Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 30 septembrie 2014

La 7 ani de patriarhat

la 7 ani de patriarhatAstăzi, 30 septembrie 2014, în mod liturgic și festiv, au fost sărbătoriți cei 7 ani de patriarhat ai Părintelui Patriarh Daniel. În numele Sfântului Sinod al Bisericii noastre, după Tedeum, cuvântul de felicitare a fost rostit de PS Sofronie al Oradiei. Și cuvântul rostit este acesta:

„„Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeșnic, şi luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 14-16).

Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
distinși reprezentanți ai autorităților de stat,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maici,
iubiți credincioși,
onorată asistență,

Se împlinesc șapte ani binecuvântați de când Duhul Sfânt și Sfântul Sinod, în numele clerului și poporului lui Dumnezeu din Preasfânta Biserică Ortodoxă Autocefală Română, l-a chemat la înalta slujire în demnitatea de Patriarh pe cel de-al șaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Dr. Daniel Ciobotea.

De atunci, se desfășoară neîncetat, în tot cuprinsul Bisericii noastre strămoșești, o liturghie solemnă, de amplă respirație și de mare anvergură, antrenând irezistibil, în vasta lucrare pastoral-misionară, teologică și culturală, filantropică și socială, ierarhii, clerul și poporul dreptcredincios, într-o continuă euharistie, având pecetea sintezei și înregistrând un dinamism unanim recunoscut.

Ne revine acum, nouă tuturor, nobila misiune de a aduce adâncă mulțumire și aleasă recunoștință la Tronul Preasfintei Treimi, pentru darul făcut Bisericii și Neamului, Ortodoxiei și Țării, prin persoana Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, omul providențial chemat de Dumnezeu să împlinească înalta slujire de Întâistătător al Bisericii noastre strămoșești, la începutul celui de-al treilea mileniu creștin.

Personalitate binecunoscută a lumii creștine contemporane, ierarh apreciat în întreaga Biserică Ortodoxă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îmbină, într-o sinteză unică, profunzimea gândirii teologice cu pragmatismul misionar, călăuzind Biserica al cărei Întâistătător este cu limpezime de cristal și strălucire diamantină.

În toate dimensiunile lucrării pastorale, viața Bisericii înregistrează, sub arhipăstorirea Preafericirii Sale, o intensitate și vigoare nemaiîntâlnite, reflectând extraordinar dezvoltarea și experiența bimilenară a Ortodoxiei într-o expresie de mare actualitate, răspunzând nevoilor celor păstoriți, exigențelor lumii contemporane, așteptărilor umanității zilelor noastre, deloc puține și din ce în ce mai complexe.

Îmbinând zelul misionar cu cele mai noi tehnologii, adaptându-se neîntârziat la viteza ultimelor cuceriri, verificate prin prisma dreptarului imuabil, Preafericirea Sa a reușit să aducă echilibrul atât de necesar între adevărul nestrămutat al credinței și generoasa respirație a celor mai avansate descoperiri ale minții omenești, așezând într-un dialog inteligent teologia și știința, tezaurul gândirii patristice și eficiența împlinirilor practice, universul creștin atât de bogat și orizontul așteptărilor omului faptelor.

Și faptele sunt cele care vorbesc de la sine. Liturghia solemnă începută în urmă cu șapte ani reușește să uimească pe tot omul de bună credință, prin energia pilduitoare și temeinicia profundă, ancorate în aleasa pregătire teologică și bogata experiență pastorală, dobândită în timpul preafrumoasei slujiri arhipăstorești, exemplară și ea, în Arhiepiscopia Iașilor îndeosebi, în Mitropolia Moldovei și Bucovinei mai pe larg.

Numeroase proiecte începute la Iași și în Moldova continuă acum, dar pe o scară mult mai mare, în capitala României, în cuprinsul întregii țări, dar și peste hotare, de la cele mai apropiate până la cele mai îndepărtate comunități ortodoxe românești. La acestea se adaugă noi și noi proiecte, genial elaborate, după o solidă și, nu de puține ori, enciclopedică pregătire, iar apoi magistral aduse la lumină, puse în valoare, înfăptuite și oferite euharistic, într-o sinteză de excepție.

Așa s-au născut noi eparhii în țară și peste hotare, s-au ridicat și s-au sfințit sau se înalță și așteaptă veșmântul luminos al sfințirii noi și noi catedrale, biserici și mănăstiri, se înnoiesc sau se construiesc din nou reședințe eparhiale, case parohiale, așezăminte sociale, școli și centre pastoral-culturale, peste tot în Arhiepiscopia Bucureștilor și în celelalte eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, împlinindu-se astfel și dorințele, năzuințele pe care cei din vechime nu au mai apucat să le dăltuiască și cele mai noi necesități pastoral-misionare ale Bisericii, în centrul acestui fantastic elan ctitoricesc și prometeic efort stând visul întâiului Patriarh Român, Elie-Miron Cristea: Catedrala Mântuirii Neamului, ofrandă adusă Preasfintei Treimi, ca mulțumire pentru toate binefacerile revărsate cu îmbelșugare asupra poporului român și patriei sale, în curgerea bimilenarei sale istorii, de la predica Sfântului Apostol Andrei cel Întâichemat și până la făurirea statului național unitar, de al cărui fericit centenar ne apropiem vertiginos, ca recunoștință pentru tributul de sânge adus de eroii neamului în cursul tuturor războaielor, pentru înfăptuirea idealului național.

Punând la dispoziția istoricei și apostolicei Biserici Ortodoxe Române întregul aparat legislativ și administrativ temeinic diortosit și adaptat exigențelor pastorale actuale, printr-un demers strategic necesar și foarte binevenit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit nu doar cadrul, ci și mijloacele și căile pentru ca liturghia solemnă continuă a Bisericii Române să se desfășoare după cele mai înalte standarde de calitate teologică și duhovnicească, practică și filantropică, într-un generos efort de slujire a aproapelui.

Formarea teologică, predarea religiei în școală, programele catehetice adresate copiilor și tinerilor, credincioșilor de toate vârstele, punerea la dispoziția tuturor celor însetați de cunoaștere sfântă a nesecatelor izvoare ale literaturii patristice, teologice și duhovnicești, prin ampla lucrare de editare a atâtor enciclopedii, colecții de scrieri din tezaurul vechii, dar și noii literaturi de specialitate, numeroasele publicații, cele vechi într-o nouă ținută și cu un conținut adecvat celor mai pretențioase standarde internaționale, altele noi și ireproșabile, dar, în mod cu totul deosebit, lucrarea unică misionară, de maximă și stringentă actualitate, a centrului de presă Basilica, prin toate componentele sale, radio, televiziune, agenția de știri, cotidianul Bisericii, biroul de presă, sunt tot atâtea căi providențiale prin care misiunea Bisericii ajunge în cele mai îndepărtate colțuri, înspre toate sufletele însetate de adevăr, doritoare de mântuire, într-un exercițiu neegalat de libertate duhovnicească, dublată de o senină responsabilitate.

Slujirea profetică și apostolică în noile timpuri de misiune a Bisericii, prin inteligența de excepție și dinamismul auroral imprimat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este un model unic, de la care se inspiră, pentru a putea răspunde cu promptitudine exigențelor misionare actuale, toți cei care-și aduc acum prinosul de recunoștință, mulțumind Preasfintei Treimi pentru darul făcut Bisericii Ortodoxe Române în persoana și prin lucrarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Liturghia solemnă la a cărei protie slujește Întâistătătorul Bisericii strămoșești, antrenează în jurul Preafericirii Sale pe toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii noastre autocefale, pe toți sfințiții slujitori ai sfintelor noastre biserici și mănăstiri, pe monahii și monahiile care se roagă și muncesc, pe binecredincioșii creștini din țară și de peste hotare, din eparhiile, parohiile și așezămintele monahale ortodoxe românești, în sfântă comuniune cu Toți Sfinții, cu Sfinții Români, în rugăciune smerită pentru toți vrednicii noștri înaintași, mărturisitori statornici ai credinței noastre apostolice creștin-ortodoxe.

Puținele cuvinte de mai sus au încercat palid să reflecte măcar un crâmpei din lumina pe care Preafericirea Voastră o  răspândiți printre noi, cu bunătate și dreptate, cu eleganță și sobrietate, inteligent și eficient, discret și strălucitor deopotrivă, puternic și temerar, Părintele nostru atât de așteptat de poporul însetat de înțelepciune și doritor de mântuire, Arhipăstorul și Dascălul neamului la început de mileniu creștin, Profesorul conştiințelor noastre, Întâistătătorul nostru, al tuturor românilor ortodocși din țară și de peste fruntariile ei, la cârma navei sfinte, a Bisericii, spre limanul mântuirii, la protia liturghiei solemne pe care o săvârșiți cu timp și fără timp, la vremea slujirii Domnului și la vremea liturghiei de după liturghie, pe altarul inimii fratelui, omul contemporan dornic să se mântuiască, să știe, să cunoască. Și care știe și să se bucure, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Pentru darul pe care, în urmă cu șapte ani, l-a oferit generos poporului Său, chemându-Vă la slujire exemplară și dăruire deplină.

În aceste clipe de aleasă bucurie duhovnicească și vie emoție, Preafericite Părinte Patriarh Daniel al României, Vă rugăm să primiți, ca simbol al recunoștinței noastre, din partea ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, un chivot special, lucrat în Atelierele Sfintei Patriarhii, Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Preafericirea Voastră, chivotul Catedralei Mântuirii Neamului”.

chivotulParticipanții la acest eveniment au fost: „Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Daniil, Episcopul locțiitor al Daciei Felix, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfințitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi”.

30 septembrie 2014Cuvântul de mulțumire al Patriarhului României la mesajul Sfântului Sinod a fost acesta:  „Mulţumim Preasfinţiei Voastre, Preasfinţite Părinte Episcop Sofronie pentru cuvintele frumoase pe care ni le-aţi adresat şi pentru activităţile pe care le-aţi enumerat, activităţi pe care noi le-am desfăşurat împreună cu Sfântul Sinod, împreună cu clerul, monahii şi monahiile şi credincioşii din toată Patriarhia Română.

Mai întâi, această realizare este rodul harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos din poporul român, de aceea dorim să aducem mulţumire, aşa cum s-a făcut şi în slujba de Te Deum, Preasfintei Treimi pentru toată această lucrare duhovnicească, o lucrare sfinţitoare, o lucrare înălţătoare în lumina Împărăţiei Cerurilor.

Dorim să mulţumim autorităţilor de stat care ne-au ajutat şi ne ajută mereu.

Mulţumim, de asemenea, colaboratorilor de la Cancelaria Sfântului Sinod, din Administraţia Patriarhală, din Arhiepiscopia Bucureştilor şi tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au ajutat în această lucrare misionară deosebit de necesară astăzi.

Ne bucurăm că sunt prezenţi aici şi ierarhi din afara graniţelor ţării care sunt foarte activi, care au dezvoltat o mulţime de parohii noi şi mănăstiri.

Le mulţumim tuturor celor care de 7 ani încoace au adus un spor de bucurie în eparhiile nou înfiinţate, în parohiile nou înfiinţate şi, desigur, în instituţiile culturale, social filantropice pe care Biserica întreagă le preţuieşte şi prin care arată preţuirea faţă de poporul român.

7 ani au trecut repede. Azi dimineaţă am ascultat la Radio TRINITAS un fragment din cuvântarea de la intronizare şi am văzut că o parte din proiectele propuse atunci s-au realizat şi a început realizarea celui mai mare proiect anunţat atunci: Catedrala Mântuirii Neamului.

Este o lucrare foarte costisitoare şi în acelaşi timp foarte atrăgătoare pentru că deodată cu înălţarea ei ne înălţăm şi noi în demnitate, în demnitate de creştini ortodocşi şi în demnitate de popor creştin de la începutul naşterii sale în istorie. Această Catedrală va purta hramul Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Români şi va avea ocrotitor pe Sf. Ap. Andrei cel întâi Chemat la Apostolie, Ocrotitorul României, un sfânt care este prăznuit în ajunul Zilei Naţionale, de 1 decembrie.

Deci, la 30 noiembrie serbăm pomenirea Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României şi la 1 decembrie ziua unităţii noastre naţionale.

Aceasta înseamnă că unitatea noastră spirituală a poporului român cultivată de Biserică a fost o temelie solidă pentru realizarea unităţii statale mai târziu, la 1 decembrie 1918.

Spiritualul este izvorul harului lui Dumnezeu, iar în lucrarea socială se arată harului lui Dumnezeu lucrător în faptele iubirii milostive. Această iubire milostivă a Preasfintei Treimi arătată nouă prin Crucea şi Învierea lui Hristos şi prin Înălţarea Sa la Ceruri este viaţa vieţii Bisericii.

În ziua de pomenire a Sfântului Grigorie Luminătorul, care a convertit un popor întreg la creştinism după ce a fost persecutat, este o zi în care noi simţim mai intens lumina harului lui Dumnezeu lucrător în Biserica Fiului Său, în Biserica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Aceasta este lumina pe care o adunăm în suflet.

Nu luăm nimic din jurul nostru când trecem în lumea cerească, numai lumina rugăciunii, a pocăinţei şi a faptelor bune. Această lumină a harului lucrător în om este zestre noastră spirituală, de aceea în cărţile noastre se spune că drepţii ca luminătorii vor străluci în Împărăţia lui Dumnezeu.

Avem aici mulţimea sfinţilor ca luminători şi cu ajutorul lor şi prin lumina vieţuirii şi scrierilor şi faptelor lor ne îmbogăţim şi noi cu lumină duhovnicească neapusă, netrecătoare.

Dorim tuturor lumină multă în suflete, ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea cea bună şi să ne gândim nu atât de mult la ceea ce am făcut, pomenim aceasta doar pentru a mulţumim lui Dumnezeu, dar câte mai sunt de făcut când ne uităm în jurul nostru căci toate lucrurile începute trebuie terminate şi multe altele trebuie începute pentru a răspunde după cerinţele timpului de astăzi.

Ne gândim la oamenii din oraşe, dar în mod special la satele româneşti care îmbătrânesc, la o mulţime de copii care au nevoie de încurajare, mai ales la continuarea programului Hristos Împărtăşit Copiilor şi Alege Şcoala! şi alte programe ale Bisericii pentru încurajarea tineretului şi pentru a transmite tinerilor lumină din lumina lui Hristos şi iubire din iubirea Preasfintei Treimi”.

A fost o zi frumoasă, călduroasă, de marți.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [47]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a.

***

Capitolul II

4. Dar lumina luminează în întuneric și întunericul [tenebrae] pe ea nu a cuprins-o [non comprehenderunt]. Însă întunericul înseamnă mințile proaste ale oamenilor, desfigurate de lăcomie și întunecate de necredință.

Pentru ca să-i vindece și să-i însănătoșească pe aceștia, [de aceea] Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi, [Cel] prin Care toate s-au făcut (In. 1, 1-14).

Deci luminarea [minții] [illuminatio] este împărtășirea noastră de Cuvânt[ul lui Dumnezeu], adică de acea Viață care este lumina oamenilor.

Pentru această împărtășire eram cu totul nevrednici și neputincioși, din cauza necurăției păcatelor. Prin urmare, trebuia să fim curățiți.

Mai mult, curățirea celor nedrepți și mândri este una [singură]: sângele Dreptului și smerenia lui Dumnezeu [humilitas Dei].

Ca să contemplăm pe Dumnezeu, [adică] ceea ce nu suntem prin fire, a trebuit să ne curățim prin El, [Care S-a] făcut ceea ce suntem noi prin fire și ceea ce nu suntem prin păcat.

Căci noi nu suntem Dumnezeu prin fire, [ci] noi suntem oameni prin natura [noastră], [iar] prin păcat nu suntem drepți. Și, astfel, Dumnezeu făcut om drept [homo justus], a mijlocit la Dumnezeu pentru omul păcătos. Căci nu se măsoară/ nu se potrivește păcătosul cu dreptul, ci om cu om se măsoară/ se potrivește.

Adăugând/ unind deci asemănării noastre umanitatea Sa, a șters neasemănarea [cu Dumnezeu a] nedreptății noastre. Și făcându-se părtaș firii noastre muritoare [mortalitatis nostrae], ne-a făcut pe noi părtași dumnezeirii Sale.

Căci moartea păcătosului, venită, după dreptate, din necesitatea osândirii [păcatului], a fost înlăturată prin moartea Celui Drept, venită din bunăvoința milostivirii [ex misericordiae voluntate] [Lui]. Din moment ce [moartea] Lui singură s-a măsurat/ s-a potrivit pentru [moartea] noastră îndoită[1].

Adică această asemănare sau unire sau înțelegere sau armonie [congruentia, sive convenientia, vel concinentia, vel consonantia] sau, dacă astfel este mai ușor de zis, ceea ce este unul pentru doi [quod unum est ad duo], în orice uniune, sau, dacă se poate spune mai bine, [această] aducere împreună/ cooptare [coaptatione] a creaturii, valorează cel mai mult.

armonianDar nu este acum locul [aici] ca să arătăm cât de mult înseamnă armonia dintre simplu și îndoit [consonantia simpli ad dupium][2], care se regăsește în noi în cel mai înalt grad [maxima], și astfel este așezată în noi în mod firesc. Desigur, de către cine, dacă nu de către Cel care ne-a creat?

Încât nici cei ignoranți/ needucați să nu poată să nu o simtă pe ea, fie că ei cântă, fie că îi ascultă pe alții.

Prin aceasta adică, vocile înalte și cele grave se armonizează [concordant], astfel încât oricine e în disonanță cu aceasta ofensează foarte mult nu numai știința [muzicală], în care cei mai mulți sunt necunoscători, ci chiar simțul auzului nostru.

Dar pentru ca să fie demonstrată aceasta, este nevoie de elaborarea unei predici lungi. Dar cel ce știe [să cânte] poate să o demonstreze de la el chiar urechii înseși, cu un intrument obișnuit [in regulari monochordo].

 *

Capitolul III

5. Cu adevărat, ceea ce rămâne în prezent, pe cât dă Dumnezeu, este să se spună detaliat în ce fel simplul/ simplitatea [simplum] Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos se armonizează cu îndoitul nostru/ dualitatea noastră [duplo nostro] și în ce mod cântă împreună spre mântuire[a noastră].

Cu siguranță, noi eram morți și cu sufletul și cu trupul – ceea ce niciun creștin nu pune la îndoială. Cu sufletul: din cauza păcatului. Cu trupul: din cauza pedepsei păcatului; și prin aceasta [eram morți] și cu trupul [tot] din cauza păcatului.

Dar oricare dintre lucrurile noastre – adică și sufletul [, cât] și trupul –, avea nevoie de doctorie și de înviere [medicina et ressurectione], ca să se reînnoiască spre bine [in melius renovaretur] ceea ce era schimbat în rău [deterius commutatum].

Însă moartea sufletului este necredința/ impietatea [impietas]. Iar moartea trupului, stricăciunea [corruptibilitas] prin care este făcut și sufletul să plece din trup.

Deci precum sufletul [moare când] e părăsit de Dumnezeu, așa și trupul moare când îl părăsește sufletul.

De unde [urmează că] aceea [moartea sufletului] se face prostește[3], [iar] aceasta [moartea trupului] în agonie.

Deci sufletul este înviat prin pocăință [per poenitentiam], iar în trupul încă muritor, reînnoirea vieții se începe de la credință, prin care [omul] se încrede „în Cel care îndreptează pe cel necredincios” (Rom. 4, 5). [Iar] omul interior se înnoiește din ce în ce mai mult, prin obiceiuri bune, este crescut și reîntărit din zi în zi (cf. II Cor. 4, 16).

Trupul [este] cu adevărat ca omul dinafară/ exterior [homo exterior]: cu cât mai mult durează această viață, cu atât mai mult se strică tot mai tare, fie datorită vârstei, fie prin boală, fie prin diferite suferințe, până când vine la cele de pe urmă [ad ultimam], care de către toți se cheamă: moarte.

Iar învierea lui [a trupului] este amânată pentru sfârșit[ul lumii], când și însăși îndreptarea noastră [justificatio nostra] se va împlini într-un mod inefabil.

Căci atunci „vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea pe El precum este” (I In. 3, 2).

Acum însă, până când trupul care se strică îngreuiază sufletul (cf. Înț. lui Sol. 9, 15) și toată viața omenească pe pământ este ispită [tentatio] (cf. Iov 7, 1)[4], nu se îndreptează înaintea Lui niciun [om] trăitor [pe pământ] (Ps. 142, 2), în comparație cu dreptatea întru care vom fi făcuți asemenea Îngerilor și slavei [dumnezeiești] care se va arăta în noi.

De ce însă să amintesc mai multe dovezi despre diferența dintre moartea sufletului și moartea trupului, când [Însuși] Domnul, într-o sentință evanghelică [sententia evangelica], a lăsat oricui să discearnă cu ușurință fiecare moarte, [acolo] unde a zis: „Lăsați morții să-și îngroape morții lor” (Mt. 8, 22)?

Adică era îngropat trupul mort, dar a vrut a se înțelege că cei care îl îngropau [sepultores], prin răutatea necredinței [per infidelitatis impietatem] [erau] morți în sufletul [lor].

Unii ca aceștia se ridică/ înviază când se spune: „Ridică-te, cel ce dormi, și înviază din morți, și te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14).

Dar Apostolul detestă o anumită moarte, zicând despre văduvă: „care deci își petrece timpul în desfătări [in delici], este moartă [încă] trăind” [I Tim. 5, 6].


[1] A sufletului și a trupului.

[2] Sufletul nostru este simplu, dar natura noastră umană este îndoită/ duală: materială și spirituală.

[3] Din prostia și nepăsarea omului față de viața sa veșnică.

[4] În VUL: „militia est vita hominis super terram et sicut dies mercennarii dies eius” („[ca un] serviciu militar este viața omului pe pământ și precum zilele muncitorilor/ celor angajați [sunt] zilele lui”).

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno