În același loc, el îți arată că nu are degete ci are numai cioturi de mâini. Tu, cu sacoșele în mâini sau cu mâinile în buzunar, te gândești la ce bine ar fi ca vara să nu aibă iarnă. Tastezi alte zile. Te crezi în altă epocă. Refuzi să crezi că nu îți ajung banii și nici măcar răsuflarea.

Se petrec aceleași crime neinteresante. Oamenii mor fără ochii altora. Cel care scrie despre ele sau despre moartea lui nu e interesant. E interesant numai cel care nu se gândește la nimic dar pare zâmbitor cu viața. E interesant numai profesionistul în dezamăgiri. Cel care îți fură bucuria de sub nas iar tu crezi că e din cauza cutremurului.

Disperarea se trăiește la foc mare. Reducerile de prețuri sunt aparente. Meschinăriile par redutabile dar nu sunt. Cei care fac curățenie pe străzi nu fac și curățenie în sufletele noastre. Pentru că numai noi putem face curățenie în propriile subsoluri ale conștiinței.

Trebuie să mai treacă câțiva ani, câteva zile, câteva secole. Trebuie să mai treacă ceva timp…ca să auzi cum sunt oamenii. Care sunt. Câți sunt. Cine i-a făcut. Pentru că altfel iei de bună orice reptilă. O crezi un fluture sau o tigaie, un aspirator sau un pui la rotisor.

„Nu călca pe…zgomot!”, a zis o ilustră necunoscută. Zgomotul nu e acasă, e plecat în vacanță. Are guturai în aceste zile sau poate a câștigat iluzii la loto. În orice caz, el, ea, noi…în cele din urmă…părem niște clipe peste care se așterne o uitare indispensabilă. Ceva între clandestinitate și amorțeală.

Did you like this? Share it: