Bucuria e o stare teologică

Văd adesea gâlgâirea bucuriei pătimașe. „Bucurie” care mă dezgustă

Căci bucuria de a avea, de a ajunge undeva, de a cumpăra un anume lucru e, cel mai adesea, îmbâcsită de egoism. E poftă de posesiune fără finalitate pozitivă.

Pentru că, pentru a te bucura duhovnicește, pentru a te bucura în mod real, trebuie să te bucuri teologic. Și teologic te poți bucura numai dacă, în relația ta cu Dumnezeu, simți prezența Lui în tine. Simți slava Lui în tine.

Dacă lucrul, cartea, proprietatea cumpărate de tine au drept sens pe Dumnezeu atunci bucuria e înțeleaptă. E cuvioasă. E matură. Dacă însă le-am cumpărat sau le-am obținut doar pentru noi, atunci nu ne bucurăm în mod personalizant. Pentru că nu facem din lucruri ferestre spre Dumnezeu ci zidurile celulei în care ne trăim egoismul.

Am înțeles drama lipsei de bucurie a oamenilor de când eram copil și vedeam că oamenii nu știu…să se bucure de fiecare clipă și zi a vieții lor. Și îi compătimeam…și îi compătimesc enorm pe oamenii care…nu pot să se bucure…pentru că nu vor să se curățească de patimi.

Căci am înțeles că bogăția nu te face în mod automat fericit. Nici prietenii nu te fac fericit. Nici vacanțele în diverse locuri nu te fac fericit. Nimic nu ne umple de fericire…dacă nu suntem împăcați cu Dumnezeu și cu oamenii. Dacă în inima noastră nu simțim, în mod realmente, că ceea ce facem noi ne umple de bucurie.

De aceea, bucuria e teologică. Bucuria e o constantă a relației cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, Cel care ne vorbește și ne ajută în toate zilele vieții noastre, e Dumnezeul care ne bucură.

Pe de altă parte, există mulți oameni care mimează bucuria și împlinirea interioară. O mimează pentru că nu muncesc pentru ea. Și cei care cred că mimarea bucuriei este un lucru bun, chiar „duhovnicesc”, devin și ei niște mimi ai teologiei.

Însă teatralizarea bucuriei e cea mai mare nefericire. Și nefericirea aceasta pe cât e jucată, pe cât e împopoțonată cu laude, pe atât e mai jalnică.

Pentru că bucuria izvorăște în inima curățită de patimi, în sufletul care se nevoiește continuu, în trupul istovit de muncă și de cuviință.

Bucuria e teologică sau nu e deloc!

Și doar cel care se bucură duhovnicește, teologic, poate să înțeleagă cât de bolnavă sau de sănătoasă e lumea noastră.

Așadar nu vă mai bucurați de lucruri fără consistență! Mai devreme sau mai târziu vă veți da seama că voi înșivă sunteți niște ambalaje ale tristeții. Pentru că bucuria nu coboară…acolo unde e întuneric gros. Unde patimile sunt vii și încrezătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *