Un nou plagiat semnat Mihail Stanciu

Se pare că preacuviosul părinte arhimandrit Mihail Stanciu a prins un „drag nebun” de mine, dar mai ales de tot ce scriu eu despre Sfântul Antim Ivireanul.

Mă urmărește cu un zel neostoit și mă plagiază așijderea…unde găsește că am mai scris ceva…

Am adus în atenția publică, nu cu multă vreme în urmă, faptul că m-a plagiat cu multă nerușinare în mai multe prefețe și articole.

Răspunsul preacuviosului părinte a constat în înjurături și încercări de denigrare.

Și acest răspuns se întregește cu o nouă ieșire a sa în decor…ca plagiator.

Astfel, fiind ieri prăznuirea Sfântului Antim… preacuviosul părinte arhimandrit, în loc să se păzească precum cineva de tămâie ca să nu mai dea naștere la discuții…n-a pierdut ocazia să se dea iar grande cu munca mea…Adică…să acorde un interviu (aici) în care să expună ce a mai aflat el în ultimul timp despre Sfântul Antim.

Și, în afară de singurul lucru pe care „l-a descoperit” în Grecia (prin scrisoarea lui Hrisant Nottaras: folosesc „a descoperit” cu ghilimele, pentru că descoperirea științifică îi este improprie lui Stanciu, iar informațiile i-au fost neîndoielnic indicate a se afla într-o teză de doctorat recentă, publicată acolo, despre Hrisant) – dar pe care eu îl descoperisem cu adevărat mai înainte, fără să am scrisoarea doveditoare a lui Hrisant, anume că Sfântul Antim a venit în Moldova, mai înainte de anul 1688 –, restul „concluziilor” perseverentului în plagiate arhimandrit le-a aflat din articolul meu de aici, pe care eu l-am publicat și în volumul de aici, între p. 132-166.

Ca din întâmplare, interviul lui Stanciu urmărește exact același demers pe care l-am urmărit și eu în articolul publicat pe 16 martie 2014, pe platforma noastră, Teologie pentru azi, anume pe acela de a vorbi despre relația dintre Sfântul Antim și Sfântul Constantin Brâncoveanu – articol al meu care a și fost imediat preluat și de alții (aici), cu indicarea sursei.

Însă nu a fost acesta un motiv de jenă pentru preacuviosul părinte…de fapt, nimic nu e un motiv de jenă pentru el.

Stanciu reafirmă minciunile pe care le-a spus și în trecut și își asumă mai departe „descoperiri” pe care nu le-a făcut:

Stanciu vine pe data de 28.09.2014 ca „să precizeze” ceea ce știa oricine era interesat de Sfântul Antim și consulta teza mea doctorală, susținută pe 3 iulie 2009 și publicată la nivel online pe 10 martie 2010: anume că Sfântul Antim nu a fost adus în Țara Românească de Sfântul Constantin Brâncoveanu, ci a venit în Moldova mai devreme, la Măn. Cetățuia, în jurul anilor 1680 (a se vedea p. 25-30 din teza mea doctorală).

Ceea ce repetă cu încăpățânare Stanciu că „a descoperit” el, este de fapt un „document scris” care să ateste acest lucru, aflat acum la îndemâna oricui ar fi căutat acest lucru în Grecia și care îi putea fi indicat de cineva – cum s-ar zice: norocul prostului! – , pentru că era într-o carte publicată recent…trebuia doar să ai bani ca să te duci în Grecia ca să-l găsești, nu și muncă multă sau minte multă. Dovadă și faptul că l-a găsit foarte repede…

Iar Stanciu știe acest lucru…și tocmai de aceea încearcă să impună, cu forța și fără rușine, în conștiința publică, faptul că tot el ar fi și descoperitorul prefeței lui Mihai Iștvanovici/ Mihai Ștefanovici/ Mihail Ștefan.

Adevărul este că numai eu am interpretat această prefață și am descoperit, cu adevărat, prin lectura corectă a ei, că Sfântul Constantin Brâncoveanu l-a aflat pe Sfântul Antim în Țara Românească atunci când a urcat pe tron (a se vedea, din nou, p. 25-27 din teza mea doctorală).

E adevărat că „majoritatea cercetătorilor”, inclusiv G. Ștrempel, credeau că Sfântul Constantin, ajungând domn, l-a adus pe Sfântul Antim de la Constantinopol.

Ba chiar Ștrempel, în binecunoscuta sa monografie, Antim Ivireanul (Ed. Academiei Române, București, 1997), spune că orice altă opinie e de domeniul trecutului:

Dar tocmai acest lucru l-am negat eu în laborioasa mea teză doctorală, analizând cu atenție bibliografia și mai ales prefața lui Mihai Iștvanovici, și înfruntând tocmai această părere eronată, care între timp devenise unanim acceptată de către cercetători (inclusiv de către conducătorul tezei mele de doctorat, Dan Horia Mazilu).

Acum Stanciu are tupeul să îi ia de urechi pe toți cercetătorii (y compris Ștrempel) care au susținut că Antim a fost adus de Brâncoveanu și au scos din calcul ipoteza venirii lui mai devreme în Moldova, după ce o vreme susținuse și el aceleași ipoteze false, copiindu-i cu fidelitate pe…cercetătorii pe care acum îi dă de pereți.

Asta până a ajuns în Grecia…și i s-a arătat și tradus scrisoarea lui Hrisant…moment din care Stanciu s-a lepădat și i-a scuipat pe toți cercetătorii care…l-au indus în eroare…și a început să mă plagieze tot pe mine…iarăși pe mine…și  în această privință, reproducându-mi demonstrația științifică din teza mea de doctorat care a învederat prefața lui Mihai Iștvanovici/ Mihai Ștefanovici.

„Preacinstitul”  și nerușinatul părinte arhimandrit Mihail Stanciu vrea acum să șteargă cu buretele toată contribuția mea la cercetarea vieții și a operei Sfântului Antim Ivireanul, pentru a se tămâia pe sine. Vrea pur și simplu să pună numele lui pe…studiile mele laborioase despre Antim.

Stanciu se află într-o cruntă lipsă de idei și se străduiește din răsputeri fie să copieze, fie să reformuleze ceea ce citește de la mine.

Dacă eu am scris în articolul meu despre prefețele în care Sfântul Antim i-a închinat cuvinte calde și elogioase Sfântului Brâncoveanu…„găsește” și Stanciu asemenea prefețe (a se vedea cap. Prefețe, dedicații, postfețe, versuri din teza mea, p. 194-207).

Stanciu apreciază frumusețea dedicației în versuri din Chipurile Vechiului și Noului testament…, după ce am remarcat-o și eu în teza mea (p. 221-222). Și citează și dedicația neversificată…pe care am citat-o și eu în articolul recent.

Un singur lucru ne deosebește: comentariul său e de clasa a IV-a: „Cât de frumos îi adresează Sfântul Antim Ivireanul această dedicaţie, acest cuvânt de mulţumire şi de cinstire!”

După care Stanciu repovestește (doar că mai pe scurt și prost, fără să prindă esențialul) ceea ce am spus în articolul meu, cu aproape jumătate de an înainte, despre contextul războiului ruso-turc și al luptei de la Stănilești, în urma căruia s-au mai răcit relațiile între Sfântul Constantin și Sfântul Antim.

Aprecierile despre limba frumoasă a traducerilor din cărțile de cult le-a luat Stanciu în integralitate tot din teza mea doctorală (p. 177-193).

Concluziile invocate de Stanciu,

se regăsesc, în idee, în articolul meu, la începutul și finalul său:

În ceea ce privește exprimarea pompoasă și găunoasă, că „această conlucrare, această armonie roditoare dintre cei doi este cea mai luminoasă, cea mai plină de rod din toată perioada Evului Mediu şi chiar a istoriei moderne a Ţării Româneşti”, Stanciu n-a făcut niciodată o cercetare a Evului Mediu românesc în întregime și a istoriei moderne românești, încât să poată susține această afirmație cu probe. Este numai o exprimare a megalomaniei care îl animă și care îl face să vrea să iasă în evidență cu orice preț.

Stanciu a vrut să amplifice concluzia mea…după „deșteptăciunea” sa, însă duce lucrurile în derizoriu…

Am mai făcut și acest efort – deși cu totul obositor pentru mine – pentru că observ că tupeul preacuviosului arhimandrit nu are limite. Tupeul hoției și al lipsei de bun simț.

Inutil să mai adaug că nu și-a cerut scuze nici până acum pentru cele pe care le-am sesizat anterior și că nu și-a retras nici măcar „articolul științific” publicat online și furat în proporție covârșitoare din teza mea.

Cu toată oboseala și scârba mea, pot să continui investigațiile amănunțite în textele lui Stanciu, dacă dorește…

Toate acestea îmi confirmă însă, pe zi ce trece, că teza de doctorat în Grecia a lui Stanciu se scrie singură: cu ajutorul unui traducător în greacă și, bineînțeles, al tezei mele în română, pe care grecii nu o cunosc.

Iar Stanciu pare că are timp nesfârșit să stea în România și să facă valuri pe-aici…ca și cum și-ar fi terminat „cercetarea doctorală” deja.

*

Update: Și pentru că Stanciu și-a propus un maraton al plagiatelor…aveți aici un tablou mai cuprinzător al faptelor.