață, cu liniște, rugăciuni însemnate și posturi.

Făcându-se acestea, s-a arătat în scurtă vreme de la Dumnezeu locul, indicându-i-se aceluiași Macarie [locul] în care se înălțau templul și statuia demonului necurat Afrodita, pe care, împuternicită cu autoritate imperială, de Dumnezeu încununata Elena le-a dărâmat în scurtă vreme, săpând din temelii cu o mulțime de meșteri și aruncând pământul”[7].

În urma a multe rugăciuni și a postirii s-a primit de la Dumnezeu indicarea locului. Tocmai de aceea și noi postim și ne rugăm azi, ca Dumnezeu să ne dea să ne vedem păcatele noastre și ne pocăim pentru ele. Pentru că avem nevoie de harul lui Dumnezeu ca să ne putem vedea adâncul păcatelor noastre.

…Iar când s-a săpat locul, după ce a fost dărâmat templul păgân zidit de Aelius Hadrianus[8], „îndată s-a arătat Sfântul Mormânt și locul Căpățânii și înspre răsărit, aproape de acestea, trei cruci îngropate. Cercetând, au găsit și cuiele”[9]. Pentru a afla care e Crucea Domnului, s-a atins de ele o femeie aflată pe moarte[10]. Iar când „umbra acesteia [a Crucii Domnului n.n.] a atins-o pe bolnavă…[ea] s-a ridicat imediat prin puterea dumnezeiască, slăvindu-L pe Dumnezeu cu mare glas”[11]. De aceea numim Crucea Domnului făcătoare de viață: pentru că e plină de putere dumnezeiască și ne dă să avem viață duhovnicească întru noi.

TeoCirros, în istoria sa bisericească, ne spune că Sfânta Elena a făcut obositoarea sa călătorie la Ierusalim, pentru a descoperi Crucea Domnului, cu puțin timp înaintea morții sale, petrecută la vârsta de 80 de ani[12]. A găsit cele trei cruci[13], ideea atingerii crucilor de femeia bolnavă a fost a Sfântului Patriarh Macarie[14], el furnizând aceleași date cu Sfântul Teofan.

SozCrucea Domnului[15]. Și el e de părere că nu prin informații istorice și nici prin mărturia unui evreu s-a descoperit Crucea Domnului ci acest fapt a fost revelat de Dumnezeu prin semne și vise[16].

Atunci s-a descoperit Crucea Domnului și, la o parte, inscripția de pe Crucea Lui: „Iisus din Nazareth, împăratul evreilor”[17]. Și Sozomenos dă aceeași mărturie: femeia bolnavă, care s-a vindecat, a indicat care e Crucea Domnului[18].

Sfânta Elena a primit cu bucurie Cinstita Cruce, i s-a închinat ei și a sărutat-o, dimpreună cu toată suita sa imperială[19]. Și pentru că erau mulți cei care doreau să vadă Crucea Domnului, Sfântul Macarie al Ierusalimului a ridicat-o, stând la un loc mai înalt și astfel au văzut-o toți[20]. De aceea și azi am scos Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la sfârșitul Utreniei: pentru ca toți să se închine Crucii Domnului și să Îl slăvească pe Mântuitorul vieții noastre. Pentru că numai Acesta e Cel care ne-a mântuit pe noi: Cel care S-a răstignit pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Crucea Domnului, cea cu patru părți, sfințește cele patru margini ale lumii[21]. Ea este pomul vieții, care a fost scos din pământ și care adeverește învierea lui Hristos[22]. Iar credincioșii se laudă în Crucea Domnului pentru că prin puterea ei biruim pe cei potrivnici[23].

Și cei care ne stau împotrivă sunt demonii, împotriva cărora ne întrarmăm prin rugăciune și prin post. Pentru că rugăciunea plină de postire și de mărturisire de sine și de pocăință ne face proprii vieții evlavioase, vieții cu Dumnezeu.

Evanghelia zilei [In. 19, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35] ne-a reamintit azi despre cum Domnul a fost dus la Pilat, despre judecarea Lui, despre cum L-au răstignit între doi tâlhari, despre însemnul de deasupra Crucii, despre cum a încredințat-o pe Maica Sa Sfântului Ioan Evanghelistul, despre moartea Lui și despre împungerea coastei Sale. Din care coastă a curs sânge și apă…pe care noi le amestecăm la fiecare Proscomidie pe care o facem, plinind astfel Potirul Domnului.

O judecată nedreaptă a avut Domnul…pentru ca să înțelegem că atunci când suntem nedreptățiți nu trebuie să ne panicăm și nici să ne mândrim pentru asta, pentru că, mai întâi de toți, El a fost Cel care a pătimit în mod nedrept.

Oamenii ne pot insulta pe nedrept.

Oamenii ne pot dori moartea pe nedrept.

Însă dreptatea nu stă în ceea ce cred alții despre noi ci în ceea ce suntem cu adevărat în fața lui Dumnezeu.

Dacă vrem să lăsăm pe cineva sau ceva în urma noastră, Domnul ne învață că trebuie să le lăsăm la oameni Sfinți. El Și-a lăsat Mama în grija Ucenicului celui iubit și învățătura Sa a sădit-o, în mod dumnezeiește, în Ucenicii Lui.

Tot la fel și noi: dacă avem ceva de dat să dăm Bisericii. Să dăm la oameni Sfinți. Să dăm la oameni care să le poarte și să le îngrijească cu evlavie, fie că e vorba despre cărți, lucruri sfinte, haine, bani, averi, proprietăți.

Din moartea Domnului înțelegem că nu știm unde și cum vom muri. Putem muri de moarte bună…dar putem fi omorâți în chip și fel. Putem fi omorâți accidental sau cu răutate. Putem fi martirizați în chip și fel.

Important nu e când sau unde sau în ce chip murim ci cine suntem în noi înșine atunci când murim. Pentru că Dumnezeu caută la inima noastră, caută la ce dorim în ultima clipă, caută la dorul nostru pentru El.

Și dacă murim într-un accident sau în timpul unui cutremur, dacă murim din cauza unui atac de cord sau a unui atac cerebral, dacă murim din cauza unei bacterii sau a unui animal…contează cine suntem atunci când plecăm de aici. Contează care e inima noastră. Care e conștiința noastră. Cum e sufletul nostru.

Și după cum nu știm cum vom muri, tot la fel nu știm nici cine ne va plânge la cap, cine ne va sluji, cine ne va îngropa…

Vedem, adesea, mulți străini la înmormântări. Care nu l-au cunoscut pe cel răposat…dar care vin să vadă…să primească milostenie…să participe…

Preoții slujitori, adesea, nu îl cunosc pe cel adormit…Cei care îl îngroapă nu au nimic de-a face cu el…cei care primesc milostenie din cauza lui nu l-au cunoscut nici ei…

Dar alături de cunoscuți și de necunoscuți suntem petrecuți la mormânt…și bine ar fi ca toți cei prezenți să se roage pentru noi, cei care suntem îngropați

Pentru că rugăciunea, milostenia, pomenirea noastră la Dumnezeiasca Liturghie sunt hrana de care avem nevoie în veșnicie.

Așadar, iubiții mei, să înălțăm Crucea Domnului în noi înșine! Adică să fim dovezi vii ale faptului că Îi slujim lui Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre.

Să nu ne lăsăm convinși de păcate, de ideologii, de erezii străine adevărului Bisericii! Adevărul dumnezeiesc al Bisericii stă în dogmele, în canoanele, în slujbele, în cărțile Sfinților. Și toate acestea sunt la îndemâna noastră, a tuturora, numai să le cercetăm cu evlavie și să le înțelegem cu discernământ.

Biserica nu împrumută și nici nu compilează adevărul ei cu „adevăruri” din afara ei. Viața Bisericii e plină de slujbele, de rugăciunile, de posturile, de praznicele ei.

Tocmai de aceea trebuie să ne cunoaștem Sfinții, să îi iubim și să îi urmăm în toate cele care conglăsuiesc la ei. Pentru că astfel ne vom bucura, din plin, de viața cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, încă de aici.

Slăvit să fie Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, Cel care ne întărește și ne sprijină pe noi în toate zilele vieții noastre!

Vă doresc post cu pace și cu înțelegere! Amin.


[1] Sfânta Icoană e preluată de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/greatfeasts/0914exaltation-cross0001.jpg.

[2] Cf. http://oca.org/saints/lives/2014/09/14/102610-the-universal-exaltation-of-the-precious-and-life-giving-cross.

[3] Cf.

http://ro.orthodoxwiki.org/%C3%8En%C4%83l%C8%9Barea_Sfintei_Cruci.

[4] A se vedea:

http://orthodoxwiki.org/Macarius_I_of_Jerusalem.

[5] Ibidem.

[6] Sfântul Teofan Mărturisitorul, Cronografia, trad. din lb. gr., studiu introd. și note de Mihai Țipău, în col. PSB, serie nouă, vol. 7, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2012, 502 p.

[7] Idem, p. 47.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 48.

[12] Theodoretus, Bishop of Cyrus, Ecclesiastical History. A History of The Church in Five Books, Pub. Samuel Bagster and Sons, London, M. DCCC. XLIII [1843], p. 62.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 63.

[15] Sozomen, The Ecclesiastical History and Philostorgius, The Ecclesiastical History, translated by Edward Walford, M. A., London, MDCCCLV [1855], p. 49.

[16] Idem, p. 50.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 51.

[19] Viețile Sfinților pe luna septembrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1999, p. 207.

[20] Ibidem.

[21] Mineiul pe luna septembrie, ed. BOR 1984, p. 182.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

Did you like this? Share it: