Pașii unui gând
Există o frică pe care nu o poți trece cu vederea: frica de a nu mai ști cine ești. Pentru că singurătatea nu înseamnă o uitare de sine ci o uitare a altora de tine. Însă atunci când nu mai știi cine ești înseamnă a nu mai avea istorie personală în spate. Memoria ne duce trecutul mai departe. Fără el suntem un fulg pe pianul rece al ironiei.
*
Ochii lui sunt o dramă. Ochii lui exprimă drama lui și a altora. Pentru că sunt ochi reprezentativi. Sunt ochi care poartă conștiința multor oameni. Peste ei nu se poate trece cu zâmbetul guraliv al momentului. El e important pentru că poartă în el conștiința pentru posteritatea multora.
*
În democrație, alegerile discreționare costă mai multe generații. Numai că trebuie să treacă ceva timp pentru ca să înțelegi ce prăpastie ai creat, în dezvoltarea firească a poporului tău, prin alegerea pe care ai făcut-o.
*
Cei care nu scriu cărți cred că acestea sunt obiecte închise. Pentru cei care scriu cărți, ele sunt o dăruire a sufletului care nu are loc pe pagini.
*
Descriem adesea în termeni tendențioși evenimentele simple. Pentru că economia de piață vrea să vândă, în primul rând, și nu să învețe. Însă fără învățare, care presupune și capacitatea de a discrimina datele, ne transformăm în consumatori pasivi de lucruri nocive nouă. De aceea trebuie să nu confundăm ideologizarea evenimentului cu evenimentul în sine.
*
Ce înseamnă a accepta ideologizarea unui lucru? Înseamnă a privi lucrul din perspectiva celui care vrea să ni-l vândă. Pentru că, a cumpăra ceva în mod real, înseamnă a privi lucrul din perspectiva utilității lui și a nevoii tale. Tu, cel care cumperi, trebuie să alegi lucrul și să nu te lași ambalat de intenția vânzătorului. Pentru că el te manipulează/ te ideologizează ca să cumperi, enumerându-ți nu știu câte beneficii…care, cel mai adesea, nu au de-a face cu tine și cu viața ta. De aceea, trebuie să alegi să cumperi un lucru pentru că ai nevoie de el și să îl folosești potrivit nevoii tale și nu datorită motivelor, pe care el, vânzătorul produsului, ți le invocă.
*
E foarte comod să vorbești despre comunism când trăiești într-o democrație și e de-a dreptul sinucigaș să pledezi pentru democrație într-o dictatură. Însă a te dezlipi interior de patimi, în orice regim politico-social, e o chinuire interioară pe care nu o sesizează și nici nu o încurajează vreo instanță umană. Pentru că omul realmente nou, omul înduhovnicit, cel care se sfințește pe măsura curățirii sale interioare de patimi, nu se raportează la un sistem politic uman ci trăiește viața Bisericii care e divino-umană. Din acest motiv, orice bine promis electoral nu duce la o reală schimbare interioară a oamenilor, dacă ei nu sunt oameni activi ai Bisericii. Pentru că bunăstarea materială nu se confundă niciodată cu starea de bine.
*
Tinerii sunt adesea manipulați tocmai pe considerentul că au entuziasmul schimbării. Tinerii vor schimbarea, vor schimbarea în felul lor, numai că ea le este furată de cei care nu vor să se schimbe lucrurile, pentru că ei stăpânesc modul în care se petrec lucrurile. Mai pe scurt, tinerii sunt manipulați de adulți în favoarea adulților, pentru ca tinerii să își piardă entuziasmul și să se înăcrească în scurt timp. Pentru că, în definitiv, mai toți adulții sunt niște îmbătrâniți ai dezamăgirii. Lor li s-a omorât entuziasmul tocmai pentru ca să nu mai dorească noutatea.
*
Intelectualii cu care se face „treabă” sunt cei care nu cunosc graba marii opere. Au timp berechet de pierdut.
*
Aroganța intelectualului inept e formată, preponderent, din dorința de revanșă. El caută să câștige, în cadrul polemicilor și al aparițiilor sale publice, ceea ce nu poți câștiga decât prin opera ta: recunoașterea valorii proprii. Însă valoarea conține conștiință, muncă, sacrificiu, eleganță, dăruire. Valoarea personală nu e o mașinărie de propagandă care îți vinde cărțile ci realitatea care transpare din operă. Fără operă, orice încercare de a rămâne în istorie înseamnă neputința de a-ți înțelege statura.
*
Țăranul autentic cunoaște riscurile îmbogățirii. Și, totodată, ce complicații aduc lucrurile care îți confiscă timpul și viața. De aceea, el alege simplitatea care îl aranjează și îl face să fie demn. Nu vrea să fie bogat oricum. Pentru că acest oricum te face să nu mai fii tu însuți.
*
Cele câteva cuvinte sau acele cuvinte care trebuie spuse la un moment dat sunt veranda înțelepciunii. Fără ele o bibliotecă de cărți sau un drum în viață rămân fără demnitate.
*
Necredința e o tristețe enormă și o lipsă organică de perspectivă. Numai că trebuie să treci în partea cealaltă, prin convertire, pentru ca să înțelegi de ce nimic nu avea sens când nu credeai în Dumnezeu.
*
Mă bucură enorm și mă liniștesc blândețea, seninătatea și curajul încrederii pe care îl au pruncii. Apoi îi văd pe copii cum încep să fie sfredeliți ca niște mere. Intră viermele păcatului în ei, păcatul făcut conștient, și frumusețea interioară începe să se scuture. Adolescenții se aprind de poftă și reduc totul la întâlniri. Încep să își gândească viața utilitarist, așa după cum o vor face și ca adulți. Însă cine poate să scape de materie trăind în mijlocul bunurilor de tot felul, acela își face din viață o nouă copilărie. Iar copilăria pe care o poți trăi la maturitate și la bătrânețe e atât de frumoasă pentru că e duhovnicească. E copilăria curăției conștiente, a înțelepciunii care scoate din ea răul, păcatul, perversitatea.
*
În inima mea elogiez munca, pe oamenii care muncesc cu drag și pe care îi împlinește ceea ce fac. Elogiez munca fizică și cea intelectuală deopotrivă, pentru că nu se poate una fără cealaltă. Un om împlinit e un om care muncește integral. Dar, deopotrivă, nu văd pe cineva muncind integral fără să aibă milă față de cei săraci. Munca și bunăstarea noastră nu pot disprețui pe cei neajutorați, pe cei bolnavi, pe cei scăpătați. Pentru că, fără dăruire, bunăstarea noastră devine o mustrare continuă pentru noi.
*
Păcatul e o întreagă pedagogie. Pentru că el ne învață mereu cine nu suntem. Uităm repede cine suntem…și de aceea Dumnezeu îngăduie, iar și iar, cu multă iubire față de noi, ca să ne învețe lecția slăbiciunii noastre. Pentru că El vrea să ne asumăm slăbiciunile noastre, să ne asumăm realitatea interioară. Adică faptul că păcătuim repede, uităm repede, ne aruncăm orbește în păcate atunci când uităm de mustrările Sale.
*
Ce înseamnă să urăști? Înseamnă să iubești în mod bolnav. Să iubești pătimaș și distructiv. Pentru că nu-l poți urî decât pe unul pe care l-ai iubit curat cândva iar acum îl iubești în mod invidios, în mod răutăcios, în mod ucigaș.
*
Comunismul este o singurătate în cadrul căreia toți părem „egali” deși unii sunt „mai egali decât egalii”. Democrația e o singurătate în brațele căreia ți se spune că ești la întrecere cu toată lumea…făcând abstracție de faptul că nu toți avem suflul lui Usain Bolt. Așa că nu ai nicio șansă ca să câștigi. Pentru că democrația presupune întrecerea dar nu asigură și sportivitatea. Unii aleargă pe jos, pe când alții cu avionul spre mirajul vieții prospere. Tocmai de aceea nici democrația nu ne împlinește, pentru că nu este echitabilă. Cel care pierde sau nu e performant…e aruncat în prăpastie…și nu reabilitat.
*
Comunismul avea închisori pentru pierzători. Democrația are viață parazitară, pe străzi, pentru pierzători. Mai pe scurt: pentru cei care pierd în democrație e preferabilă declasarea comunistă. Adică închisoarea. Însă cei mai mulți dintre ei nu au parte de ea…ci doar de o viață jalnică.
*
Biserica și-a pierdut posesiunile odată cu Cuza. I-a fost călcată demnitatea în picioare odată cu comunismul. Recent a pierdut și ora de Religie, pentru ca binele să nu mai fie predat copiilor. Mai devreme sau mai târziu vom asista la liberalizarea prostituției, la legiferarea căsătoriilor gay, la legiferarea eutanasiei, după cum am asistat la legiferarea avortului, a incinerării și, în primul rând, la sărăcirea populației. Însă vom asista la toate aceste atrocități la adresa omului fiind loviți de toate consecințele lor. Lupta pentru normalitate, pentru normalitatea dorită de Dumnezeu și nu de om, e mare și grea. Și avem împotriva noastră toată osatura ideologică a postmodernității, care are deviza: o lume fără Dumnezeu. În această lume noi trebuie să ne chinuim să trăim cu Dumnezeu și ca oameni ai lui Dumnezeu.
*
Dezlegările la pește, vin și ulei în timpul posturilor sunt un pogorământ față de noi al Bisericii. O îndulcire a postului. Care ține cont de slăbiciunea noastră. Însă postul, postul real, e dureros și chinuitor. Postul e ascetic, e dur și nu are îndulciri. E plin de pocăință, de lacrimi, de rugăciune, de priveghere, de muncă. Acest lucru trebuie să ni-l amintim atunci când ne lăudăm cu postirea noastră.