Călătoria este o odihnă. Și dacă nu ne întoarcem odihniți de undeva, dacă nu ne întoarcem cu entuziasm, cu perspectiva ușor schimbată e semn că nu am călătorit cu adevărat.

*

Politica are nevoie întotdeauna de alternanță. Pentru că acolo unde lucrurile sunt văzute dintr-o singură perspectivă un mandat sau două cresc aversiunea față de această perspectivă de lucru. Iar alternanța la guvernare e firească pentru că presupune un aer proaspăt. Fără aer proaspăt avem parte de o dictatură searbădă.

*

Nu mi-e teamă de oamenii care recunosc că greșesc. Ci doar de oamenii care au orgoliul demonic de a se lupta cu evidențele. Mi-e teamă pentru ei…pentru că rămân iremediabili.

*

Copiii învață să își lege șireturile, să își pună căciula pe cap, să facă diferența între frig și cald, să se încheie la geacă. Ajungând adolescenți, ei încearcă să creadă că pantalonii rupți sunt o sănătate pentru picioare iar tatuajele sunt un semn de inteligență. Copiii care ajung maturi încep să simtă excesele tinereții ca pe propriile lor boli. Tocmai de aceea vizitează, adesea, farmaciile și spitalele. Doar bătrânii redevin copii atunci când pofta sexuală scade iar vanitatea piere odată cu frumusețea feței. Și bătrânii reînvață să își lege șireturile, să își pună căciula pe cap, să prețuiască iubirea reală.

*

De ce trebuie să citești mult pe fiecare zi? Pentru că pe măsura cititului și mintea ta începe să zbârnâie. Dacă acum ești lent la minte, dacă nu vezi mai nimic în jurul tău, dacă nu știi să îți exprimi sentimentele e pentru că în mintea ta lucrurile nu se leagă în fracțiuni de secundă. Dacă citești mult înțelegi repede. Dacă înțelegi repede te miști repede și când muncești și când faci mâncare și când înveți și când îți iubești soția. Iar dacă totul la tine se face uimitor de repede…înțelegi cât timp pierdem cu cei care nu știu ce prețioasă e viteza minții și a inimii.

*

Prozelitismul conține mult fanatism și puțină autenticitate. Pentru că cel care te vrea în secta lui nu te vrea pentru ca „să te lumineze” ci pentru ca „să fii un număr”. Să fii numărul cu care el se laudă. Și oamenii care vor să te scoată din cuibul tău și să te ducă pe pustii, vor să te să dezghioace pentru a-și reafirma zelul lor extremist.

*

Sunt multe feluri în care cineva îți poate arăta dragostea lui. Uneori dragostea se arată printr-o privire, printr-un gest neașteptat, printr-o tăcere care vorbește. Cel care nu știe să își exprime prea bine dragostea are nevoie de un lucru ca să o facă. Sau de un moment anume. Uneori trebuie să aștepți ani întregi ca cineva să înțeleagă că…te iubește…sau trebuie să aștepți ani întregi ca să constați că cei care susțineau că te iubesc…n-au de-a face cu acest sublim sentiment. Și în dragoste nimeni nu poate fi pervers. Ea este ingenuă.

*

Nu devii un ortodox autentic doar dacă vii la Biserică! E atât de mult de citit și de trăit pentru a fi un ortodox cu adevărat…încât cred că poți veni o mie de ani la Biserică și tot nu se schimbă nimic în tine, dacă nu înveți credința ortodoxă de la cei care au trăit-o. Acesta e motivul pentru care eu nu cred în importanța ortodocșilor purtați de val ci doar în a acelora care se convertesc în mod autentic și cresc zi de zi în cunoaștere, în curăție și sfințenie. Știu, cu ortodocșii duși de val, care știu lucruri aproximative, care vin din când în când la slujbe…se fac Biserici, se fac pomeni, se fac clădiri adiacente. Dar fără ortodocșii autentici însă Biserica se ruinează. Adică teologia și experiența teologiei în viața noastră. Și nu e de niciun folos Bisericii să fim mulți…dacă nu știm cine suntem.

*

De un mare om se tem numai impostorii. Cum s-ar putea teme de el cei care sunt avizi de măreția, pe care Dumnezeu o dăruie celor care se cizelează continuu?

*

Nimic nu înspăimântă mai mult decât tenacitatea zilnică. Tot ceea ce se face zilnic e mare.

*

Poți scrie în diverse feluri. Ceea ce contează nu e cât scrii ci câtă profunzime găsim în detaliile operei tale. Câtă vitalitate. Câtă poftă de viață. Cât dramatism.

*

Mama ei i-a spus să nu adoarmă. A stat cuminte, pe scaun, lângă mine și a privit pe geam. Din când în când, cu o curiozitate simplă, mă privea ca să vadă ce fac. Când sunam la telefon ea era atentă…când beam apă…când îmi mișcam mâinile…A plecat uitându-se lung la mine. Cine știe cum voi rămâne în mintea acestui copil…sau dacă voi rămâne? Și spun asta, pentru că dintre zecile de mii de chipuri pe care le-am văzut în viața mea, mi-au rămas doar unele…Și dintre acestea, o mică parte din fețele văzute și memorate sunt ale unor oameni care tăceau…Cu care n-am vorbit nicio clipă…dar pe care le-am văzut într-un mod plenar.

*

Scriitorii scriu și când trebuie și când nu trebuie. Și când sunt lăsați și când nu sunt apreciați. Pentru că scriitorii au conștiința istoriei. Istoria trebuie scrisă ca să rămână. Istoria nu rămâne pur și simplu! De aceea scriitorii mari și cei de geniu scriu mult: pentru că vor ca istoria lor, viața lor să rămână cât mai mult, cât mai fastuos. Numai că ei nu vor să rămână neapărat pentru ei…ci pentru cei care vin după ei și au nevoie de trecut pentru ca să își înțeleagă prezentul. Așa că scriitorii scriu pentru că își știu și își respectă vocația. Aceea de a lăsa adevărul, trăirea, sentimentul ca pe o sămânță curată…care poate încolți în orice secol.

Did you like this? Share it: