Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 3-a după Paști

Sfântul Varlaam al Moldovei

Carte românească
de
învățătură

Diortosire și note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*
Diortosim ediția:

[Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

   ***

La Duminica a 3-a după Paști. Învățătură pentru Mironosițe

După bucuria și după cântările de veselie pe care le-am cântat în slăvita zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nu o zi, nici două, ci 7 zile la rând, astăzi se pomenește din nou[1] despre moartea și învierea Domnului, la fel ca în Duminica Tomii ce a trecut.

[Din ce motiv?] Pentru ca să nu se uite binele și răscumpărarea cea mare și avuția cea nemăsurată pe care am câștigat-o prin sângele și moartea Sa. [Dar] nu numai un popor, adică nu numai jidovii, ci toate semințiile lumii.

Și, totodată, pentru ca fie pomeniți și oamenii aceia, acei Sfinți, bărbați și femei, care au slujit la moartea și la îngroparea Măriei Sale, a Domnului Hristos, cum auzim din Sfânta Evanghelie de azi.

[Evanghelia zilei: Mc. 15, 43-47; 16, 1-8]

„În vremea aceea, a venit Iosif din Arimathea, sfetnic cu bun chip, că și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu, [și] îndrăznind a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Hristos. Iar Pilat se miră că a și murit. Și dacă află de la sutaș [hotnog] [că El a murit], îi dădu trupul [Lui] lui Iosif. Și [Iosif] cumpără pânză și luă trupul de pe Cruce și-L înveli cu pânză, și-L puse în groapa care era tăiată în piatră, și răsturnă o piatră mare deasupra ei. Iar Maria Magdalina și Maria lui Iacov priviră unde L-a pus.

Și dacă trecu sâmbăta, Maria Magdalina și Maria lui Iacov și Salomia cumpărară mir ca să se ducă și să-L ungă pe Iisus. Și foarte de dimineață, întru una a sâmbetei, se sculară și veniră la groapă și, răsărind soarele, grăiau una către alta: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa gropii?”. Și dacă cătară [spre mormânt], văzură că piatra este răsturnată, căci era foarte mare. Și dacă intrară în groapă, [ele] văzură un voinic șezând de-a dreapta, îmbrăcat în veșminte albe, și se înspăimântară.

Și Îngerul zise către ele: „Nu vă înspăimântați, căci știu că Îl căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit! Nu este aici, ci S-a sculat. Iată locul unde a stat [au dzăcut] Domnul. Duceți-vă de spuneți Ucenicilor Lui și lui Petru că vă va întâmpina pe voi în Galilea și acolo Îl veți vedea, cum v-a spus vouă!”.

Iar ele, dacă ieșiră, fugiră de la groapă. Căci le cuprinseseră cutremurul și spaima. Și nimănui nimic nu au spus [pentru că] se temeau”.

Învățătură la această Sfântă Evanghelie

Creștini binecuvântați, două lucruri prăznuim astăzi: în primul rând, îi cinstim și îi pomenim pe Drepții și pe Sfinții oameni, care mai înainte au auzit învățătura din gura Domnului nostru și au crezut [în El]. Iar la chinurile și la moartea Sfinției Sale ei L-au slujit. Și fiindcă toți L-au lăsat și L-au părăsit, ei L-au luat de pe Cruce și cu pânză L-au înfășurat și cu miresme L-au uns și L-au îngropat.

Iar aceștia sunt Iosif din Arimatheia și Nicodim. Unul dintre ei era sfetnicul curții, pe când celălalt era unul dintre marii boieri ai jidovilor. Și pentru că s-au arătat credincioși lui Hristos, amândoi au fost izgoniți din cinstea/ demnitatea lor. [Căci pe] Nicodim, pentru că nu a vrut să fie de acord cu sfatul jidovilor referitor la Hristos, ei l-au scos din soborul lor. Pe când, pe Iosif, după ce a îngropat trupul lui Hristos, l-au prins și l-au aruncat într-o groapă și, de acolo, cu puterea lui Dumnezeu, a fost scos și a fost dus la moșia sa din Arimatheia. Iar după învierea lui Hristos multe răutăți a pățit de la jidovi, pentru că el a mărturisit învierea Sfinției Sale.

Din această cauză Sfânta Biserică îi pomenește [astăzi] pe acești doi bărbați, pe Iosif și Nicodim. [Îi pomenește] dimpreună cu Mironosițele. Căci, cu toții, împreună cu Maria, Preacurata Fecioară, Maica Domnului Hristos, au fost la moartea și la îngroparea Domnului nostru Iisus Hristos. Și ele au adus mir la groapă și învierea Sfinției Sale au văzut-0 mai înainte de alții.

Și toate s-au petrecut astfel: când Iosif și Nicodim pogorâră de pe Cruce trupul lui Hristos era vineri. Iar a doua zi, sâmbăta, a fost o sărbătoare mare pentru jidovi. Căci sâmbăta ei nu puneau mâna pe vreun lucru, pentru că aveau lege ca mortul să îl îngroape vineri, pentru ca să nu rămână neîngropat sâmbăta. Așadar, pentru că a doua zi, sâmbăta, a fost ziua aceea, tocmai de aceea, către seară au îngropat trupul lui Hristos. Căci se străduiră să [Îl îngroape] înainte ca să se înnopteze și nici mir, așa cum se cuvenea, nu au putut să pună pe trupul lui Hristos, așa după cum era rânduiala de îngropare a jidovilor.

De aceea, din nou, Mironosițele au cumpărat mirul cel mai scump și când s-a făcut duminică, foarte de dimineață, pentru că încă nu se făcuse de ziuă, ele veniră la groapă ca să ungă trupul lui Hristos cu mir și să plângă acolo, la groapă, ca niște femei îndurerate ce erau.

Iar dacă cineva nu poate înțelege în ce fel s-au dus Mironosițele și în ce fel au vrut să dezgroape trupul lui Hristos așa, pe timpul nopții, deși erau niște femei slabe și neputincioase, atunci unul ca acesta să asculte [următoarele].

De multă durere și jale pentru Învățătorul lor, acele Sfinte Femei n-au mai putut să aștepte până se face ziuă. Căci sâmbăta, după Lege, pentru că nu puteau prinde niciun lucru [în mână][2], au stat tăcute. Dar când s-a făcut duminică, ele au mers mai înainte de ziuă.

Pentru că, pe de o parte, aveau râvnă pentru Învățătorul lor, iar, pe de altă parte, se temeau de jidovi ca să meargă ziua. În al treilea rând, pentru că groapa în care îngropaseră pe Hristos era tăiată cu ciocanul în piatră și nu era împresurată cu lut, ci numai o piatră fusese pusă deasupra gropii. Și era destul ca să le înfricoșeze pe aceste femei neputincioase, atât piatra cea mare și grea pe care nu o puteau răsturna, dar și cei 100 de voinici care erau puși de strajă împrejurul gropii. Însă inima lor era arsă de iubire și de jale [pentru Domnul] și le-au biruit pe toate.

Și dacă au ajuns la groapă, ele au văzut multe vedenii [arătări]. Căci, deodată, văzură doi Îngeri care ședeau în groapă, unul la cap [iar] altul la picioare, [acolo] unde fusese [pus] trupul lui Hristos. Apoi au văzut alt Înger, șezând pe piatra gropii, ale cărui veșminte erau albe ca zăpada și a cărui față strălucea ca fulgerul. Și astfel le-a spus lor despre învierea lui Hristos. Cum că El a înviat.

Căci mai înainte de a ajunge ele la groapă s-a făcut un cutremur mare și străjerii s-au speriat și au fugit. Iar Îngerul Domnului s-a pogorât din cer și a răsturnat piatra de la ușa gropii și a grăit către ele și le-a spus să nu se teamă, ci să se întoarcă înapoi, pentru ca să le spună Apostolilor că a înviat Hristos.

Acestea, dacă văzură atâta vedenii [dumnezeiești], s-au înspăimântat și s-au întors [de la mormânt] și le-au spus Ucenicilor lui Hristos toate câte văzuseră.

Și pentru că Apostolii nu au crezut în nimic din ceea ce le-au spus [Sfintele Femei Mironosițe], pentru aceea Mironosițele, în mai multe rânduri, s-au înțeles și s-au dus la groapă de au văzut. Au fost și mai din noapte și mai spre ziuă și când a răsărit soarele. Până li S-a arătat Domnul Hristos și a vorbit cu ele și le-a spus despre învierea Sfinției Sale. Și [astfel] s-a adeverit că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morți, așa după cum a spus mai înainte.

Femeile care s-au dus cu mir la groapa lui Hristos sunt multe. Însă numai 7 sunt mai mari și mai alese. Și întâi de toate este Maria Magdalina, din care Hristos a scos 7 draci. Și pentru binele pe care i-l făcuse [Domnul], ea a slujit lui Hristos și umbla cu alte femei în urma Sfinției Sale. Aceasta, după înălțarea Sfinției Sale, a lui Hristos, s-a dus până la Roma, la împăratul Tiberius, care era bolnav la un ochi. Și pentru că Maria Magdalina l-a tămăduit, el a trimis și i-a pierdut pe arhiereii jidovești și pe Pilat, domnul jidovilor. Mai apoi a murit în Efes și a fost îngropată de Ioan Teologul. După aceea a fost adus trupul ei la Țarigrad/ Constantinopol, de către împăratul Leon Înțeleptul [Lăv Prémâdri]. Iar Magdalina o chema pentru că era dintr-un sat ce se numea Magdal.

A doua este Salomia, fata lui Iosif Logodnicul, nevasta lui Zevedei, mama [îma] lui Ioan Teologul.

A treia Mironosiță este Ioana, nevasta lui Hoza. Iar Hoza acesta a fost socotitor în casa împăratului Irod și un membru al împărăției lui.

A patra este Maria, sora lui Lazăr, care mai înainte unsese cu mir pe Hristos în casa ei, când l-a înviat pe Lazăr.

A cincea este soara sa, Martha. Care a depus multă nevoință pentru a sluji lui Hristos în toate nevoile cele trupești.

A șasea este Maria, nevasta lui Cleopa.

A șaptea este Sosana.

Iar ele au slujit din avuțiile lor pe Hristos și pe Apostolii Lui. Și ele sunt numite Mironosițe, pentru că au adus mir la groapa lui Hristos. Și așa cum I-au slujit Sfinției Sale pe când era viu, tot la fel și după moartea Lui se nevoiau să împlinească slujirea față de Învățătorul lor.

Și de aceea prăznuim astăzi pomenirea acestor Sfinte Femei: pentru ca să nu se uite slujirea lor, cu care ele I-au slujit Domnului Hristos. Iar, în al doilea rând, pentru ca să râvnim și noi spre slujirea dumnezeiască, auzind nevoința și osârdia acestor oameni, pe care au arătat-o, la vreme de nevoie, Domnului nostru. Și astfel, acest lucru prăznuim [azi] mai întâi de toate.

În al doilea rând, facem pomenire și de Patimile Domnului Hristos, de nevinovata Moarte a Sfinției Sale, dimpreună cu Îngroparea și Învierea Sfinției Sale. [Pentru ca] să nu se uite binele și mila pe care le-a arătat față de noi, cei nemulțumitori și îndărătnici, față de noi, vinovații și păcătoșii.

Dar să ne aducem aminte de Sfinția Sa nu pentru că am fi făcut noi vreun lucru bun, ci numai pentru mila Sa, prin care ne-a scos pe noi din osânda greșelii cu care greșise Adam și, prin El, toată seminția lui. Și din munca cea de veci, în care mergeam cu toții din cauza acelei greșeli, El ne-a scos și ne-a izbăvit din toate răutățile și din toate durerile cele netrecute ale veacului ce va să fie și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției cerului și am dobândit binele de veci.

Iar noi lăsăm darurile cele mari pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, care sunt neîncetate și neîntrecute [de cineva] și le vrem pe cele ale lumii, care astăzi sunt, mâine nu sunt. Lăsăm cinstea, mărirea cea dumnezeiască, veselia, bucuria, viața cea nestricăcioasă [cea neputredă] și le vrem pe cele stricăcioase și trecătoare ale acestei lumi.

Căci toate câte sunt în această lume, nu sunt nimic, fără numai trudă și tristețe și osteneală, lacrimi și suspine și pofte desfrânate [scârnave]. [Care] ne spurcă trupul și sufletul. Care ne îndulcesc puțină vreme, dar ne amărăsc în veci. Și această lume, în totalitatea ei, este ca o umbră care se arată omului și care piere îndată.

Însă cele de sus sunt netrecătoare și neschimbabile. Toate sunt dulci și vesele [în veci]. Și binele de acolo nici ochi nu l-a văzut, nici ureche nu l-a auzit, nici de către inimă nu s-a gândit [Is. 64, 3/ I Cor. 2, 9]. Pentru aceea spune Dumnezeu în Sfânta Evanghelie: „Ce folos îi este omului să dobândească lumea toată, dacă își pierde sufletul? [Sau] ce va da [omul] în schimb pentru sufletul său?” [Mc. 8, 36-37].

Nimic nu va avea acolo ca să dea pentru sufletul său. [Căci] toate vor rămâne aici.

De aceea, până avem vreme, frații mei și iubiții mei creștini, cât suntem în această lume, până nu ne apucă moartea, să ne îngrijim, să ne nevoim, să facem voia lui Dumnezeu, să facem binele după puterea noastră!

Căci, dacă vrem, fără prea multe cuvinte, știm cu toții să facem binele.

Așadar, binele pe care îl știm, pe acela să-l facem! Pentru ca să ne izbăvim de muncile cele veșnice și să dobândim Împărăția cerului. [Și asta] pentru mila și pentru darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea și mărirea, lauda și închinăciunea, dimpreună cu al Său Părinte fără de început și cu Preasfântul și Făcătorul de viață Duh Sfânt, acum și pururea și întru nesfârșiți și netrecători veci de veci. Amin.


[1] În original: de iznoavă.

[2] Nu puteau munci în timpul sabatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *