evlavia de la crucea sparta

Pe locul Bisericii demolate e acum un bloc. În apropierea blocului era o Cruce memorială. Acum ea arată așa…

După ce „un binevoitor” a vandalizat-o și a sfărâmat-o  într-o noapte…dar nimeni nu a îndrăznit să o „elimine” de acolo.

Toți câți suntem credincioși și care trecem prin fața ei, ne închinăm…Pentru că ea este încă acolo…chiar dacă e spartă. E călcată în picioare…

Însă, pentru noi, credincioșii, ea nu e spartă, ci întreagă! Pentru că noi știm că Crucea Domnului nu poate fi spartă de nimeni…chiar dacă semnul ei vizibil poate fi profanat în chip și fel.

Puterea Crucii stă în persoana Domnului, în harul Său.

De aceea noi, cei care ne închinăm ei, ne umplem de puterea Crucii Domnului, adică de slava Lui.

Putere pe care nu o suportă demonii, pe care nu o suportă ereticii, pe care nu o suportă păgânii, pe care nu o suportă demonizații, pe care nu o suportă dușmanii ei declarați.

Puterea Dumnezeului Celui întreit în persoane! Puterea Făcătorului a toate! Puterea Judecătorului și a Stăpânului lumii!

Oamenii vin și aprind lumânări, pun flori, se roagă acolo…lângă ruinele Crucii de marmură. Și se simt întăriți!

Pentru că, aidoma Bisericii sfărâmate dintr-un moft…Crucea aceasta ne întărește pe noi.

Ea este semnul că nimic autentic nu piere.

Ea este semnul că viața e plină de suferință transfiguratoare.

Ea nu e un semn cultural ci un semn duhovnicesc printre noi.

Pentru că e puterea lui Dumnezeu care ne întărește să trăim ortodox. Să trăim sfânt.

Did you like this? Share it: