Sfântul Antim Ivireanul, Cazanie la Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul
Didahiile
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Ediția diortosită: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.
***
Cazanie la Intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu [Vovedenie Bogorod[n]ițe] [21 noiembrie]
Un om bogat va putea primi puțin ajutor de la un om sărac, după cum un om cinstit va primi puțină laudă de la un om neînvățat. De aceea și eu, știindu-mi sărăcia de cele bune și puțina învățătură, stau și mă gândesc ce voi face.
Căci, pe de o parte, privesc la măririle Preasfintei Fecioare Maria, a cărei intrare în Biserică astăzi o prăznuim cu slavă [pohfală]. Iar, pe de altă parte, văd [aici] atâtea cinstite fețe [obraze], împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, [încât] mă înspăimânt și nu pot să vorbesc.
Căci ce tărie are sărmana [ticăloasa] mea limbă ca să o laude și să o cinstească pe una ca aceasta, care este aleasă și mai îmbunătățită decât toată zidirea, așa după cum spune Cântarea Cântărilor [Cânt. Cânt. 4, 7]? Sau ce putere are izvorul meu, cel care are doar o picătură de apă, ca să adape o grădină sufletească ca aceasta?
Însă, de vreme ce darul Duhului Sfânt – care pururea le tămăduiește pe cele neputincioase și pe cele care nu sunt desăvârșite le împlinește –, [mă rog] ca Același să îmi dea și mie putere și ajutor pentru ca să pot zice câteva cuvinte întru slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda Născătoarei de Dumnezeu.
A se vedea în Sfânta Scriptură a 3-a carte a Împăraților! Unde, la cap. al 6-lea, Împăratul Solomon a făcut Casa Domnului cu trei despărțituri. Și în prima despărțitură stătea mulțimea poporului, în a doua stăteau arhiereii și preoții iar a treia era Sfânta Sfintelor. În care nu putea să intre nimeni, decât numai arhiereul, odată pe an, zi în care tămâia locul acela și se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lui și a poporului. După cum zice Sfântul Pavel, în Epistola către evrei, la cap. 9, 6-7: „În cortul cel dintâi pururea intrau preoții și făceau slujbe, însă în cel de-al doilea doar arhiereul, odată în an, [și] nu fără sângele care îl aducea pentru sine și pentru neștiințele poporului”.
Iar Biserica din prima despărțitură, unde sta poporul, închipuia cerul care stă deasupra noastră. Unde e văzduhul și unde sunt, nu departe de noi, toate păsările zburătoare. Însă a doua despărțitură, unde stăteau arhiereii și preoții, închipuia cerul cel de al doilea, care este deasupra primului cer, unde sunt Puterile cerești. Adică acolo unde [locuiesc] Îngerii și sufletele Drepților. Pentru ca a treia despărțitură, unde era Sfânta Sfintelor și unde arhiereul intra numai odată în an, să închipuiască cel de al treilea cer. Care este deasupra celui de al doilea și întru care nu intră nimeni, afară de adevăratul Arhiereu Hristos, Dumnezeul nostru.
Și dacă doriți să vă încredințați asupra faptului că Biserica aceea era închipuirea cerului, ascultați ce spune Fericitul Pavel în același cap. 9, 24 al Epistolei către evrei: „Pentru că nu în sfinte făcute de mâini [omenești] a intrat Hristos, [care] erau pildă a celor adevărate, ci chiar în cer, ca să Se arate feței lui Dumnezeu pentru noi”.
Și pentru ce se numea Sfânta Sfintelor? Nu pentru [vreun alt lucru], fără numai [pentru] că erau într-însa cele două table ale Legii, pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moisis în muntele Horiv și toiagul cel înflorit al lui Aaron și năstrapa[1] cea cu mannă și cădelnița cea de aur și lada Legii.
Însă eu zic, mai degrabă, că se numea Sfânta Sfintelor nu pentru că erau în ea aceste lucruri trecătoare, care închipuiau multe taine ale Bisericii noastre, ci pentru că s-a învrednicit a locui în ea, [până la vârsta de] 12 ani, Sfânta Sfintelor cea adevărată, adică Sfânta Fecioară [Maria]. Care a născut mai presus de fire pe Sfântul Sfinților, [adică] pe Mesia Cel făgăduit.
Și faptul că Biserica[2] aceea închipuia cerul este lucru dovedit. Pentru că ea este cerul cel adevărat, care ne-a răsărit nouă pe Soarele dreptății și în pântecele ei a locuit, ca în al treilea cer, o persoană a Sfintei Treimi, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, adevăratul [nostru] Arhiereu. [Și astfel, El] a zidit a doua oară neamul omenesc. Și s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lui Adam și [pentru iertarea] necunoașterii lui.
Iar motivul pentru care a intrat Sfânta Fecioară și a locuit atâția ani în acel loc sfânt, chiar dacă este știut de către toți, se cuvine însă să îl spunem și noi.
[Căci] în vremurile cele de demult, jidovii aveau obiceiul [să pună mare preț pe copii]. Iar omul care nu făcea copii [coconi] era hulit și urât de către toți, chiar dacă ar fi fost de neam mare și bogat. Și când aducea darurile lui la Biserică, preotul le primea în urma tuturor și el sta la Biserică mai jos decât toți și nimeni nu mânca mâncăruri [bucate] cu el, pentru că toți îl socoteau drept un urgisit de Dumnezeu.
De aceea, Ioachim și Anna, fiind sterpi, s-a întâmplat că într-o mare sărbătoare a jidovilor – ei fiind oameni bogați și de neam împărătesc –, au adus darurile lor mai înainte decât alții la Biserică.
Însă preotul, văzându-i, atât i-a înfruntat și i-a dojenit, încât i-a scos din Biserică cu rușine mare și i-a alungat cu multă urgie, dimpreună cu darurile pe care ei le aduseseră.
Și oare ce jale și întristare [scârbă] credeți că vor fi avut în inimă niște oameni mari ca aceștia?
Însă ei, binecuvântații, au primit înfruntarea și urgia preotului cu multă cucernicie [cucerie] și, plecându-și capetele, s-au dus la casa lor plângând cu amar. Fără să spună nimănui nimic[3].
Însă astăzi să nu cumva să îndrăznească, preot sau arhiereu, să înfrunte pe cineva, nu numai pentru motivul că nu are copii dar nici pentru că face fărădelegi și strâmbătăți, pentru că acela va fi vinovat morții.
Iar Ioachim și Anna, deși aveau multă jale în inima lor, datorită urii și a hulelor primite din partea tuturor pentru sterpiciunea/ nerodirea lor, pururea se rugau cu lacrimi, din adâncul inimii lor. [Se rugau] Stăpânului firii [noastre], pentru ca să facă milă cu ei. Să le dezlege sterpiciunea lor și să le dăruiască roadă pântecelui lor. Însă nu pentru motivul ca să le rămână, după moarte, feciori care să îi pomenească, așa după cum doresc mulți oameni astăzi, sau pentru ca să le moștenească moșiile și averile, ci datorită făgăduinței pe care [o făcuseră], aceea că, dacă vor naște vreun prunc, de parte bărbătească sau femeiască, îl vor închina lui Dumnezeu.
Așadar, vedeți ce dorință și dragoste creștinească, vedeți ce căldură a inimii, ce râvnă [aveau cei doi]?
Căci pe cine găsim acum, în aceste vremuri [ale noastre], dintre bogați sau dintre cei săraci, chiar dacă ar avea 100 de feciori, care [să dorească] să închine unul dintre ei lui Dumnezeu? Ci, dimpotrivă, ei țin acest lucru drept unul necuvios și de nimic, zicând multe lucruri deșarte [despre o astfel de alegere], despre care mă rușinez să vorbesc.
Însă Dumnezeu, după cum spune David, [procedează astfel]: „Voia celor ce se tem de Dânsul o va face și rugăciunea lor o va asculta” [Ps. 144, 19].
[Căci] împlinindu-se rânduiala [sorocul] sfatului lui Dumnezeu cel mai înainte de toți vecii și sosind vremea și ceasul acela, aflându-se și vase alese ca aceia, Dumnezeu a binevoit să dezlege sterpiciunea Annei. Și astfel ea a născut, prin făgăduință[4], după cum a născut și Sarra pe Isaac, Revecca pe Iacov, Rahil pe Iosif, femeia lui Manoe pe Sampson, Anna, femeia lui Elcana, pe Samuil și Elisavet pe Ioannis Botezătorul.
Așa și Fericita Anna, femeia lui Ioachim, a născut pe scaunul cel sfânt al lui Dumnezeu, pe Fecioara Maria, pentru ca să Se odihnească întru ea Cel ce Se odihnește pe Scaunele cele îngerești. [Pentru că] El Și-a gătit Sieși cer însuflețit, El, Care a întărit cerurile cu înțelepciunea Sa [Ier. 10, 12, LXX] și pământul l-a întemeiat pe ape, de Care se cutremură toate adâncurile și beznele Iadului.
Și au avut mare dreptate Ioachim și Anna [când au crezut] că [trebuie] să nască pe una ca aceasta[5] din pântecele lor.
Pentru că amândoi erau de neam împărătesc și se trăgeau din seminția lui David. Și erau [oameni] foarte drepți și buni înaintea lui Dumnezeu. [Însă, totodată,] au câștigat-o și pe această roadă binecuvântată, prin multe dureri de inimă, prin multe rugăciuni, milostenii și lacrimi. Așa după cum spune David: „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera” [Ps. 125, 5].
Și au câștigat, [cu] adevărat, o bucurie ca aceea, cât nu au putut să o câștige din veci alți părinți. Pentru că ei au câștigat numele de părinți ai lui Dumnezeu.
Și sosind în ușa Bisericii, Fericita Ana a spus către preot, cu credință și cu cucernicie:
„Primește, preotule al lui Dumnezeu, pe această copilă [cocoană]! Căci este roada pântecelui meu, pe care am câștigat-o prin multă durere de inimă și prin rugăciuni amestecate cu lacrimi. Și o așează în Casa Domnului, pentru că Lui i-am făgăduit-o. Căci El a făcut milă cu mine și a ridicat deasupra mea hula poporului.
Primește-o fără de nicio îndoială și sârguiește-te de o du în Biserică fără nicio întârziere [zăbavă], căci lui Dumnezeu am închinat-o!”.
Pe care cuvinte auzindu-le preotul Zaharia și văzând-o pe Preasfânta Fecioară, se minună și zise cu bucurie mare și cu glas prorocesc către Fecioară:
„Tu ești cu adevărat ușa cea de gând a Vieții, pe care Prorocul Iezechiil a văzut-o închisă. Care mă îndeamnă, mai presus de voia mea, să-ți deschid ușile Bisericii, pentru ca să intri și să locuiești în ea. Căci, cu adevărat, mai degrabă pentru tine a făcut Solomon, cu înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu, acest locaș și pe tine te-a închipuit, cunoscând fecioria ta cu ochii cei de gând ai prorociei lui. Căci ție ți se cuvine să locuiești în Biserică, căci cele care sunt în ea pe tine te închipuiau/ te prevesteau. De aceea, dacă s-a arătat adevărul, [atunci] trebuie să se ridice umbra.
Intră, fiică a lui Dumnezeu, cu bucurie și te veselește într-însa! Căci am cunoscut cu adevărat că S-a apropiat mântuirea lui Israil, Care va să Se arate și să Se nască din tine.
Intră Preacurată, [fii] voioasă și veselă, pentru ca să te faci locaș al desfătării pentru preaînălțatul Iisus, Care este Mântuitorul lumii!
Intră în locul cel ales, ceea ce ești aleasă mai înainte de veci, pentru ca să te hrănești cu hrană cerească, care va fi trimisă de la Părintele veacurilor prin Îngerii Săi!
Intră în Sfânta Sfintelor, ca aceea care ți se cuvine să auzi tainele cel ascunse și preaslăvite, care s-au grăit în cămările cele cerești, căci tu vei naște pe Ziditorul a toată făptura!
Intră și te fă mijlocitoare mântuirii oamenilor!”.
Și întorcându-se preotul Zaharia către părinții ei, le zise:
„Bucurați-vă și voi, familie [soție] sfântă, pereche binecuvântată, Ioachime și Anno, căci v-ați învrednicit să vă faceți părinții unei Prunci sfinte ca aceasta! Fericiți sunteți [voi], cu toată fericirea, căci prin semnele darurilor pe care le văd că le are această pruncă [cocoană] asupra ei, cunosc cu adevărat, cu duhul prorociei, că este acoperământul goliciunii strămoșilor, oglinda Prorocilor și izbăvirea lumii”.
Deci, din aceste puține cuvinte pe care le-am spus, tragem concluzia că pentru două lucruri a intrat Sfânta Fecioară în Sfânta Sfintelor: în primul rând, pentru ca să se curățească de păcatul strămoșesc prin intermediul [mijlocul] cuvântului celui de bucurie, pe care îl aștepta să-i vină prin Arhanghelul Gavriil iar, în al doilea rând, pentru că era vasul cel ales, care, prin venirea Sfântului Duh și prin umbrirea puterii Celui de sus să primească în pântecele ei pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.
De aceea trebuie ca și noi, atunci când intrăm în Sfânta Biserică, să ne curățim mai întâi de păcatele noastre și de cugetele [noastre] cele viclene, pentru ca apoi, cu cunoștință întreagă, să ne facem vase alese, pentru ca să [putem] primi, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu[6] în inimile noastre. Și așa, în acest fel, vom prăznui cu adevărat.
Însă pe Preasfânta Fecioară, de vreme ce este și se numește pricina[7] tuturor bunătăților, nu e cu putință în niciun fel să o cinstim și să o prăznuim așa cum se cuvine. Pentru că cinstea ei biruiește toată limba[8] și covârșește tot cugetul omenesc.
De aceea, trebuie cu frică și cu bucurie – cu frică pentru păcat și cu bucurie pentru mântuire – să-i zicem cu toții într-un glas lauda cea îngerească: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Domnul e cu tine!” [Lc. 1, 28, GNT]. A Cărui milă nespusă și darul Lui cel bogat să fie pururea cu noi, cu toți! [Amin].
[1] Năstrapă = vas.
[2] Se referă la persoana Maicii Domnului.
[3] Fără să se certe cu preotul care i-a alungat sau cu alții care au fost martori la această scenă.
[4] Prin făgăduința lui Dumnezeu față de ea.
[5] Pe Maica Domnului.
[6] Adică toată învățătura teologică pe care o ascultăm la Sfintele Slujbe.
[7] Cu sensul de cauză sau de izvor al bunătăților.
[8] Toată puterea noastră de a o lăuda prin cântări.