Fragmentarium vol. 4Pagina sursă a cărții.

item image

Read Online
(7.0 M)PDF
(265.8 K)EPUB
Kindle
Daisy
(699.4 K)Full Text
(4.2 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

***

p. 26: „Am vrut să prezentăm această carte, pentru ca cei care au aflat despre anumite mărturii „controversate” despre Sfântul Constantin cel Mare sau despre Sfântul Ştefan al Moldovei să vadă că nu e singurul Sfânt al Bisericii căruia i s-a falsificat cu bună ştiinţă adevăratul profil interior”.

p. 28: „Autorul nostru sesizează cu această ocazie şi cvasipersonalismul persoanelor treimice în triadologia romano-catolică a lui II Vatican”.

p. 42: „Adaosul Filioque şi ideea de graţie creată sunt cele două mari catastrofe teologice pe care autorul le combate în cadrul tezei sale”.

p. 77: „Sfinţenia lui Dumnezeu nu produce distanţă ci apropiere în viaţa ortodoxă! Aici este abisul care îl separă pe protestant de ortodox: pe când protestantul vede în sfinţenia lui Dumnezeu un drum inaccesibil spre intimitatea cu Dumnezeu, pentru ortodox, sfinţenia lui Dumnezeu nu cocoşează ci apropie, umple de sfinţenie pe om şi îl face să fie plin de bucurie dumnezeiască”.

p. 104-105: „Antropologia lui Brunner nu prea poate să explice cum de unii oameni, în Vechiul Testament, au avut relaţii atât de intime cu Dumnezeu şi şi-au sfinţit viaţa, dacă firea umană a fost iremediabil nepenetrată de harul lui Dumnezeu prin căderea în păcat a primilor oameni”.

p. 153: „Aristotel, din filosof prohibit în romano-catolicism, datorită lui Toma, devine Filosoful, singurul acceptat de Scolastică, p. 86. Lui Aristotel începe să i se acorde în romano-catolicism, de neînchipuit pentru noi, cei de azi, aceeaşi autoritate ca şi Sfintei Scripturi, p. 86”.

p. 197-198: „Noul proiect uman, noul copil „se construieşte pe sine şi este propriul actor principal”, p. 131 al propriei sale vieţi. Autorii doresc să prezinte faptul că nu mama este cea care face ca noul copil să se dezvolte, ci copilul se dezvoltă prin sine în pântecele mamei, pântecele ei fiind numai mediul ambiant în care el se dezvoltă”.

 p. 245: „Într-o lume ca a noastră, unde se propovăduieşte ideea că nu se merită să mori pentru idei mari şi că e bine să-i vinzi pe toţi dacă ţie ţi-e bine, Mel Gibson vine şi ne reaminteşte că am fost răscumpăraţi cu sânge şi cu multă suferinţă, cu sânge din plin”.

p. 289: „Avea Crainic ideea mondializării lumii la acea vreme? Credem că da. Observăm că el vorbeşte despre un oraş cosmopolit, un oraş metropolitan, în care nu se mai face recurenţă la viaţa religioasă şi unde internaţionalismul incolor e, de fapt, viaţa socială a marilor oraşe, care au o amprentă religioasă difuză”.

p. 328: „A-ţi asuma adevărul din operele scriitorilor sau din alte culte sau religii nu înseamnă a face în inima ta un ghiveci de Ortodoxie şi eterodoxie de zile mari, ci, potrivit metodei selecţiei patristice a unui Sfânt ca Iustin Martirul sau ca Sfântul Vasile cel Mare, trebuie să alegem ceea ce e adevărat din toate…pentru că reprezintă adevărul lui Dumnezeu şi, implicit, adevărul Bisericii Sale”.

p. 331: „Când Mihail Eminescu învăţa să moară sau nu credea că se poate muri, ne spunea de fapt…că viaţa, viaţa ingenuă nu acceptă moartea, pentru că moartea nu intră în realitatea ontologiei umane. Moartea e un intrus, un intrus viclean, un hoţ, un virus. Moartea nu era şi nu este realitate constitutivă a persoanei umane”.

p. 345-346: „Tocmai de aceea – cum spuneam şi altă dată – furia protestanţilor, începând cu secolele 17-18, a fost enormă pe Sfântul Dionisie. Atunci când şi-au dat seama că Dionisie e punctul de legătură între teologia secolului 1 creştin şi teologia secolului al 2-lea creştin şi că e cel mai mare martor al Tradiţiei, care neagă vehement orice idee de secol 1 al Bisericii care nu ar avea Taine, locaşuri, cărţi de cult, ierarhie, monahism sau viaţă mistică”.

p. 467: „Nichita e unic de mare tocmai prin această capacitate de asimilare a oricărui detaliu, care devenea pe loc poezie. Tocmai pentru că nu a aruncat nimic ca pe un balast insignifiant, Nichita a putut să transforme orice cuvânt şi orice obiect şi orice sentiment într-o modernă exprimare a fiinţei umane la nivel poetic”.

p. 477: „Poezia e o mare vulnerabilitate, pentru că toţi îţi pot săruta sufletul cu ură sau cu dragoste. Tocmai de aceea poeţii gigantici sunt puţini: pentru că e prea multă suferinţă în aceste confesiuni de mare sinceritate, care sunt tratate cu o indiferenţă lamentabilă”.

Did you like this? Share it: