16 octombrie, 2014 – Teologie pentru azi

Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente)

16 octombrie, 2014 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Traduceri patristice

vol. 5

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

Sfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

Fragmente din
Comentarii la Isaia Prorocul^[1]

„Sunt dator, ascultând învățăturile lui Hristos, Care zice: „Cercetați Scripturile [Scrutamini Scripturas]” (In. 5, 39) și „Căutați și veți afla” (Mt. 7, 76), să nu-L ascult pe Acela precum iudeii [, cărora le-a spus]: „Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt. 22, 29).

Dacă deci, după Apostolul Pavel, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 24) [înseamnă] și [aceasta, că] cel ce nu cunoaște Scriptura, nu cunoaște puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea Lui.

Necunoașterea Scripturilor înseamnă necunoașterea lui Hristos [ignoratio Scripturarum ignoratio Christi est]”^[2].

Duhul Sfânt, „din comoara Sa scoate pe cele noi și pe cele vechi [nova et vetera]. Și [vedem] logodnica zicând, în Cântarea cântărilor: „Noi și vechi, frățiorul meu [fratruelis meus], am păstrat pentru tine” (Cânt. 7, 13)^[3]. Astfel, să-l aducem înainte pe Isaia, ca să arătăm/ să învățăm că acela nu numai proroc [a fost], ci [și] evanghelist și apostol.

El însuși a spus despre sine și despre ceilalți Evangheliști: „Cât de frumoase sunt picioarele celui ce vestește [evangelizantium] cele bune, ale celui ce vestește pacea” (Is. 52, 7). Și lui îi vorbește Dumnezeu ca unui Apostol: „Pe cine voi trimite și cine va merge la acest popor?”. Și el a răspuns: „Iată eu, trimite-mă pe mine” (Is. 6, 8)”^[4].

„Această Scriptură”, a Sfântului Isaia, „conține toate tainele Domnului”, pentru că vorbește despre „nașterea lui Emanuel din Fecioară”, care va face lucrarea Sa și va arăta semnele Sale, prin „moartea și îngroparea și învierea [Lui] din Iad”, și despre faptul că „Mântuitorul tuturor se va predica neamurilor”^[5].

Sfântul Isaia însuși indică tainele din această carte: „Și orice descoperire/ vedenie [visio] va fi pentru voi precum vorbele unei cărți pecetluite, pe care, când o vei da celui care cunoaște literele, și vei zice: Citește aceasta, el va răspunde: Nu pot, fiindcă este pecetluită. Iar când va fi dată cartea celui care nu cunoaște literele și i se va spune lui: Citește, va răspunde: Nu cunosc literele” (Is. 29, 11-12)^[6].

Popoarele păgâne sunt cele care n-au învățat încă literele Scripturilor. Iar pentru cărturari și farisei înțelesul este pecetluit, „pentru că nu L-au primit pe Cel „pe Care Tatăl L-a pecetluit” (In. 6, 27), „Cel care are cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu închide, Care închide și nimeni nu deschide” (Apoc. 3, 7)^[7].

Iar în ceea ce îi privește pe eretici, Sfântul Ieronim combate credința greșită a lui Montanus, anume că „sunt spuse în extaz cele ale prorociei ca să nu se înțeleagă ceea ce se vorbește. Și când alții îl urmau, ei înșiși nu știau ceea ce spuneau. Despre care Apostolul zice: „Neștiind ce vorbesc, nici despre ce fac afirmații” (I Tim. 1, 7)”^[8].

Sfântul Ieronim spune că, dimpotrivă, Sfinții Proroci sunt înțelepții cărora le vorbește Dumnezeu și care înțeleg ceea ce El le spune.

Și aduce mărturii scripturale: „Înțeleptul înțelege cele ce se descoperă prin rugăciunea sa și în buzele sale va purta știința” (Pilde 16, 23). Îi invocă și pe Sfinții Proroci Moise, Daniel și David^[9].

„Dacă deci înțelegeau ceea ce spuneau, [înseamnă că Sfinții Proroci] sunt plini de toată înțelepciunea și rațiunea”^[10].

Din toate mărturiile pe care le aduce, se înțelege că „dincolo de adevărul istoriei, toate trebuie înțelese în mod duhovnicesc [post historiae veritatem, spiritualiter accipienda sunt omnia].

Și astfel Iudeea și Ierusalim, Babilon și Philisthiim, Moabul și Damascul, Egiptul și marea cea întinsă [desertum mare], Idumeea și Arabia și valea Vedeniei [ac vallis Visionis] și până la îndepărtatul Tir și vedenia [visio] trebuie înțelese împătrit [quadrupedum] [adică pe patru paliere semantice, de la sensul literal până la cel alegoric-duhovnicesc].

Ca să le căutăm pe toate întru simțire/ întru pricepere și, în toate acestea, [să cunoaștem așa] precum înțeleptul arhitect Pavel Apostolul întinde fundamentul, care nu este altul în afară de Hristos Iisus”^[11].

[1] Traducere din limba latină de Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, cf. S. Eusebii Hieronymi, Stridonensis Presbyteri, Commentariorum in Isaiam Prophetam. Libri duodeviginti, în PL 24, col. 17-704.

[2] PL 24, col. 17.

[3] În VUL: „omnia poma nova et vetera dilecte mi servavi tibi (toate roadele noi și vechi, iubitul meu, am păstrat pentru tine)”.

[4] PL 24, col. 18.

[5] Ibidem.

[6] PL 24, col. 19.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] PL 24, col. 20.

[11] Ibidem.

Fragmente din opera noastră manuscriptică

Despre ierarhia Bisericii în sec. I d. Hr. [13]

16 octombrie, 2014 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Sfântul Apollinarios l-a botezat pe Irineu și pe întreaga lui familie, după ce l-a vindecat pe fiul acestuia care era orb^[2]. Tecla, soția tribunului, și cu toată casa ei crede în Hristos, după ce ea este vindecată de o boală și Sfântul Apollinarios îi botează pe toți membrii familiei ei. Iar casa ei devine Biserică^[3].

Sfântul Apollinarios a locuit timp de 12 ani în casa transformată în Biserică și i-a hirotonit preoți pe Aderet și Calochir iar pe Marchian și Levcadie i-a făcut diaconi, dimpreună cu alți 6 clerici^[4].

Însă atunci când a fost prins, Sfântul Apollinarios a fost legat de picioare cu o funie și l-au tras afară din cetate ca pe un mort, lăsându-l aproape viu la malul mării^[5]. Datorită minunilor sale, au crezut în Hristos mai mult de 500 de bărbați și au fost botezați^[6].

Păgânii l-au prins din nou și l-au bătut cu toiege foarte rău, după care l-au pus cu picioarele goale pe cărbuni aprinși^[7]. Scăpând din nou de munci, Sfântul Apollinarios a început să slujească într-o Biserică mică, lângă mare, ridicată de creștini, săvârșind acolo Dumnezeiasca Liturghie și botezându-i în apa mării pe cei care credeau în Hristos^[8].

Când a înviat-o pe fiica lui Rufin, s-a botezat toată casa lui, adică 324 de bărbați și femei^[9]. Cea înviată din morți s-a logodit mireasă lui Hristos, trăind ca fecioară în toate zilele vieții ei^[10]. Pentru că viața monahală a Bisericii a început în secolul I d. Hr. și nu mai târziu. După cum, mai sus, am văzut că Sfinții Mucenici Protasie și Ghervasie au trăit pentru 10 ani în zăvorâre și isihie.

Pentru că atunci ca și acum nevoințele duhovnicești pe care le facem sunt luminări ale lui Dumnezeu în viața noastră. Iar noi ne nevoim în măsura în care simțim că El dorește acea nevoință.

Sfântul Episcop Apollinarios e bătut din nou pentru că nu a vrut să îi tămâieze pe idoli^[11]. I-au turnat apă fiartă pe răni, a fost bătut cu pietre peste gură, apoi i-au ferecat picioarele în obezi, în temniță, și l-au lăsat fără mâncare și băutură^[12]. Însă Îngerul Domnului l-a hrănit.

După 4 zile l-au ferecat în fiare grele, l-au pus pe o corabie și l-au trimis în surghiun. Și trei clerici au mers cu el^[13]. Însă corabia s-a scufundat datorită unei furtuni și au rămas în viață numai Sfântul Apollinarios, cei trei clerici, dimpreună cu doi soldați, fiarele de pe el fiind dezlegate de o mână nevăzută. Cei doi soldați se botează^[14].

Ajunge în Moesia și convertește oameni^[15]. Convertește oameni și „la malurile Dunării”^[16]. Propovăduiește în Tracia. Datorită demonului din idolul Serapid, Sfântul Apollinarios e bătut fără milă și păgânii l-au trimis cu corabia în Italia, pentru ca demonul lor „să le vorbească” din nou.

S-a întors în Ravenna, după 3 ani de la izgonirea lui. Însă aici e prins din nou de păgâni și bătut^[17]. E scăpat de Taurus și trăiește 4 ani în libertate, botezând și tămăduind mulți oameni^[18].

Însă Sfântul Apollinarios e tăiat cu săbiile și lăsat aproape mort. După 7 zile a adormit, nu înainte de a-i întări în credință pe cei credincioși și de a le proroci despre prigonirile viitoare ale Bisericii, prevestindu-le că idolii vor dispărea și Biserica se va liniști^[19].

Sfântul Apollinarios a fost episcop 28 de ani, o lună și 4 zile și a pătimit pe 23 iulie, în timpul împăratului Vespasianus^[20]. A adormit la vârsta de 75 de ani^[21].

A fost sirian de neam, din Antiohia, și Sfintele sale Moaște se păstrează în Basilica Sfântul Apollinarie cel Nou, din Ravenna, în Italia^[22], în Basilica Sfântul Apollinarie tot din Ravenna^[23] și în Biserica Sfântul Lambert din Düsseldorf, în Germania^[24].

Sfântul Sfințit Mucenic Apollinarios
într-o frescă în mozaic^[25].

Sfântul Aspren este primul Episcop de Napoli, e pomenit pe 3 august și a trăit în secolul I d. Hr.^[26]. A fost 23 de ani episcop în timpul împăraților Traianus și Hadrianus^[27].

Sfântul Aspren a fost convertit la dreapta credință de către Sfânta Candida cea Bătrână, pomenită pe 4 septembrie, care a adormit în anul 78 d. Hr. Aceasta, la rândul ei, a fost vindecată de boală și botezată de Sfântul Apostol Petru^[28].

Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Aspren se păstrează în Biserica Sfânta Restituta din Napoli^[29].

Mama Sfântului Mucenic Nazarios (amintit anterior, pomenit pe 14 octombrie), Sfânta Perpetua, este pomenită pe 4 august. Ea a fost o matroană din Roma, botezată de Sfântul Apostol Petru, care și-a convertit soțul și pe fiul său, pe Sfântul Nazarios^[30].

Sfântul Euprepius a fost primul Episcop al Veronei^[31], în nordul Italiei și este pomenit pe 21 august^[32]. A fost episcop între 60-72 d. Hr. și, din 1806, Sfintele sale Moaște sunt în Basilica Sfântul Zeno^[33] din Verona^[34].

Sfântul Sfințit Mucenic Priscus, primul Episcop de Capua, în Italia, e pomenit pe 1 septembrie. A fost hirotonit de Sfântul Apostol Petru și a fost martirizat la anul 66 d. Hr., în timpul lui Nero^[35].

Sfânta Diaconiță Fivi^[37]

Ele au fost surori, născute în Tarsul Ciliciei^[39]. Au fost verișoarele Sfântului Apostol Pavel. Iar, potrivit Tradiției Bisericii, ele au fost primele femei medic ale Bisericii, după Sfântul Apostol Luca și primii doctori fără de arginți ai Bisericii^[40].

Sfintele Mucenițe Zinaida și Filonilla,
primii doctori fără de arginți ai Bisericii^[41]

Ele au fost învățate și botezate de fratele lor, de Sfântul Iason, unul din cei 70 de Sfinți Apostoli ai Domnului, care a fost Episcop de Tarsos^[42], în Turcia de azi^[43].

Sfintele Mucenițe Zinaida și Filonilla au studiat medicina la academia din Tarsos și au fost martirizate de păgâni, prin ucidere cu pietre, pe timpul nopții, în anul 100 d. Hr., lângă Demetriada, în Tessalia^[44], Grecia^[45].

Pe 16 noiembrie este pomenit Sfântul Fulvianus, prințul Etiopiei, care, după Botez, s-a numit Matei^[50]. El a fost cel care l-a aruncat în foc pe Sfântul Apostol Matei, dar văzând minunile care s-au petrecut la moartea acestuia, s-a convertit. Mai apoi a devenit episcop și a adormit în pace^[51].

Sfântul Ierarh Sirus este primul Episcop de Pavia, în Italia și este pomenit pe 9 decembrie^[52]. El este băiatul cu cele 5 pâini care apare în Evanghelii și l-a urmat pe Sfântul Apostol Petru la Roma. El a predicat în toate cetățile mari din nordul Italiei. Sfintele sale Moaște sunt în catedrala romano-catolică din Pavia^[53].

Sfântul Sfințit Mucenic Hermagoras este primul Episcop de Aquileia, în nordul Italiei. El a fost ales de Sfântul Apostol Marcu pentru Aquileia și hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Împreună cu diaconul său, cu Sfântul Mucenic Fortunatus, ei au suferit sub Nero și li s-au tăiat capetele^[54].

Sfântul Apostol Petru, în prezența Sfântului Evanghelist Marcu,
îl hirotonește Episcop de Aquileia pe Sfântul Sfințit Mucenic Hermagoras^[55]

Dintr-o altă frescă^[56] aflăm, că împreună cu Sfinții Hermagoras și Fortunatus a fost martirizat și Sfântul Tatian din Aquileia.

Sfântul Sfințit Mucenic Secundus, Luminătorul Spaniei, a fost trimis de Sfinții Apostoli în Hispania și este pomenit pe 28 decembrie^[57]. A fost primul Episcop de Abla/ Ávila^[58].