Predică la Duminica a 23-a după Rusalii [2014]

23 octombrie, 2014 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Iubiții mei,

În Viața Sfântului Ilarion cel Mare (pomenit pe 21 octombrie) se vorbește despre un bărbat, numit Orion, care era posedat de o legiune de demoni^[1]. Și demonii, în prezența Sfântului Ilarion, „strigau din om cu multe feluri de glasuri, ca o gâlceavă de popor mult”^[2].

Din Orion, demonii au ieșit „cu țipăt mare”^[3]. Pe când, în fața Domnului și după îngăduința Lui [Lc. 8, 32], legiunea de demoni din bărbat a ieșit și a intrat în porci și a aruncat turma de porci în lac [Lc. 8, 33].

Demonii nu au murit, pentru că sunt ființe spirituale, dar porcii da. Ei au pierit în lac. Însă presiunea interioară asupra omului demonizat a fost enormă.

Pentru că legiunea era o unitate militară romană, constituită din mii de soldați, care a variat în timp între 4.200 și 6.000 de oameni^[4]. Și acest bărbat din Evanghelie, ca și Orion, era populat interior de atâtea mii de demoni…care vorbeau cu glas din el și care îl influențau în fiecare mădular al ființei lui.

Pentru că acest lucru înseamnă posedare de demoni sau demonizare: locuirea și parazitarea noastră de ființe spirituale care ne doresc răul și ne învață la toate relele. Suntem transformați în niște epave umane pentru că demonii își manifestă propria lor voință, în mod discreționar, în ființa noastră, fără ca prin asta să excludă aportul nostru. Pentru că, în fapt, vorbim despre o conlucrare a noastră cu demonii, care ne dezavantajează din toate punctele de vedere.

De aceea, când vorbim despre mântuirea și sfințirea noastră vorbim despre conlucrarea noastră liberă cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui în faptele de virtute. Dar când ne referim la păcate, la orice păcat, el este rodul conlucrării noastre libere cu demonii.

Căci, chiar dacă demonii nu locuiesc tot timpul în noi cu miile, ei ne pot influența sau stăpâni pasager, din când în când, pentru că noi le acceptăm influența și ce facem sub influența lor le poartă amprenta.

Demonii nu mor…însă experiența lor în rele crește continuu. Și demonii care i-au influențat pe mari păcătoși și apostați din trecut ne pot influența și pe noi. Pentru că noi nu îi vedem, nu îi simțim, nu îi recunoaștem…dar ei sunt prezenți peste tot și ne urmăresc pas cu pas pentru ca să ne pună piedici în viața noastră de evlavie.

Spre exemplu, în Viața Sfântului Filotei din Athos (pomenit tot pe 21 octombrie) se spune că Satana „l-a pizmuit foarte tare și întotdeauna căuta chip și meșteșug cum ar putea să-l vatăme și să-l păgubească pe tânărul cel fără de răutate”^[5].

Și o primă stratagemă a demonilor a fost să o facă pe o monahie să se îndrăgostească de el^[6]. El fiind monah…ca și ea.

La prima vedere, pentru cineva fără experiență duhovnicească, întrebarea e următoarea: „Ce are monahia cu Sfântul Filotei?! Dacă s-a îndrăgostit, s-a îndrăgostit pentru că a vrut ea și nu pentru că demonii au influențat-o”.

Însă demonii fac ca totul să pară „întâmplător”, când ei lucrează planificat în viața ta. Te urmăresc și îți fac rele în mod succesiv, cu tactică, cu un scop precis.

Pentru că n-a mers cu desfrânarea, pe când Sfântul Filotei se nevoia în Athos, un demon a luat „chip de om [și] s-a prefăcut că ar fi fost într-o corabie care s-a spart și se întorcea dintr-o prăpastie ca un om rătăcit, căutând ajutor și zicea: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, că pier””^[7]. Și pentru că Sfântul Filotei nu și-a dat seama că „omul” acela era de fapt un drac, a ieșit din coliba sa monahală și a vrut să îl ajute^[8]. Însă dracul „i-a dat brânci în prăpastie”^[9] Sfântului Filotei.

De aceea, oamenilor care se întorc la Biserică, în primele luni, uneori și ani la rând, când ei învață ce e bine și ce e rău, demonii le aduc ispite peste ispite ca să le insufle ideea că „le era mai bine” mai înainte, când nu mergeau la Biserică. Și pe mulți îi conving să renunțe la schimbarea din viața lor…tocmai prin avalanșa de vise, de ispite, de greutăți, de necazuri pe care demonii le aduc oamenilor din senin. Pentru că toți încep să îi vorbească de rău, să îi urască, să le facă rele, se îmbolnăvesc, au vreun accident, au neplăceri, patimile din ei se întețesc…

Și dacă oamenii nu au pe cineva care să le explice de ce se petrec toate aceste lucruri în viața lor și care e miza răfuielii demonilor cu ei, aceștia clachează în schimbarea lor.

De aceea e nevoie să le punem oamenilor în mâini, de la început, când se întorc la Biserică, Sfintele cărți ale Bisericii, care vorbesc amănunțit despre luptele cu demonii și despre curățirea și vindecarea noastră de patimi. Pentru că ele reprezintă singura lor modalitate de a rămâne în Biserică și de a spori în înțelegerea faptului că viața Bisericii e o viață duhovnicească și nu trupească. Adică e altceva decât viața de rând socială.

Însă, dacă venirea la Biserică e pentru altceva…decât pentru curățirea de patimi, oamenii nu au parte de mari ispite din partea demonilor. Pentru că vin trupești și pleacă tot cu mentalitate trupească din Biserică.

Demonii nu se luptă cu cei care bagatelizează sfințenia Bisericii, care consideră că la Biserică e ca la piață sau la teatru, ci ei duc o muncă sagace cu cei care vor să renunțe cu totul la mentalitatea trupească, telurică, la modul de a simți al omului trupesc, la modul în care acționează și își clădește viața un om de lume.

Demonii se luptă cu cei care văd că aspiră la viața duhovnicească, la viața în slava lui Dumnezeu și, nici nu mai trebuie subliniat faptul, cu cei care deja sunt oameni duhovnicești. Pentru că tocmai de aceea vor să îi înspăimânte pe începători: ca niciodată să nu avanseze în lupta lor cu demonii.

De aceea, nu există greutate și ispită în viața omului credincios în care demonii să nu aibă aportul lor. După cum nu există chinuiri și martirizări ale Sfinților în care demonii să nu tragă sforile. În care să nu incite și să nu-i învețe la rău pe muncitori împotriva Sfinților.

Sfinților, e marcată de lupta cu demonii. Sfântul Dimitrios e rodul multor rugăciuni, pentru că părinții lui nu aveau copii și s-au rugat mult pentru a putea naște^[11]. A fost botezat la maturitate, în casa părintească, în mod tainic, după ce el a crezut pe deplin în credința creștină^[12]. A devenit antipat/ pro-consul în timpul împărăției lui Maximianus [286-305]^[13]|^[14], însă nu a ascultat de porunca imperială de a-i ucide pe creștini.

Și pentru că neagă închinarea la idoli, Sfântul Dimitrios e închis într-o baie. Aici, o scorpie, vrea să îl muște de picior dar în numele Domnului calcă pe ea^[15]. Și tot aici, Îngerul Domnului i se arată în vedenie, în lumina dumnezeiască, cu „o preafrumoasă cunună din Rai” și îl îmbărbătează^[16].

În cele din urmă, în temniță, Sfântul Dimitrios a fost împuns cu sulițele. Și prima suliță i-a străpuns trupul în coasta dreaptă, în locul unde și Domnul a fost împuns pe Cruce^[17].

Pentru că demonii nu suportă ca oamenii Sfinți să fie cinstiți și să fie puși în puncte cheie, de conducere a Statului sau în Biserică. El îi preferă pe cei manipulabili, pe cei șantajabili, pe cei care nu au coloană vertebrală, pentru că aceia sunt maleabili pentru rău. Iar demonii lucrează întotdeauna răul și ne îndeamnă la rău, chiar dacă, uneori, strânși cu ușa de harul dumnezeiesc, mai spun și câte un lucru adevărat despre Dumnezeu sau vreun om. Dar îl spun și pe acela tocmai pentru ca să ne inducă ideea că și ei „ne pot învăța cele bune”, pentru a-i putea astfel duce în păcat pe oameni.

Astăzi însă, demonii sunt prezentați în industria de marketing și în cinematografie sub aspect „agreabil” iar iadul este desemantizat religios. De la diavolițele sexy^[18] și până la iadul bucătarilor^[19], de la excesele sataniste și până la excesele muzicii rock, de la galopanta dorință de a-ți cumpăra „plăceri” și până la indiferența religioasă, demonii și Iadul sunt ori ficțiuni interesante ori teme vandabile.

Numai pentru Biserică, demonii nu sunt nici ficțiuni și nici motive vandabile. Pentru Biserică, lupta cu demonii e o realitate cotidiană iar tema, în sine, nu e una care să bucure. Pentru că demonizații, ca și în vechime, sunt printre noi, ei se manifestă violent și hulitor în apropierea Bisericilor, la slujbe, în apropierea Sfintelor Moaște iar viața lor e o dramă.

Și e o dramă nu doar pentru că, acum, sunt posedați de demoni, ci pentru că, mai înainte de a ajunge astfel, au trăit o viață păcătoasă și indiferentă.

Indiferentismul religios crește alarmant și în România. Și el nu înseamnă o necunoaștere totală a credinței ci o pactizare cu lenea, cu indiferența față de viața religioasă.

Trec pe lângă Biserică și nu le pasă de ce se petrece în ea. Sau dacă vin pe la Biserică vin pentru că au fost invitați la o nuntă sau la o înmormântare și pleacă fără să dorească să învețe ceva.

Pentru că, în mintea lor, stă această idee demonică: nu au nimic de câștigat de la Biserică! Căci indiferența față de Biserică e motivată utilitarist. Dacă nu primesc nimic financiar, nimic material din partea Bisericii, atunci Biserica nu-i interesează.

Și e foarte interesant că din această masă mare a indiferenților, când Biserica dă ceva palpabil…se mișcă o parte spre Biserică. Spre exemplu la Florii, când se sfințesc ramurile de sălcii, la Botezul Domnului când primesc apă sfințită sau la Paști când primesc Paști sfințit, atunci oamenii vin…pentru că Biserică dă ceva.

Numai că Biserica dă ceva în fiecare zi oamenilor! Pentru că Biserica dă tot timpul harul dumnezeiesc celor care vor să își sfințească viața.

Însă cum harul e nevăzut dar simțit de oamenii care se curățesc de patimi, tocmai de aceea mulți consideră mersul la Biserică ca pe un act fără nicio consecință directă în viața lor. Căci dacă ei nu trăiesc nimic special, presupun că nimeni nu trăiește nimic duhovnicește când merge la Biserică. Dar cei credincioși, care vin la Biserică și trăiesc în mod sfânt în toate zilele vieții lor, se umplu de multă sfințenie în Biserica lui Dumnezeu, pentru că doar aici e tot harul și adevărul îndumnezeitor.

Tocmai de aceea și demonii, despre care am vorbit azi, nu îi atacă și nu îi nefericesc în mod constant pe cei care sunt până în gât în păcate ci pe cei care vor să se curățească de patimi. De aici și prosperitatea și liniștea aparente ale oamenilor lumești, pentru că ei nu știu ce greutăți are viața evlavioasă.

Însă omul Sfânt e omul, cel mai adesea, minimalizat și desconsiderat tocmai pentru faptul că îi întrece pe mulți în înțelepciune și în viața curată. Pe măsură ce el înaintează în curăție și sfințenie, demonii îl pictează în ochii oamenilor în culorile cele mai negre. Iar ei, neștiind că sunt manipulați de către demoni, îl consideră tocmai pe cel Sfânt cel mai rău om și cel mai insensibil la problemele lor, când Sfântul se roagă continuu pentru ei și le dorește tot binele.

Pentru că Sfinții se cunosc și se iubesc unii pe alții tocmai pentru că se înțeleg unii pe alții într-o mare măsură, pe când cei mai mulți oameni îi prețuiesc pentru anumite lucruri pe care le-au înțeles de la ei sau pentru că le-au făcut vreun bine material sau duhovnicesc.

Însă pentru a face bine altora trebuie să te curățești, mai întâi, pe tine însuți. Și toți trebuie să ne curățim zilnic pe noi înșine pentru că alunecările noastre în păcate sunt zilnice.

De aceea, pentru noi, pocăința trebuie să fie ca spălatul pe mâini și pe față. Mereu e nevoie de pocăință, de cererea iertării lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu dorește să ne umple pe fiecare zi de bucuria Lui cea veșnică.

La mulți ani tuturor celor care astăzi vă sărbătoriți ziua patronimică! Numai bine și împlinire! Amin.

[1] Viețile Sfinților pe luna octombrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1999, p. 257.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 258.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Legiune.

[5] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 272.

[6] Idem, p. 273.

[7] Idem, p. 274.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] A se vedea:

http://www.synaxarion.gr/gr/sid/990/sxsaintinfo.aspx

[11] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 319.

[12] Idem, p. 320.