For me, as orthodox, matters what God wants from us, the humans. Fact for which not the fashion of the time is important but His everlasting will. Ie matters the life with God, the salvation of man, his real fulfillment, for everlastingness.

Pentru mine, ca ortodox, contează ce vrea Dumnezeu de la noi, oamenii. Fapt pentru care nu moda timpului e importantă ci voia Lui cea veșnică. Adică contează viața cu Dumnezeu, mântuirea omului, împlinirea lui reală, pentru veșnicie.

But for postmodernity matters not to have creeds. To integrate, without qualms of conscience, in all kinds of programs of those that pay me. For that, in the measure in which I have creeds, I have and restraints from certain facts.

Însă pentru postmodernitate contează să nu am crezuri. Să mă pot integra, fără mustrări de conștiință, în tot felul de programe ale celor care mă plătesc. Pentru că, în măsura în care am crezuri, am și rețineri de la anumite fapte.

On the one hand, I must live into a capitalist world, avaricious and indifferent towards the ghostual life, on the other hand, we must think everything ghostually, with great conscience. I need money, but I must remain faithful man. For that, without my relation with God, nothing matters.

Pe de o parte, eu trebuie să trăiesc într-o lume capitalistă, avară și indiferentă față de viața duhovnicească, pe de altă parte, trebuie să gândesc totul duhovnicește, cu multă conștiință. Am nevoie de bani, însă trebuie să rămân om credincios. Pentru că, fără relația mea cu Dumnezeu, nimic nu mai contează.

Therefore, the things on which I think are the things on which I must do. I must live after the will of God. And any falling from His will means for me a return toward repentance, toward the good life, after God.

De aceea, lucrurile pe care le cred sunt lucrurile pe care trebuie să le fac. Trebuie să trăiesc după voia lui Dumnezeu. Și orice cădere din voia Lui înseamnă pentru mine o întoarcere spre pocăință, spre viața cea bună, după Dumnezeu.

For me, the things are an expression of communion. They, like the words, binds us to each other. When we are present at the Divine Liturgy we share the same words, the same gestures and the same eucharistic Christ. Therefore, the things must be an outstretched hand toward others and not a motive of loneliness.

Pentru mine, lucrurile sunt o expresie a comuniunii. Ele, ca și cuvintele, ne leagă pe unii de alții. Când suntem prezenți la Dumnezeiasca Liturghie noi ne împărtășim de aceleași cuvinte, de aceleași gesturi și de același Hristos euharistic. De aceea, lucrurile trebuie să fie o mână întinsă spre alții și nu un motiv de însingurare.

The real celebration is full of ghostual joy, of living in communion. And the living in communion is the true life of man. For that the man wants to behave naturally, to love and be loved, to share with others the joys and sorrows. But the capitalist life robotizes the man, makes him the slave of labor, for as not to have real relations with his fellowmen.

Prăznuirea reală e plină de bucurie duhovnicească, de trăirea în comuniune. Iar trăirea în comuniune e viața adevărată a omului. Pentru că omul vrea să se comporte firesc, să iubească și să fie iubit, să împartă cu alții bucuriile și necazurile. Însă viața capitalistă robotizează omul, îl face sclavul muncii, pentru ca să nu mai aibă raporturi reale cu semenii săi.

My interior fight and yours must be this: as to remain connected at the communion of the Church, at the social life, at the walking of the world. Our ghettoization, our alienation means our loss. But our retrieval in the communion with God and our confreres means the full life, the real life.

Lupta mea interioară și a ta trebuie să fie aceasta: ca să rămânem conectați la comuniunea Bisericii, la viața socială, la mersul lumii. Ghetoizarea noastră, alienarea noastră înseamnă pierderea noastră. Dar regăsirea noastră în comuniunea cu Dumnezeu și cu confrații noștri înseamnă viața plină, viața reală.

Did you like this? Share it: