Niculcea 1

Pr. Adrian Niculcea, Sfânta Treime în ființa și în viața Bisericii, teză doctorală, coord. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, București, 1998, 399 p. + 11 p. de rezumat, dactilografiate.

*

Lucrarea e formată din Introducere, partea întâi (3 cap.), partea a doua (3 cap)., partea a treia (2 cap.), partea a 4-a (2 cap.), Concluzii, Note, Bibliografie și declarație, Curriculum vitae și, atașat, rezumatul.

În Introducere, autorul vrea să definească termenii de ființă și viață a Bisericii, p. 1.

V. Lossky a vorbit despre „o separație nerealistă între Hristos și Duhul, primul asigurând în Biserică preoția instituțională sau de hirotonie, care astfel nu L-ar avea pe Duhul, cel de al doilea pe cea generală sau duhovnicească, care nu L-ar avea pe Hristos”, p. 3.

Însă nu ne lămurește deloc, în Introducere, ce înseamnă viață și ființă a Bisericii.

Pagina a 6-a începe cu Luther. Și autorul consideră că Reforma nu l-a avut în vizor pe Papă ci „puterea strivitoare pe care Biserica Romană și papalitatea o exercita asupra societății medievale”, p. 7.

Luther a fost influențat de Ockam, p. 14. Până la p. 21, cartea are doar 22 de note. Din p. 21 începe discuția despre Calvin.

Din p. 33 începe discuția despre predestinație.

„Primul teolog de anvergură care se ridică împotriva aristotelismului averoizant și a deformărilor pe care acesta le-a operat asupra imaginii lui Dumnezeu și a relațiilor Sale cu lumea, cu istoria va fi Duns Scotus”, p. 44.

Și autorul a vorbit despre Calvin bazându-se pe o singură sursă interpretativă: Randell, p. 66-72.

„Predestinarea golește de sens actul răscumpărării”, p. 97.

În p. 97-98, autorul citează din același Randell și nu accesează opera lui Calvin.

Partea a doua a lucrării începe în p. 114 și se ocupă cu eclesiologia catolică, dacă, până la această pagină, în primul capitol, s-a ocupat de eclesiologia protestantă.

De la p. 163, Pr. Niculcea se ocupă de „originile istorice ale lui Filioque”.

Partea a doua a tezei se termină în p. 210 și a fost la fel de neconvingătoare ca și prima. Pentru că autorul a vorbit despre lucruri generale în cele două feluri de teologie și nu s-a referit, în mod concret, la ce înseamnă ființă și viață a Bisericii în protestantism și catolicism.

Problematizarea ortodoxă începe în p. 211 (partea a treia), cap. 1 numindu-se: Relația treimică de pogorâre și odihnă a Duhului peste Fiul și de arătare (epifanie) a Fiului din Duhul.

Concluzia discutării mai multor texte scripturale a fost aceea că „Fiul Se naște din Tatăl și Se arată prin Duhul Sfânt”, p. 219.

Discuția scripturală ține până în p. 236, autorul reluând de aici, în ultima sa carte, apărută în 2014, consecințele duhovnicești ale trecerii Iordanului și ale intrării lui Israel în Țara Făgăduinței.

Din p. 237, autorul începe secțiunea: Hristologia patristică și consecințele ei ecleziologice.

Din p. 252, el folosește munca de cercetare a Părintelui Stăniloae despre Sfântul Grigorie Palama în problema „odihnei Duhului peste Fiul”. Citează pe „Ziziulas” în problema rolului episcopului, p. 267.

Subcapitolul A, din cap. al doilea al părții a treia, se numește Vederea lui Dumnezeu în Vechiul și Noul Testament și începe în p. 268.

„Este evident că viziunile Noului Testament sunt în prelungirea celor din Vechiul Testament”, p. 272.

Din p. 281, secțiunea B, poartă titlul: Problema vederii lui Dumnezeu în perioada patristică. „Vederea slavei lui Dumnezeu reprezintă esența vremurilor eshatologice”, p. 281.

Consideră că Omiliile duhovnicești nu sunt ale Sfântului Macarie cel Mare ci ale lui „Pseudo-Macarie Egipteanul”, p. 282.

În p. 282-283 citează din Sfântul Simeon Noul Teolog.

Anatemele împotriva lui Origen, p. 284.

Din p. 297 se ocupă de teologia Patriarhului Grigorie al II-lea al Constantinopolului, Cipriotul, și citează din nou din munca de cercetare a Părintelui Stăniloae.

Partea a 4-a a tezei începe în p. 302 și are titlul: Ecumenismul în perspectiva unei abordări trinitare a ecleziologiei.

Numai că, până aici, autorul nu s-a ocupat de titlul tezei sale și anume despre ființa și viața Bisericii. Nu ne-a spus nimic la obiect ci a tratat diverse teme fără legătură internă între ele. Așa că nu cred că o va face nici de aici încolo. O teză ratată de la un cap la altul.

Citează din Pr. Dumitru Popescu în p. 368-369, în problema grației „create”.

Concluziile sunt în p. 375-376 și nici din ele nu aflăm nimic despre tema tezei, pe care n-a tratat-o de niciun fel.

Niculcea 2Niculcea 3De aceea, pentru mine, e mirabil că Părintele Popescu a lăsat teza să treacă deși ea nu a explicat nimic despre tema în sine.

Pentru că autorul trebuia să explice în ce constă ființa Bisericii, adică constituția ei divino-umană și cum arată viața ei divino-umană zilnică. Problema vederii lui Dumnezeu cât și cea a lui Filioque trebuiau integrate organic în text, alături de toate celelalte explicații eclesiale, numai după ce autorul își stabilea termenii fundamentali ai discuției.

Însă Părintele Adrian Niculcea nu și-a stabilit cadrul lucrării și a lucrat haotic, analizând lucrurile în general și nu în mod aplicat, potrivit temei sale.

Notele tezei sale sunt între p. 377-393, adică 541 note. Iar Randell, pe care l-a tot citat la idei, fără să citeze direct din cărțile lui Luther și Calvin, este Keith Randell, Luther și Reforma în Germania, Ed. All, București, 1994.

Bibliografie generală e între p. 394-398.

A citat 3 tratate ale Sfântului Augustin dar nu a spus niciodată colecția. Pentru că textul e latin-francez și cele 3 volume citate sunt Paris, 1877.

A citat trei cărți ale Pr. Dumitru Popescu și 6 cărți și studii ale Pr. Dumitru Stăniloae.

Declarația, p. 399 și CV, p. 400.

Pr. Adrian Niculcea s-a născut la 2 decembrie 1954 în București, părinții: Ioan și Elena Niculcea, a terminat Seminarul la București, în 1974, un an de armată, a terminat Facultatea la București în 1979, s-a înscris în 1979 la Doctorat, în 1984 a dat examenul de admisibilitate, a fost hirotonit preot în 1984, la parohia Dragomirești-Deal, din Jud. Ilfov, în 1989 s-a transferat la Schitul Darvari, din 1994 slujește în Biserica maramureșeană din lemn Pogorârea Sfântului Duh-Titan, pe care a construit-o. E căsătorit din 19 august 1984 cu Carmen Dobre și are 3 copii: Ana-Maria, Gabriel-Ștefan și Daniel-Alexandru.

*

Rezumatul tezei e atașat și aici vorbește despre faptul că teza sa e structurată „în jurul a trei idei fundamentale”, p. 3.

În p. 6: „Afirmația că Filioque a devenit o expresie incompatibilă cu viziunea subordinațiană protestantă este astfel prima teză pe care am susținut-o în partea întâi a acestei lucrări, cu consecința că decurge din ea și care este cea a inutilității discuțiilor cu protestanții, din partea ortodoxă, pe această temă. Filioque este o doctrină proprie doar viziunii trinitare scolastice și afirmarea lui este inteligibilă doar împotriva unei viziuni trinitare pur iconomice, subordinațiene, cum este spre exemplu cea adoptată de protestanți”.

Tot p. 6: a doua se referă la Filioque. Căci „concluzia majoră a părții a doua a prezentului studiu este aceea că Filioque nu are sens decât împotriva unei concepții subordinațiene, cum a fost aceea a arienilor sau cum este cea trinitară actuală manifestată în protestantism. În substanța sa antisubordinațiană Filioque este o problemă internă a lumii occidentale”, p. 8.

A treia idee: în Biserica Ortodoxă, „umanitatea nu face doar experiența prezenței, a accesibilității reale a lui Dumnezeu…ci ea face deopotrivă și experiența transcendenței absolute a ființei divine”, p. 11.

Numai că, pe baza celor „trei idei fundamentale” ale sale, autorul putea să facă o teză despre triadologie, unde dezbaterile despre Filioque aveau sens, și nu despre relația vie și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu cu Biserica.

Did you like this? Share it: