Pe două blocuri din sectorul 4. Și e semn că e cititor de Humanitas…pentru că acolo au apărut edițiile citate.
Primul citat e din Constantin Noica, al doilea din Emil Cioran.
Cine spunea însă că cultura…nu murdărește pereții?!
În această toamnă am redescoperit bucuria sănătoasă de a merge pe bicicletă. Nu mai mersesem de pe la 20 de ani.
Și asta datorită celor care închiriază, în parcurile bucureștene, contra sumei de 4 lei…o bicicletă pentru o oră. Pentru o zi: 15 lei. Cred că e o afacere bună pentru ei…dar și pentru noi.
Pentru că o oră de mers pe bicicletă, din când în când, îmi pune mușchii în mișcare, mi-i relaxează și, totodată, îmi umplu plămânii de aer rece, spre seară.
Am văzut tot mai mulți oameni în vârstă venind la biciclete. Dar și adolescenți.
Nimeni nu mai consideră mersul pe bicicletă, în parc, o curiozitate ci tot mai mulți oameni văd în mersul pe bicicletă un moment de relaxare și o activitate sănătoasă, recreativă.
În Piața Unirii, seara, 2014.
Paginile anului omagial: blogul și contul de Facebook.
„La fiecare 3 minute o femeie este diagnosticată cu cancer la sân și la 14 minute o femeie moare din cauza acestei boli”.
Dorin Streinu
Opere alese
(vol. 8)
*
Din nesperata limbă a dezamăgirilor
[vol. 16 de poeme/ 1997]
*
Leagănul inimii
E seară de august
și gânduri vaporoase mă pierd în pădure,
în locul unde s-a născut
primăvara.
Nu înțelege apa aceasta caldă
și cea care sare în colorate
tandemuri e o reverie pe care nu o poți uita.
La colțul străzii,
o femeie tânără mă cheamă
să-mi petrec noaptea în casa ei
și sub mâna ei albă.
„Aș merge cu tine”, i-am zis eu, „dar sunt
grăbit să ajung la blocul acela înalt,
ca să fac plajă pe peluza lui suspendată”.
Mai încolo,
o vânzătoare vindea ziare
și eu cumpăram unul
pentru cerere și ofertă.
Publicitatea renegă
frumosul sărut
și caută să facă din fiecare nimic
o bijuterie de lux.
Numai aurul se vinde peste tot
și hot-doguri calde pe care
le mănânci cu poftă.
Orașul e o nimfă
cu grații divine
și în urma ei merg preoți
cu haine lungi.
Bat clopotele seara a lumină
și eu mă înveșmânt
sub un copac
și nu pot visa dulce
până nu miros
parfumul tău.
Ai un miros de floare…
și fac diferența între a ști
să pui în valoare și a crește de la sine
ceea ce ți s-a dat.
Numai ce e cultivat
răsare frumos
și umple hambarul
și aduce fericirea în suflet.
*
În metrou
În metrou e o muzică
simplă
care te uimește
și e cântată de o femeie
tânără.
Ea are un handicap la
picioare
și cântă la orgă
cântece de mare plăcere.
Am văzut cum era
făcută opera de artă…
care
era pusă la
expoziție.
E o trudă mare
să faci frumos
din nimic
și să te umpli de
veselia lui.
N-am putut să cumpăr
decât o carte prăfuită
de cetini,
pentru că statuile întoarse
în alb erau scumpe
și mult prea dragi
mie.
Întorsături și palate
de mărgean
îți acopereau inima.
Picioare înalte, de femeie frumoasă,
doreau să rivalizeze
cu turnurile Bisericilor.
Peste tot era frumos
să privești.
Mașinile mâncau cerul
și parcurile te devastau
cu un rap suav.
Mergeam printre oameni
ca un nou născut.
*
Pe străzi populate
Pe străzi e
lume multă
și peste tot o limbă de aramă
bate la ușă.
Cine îți deschide o face
spre propria lui
demnitate.
Cei mai mulți nu știu
apusul de soare
și nici mângâierea
frunții în treacăt.
Eu scriu poeme
și ele nu sunt publicate
pentru că e un timp
cu prejudecăți.
În vitrine stau îmbrăcate
femei din plastic,
de care te înfiori…
dar ele sunt din plastic!
Pe stradă aș îmbrățișa
pe prima femeie
și cuvintele mele
ar fi dulci ca mierea.
Să nu așteptăm
ca viața
să ne facă cu mâna!
Să ieșim noi în
întâmpinarea acestui
nou val sclipitor.
Soarele este sus
și prăvale scâncete
de copii nebunatici.
Jucării de porțelan
se înlănțuie în copaci.
Pe nesimțite
mă surprind lăsat
într-un vis
al străzilor.
*
Frumoasa femeie
Ce frumoasă a fost această
femeie când s-a ridicat
de pe scaun!
Cu o simplitate nemaivăzută
și-a dat părul într-o parte
și i-am văzut obrazul vioriu.
Era o femeie cu o îmbrăcăminte decoltată
și îi stătea bine părul pe frunte.
O încorona locul unde era.
Chiar dacă trenul
îi deranja buzele și
i le făcea să tremure,
ea era frumoasă.
Mai apoi nu m-a durut soarele
și l-am lăsat să avanseze.
L-am lăsat să urce cu noi
și să vadă și el
acest pământ
unde m-am stabilit.
De foarte sus
am închinat pahare rase
și am mâncat
cu lacrimi de porumbel.
Pentru că femeia era mai frumoasă,
cu piciorul mai delicat,
atunci când călca pe iarbă.
Pantoful ei înalt
o făcea o pasăre încântătoare
de la care nu mai puteai
să îți iei ochii.
*
Cu Georgio
Lasă-te în voia
mâinilor tale
și alunecă gândul
printre florile nemuririi!
Nu vei ofta
atunci când vei înțelege
că sunt un bărbat principial.
Vei savura sentimentul și
îți vei odihni inima.
Tocmai de aici,
de pe Muntele fericilor,
s-au dat poruncile
și ele au bucurat pe toți.
Ne-au însoțit pretutindeni
ca niște căței
care nu mai pleacă
când îți preferă alinturile.
S-au pus lângă noi
și ne-au alintat
cu cozile lor portocalii.
Teama a trecut
în spațiul culorilor
ca un evantai de păun.
Noaptea pe care
am avut-o în ființa mea
am depozitat-o în camioanele
care duc sucul în oraș.
După care, cu primul taxi, am ajuns
la Georgio, care sta la bar și
își comandase o cafea cu afine.
Am discutat puțin,
cum avem obiceiul
și am lăsat blocurile
să se odihnească
și femeile frumoase
să își îmbrace ciorapii
negri
și mulați
ca niște acorduri de saxofon.
*
Salutul meu pentru Izabela
Iată-mă,
ascultând orașul
și gongul trist al încăperii
singuraticului,
melodiosului său surâs
de flanelă deschisă!
Îl văd trântindu-se
în tăcerea baricadată cu fier
ca o nevrotică femeie de ciocolată.
Îi este mai ușor să se uite înapoi
și viitorul îi este mai prezent
ca geniul său.
Iată-mă,
la fel de vesel
colindând barurile,
în speranța
că voi auzi o muzică rară
și ascultând cântăreața
brunetă, cu al ei
rendez-vous de la Paris!
Parisul a ajuns și în București
și tot călătorul îi savurează eleganța.
Pe un ton docil
te cheamă la ea și îți pune
în jurul gâtului un șal alb
în semn de atenție.
Apoi te sărută
și tu îi dai bani cu supunere,
gândindu-te la lucruri interzise.
Iată-mă lângă apa Dâmboviței
sub clar de lună!
Tot cerul e o veselie
împarfumată de safir
și peste tot Îngerii
au ieșit la plimbare.
O, frumusețea e cea
pe care nu o găsești
niciodată când o cauți!
Și tu, Izabela, nu știi decât cele
mai insignifiante atuuri.
*
Copilul și bărbatul
Mergeam la bâlci
ca să văd un circ aparte,
o imensă expoziție
cu defecte personale.
Copiii erau puși în vitriol
și erau niște pui de pisică
zâmbitori.
O mână era poleită cu cancer…
și cea de la intrare îmi spunea
să nu îmi fie teamă
că totul e bine.
Mâncam flori de porumb
sărate și înghițeam în sec
barba unui cap tăiat
și pus la vedere.
Vedeam ce înseamnă să mori
și o consideram o atracție fenomenală.
Mă consideram frumos
și artist
și ceea ce inventam era nou.
Acum, seriozitatea mă împinge
de la spate și aleg
o canapea sub luceafăr.
Acum, aici,
în cea mai lină noapte,
eu evadez
spre lumea cristalină
care mi s-a descoperit.
Și gust din această bucurie,
care face din moarte
un joc frumos.
*
Pe câmp
Verdele frunzei transpiră
sub ceruri
și Laura sare ca o căpriță albă
prin iarbă.
E o frumusețe sidefie,
un aur preacurat peste tot
și florile sunt
mici diademe de regină.
Am venit cu mașina
și nu m-am oprit
lângă lac prima oară.
Am vrut să văd florile,
frumusețea fluturilor
care zboară
în lieduri de lavandă.
O, alcoolul frumuseții
e luxul care
mă seduce întotdeauna!
Nu scap de palmele lui
pentru mă culcă
în blânda lui zariște.
Ce m-aș face acum fără Laura!
Ea este bucuria inimii mele
și tot ceea ce am sperat să am, cu toate că
sfiala mea și-a întrecut marginile.
Acum pot să respir
și să zâmbesc
după cum îmi place.
„Laura,
numele tău îmi e inimă
de copil!”.
Și ea râde,
neștiind de ce o spun
atât de frumos.
*
Dezorientată
Am alergat împotriva
apelor încinse de ploaie
și am cântat.
Pentru că nu se poate cânta
fără să îți aduci aminte
de cât ai iubit și de cât de roșii și de
îndestulătoare erau florile.
Acum revăd albul ochilor tăi
mai discret
și lamentațiile se succed
în zone neumblate.
Fii înțelegătoare
când nu mai știi ce vrei!
Pentru că poți să arunci,
în grabă,
tot scheletul lumii mele
la gunoi.
Eu te proclam o femeie
cu zâmbetul calm,
care știe să vadă
roua razelor de lună
pe colțul mesei.
În marginea pădurilor
voi sta aproape de cerbi,
de apa netedă și vaporoasă.
Mă voi juca cu argintul
mașinilor de teren
și te voi aștepta.
Dă-mi un telefon
și spune-mi adevărul
care te doare, iubito!
Spune-mi ce distanță grea
a fost până
ne-am cunoscut noi amândoi!
