Henry L. Lolliot, Dicționar Englez-Român (ediția 1900)
În format PDF, în 11 file, pe grupuri de litere. Care înseamnă 711 mb.
Poate fi downloadat de aici.
Reeditat, prin păstrarea filelor vechi, de C. George Săndulescu și Lidia Vianu.
Zi: 7 octombrie 2014
Vorbiri de Facebook (vol. 2)
Pagina sursă a cărții
(14.1 M)PDF
(182.2 K)EPUB
Kindle
Daisy
(469.1 K)Full Text
(4.6 M)DjVu
All Files: HTTPS Torrent (2/0)
*
(p. 2): „Constatare durabilă: când îi pui o carte, un proiect, ceva mare în ochii ortodoxului român la nivel online…îl apucă frica, invidia, căscatul, tăcerea. Nu i se mai aud vorbele…”
(p. 8): „Când vrem să simțim harul preoției primite de la Hristos Dumnezeu prin episcopul nostru hirotonitor, atunci îl simțim ca pe un fluviu. Doar trebuie să băgăm mintea în inimă ca să îl simțim. Apoi nu mai putem fără această simțire a prezenței Lui în noi”.
(p. 19): „E dreptul lor să vadă superficial lucrurile…dar e dreptul nostru, al oamenilor Bisericii, să tratăm serios evenimentul pelerinajului”.
(p. 26): „Sunt un om atent la detalii”.
(p. 31): „Însă preoții, azi, nu doar sunt înjurați…ci eliminați din relațiile sociale. Sunt persoane „vetuste” pentru mulți, care „nu își explică” existența printre oameni”.
(p. 102): „Invidia e o iubire exprimată prin ură”.
(p. 106): „A vorbi cu mine…nu înseamnă a vă dărui…ci a scăpa de singurătate”.
(p. 116): „Încercarea de „a ne reinventa” o față socială…fără însă să găsim soluții reale de înțelegere și depășire a fricilor reale…e un film de prost gust”.
(p. 125-126): „Trupa „Taxi” cântă despre „cele două cuvinte”, imposibile de altfel, pe care niciun om cu șpagă nu le poate spune celui care…vrea să îi dea șpagă. Dar cel care ar putea, la o adică, să ia șpagă…are și el „vreo câteva cuvinte” pe care le crede sau le presupune despre cel care ar fi putut să îi dea…șpagă”.
(p. 132): „Da, e o atitudine falimentară aceea ca oamenii buni să prefere „lipsa de complicații”. Dar ea se practică la cote mari în România și pe vreme de criză…și la alegeri. Doar puțini oameni de calibru se aud. Și cei mai mulți care se aud…manipulează în sens negativ. Adică îi indică pe cei care îi storc de bani…și nu pe cei pe care îi consideră eligibili”.
(p. 142): „Pentru mine e o problemă de 7 ani…pentru că eu mă lupt cu extremismul ortodox din online pe fiecare zi. Adică propun muncă zilnică, aprofundare teologică, echilibru, bun simț…iar extremismul online (Saccsiv, Apologeticum, Război întru Cuvânt etc) practică copy pasteul din cărțile de la pangar și cancanurile bisericești”.
(p. 197): „am senzația de déjà-vu: parcă mai mulți inși îmi pun întrebări prin dumneavoastră. Nu vi se pare?!”.
(p. 208): „Pentru mine și algoritmul și zâmbetul și metafora sunt metafore: pentru că te poartă spre altul”.
(p. 286): „Inteligența socială, Domnule Decan, pentru mine nu e sinonimă, ca pentru dumneavoastră, cu duplicitatea…ci cu sinceritatea”.
(p. 286): „Pe mine, Domnule Decan, mă îngrețoșează nu fâțâiala la comentarii…ci lipsa de operă când ești profesor universitar. Pentru mine e groaznic profesorul universitar, care își permite să înalțe capul la catedră…fără 30-40 de cărți în spate”.
(p. 289): „manipularea nu se face la televizor…ci în mintea omului”.
(p. 303): „e un lucru anormal să îți iubești mama…dar să nu o cinstești pe Maica Domnului tău”.
(p. 391): „În lipsa oamenilor care au și știu ce să spună, mediul online este o câmpie plină cu deșeuri menajere. Care distrug verdele ierbii…”.
Istorie 4. 58
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde o privești
(vol. 4)
***
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a.
***
40. De ce e Bucureștiul capitala României
P. P. Panaitescu consideră că românii au avut „concepția unei capitale din cele mai vechi timpuri”[1]. Pentru că, la finalul hrisoavelor domnești, găsim referirea la cetatea de scaun a țării[2].
Capitala Țării Românești a fost mutată la București, după ce fusese, pentru o jumătate de veac, la Târgoviște[3].
Și Panaitescu consideră că nu Radu cel Frumos a mutat capitala la București ci Vlad Țepeș[4]. Pentru că primul act domnesc datat la București este al lui Vlad Țepeș, emis în 20 septembrie 1459[5].
Însă tocmai în sec. al 17-lea, Bucureștiul devine „capitala statornică a țării”[6]. Iar târgul Bucureștiului a fost „o moșie domnească”[7] la început, care, în secolul al 18-lea, era format din 12 sate[8].
Bucureștiul devine un oraș important datorită drumului spre Giurgiu. Pentru că atunci când Giurgiu a fost cucerit de turci, el a devenit un important centru comercial[9]. Însă el a devenit capitală a țării și pentru importanța strategică a așezării sale[10].
Constantin Giurescu publica în 1966 „Istoria Bucureștilor”, în 468 de pagini[11]. În pagina a 50-a a cărții, autorul amintește și el de documentul lui Țepeș din 20 septembrie 1459, considerând această dată drept „prima mențiune precisă”[12] a orașului. Hrisovul e scris în limba slavonă și menționarea e aceasta:
[13].
Și Giurescu afirmă că Țepeș a preferat Bucureștiul „din considerente strategice”[14] dar și datorită „posibilităților economice ale așezării”[15].
În fig. 14, p. 51, autorul ne oferă documentul care atestă istoric Bucureștiul. Cel din 20 septembrie 1459[16].
Autorul consideră că „cetatea nouă [novum castrum]”, așa cum o numea Laiotă Basarab în 1476, este Bucureștiul și nu Gherghița[17].
Hieronim Ostermayer, în 1545, consemnează faptul că Bucureștiul a fost îngrădit cu trunchiuri de stejar de către domnul Mircea Ciobanul[18]. Îngrăditură care avea rolul „unei noi delimitări a orașului”[19].
De pe vremea domnului Petru cel Tânăr avem prima mențiune despre conducerea Bucureștiului de către un județ/ cârmuitor/ primar. Și anume din ziua de 13 mai 1563, județul Bucureștiului numindu-se Necula al lui Bobanea. Care era ajutat de 12 pârgari[20], ce formau sfatul orașului.
Din 15 noiembrie 1571[21], de la domnul Alexandru al II-lea, „avem primul document scris în legătură cu alimentarea cu apă a bucureștenilor”[22]. Pe când băile din București sunt atestate într-un document din 21 octombrie 1585[23].
[1] P. P. Panaitescu, Cum au ajuns Bucureștii capitala țării?, extras din „Revista Fundațiilor Regale”, nr. 8, august 1938, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, București, 1938, p. 5.
[2] Ibidem.
[3] Idem, p. 6.
[4] Idem, p. 6-7.
[5] Acest act a stat la baza sărbătoririi, în anul 2014, a 555 de ani de atestare a Bucureștiului.
[6] P. P. Panaitescu, Cum au ajuns Bucureștii capitala țării?, ed. cit., p. 7-8.
[7] Idem, p. 10.
[8] Ibidem.
[9] Idem, p. 13.
[10] Idem, p. 14.
[11] Prof. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Ed. pentru Literatură, București, 1966, 468 p.
[12] Idem, p. 50.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Pe care l-am publicat pe pagina următoare.
[17] Idem, p. 52.
[18] Idem, p. 54.
[19] Ibidem.
[20] Idem, p. 60.
[21] Idem, p. 61.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem.