Iubiții mei,

Apostolul acestei duminici este Efes. 2, 14-22 și este unul hristologic.

iriniIar vrăjmășia era tocmai lupta dintre trup și suflet, adică dintre viața păcătoasă și viața după voia lui Dumnezeu.

Însă prin jertfa Sa pe Cruce, Domnul a învins în mod desăvârșit păcatul în umanitatea Sa și prin aceasta a făcut pace între trupul și sufletul Său.

Și de aceea El e pacea noastră: pentru că e primul care a împăcat sufletul cu trupul, în persoana Sa, după căderea omului în păcat dar este și izvorul păcii pentru fiecare om care vrea să facă pace în sine însuși.

A învins păcatul în umanitatea Sa și a umplut umanitatea Sa de slava Sa cea dumnezeiască. Tocmai de aceea trupul cu care El a înviat din morți a fost trupul care a trecut prin moarte și a învins în sine păcatul și moartea și stăpânirea demonilor asupra oamenilor.

omul nouOmul nou se zidește în Biserică iar zidirea lui e interioară. Pentru că schimbările interioare ale omului, adică despătimirea sa și umplerea lui de slava lui Dumnezeu, sunt o creștere graduală a lui în viața duhovnicească.

Și când îl numim pe cineva om duhovnicesc, adică plin de har, îl numim pe cel în care harul lui Dumnezeu e prezent și e pacea care îl întărește în lupta cu păcatul.

Pentru că lupta Domnului cu păcatul s-a petrecut în toată viața Sa pământească și El a biruit orice păcat în mod desăvârșit. Iar de la Domnul, fiecare dintre noi primim puterea de a ne lupta cu păcatul în noi înșine, pentru că harul Său ne ajută să îl putem birui în persoana noastră.

Și de aceea El e pacea noastră. E pacea noastră, pentru că ne dă pacea Lui în noi înșine. Și pacea Lui e slava Lui cea dumnezeiască, care ne sfințește și ne înnoiește continuu interior.

În Efes. 2, 17, Sfântul Pavel vorbește despre Biserică ca despre cea care binevestește pacea, pentru că Domnul i-a chemat la împăcarea cu Dumnezeu pe toți oamenii.

apropiereȘi deodată înțelegem de la Sfântul Pavel că împăcarea/ apropierea noastră de Dumnezeu/ mântuirea și îndumnezeirea noastră sunt rodul conlucrării noastre cu Dumnezeul treimic. Pentru că prin Fiul, în Duhul Sfânt, ne apropiem de Tatăl, de la Care, prin Fiul, întru Duhul Sfânt ne vine toată slava care ne împacă interior.

Și în această mărturisire teologică, Fiul întrupat e amintit primul, pentru că El e Cel care a început lucrarea de restaurare a umanității în persoana Sa, întru Duhul Sfânt, și a adus-o Tatălui ca jertfă fără prihană. Lucru pe care Sfântul Pavel ni l-a prezentat în mod extins în Epistola sa către Evrei.

impreuna-cetateni cu SfintiiÎnsă cei care nu intră în Biserică prin Botez și nu se despătimesc în mod continuu sunt neîmpăcați cu Dumnezeu, pentru că nu acceptată ca prin Fiul, întru Duhul Sfânt, să se împace cu Tatăl. Căci nu e de ajuns doar să fii ortodox, adică botezat ortodox în Biserica lui Dumnezeu, ci trebuie să trăiești continuu ca un ortodox. Iar ortodoxul adevărat e purtător de Dumnezeu, adică e plin de slava Lui. Și e plin de slava Lui pentru că acceptă întreaga învățătură a Bisericii Lui.

temeliaTemelia Bisericii e credința în Sfânta Treime, conform revelației Fiului prin Sfinții Săi și toată viața Bisericii e rămânere în această credință una, sfântă, catolică și apostolică.

De aceea, când cineva iese din credința una și din Biserica una cade din relația cu Dumnezeu și din pacea cu El.

Iar erezia este o cădere din credința sănătoasă, integrală, dăruită nouă de Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt.

Tocmai de aceea Biserica nu se joacă cu credința, nu o reinventează, nu găsește după 2000 de ani de credință apostolică un alt început și o altă evanghelie, ci mărturisește aceeași Scriptură, același cult, aceeași experiență mistică.

Din acest motiv, unitatea de credință și de experiență dintre noi, cei de azi și toți Sfinții Bisericii din toate veacurile e o realitate copleșitor de profundă. Noi nu trăim altceva în Biserică în comparație cu ei și nici ei nu au trăit alt har și alt adevăr decât cele pe care le trăim și noi.

Pentru că suntem moștenitorii aceluiași har și ai aceleiași credințe pe care Domnul a lăsat-o Sfinților Săi Apostoli și, prin ei, tuturor generaților de credincioși.

templu sfantPentru că trebuie să trăim în credința și în harul Bisericii, în dragoste de Dumnezeu și de oameni, care ne face să creștem continuu în sfințenie.

locuintaCu toții trebuie să fim în Împărăția lui Dumnezeu! Toți cei zidiți pe piatra credinței trebuie să fie membrii Împărăției Lui.

De aici și conștiința că trebuie să ne ajutăm unii pe alții pentru a ne mântui. Însă pentru a ne ajuta unii pe alții trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Adică să luăm și învățătura și mustrarea și certarea ca pe lucruri care ne folosesc, dacă ele vin de la oameni care văd profund în ființa noastră.

Pentru că putem ajuta realmente pe cineva numai dacă îi vedem patimile și știm ce să îl învățăm ca să se vindece de ele.

IairosȘi când vorbim despre minunile, vindecările și învierile pe care le-a făcut Domnul, vorbim despre bucuria pe care El a adus-o oamenilor și despre umplerea lor de harul Lui. Bucurie și umplere de har care se continuă și astăzi. Pentru că în Biserica Lui, Dumnezeu umple pe tot omul credincios de bucurie și de minunare dumnezeiască, dacă el se lasă purtat de Dumnezeu.

Și am comentat mai întâi Apostolul pentru ca să vedem legătura lui interioară cu Evanghelia de azi. Legătură interioară care constă în credință și în experiența slavei lui Dumnezeu.

Pentru că femeia bolnavă de 12 ani a crezut că se va vindeca, dacă se va atinge de marginea veșmântului Lui [Lc. 8, 43-44]. Și crezând că El e vindecarea ei, ea a trăit puterea Lui, slava Lui, care a vindecat-o [Lc. 8, 46-48]. Și ceea ce a vindecat-o pe femeie, ne vindecă și pe noi toți de bolile și patimile noastre: slava Lui cea veșnică, dacă credem că El e vindecarea noastră, singura noastră vindecare.

Lui Iairos, Domnul i-a cerut să creadă pentru ca să vadă mântuirea fiicei lui [Lc. 8, 50]. Iar mântuire, aici, Domnul a numit întoarcerea duhului ei în trup [Lc. 8, 55].

Însă mântuirea e, în fapt, o întoarcere la viață. O întoarcere la viața duhovnicească după ani de trăire în păcat. E o înviere din morți, o vindecare minunată, e o minune a lui Dumnezeu în noi, pentru că ne face oameni noi, duhovnicești, pe noi cei care trăiam pătimaș, trăiam după moda timpului, trăiam decadent.

Iar dacă am înviat din morți, prin Hristos, întru Duhul, și am găsit apropiere de Tatăl, înseamnă că am făcut pace în noi înșine, trupul nu se mai luptă cu sufletul nostru, pentru că am supus, prin harul Lui, trupul și l-am făcut rob sufletului nostru, prin ascultarea de Dumnezeu.

Suntem în pace, în pacea lui Dumnezeu cea veșnică, dacă suntem făpturi duhovnicești care ne zidim continuu ca biserici ale Lui.

Și Dumnezeu, Cel care ne știe pe toți în parte și conlucrează cu toți în parte la zidirea noastră duhovnicească, să ne întărească pe toți în viața noastră, pentru ca să ne putem bucura veșnic în slava Lui. Amin!

Did you like this? Share it: