Sfântul Varlaam al Moldovei, Învățătură la Duminica Tomii
Sfântul Varlaam al Moldovei
Carte românească
de
învățătură
Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Diortosim ediția:
[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.
*
Învățătură la Duminica Tomii. Care se cheamă [și] Duminică nouă.
Nimeni să nu se îndoiască de modul în care Domnul Iisus Hristos a intrat cu trupul, prin ușile încuiate, la Ucenicii Săi! Căci, după învierea Sa, [după] ce a înviat din morți, trupul Măriei Sale a stat neputrezit și slăvit.
Nu Îl mai putea opri nici zidul, nici ușile încuiate. Căci deși era trup lumesc, nu mai era pământesc, ci din altă lume, cerească și dumnezeiască.
Pentru aceasta, nu mai petrecea mereu, întotdeauna, cu Ucenicii Săi ca mai înainte. Ci [numai] acolo unde [El] li Se arăta era îndată văzut, apoi Se făcea nevăzut. Și despre aceasta, Sfânta Evanghelie scrie în multe locuri. [Pentru ca] să cunoaștem că există altă viață după moarte, altă lume, neștiută [de noi], împărății, curți, cetăți.
De aceea și trupurile noastre, după cum spune Sfântul Apostol [Pavel], se seamănă în pământ ca grăuntele de grâu, care, dacă putrezește primăvara, cu puterea lui Dumnezeu, răsare și înflorește după învierea [sa] din morți mai frumos decât toate florile câmpului [I Cor. 15, 37-38]. Cu atât mai mult [s-a arătat frumos, îndumnezeit,] trupul Domnului nostru Iisus Hristos [după învierea Sa din morți].
Fapt pentru care, pentru [ca ei să aibă] mai multă credință, El l-a dat să-l pipăie, pentru ca să vadă că nu e altul, ci este acela care a fost răstignit pe Cruce, după cum auzim în Evanghelia de astăzi.
*
(In. 20, 19-31)
„În acea vreme, fiind către seară, în întâia a sâmbetei[1], unde Ucenicii Lui erau adunați de frica jidovilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a grăit lor: „Pace vouă!”.
Și dacă zise aceasta, le arătă lor mâinile [mânule] și coastele Sale. [Și] s-au bucurat Ucenicii dacă Îl văzură pe Domnul.
Și le zise lor iarăși: „Pace vouă! Cum M-a trimis [pe Mine] Părintele și Eu vă trimit pe voi”. Și dacă zise aceasta, suflă [asupra lor] și le grăi lor: „Luați Duhul Sfânt! Și cui veți ierta păcatele, se va ierta lor, și cui le veți ține, le vor fi ținute”.
Iar Toma, [unul] dintre cei doisprezece, care se cheamă Geamănul, nu era atunci cu ei când a venit Iisus. Și i-au spus lui: „Noi L-am văzut pe Domnul!”. Iar el le-a spus lor: „De nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor [găvoazdelor] și de nu-mi voi pune degetul meu în rănile cuielor și de nu-mi voi pune mâna mea în coastele Lui, nu voi crede!”.
Și după opt zile iarăși erau Ucenicii Lui înăuntru și Toma cu ei. Și a venit Iisus, fiind ușile încuiate, și a stat în mijlocul lor și le-a zis lor: „Pace vouă!”. După aceea îi spuse lui Toma: „Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu-ți mâna ta și o pune în coastele Mele, și nu fii necredincios, ci credincios!”. Și răspunse Toma și zise: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Și îi spuse lui Iisus: „Pentru că Mă văzuși, crezuși. Însă ferice de aceia care nu Mă vor vedea și vor crede”.
Deci și alte semne multe făcu Iisus înaintea Ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în aceste cărți. Iar acestea sunt scrise ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu și ca cei ce vor crede să aibă viață întru numele Lui”.
*
Învățătură pentru ce se cheamă Duminică nouă și despre credința lui Toma, Apostolul
Lucrurile pe care Sfânta noastră Biserică ni le-a dat să le prăznuim azi sunt acestea: înnoirea învierii Domnului nostru Iisus Hristos și credința Apostolului Toma.
*
Prăznuim astăzi înnoirea învierii [Lui], pentru că această duminică e prima de la Învierea lui Hristos. Și dintr-această duminică începem a prăznui Învierea Domnului nostru în toate duminicile de peste an, pentru ca să nu se uite binele și mila Sfinției Sale pe care le-a arătat față de noi.
Deci această duminică se cheamă și prima și a opta duminică. Este prima: pentru că de la Paști este întâia duminică și începătoarea duminicilor [anului liturgic] și este a opta: pentru că au trecut 8 zile de la Paști. Și această duminică închipuie veacul ce va să fie începând cu ziua Judecății [Domnului]. Veac care se cheamă veacul al 8-lea, veac netrecător și nesfârșit, care va urma după cele 7 veacuri ale lumii acesteia trecătoare.
De aceea, împreună cu învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ea ne aduce aminte și de învierea a toată lumea, când vom învia întru viața cea netrecătoare și neschimbată.
Și când vremea ne cheamă, după 7 zile de lucru de peste săptămână, să serbăm și să prăznuim înnoirea învierii Domnului nostru Iisus Hristos, atunci Sfânta Biserică ne arată, în mod tainic, și înnoirea sufletelor noastre. Căci trebuie să le înnoim cu fapte bune și să le curățim de bătrânețile păcatelor.
*
Iar tocmeala lui Toma Apostolul a fost aceasta: Domnul Hristos, în ziua în care a înviat din morți, duminică seara, în ziua de Paști, li S-a arătat Ucenicilor, acolo unde ei erau adunați cu toții și stăteau închiși [în casă] de frica jidovilor. Numai Toma însă nu s-a întâmplat să fie atunci cu ei, căci și el era unul dintre cei 12 Apostoli. De aceea, atunci când a venit și a aflat despre venirea lui Hristos, despre cum a venit și li S-a arătat, el nu a crezut pe ceilalți Ucenici care Îl văzuseră pe Hristos, nici nu dorea să creadă, în niciun fel, că Hristos a înviat din morți.
Însă lui Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, i-a fost milă nu numai de unul ci de întreaga lume. De aceea, El lucră [meșterșiugui] ca învierea Sfinției Sale să fie mai știută și mai adeverită pentru toți. Pentru ca să se vestească și să se arate în toată lumea adevărul și credința învierii.
Pentru aceasta, când fu a 8 zi după învierea Sfinției Sale, care se împlinește azi, pentru că azi este a 8-a zi după Paști, Domnul Hristos li S-a arătat din nou Ucenicilor Săi, fiind și Toma împreună cu ei.
Și acolo, unde erau cu toții adunați și închiși de frica jidovilor, ca și mai înainte, li S-a arătat lor Hristos. Și după ce spuse pace către toți, îi lăsă pe ceilalți și îi grăi lui Toma:
„Vino, Tomo, și-ți adu degetele tale și caută de vezi palmele Mele pătrunse de cuie! Și-ți adu mâna ta și o pune în coastele Mele și pipăie rana Mea, împunsătura suliței cu care M-au împuns, atunci când eram răstignit pe Cruce!”.
Iar Toma cu de-amănuntul cercetă și pipăi.
Și dacă Îl văzu pe Hristos, că este om adevărat, cu trup văzut și Dumnezeu adevărat, cu putere nevăzută, strigă și zise: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
Domnul Hristos [însă] grăi către el: „Mă văzuși, Tomo, și crezuși. Însă ferice de aceia care nu Mă vor vedea și vor crede”.
De aceea, noi, deși nu L-am văzut pe Domnul trupește, umblând prin lume și nu am privit nici minunile [ciudesele] Lui cu ochii noștri, cu toate acestea noi credem că Sfinția Sa, Domnul nostru Iisus Hristos, este Fiul lui Dumnezeu. Și pentru că este Fiul lui Dumnezeu pentru aceea este și Dumnezeu, Ziditor a toate lucrurile și Făcător a toată lumea.
El este Dumnezeu și om. Și este Dumnezeu, pentru că ne-a făcut pe noi din ce n-am fost în ce suntem, dar este și om, căci S-a născut mai apoi om ca și noi.
Este Dumnezeu pentru minunile pe care le-a făcut, care nu stau în puterea omenească să fie făcute. Pentru că El a înviat morții, a făcut ochi orbilor, pe cei căzuți [în păcate] i-a curățit, pe bolnavi i-a tămăduit, ologilor le-a făcut picioare, ciunților le-a făcut mâini, i-a izbăvit pe cei îndrăciți și alte minuni nenumărate a făcut. Și toate aceste lucruri nu le-ar fi putut face dacă nu era Dumnezeu adevărat.
Însă a fost și om, pentru că S-a născut cu trup ca noi. Dar Maica Sfinției Sale a fost Fecioară curată și înainte de nașterea Lui și după ce L-a născut.
Și El le-a avut pe toate ale noastre, însă nu și păcatele. Căci a flămânzit, a însetat, S-a dezbrăcat în Iordan, a fost bătut cu palma peste obraz, a fost răstignit, apoi a murit, ca un om adevărat.
De aceea noi mărturisim că este Dumnezeu și om desăvârșit și credem că Acesta este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu deplin și adevărat, și nădăjduim să avem viață [veșnică] pentru numele Lui.
Așadar, cercetează-ți faptele tale și te teme! Căci, în ziua Judecății, Îngerii vor aduce faptele tale și cuvintele scrise înaintea înfricoșatei judecăți. Unde și Îngerii vor sta cu frică și toată lumea va fi în cutremur [interior] și în spaimă mare.
Atunci vei auzi cuvântul cel de durere, pe care îl va grăi Dreptul Judecător către aceia care vor fi la stânga Lui și cărora le va zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul de veci, care-i pregătit diavolului și slugilor lui!” [Mt. 25, 41].
Atunci vei suspina și vei plânge cu lacrimi și la nimic nu-ți va folosi.
Atunci ai vrea să îți blestemi lenea, modul în care te-ai lenevit în această lume față de cele ale lui Dumnezeu.
Atunci ai vrea să îți blestemi [să proclețești] avuția ta, strânsura ta cea nedreaptă, avuția ta, bunătatea cea stricăcioasă [putredă].
Atunci ai vrea să îi vezi pe cei pe care i-ai năpăstuit, pe cei pe care i-ai asuprit, pe cei pe care i-ai prădat și i-ai întristat [dosădit], cât și pe cei care ți-au lucrat și tu nu le-ai plătit.
Însă pe aceștia toți îi vei vedea stând și pârându-te, fiecare arătând nevoia și strâmbătatea pe care tu i-ai făcut-o.
Din toate părțile te va cuprinde nevoie și greutate. Pentru că îți va fi frică de Dumnezeu, pârâșii tăi te vor îngrozi, te vei rușina de cei care te-au cunoscut, muncile îți vor aduce usturime și durere.
Unde va fi acolo lăcomia? Unde va fi nesațiul? Unde va fi dezmierdarea și dulceața lumii? Unde va fi aurul și argintul? Unde va fi acolo trufia lumii? Unde vor fi bijuteriile [sculele] și veșmintele?
Toate acestea vor trece ca o umbră și ca un fum vor pieri și se vor risipi [să vor rășchira].
Însă ferice de cei ce vor fi aflați nevinovați și pocăiți în acel ceas. Căci cinstea și mărirea și binele acelora niciun ochi de om nu le-a văzut, nici ureche nu le-a auzit, nici la inima omului nu a intrat binele acela, pe care Dumnezeu l-a pregătit celor ce-L iubesc pe Dânsul [I Cor. 2, 9].
De aceea, să ne nevoim! Până avem vreme și până ne îngăduie Dumnezeu. Până la moartea noastră.
Să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu Cel pe Care L-am amărât și L-am mâniat cu faptele noastre cele rele, îmblânzindu-L cu pocăința noastră!
Pentru ca astfel, El să ne izbăvească de muncile cele veșnice și să ne dăruiască Împărăția Sa.
Pe care Împărăție noi cu toții să o dobândim, pentru mila și pentru darul Sfinției Sale, Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea de la toți oamenii, acum și pururea și întru vecii nesfârșiți. Amin!
[1] În prima zi după sâmbătă, adică duminica.