O femeie în vârstă mi-a povestit, mai demult, de ce nu mergea ea la Biserică. Și mi-a spus că odată, când era ceva mai tânără, i s-a întâmplat să se hotărască să meargă la Biserică, de Crăciun. Era pe timpul comunismului.

S-a pregătit, și-a luat haine curate, însă, nu mai știu cum (am uitat amănuntele), a luat de la cineva o pălărie sau o căciulă frumoasă și s-a trezit cu…păduchi.

Când și-a dat seama? La Biserică, simțind că o mănâncă părul și că i se mișcă…ceva pe frunte.

Chiar dacă n-a remarcat nimeni, ea a fost atât de amărâtă de această întâmplare, încât n-a mai vrut să se mai ducă altădată.

Din păcate, n-a fost nimeni ca să-i explice că dracul caută întotdeauna metodele la care nu te-ai fi gândit, numai să împiedice lucrurile bune.

Întâmplarea – adevărată – mi-a amintit însă o veche expresie: iese ca păduchele în frunte.

Și nu știu cum se face că, în ultima vreme, mi-o amintesc tot mai des. Când văd că cei care se propun, fără merite reale dar cu insistență și ostentație, să fie în față, nu-și dau seama că tupeul enorm nu acoperă impostura, murdăria și nesimțirea lor, ci le pune în evidență.

vizibilitatea lor e grotescă.

Din păcate, mulți dintre cei care te fac să-ți fie rușine că ești român, că ești ortodox, că ești om, se bat pentru…un loc în frunte.

*

Crăciunul e, și la noi, pe an ce trece, tot mai erotizat și transformat în…bun comercial.

Din sufletele oamenilor iese așteptarea Domnului, gândul la Cel care S-a făcut Prunc, ca să ne învețe nevinovăția. Și intră: lăcomia, zarva, agitația nebună, pofta de îndestulare. Un zgomot asurzitor de patimi, de care nu se mai aude nici gura Îngerilor, nici a păstorilor, nici a magilor.

Oamenii mai ascultă colinde, dar nu mai aud ce li se vestește. Mesajul lor îl acoperă alte concerte și asurzitoare lumini materiale

Însă toate acestea nu sunt băgate pe gât românilor…cu forța, adică, fără ca ei să vrea. Fără ca să le placă și să le dorească.

Nu! Nu există nicio forță ocultă și nicio conjurație internațională care să-i poată obliga pe oameni să mănânce ca porcii (și nu mă refer neapărat la cantitate, ci la calitatea gestului) sau să se gândească numai la smartfonuri, aparate și excursii goale de sensul Sărbătorii.

Nimeni nu poate să-i silească să accepte decreștinarea Crăciunului…în afară de propria lăcomie și nesimțire.

Nimeni nu scoate din el sfințenia și nevinovăția și nu pune în loc ura și invidia pentru că…nu observă.

*

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Adică un sfert de secol. Unii dintre noi am trăit-o și n-o putem uita. Alții au trăit-o cu alt suflet…și au călcat repede pe sânge…iar alții nu erau născuți sau erau prea mici.

Ne amintim, totuși, de această jertfă pentru libertate.

Însă această jertfă nu e decât o verigă dintr-un lanț foarte lung, în istoria noastră, și cu foarte, foarte multe jertfe. Peste care, pentru că n-am fost de față și pentru că acum învățăm „istoria” lui Boia și Djuvara, se trece cu foarte multă veselie pionierească și cu sălbăticie haiducească.

Sunt unii care au călcat peste sângele din decembrie…și alții care trec peste mări de sânge care a curs pentru adevăr, dreptate, libertate și credință, în toată istoria.

Și oricâte șenile de nesimțire ar încălța…nu vor putea să nu se înece în el.

Did you like this? Share it: