Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la 37 de ani [31 octombrie 2014]

Iubiții mei[1],

în această dimineață, înainte de a scrie această predică, am citit mai multe texte din presă la nivel online.

Și la două dintre ele am lăcrimat…pentru că sunt pline de dragoste.

Iar când dragostea vorbește glasul ei e profund, tulburător…

ÎPS Calinic Argatu publica pe 8 martie 2011[2] un text despre mama lui. Cineva l-a preluat pe Facebook și așa l-am găsit. Și vorbea despre grija ei, despre munca ei neobosită, concluzionând că femeia e „o taină a lui Dumnezeu printre noi”[3]. Adevărat! Așa e!…

Și mi s-a umplut inima de lacrimi… pentru că mi-am adus aminte de bunica mea, Floarea, adevărata mea mamă, pe care o vom pomeni în curând, la doi ani de la adormirea ei, și care trebăluia toată ziua, uneori și noaptea – ca mama ÎPS Calinic, pe care Arhiepiscopul o evocă adesea –, punând totul în ordine, în casă și în curte, și având grijă și de mine…

De la mamaia Floarea am învățat ce înseamnă să fii bunică, mamă, femeie, soție, om de caracter.

Și mă bucur să o evoc astăzi, când împlinesc 37 de ani, pentru că ea și tataie Marin s-au bucurat întotdeauna de ziua mea de naștere ca de o zi sfântă, de sărbătoare.

Cadourile lor erau, mai întâi de toate, revărsări imense de dragoste.

Pentru că atunci când vorbeau despre mine le dădeau lacrimile.

Și acum, și eu, când vorbesc despre ei și când mă rog pentru ei, îmi dau lacrimile… pentru că m-am îmbolnăvit de iubirea cu care ei m-au iubit. O boală iremediabilă și atât de sfântă încât merită toată recunoștința mea.

Însă, de dincolo de moarte, iubirea lor, a bunicilor mei pentru mine și pentru doamna preoteasă, îi schimbă în mod minunat și pe alții.

În 2009 mă confesam public într-un articol[4]…în care explicam de ce m-au crescut bunicii, când părinții mei locuiau în aceeași curte cu mine.

Și vorbeam atunci despre cum au vrut să mă avorteze…despre cum Dumnezeu m-a salvat de la moarte prin cutremurul din 4 martie 1977…pentru că a început chiar în momentul când mama mea dorea să facă un avort clandestin, ajutată de o vecină…și despre indiferența neînțeleasă a părinților mei față de mine.

Indiferență și lipsă de ajutor care a ținut până după moartea bunicii mele.

Dar când ei doi, părinții mei, au rămas singuri în curte…iar noi venim din când în când acasă, la țară, păstrând în bună ordine casa bunicilor noștri, atunci au înțeles și ei ce înseamnă dragoste

Pentru că noi nu venim acasă, la țară, pentru vreun lucru material…ci pentru că ne leagă dragostea de cei care ne-au iubit și ne iubesc din ceruri.

O imensă minune s-a petrecut cu părinții mei! Pentru că nu numai că au înțeles cât de prostească a fost invidia și răutatea lor, și că 36 de ani s-au scurs fără ca să mă cunoască, ci au consimțit să le fiu Duhovnic de câteva luni de zile.

cununia-civila

Iar acum vom face împreună pomenirea de doi ani a bunicii mele, Floarea, adică cu oamenii care, în anii ei de văduvie și de singurătate, n-au ajutat-o deloc.

Veneam noi, de la București, și îi aduceam mâncare…îi puneam apă, într-un butoi de plastic, în casă, pe timpul iernii… pentru că fiul ei și tatăl meu, și nora ei și mama mea, de la cinci metri distanță de ea…nu doreau să îi scoată apă din fântână.

http://www.teologiepentruazi.ro/wp-content/uploads/2008/04/mamaia-floarea-la77-de-ani.jpg

Iar acum, nora ei și mama ea, și fiul ei și tatăl meu, se duc la mormânt și i-l îngrijesc…îi fac pomană…o plâng…și o regretă…păstrează și se îngrijesc de cele lăsate moștenire de către ea, pentru că singurătatea nu produce numai dezvrăjire de ură ci și umilire a minții.

Așa că, acum, începe să-mi palpite inima, în mod real, nu numai pentru bunica mea…ci și pentru mama mea. Mamă care, ca și bunica mea, mi-a devenit fiică duhovnicească.

Însă mama mea trebuie să facă foarte multe eforturi pentru ca să mă înțeleagă și să mă iubească, așa cum, bunica mea…mă înțelegea din priviri.

Dar oamenii se schimbă dacă vor

Și se schimbă în bine…dacă înțeleg că binele trebuie să devină una cu ei. Și trebuie să îi ajutăm pe cei care se schimbă…pentru ca nu cumva să se întoarcă înapoi, la viața lor rea.

Al doilea text plin de sentimente al acestei dimineți a fost ultima scrisoare a lui Reyhaneh Jabbari[5], tânăra iraniană de 26 de ani, care a fost executată sâmbătă, 25 octombrie 2014.

O scrisoare către mama ei…

Căreia i-a lăsat „cuvinte scrise de mână ca moştenire[6].

Așa cum eu, în toate cărțile mele, mă las scris și moștenire…pentru cei care vor să mă citească acum și pe viitor.

Pentru că grija față de cuvânt, față de imagine, față de moștenire, e grija față de iubire.

Și eu sunt recunoscător pentru toată iubirea, atenția, respectul pe care oamenii mi le-au dat.

De aceea, la 37 de ani, eu le mulțumesc tuturor celor care m-au educat, ajutat, citit, s-au rugat pentru mine…și îi asigur că niciun lucru bun făcut mie nu rămâne nevăzut de Dumnezeu.

Însă, la fel, îi asigur pe cei care m-au rănit și îndurerat cu ceva în viața aceasta, că nu am resentimente față de ei…pentru că eu mă rog pentru mântuirea tuturor oamenilor după cum mă rog pentru mântuirea mea.

Pentru că cred, fără pic de îndoială, în schimbarea oamenilor!

Istoria Bisericii e plină de convertiri uluitoare.

Torționarii Sfinților devin și ei Sfinți. Copiii Mucenicilor mor și ei cu Părinții lor. Mari păcătoși, dintr-o dată, simțind degetul lui Dumnezeu în viața lor, au renunțat la toată neorânduiala vieții lor de mai înainte și s-au sfințit într-un mod tulburător.

Pentru că Dumnezeu nu îi iubește numai pe Sfinți ci și pe păcătoșii care se pocăiesc pentru păcatele lor.

Și de aceea, toți trebuie să avem îndrăzneală la mila și la iubirea negrăită a lui Dumnezeu cu noi și să ne schimbăm viața.

Pentru că vom fi luați de aici de Domnul, prin moarte, în starea în care vom fi găsiți. Și acea stare interioară pe care o avem, dacă e bună, se va deschide mereu spre binele veșnic al lui Dumnezeu. Dar dacă vom fi împătimiți de rele și vom dori răul, noi ne vom desfigura veșnic datorită pornirii spre rău pe care o avem în noi.

Așadar, iubiții mei, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, pe care ni l-a dăruit tuturor și pentru toate bucuriile duhovnicești și trupești pe care ni le-a dăruit în această viață!

Să Îi mulțumim lui Dumnezeu Atotțiitorul pentru purtarea Sa de grijă față de noi și pentru toate minunile pe care le face cu întreaga umanitate.

Căci El, neîncetat, ne cheamă pe toți la moștenirea vieții veșnice și la bucuria cea netrecătoare.

Numai noi să auzim glasul Lui și să ne zdrobim inima!

Numai noi să facem din viața noastră o continuă măturare a relelor din viața noastră și o continuă sădire de lucruri bune în pământul inimii noastre.

Toată binecuvântarea tuturor și multă sănătate!

La mulți ani și bucuria lui Dumnezeu să fie în noi toți, acum și în vecii vecilor! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 30 octombrie 2014, zi de joi. Friguroasă și înnorată.

[2] ÎPS Calinic Argatu, Femeia este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu!, marți, 8 martie 2011, cf.

http://ziarullumina.ro/opinii/femeia-este-viata-si-cu-ea-tine-dumnezeu.

[3] Ibidem.

[4] A se vedea:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/03/26/gustul-ingratitudinii-vs-bunul-simt-al-recunostintei/.

[5] Idem:

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/reyhaneh-jabbari-femeie-cuvinte-emotionante-512671.html.

[6] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Parastas pentru Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu [29 octombrie 2014]

Next

Hirotonia PS Timotei Prahoveanul [30 octombrie 2014]

2 Comments

  1. Camelia

    La multi ani, Parinte!

    Sanatate si bucurie duhovniceasca sa va daruiasca Domnul in toate zilele vietii!

    Ma bucura nespus ceea ce scrieti despre schimbarea petrecuta cu parintii dvs. si-mi intareste convingerea ca starea noastra, stabilitatea, implinirile in plan duhovnicesc, se reflecta in mod direct in relatia cu semenii apropiati noua.

    „Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi !” – este cuvantul primit in inima mea de la Prea Curata.

    Un cuvant care avea sa se intareasca in multe situatii si care mi-a fost reazem in greutati neasteptate.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mulțumesc foarte mult, doamnă Camelia!

      Cuvintele dumneavoastră contează pentru mine și mă bucură.

      Da, s-a întâmplat un lucru minunat…după 36 de ani de luptă inutilă cu persoana și liniștea mea.

      Iar dacă Dumnezeu îi așteaptă atât de mult pe cei care păcătuiesc…e pentru ca să ne învețe și pe noi să avem multă îngăduință cu oamenii.

      La mulți ani, multă pace în toate, dumneavoastră și întregii familii și încă odată: mulțumiri pentru toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno