Nu?!
Negațiile au în spate afirmații. Ca să negi ceva trebuie să știi ce nu se poate nega. Ca să negi trebuie să știi cât se poate nega. Sau dacă ceva se poate nega.
Nu-ul este gol. Da-ul este plin. Însă există și nu-uri pline de da și da-uri pline de nu.
Spre exemplu, când spui nu păcatului în tine, spui de fapt da vieții curate. Dar când spui nu cuiva, deși poți să îl ajuți, nu-ul tău este un da spus fariseismului.
Poți spune da prin afirmare dar și prin omisiune. Pentru că cuvintele sunt o parte din gesturi și gesturile sunt mai multe decât cuvintele.
Cel mai adesea, cei care se tem de faptul de a fi negați, se tem de faptul de a fi ei înșiși.
Cei care distorsionează realitățile au în spate o frică. Și frica aceea este un nu spus adevărului.
Cel mai bine e să auzi cuvântul martorilor…Dar de unde știm cât de cinstiți sunt martorii? Dacă martorii sunt cei mai mari falsificatori ai realității?
Există martori ai adevărului și martori ai minciunii. Cei care mint sunt gata să mintă împotriva tuturor evidențelor dacă îi așteaptă pușcăria. Dar pot minți și în pușcărie tot la fel de bine. Se pot minți toată viața…dar nu și toată veșnicia. Pentru că veșnicia e un Iad pentru cei care s-au mințit toată viața.
Filosofia, în adevăratul ei sens, este o iubire a adevărului, e o iubire a lui Dumnezeu. Însă ea este practicată cel mai adesea ca o aversiune față de teologie. Filosofia e cel mai adesea o negație. Sau o negare a negațiilor și a afirmațiilor. O disoluție a gândirii.
De ce să spui nu vieții, când viața e singura afirmație la care ești chemat?!