Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a.

***

40. De ce e Bucureștiul capitala României

P. P. Panaitescu consideră că românii au avut „concepția unei capitale din cele mai vechi timpuri”[1]. Pentru că, la finalul hrisoavelor domnești, găsim referirea la cetatea de scaun a țării[2].

Capitala Țării Românești a fost mutată la București, după ce fusese, pentru o jumătate de veac, la Târgoviște[3].

Și Panaitescu consideră că nu Radu cel Frumos a mutat capitala la București ci Vlad Țepeș[4]. Pentru că primul act domnesc datat la București este al lui Vlad Țepeș, emis în 20 septembrie 1459[5].

Însă tocmai în sec. al 17-lea, Bucureștiul devine „capitala statornică a țării”[6]. Iar târgul Bucureștiului a fost „o moșie domnească”[7] la început, care, în secolul al 18-lea, era format din 12 sate[8].

Bucureștiul devine un oraș important datorită drumului spre Giurgiu. Pentru că atunci când Giurgiu a fost cucerit de turci, el a devenit un important centru comercial[9]. Însă el a devenit capitală a țării și pentru importanța strategică a așezării sale[10].

Constantin Giurescu publica în 1966 „Istoria Bucureștilor”, în 468 de pagini[11]. În pagina a 50-a a cărții, autorul amintește și el de documentul lui Țepeș din 20 septembrie 1459, considerând această dată drept „prima mențiune precisă”[12] a orașului. Hrisovul e scris în limba slavonă și menționarea e aceasta:

cetate 1
cetate 2[13].

Și Giurescu afirmă că Țepeș a preferat Bucureștiul „din considerente strategice”[14] dar și datorită „posibilităților economice ale așezării”[15].

În fig. 14, p. 51, autorul ne oferă documentul care atestă istoric Bucureștiul. Cel din 20 septembrie 1459[16].

Autorul consideră că „cetatea nouă [novum castrum]”, așa cum o numea Laiotă Basarab în 1476, este Bucureștiul și nu Gherghița[17].

hrisovul pentru BucurestiHieronim Ostermayer, în 1545, consemnează faptul că Bucureștiul a fost îngrădit cu trunchiuri de stejar de către domnul Mircea Ciobanul[18]. Îngrăditură care avea rolul „unei noi delimitări a orașului”[19].

De pe vremea domnului Petru cel Tânăr avem prima mențiune despre conducerea Bucureștiului de către un județ/ cârmuitor/ primar. Și anume din ziua de 13 mai 1563, județul Bucureștiului numindu-se Necula al lui Bobanea. Care era ajutat de 12 pârgari[20], ce formau sfatul orașului.

Din 15 noiembrie 1571[21], de la domnul Alexandru al II-lea, „avem primul document scris în legătură cu alimentarea cu apă a bucureștenilor”[22]. Pe când băile din București sunt atestate într-un document din 21 octombrie 1585[23].


[1] P. P. Panaitescu, Cum au ajuns Bucureștii capitala țării?, extras din „Revista Fundațiilor Regale”, nr. 8, august 1938, Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, București, 1938, p. 5.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 6.

[4] Idem, p. 6-7.

[5] Acest act a stat la baza sărbătoririi, în anul 2014, a 555 de ani de atestare a Bucureștiului.

[6] P. P. Panaitescu, Cum au ajuns Bucureștii capitala țării?, ed. cit., p. 7-8.

[7] Idem, p. 10.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 13.

[10] Idem, p. 14.

[11] Prof. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Ed. pentru Literatură, București, 1966, 468 p.

[12] Idem, p. 50.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Pe care l-am publicat pe pagina următoare.

[17] Idem, p. 52.

[18] Idem, p. 54.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 60.

[21] Idem, p. 61.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

Did you like this? Share it: