Emil Botta, Plus și minus/ Plus and minus

Da, este adevărat,
o lacrimă
și încă o lacrimă,
pe obraji lunecând,
în potire de crin
tremurând,
fac tot o lacrimă,
una singură,
un limpede lac,
o mare lacrimă limpede.

Yes, is true,
a tear
and still a tear,
on cheeks glidingly,
in chalices of lily
trembling,
they make all a tear,
one single,
a limpid lake,
a large limpid tear.

Un copac
și încă un copac,
de tâlhari abătuți
amândoi,
înjunghiați copaci,
îngenuncheați,
la pământ,
fac doi copaci doi,
doi morți neslujiți,
doi morți despărțiți.

A tree
and still a tree,
by robbers downcast
both,
stabbed trees,
kneeled,
at ground,
they make two trees two,
two unserved dead,
two parting dead.

– Dar un foc
dacă i-ar bântui,
un foc
dacă i-ar mistui,
cenușa acelor uciși,
a copacilor,
se va contopi.

– But a fire
if it would haunt them,
a fire
if it would devour them,
the ashes of those killed,
of the trees,
it will merge.

Într-o îmbrățișare
milosul foc
pe veci i-ar uni.

Into an embracing
the pitiful fire
for ever it would unite them.

– Da, este adevărat,
eu nu văzusem
acel foc
și vâlva lui.

– Yes, is true,
I had not seen
that fire
and its sensation.

În Fizica mea,
elementul foc,
nu era, nu era.

In my Physics,
the fire element,
it was not, it was not.

Cf. Emil Botta, Un dor fără sațiu – poezii –, Ed. Eminescu, București, 1978, p. 109-110. Tradus de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Cf. Emil Botta, A Longing Without Satiety – Poems –, Pub. Eminescu, Bucharest, 1978, p. 109-110. Translated by Rev. D.Th. Dorin Octavian Picioruș.

Nichita Stănescu, Evocare/ Evocation

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

She was beautiful as the shadow of an idea, –
as the skin of a baby smelled her back,
as a freshly crushed stone
as a cry from a dead language.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari.

She had no weight, as the breathing.
Laughing and crying with big tears
she was salty as the salt
glorified at feastings by barbarians.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

She was beautiful as the shadow of a thought.
Between waters, only she was earth.

Poem care face parte din volumul Operele imperfecte (1979). Tradus de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Poem which makes part from the volume The Imperfect Works (1979). Translated by Rev. D.Th. Dorin Octavian Picioruș.

Posomorât/ Gloomy

Nu ajută neliniștea
vieții și orice pom înflorit
își scutură florile.

Is not helping the unrest
of life and every tree blooming
shooks its flowers.

Goana după ceva
e de fiecare dată
pierdută,
pierdută cu desăvârșire.

The battue after something
is every time
lost,
lost with perfection.

Degeaba încerci să scapi.

In vain you try to escape.

Timpul e o reptilă
cu multe gheare
și tot îți va
zdrobi țeasta.

The time is a reptile
with many claws
and still will crush
your skull.

Dacă spui cuvinte
de amor
ele se vor transforma
în regrete suave.

If you say words
of love
they will transform
in suave regrets.

Dacă ceri ajutorul cuiva
mâna întinsă
va fi o ironie gentilă.

If you ask the help to someone
the outstretched hand
will be a gentle irony.

Dacă mori ca un câine
vei mirosi a mosc
și a cimbru.

If you die like a dog
you will smell like musk
and like thyme.

Neliniștea te face înfiorător
și iarba devine plastică
atmosferă.

The unrest makes you creepy
and the grass becomes the plastic
atmosphere.

Degeaba te eschivezi
în fața faptelor tale.

In vain you shirk
in front of your deeds.

Nu sunt cu nimic
mai prejos decât viermii
scumpi ai pământului.

I am not with nothing
lower than the precious
worms of the earth.

Dulceața lor te ia
în primire și îți rupe
orbitele.

Their sweetness takes you
in receiving and breaks you
the orbits.

Frumusețea ta devine
o campanulă de întuneric.

Your beauty becomes
a campanula of darkness.

Devii, încet,
o mână de oase,
care miros a vin vomitat
lângă o tulpină
de trandafir.

You become, slowly,
a hand of bones,
which smell like vomited wine
next to a stalk
of rose.

Poem de Dorin Streinu, inclus în volumul: Din nesperata limbă a dezamăgirilor [vol. 16 de poeme/ 1997]

Poem by Dorin Streinu, included in the volume: From the Unhoped Language of the Disappointments [vol. 16 of poems/ 1997]

Luceafărul [11]

Despre deșertăciunea celor lumești și omenești amintesc cu prisosință cărțile românești vechi. În poezie, autorul Luceafărului cunoștea experiența duhovnicească transmisă de Dosoftei și Miron Costin (despre care am mai vorbit[1]):

Zâlele cu număr mi-s la Tine-n palmă,
Nainte-Ț[i] mi-i statul nice de o samă.
Omul, cât de-a hirea, este o nemică.

De vreme ce trece ca o umbră rară,

Zădar să trudește de zî pănă-n sară,
De ș-agonisește s-aibă și pre mâine;
Strânsura ce strânge nu ști cui rămâne. /…/

Așa-i deșert omul ca o haină slabă,
Stricată de molii și fără de treabă. /…/
Ca și toți părinții mei am fost nemernic [străin]
Într-această lume, toată viața jelnic.

(Ps. 38, 15-46)

Nu-ntoarce, Doamne, pre omul
Să-l cuprinză-n jele somnul,
C-ai zâs să să-ntoarcă-n tină
Tot omul de supt lumină.

De i-ar fi viața de lungă
’Ntr-o mie de a[n]i s-agiungă,
Naintea Ta este scurtă
Ca cea zî de ieri trecută
. /…/

Ca otava ce să trece
De soare și de vânt rece,
De demineață-i cu floare,
Sara-i veștedă de soare,

A doua zî să usucă,
Ca-n cuptori când o aruncă. /…/

Și de svânta Ta lumină
Veacul nostru ne-nstrăină.

Zâlele noastre le neacă
Urgia Ta și le sacă.

A[n]ii ni să trec cu grabă,
Ca o painjină slabă. /…/

Această lume deșartă
Ne-mblânzește și ne ceartă
Cu primejde și cu boale,
Pre toț oamenii potoale.

Nime n-a scăpa să iasă
Din urgia ei cea deasă
(Ps. 89, 9-46)

Că-m trec zâlele ca fumul,
Oasele mi-s săci ca scrumul.
Ca nește iarbă tăiată
Mi-este inema săcată…

(Ps. 101, 13-16)

(Dosoftei, Psaltirea în versuri)

*

Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară; /…/
Fum și umbră sunt toate, visuri și părere.
Ce nu petrece lumea și-n ce nu-i cădere?
Spuma mării și nor supt cer trecătoriu.

Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?

Zice David prorocul: „Viiața ieste floare,
Nu trăiește, ce îndată ieste trecătoare”.
„Viierme sunt eu și nu om”, tot acela strigă…[etc].

(Miron Costin, Viiața lumii)

Eminescu nu se detașează de această concepție asupra nimicniciei umane.

Ceea ce subliniază el, însă, atât în pedagogia Părintelui ceresc din Luceafărul, cât și în Glossă, este repetiția în toată istoria a erorilor și a ororilor umane, învârtirea în jurul soarelui a acelorași vanități omenești, în condițiile în care omul știe foarte bine că nu moștenește pământul și că nimic din acest univers material nu este etern, ci toate sunt pieritoare.

Eminescu accentuează foarte mult sentimentul de déjà vu al periplului de generații umane („Dar piară oamenii cu toți,/ S-ar naște iarăși oameni” (Luceafărul); „Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați/ Ne succedem generații și ne credem minunați/ Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/ În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/ Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată” (Scrisoarea I)), caracterul caleidoscopic, teatral, al pasiunilor omenești (subliniat de Glossă: „Și de mii de ani încoace/ Lumea-i veselă și tristă;/ Alte măști, aceeași piesă,/ Alte guri, aceeași gamă”).

Lumea aceasta deșartă se învârte, comportându-se instinctual, într-un univers care el însuși se mișcă mecanic, după legi prestabilite de Dumnezeu, neschimbate.

Poetul stabilește o corelație între mecanica patimilor umane și legea instinctului sau a mișcărilor cosmice iraționale.

Astfel, valuri trec după valuri, soarele răsare și apune zilnic, păsările pleacă și se întorc periodic…totul în univers este flux și reflux, mișcare orbitală, „migrație eternă [perpetuă, fără a fi eternă în adevăratul sens al cuvântului] (Memento mori).

Eminescu admiră unicitatea, lucrurile unice (precum este geneza lumii) sau oamenii unici și în niciun caz fenomenele repetitive sau oamenii care se complac într-o existență lipsită de aspirația spre Absolut, „la același șir de patimi deopotrivă fiind robi” (Scrisoarea I), în toată istoria, fără să se plictisească vreodată de a-și explora patimile și de a-și expune prostiile drept mari izbânde ale înțelepciunii lor. Ei nu văd că existența lor pe pământ e limitată, „că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată” (Scrisoarea I).

Repetiția mecanică, irațională, instinctualitatea și părerea vană îi repugnă poetului, mai ales când e vorba de repetiția nemerniciilor omenești: „Te-or întrece nătărăii,/ De ai fi cu stea în frunte;/ Teamă n-ai /…/ Ce e val ca valul trece” (Glossă).

Despre toate acestea îi predică Dumnezeu lui Hyperion, cuprinzându-le într-o retorică succintă dar convingătoare. Pentru că, pe scurt, a renunța la chemarea lui Dumnezeu, la darul Lui și a vrea să fii ca toți oamenii, pentru o fericire pământească de scurtă durată, înseamnă a accepta să intri în vârtejul amețitor și fără sens al patimilor telurice – de aceea, când Luceafărul cădea din demnitatea sa, „apa undea-au fost căzut/ În cercuri se rotește” sau „ceru-ncepe a roti/ În locul unde piere”.

În Glossă:

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Fericirea pământească „din moartea ei se naște/ Și o clipă ține poate”.

Însă faptul că toată această învățătură, în Luceafărul, aparține Părintelui ceresc, Izvorului de vieți și Dătătorului de moarte, ar fi trebuit să pună pe gânduri exegeza noastră literară. Pentru că aceasta înseamnă că aveam de-a face nu cu o morală umană, ci cu o învățătură revelată.

Cu alte cuvinte, exegeza noastră ar fi trebuit să implice mai puțin în discuție filosofia greacă și ataraxia stoică (chiar și Bușulenga greșește atunci când numește Glossa „mic manual de înțelepciune stoică”[2]).

Opinia noastră este aceea că, deși acceptăm că poemul este o alegorie, această pedagogie nu este doar atribuită de poet lui Dumnezeu, ci ea reprezintă filosofia pe care Eminescu și-a format-o în timp, fundamentând-o pe Revelația Lui, care este Tradiția ortodoxă și Sfânta Scriptură, pe comentariile teologice și manualele isihaste care aprofundează practic învățătura dumnezeiască din Scriptură.

Toată didactica isihastă insistă pe contemplarea înțelesurilor lumii fără a te implica pătimaș în lucrurile ei. Dorința de mărire, patima concupiscenței, încredea în sine și într-un ideal oarecare, uman/ teluric, pe care ți l-ai stabilit, acestea și multe alte patimi sunt combătute în cărțile Ortodoxiei, cerându-se credinciosului să moară sufletește și duhovnicește pentru lume și să trăiască pentru viața veșnică cu Dumnezeu.

E posibil ca unii, privind superficial, să vadă aici întrepătrunderi cu filosofia antică stoică, dar cele două învățături pornesc de la rațiuni și urmăresc scopuri cu totul diferite. De asemenea, cine este interesat, poate urmări viața și practica ascetică la filosofii greci și la nevoitorii creștin-ortodocși, în paralel, și va observa diferențe colosale.

Eminescu însuși nu era străin de practica ascetică: știm că obișnuia să postească miercurea și vinerea, undeva vorbește despre rugăciunea inimii și de urmări directe („Prin rugăciune şi umilinţă se întăreşte muşchiul inimii noastre, de putem suporta durerea”[3]), amintește el însuși despre vise și vedenii, după cum am pomenit mai sus (în poemele Răsai asupra mea și Înger de pază).

În ce ne privește, avem convingerea că Eminescu a fost influențat în mod fundamental de cărțile românești vechi – multe dintre ele având conținut isihast-filocalic sau moral-ortodox – care au stat la baza formației sale intelectuale.

Celelalte filosofii le-a cunoscut Eminescu mai târziu și le-a asimilat organic în patrimoniul său spiritual lăuntric, fără ca ele să aibă rolul de suprapuneri care să nege sau să facă uitată temelia cugetărilor sale.


[1] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/05/16/ce-este-omul/.

[2] Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu. Viața, Ed. Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2009, p. 287.

Deși nu se menționează acest lucru, cartea este o reeditare, apărând mai întâi în vol. Eminescu. Viață, creație, cultură, Ed. Eminescu, 1989 (volum ce reunește, pe lângă biografia poetului, cele două cărți anterioare, ale autoarei, despre Eminescu), apoi cu titlul Eminescu. Viața la Ed. Elion, București, 2000. În ediția din 2009 are în plus doar un articol final al autoarei (11 p.), care se numește Eminescu între credință și cunoaștere.

[3] Mihai Eminescu, Opere, XV, ed. Perpessicius, p. 348.

Spuneam altădată: „O asemenea afirmaţie nu o poate face sau nu poate să stârnească interesul decât celui care practică sau a practicat exerciţii ascetice isihaste, mai precis, cel care are experienţă în legătură cu efectele pe care le produce rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii, care, în primă fază, solicită foarte mult şi oboseşte miocardul, pentru ca, ulterior, rugăciunea să intre în ritmul inimii şi aceasta să capete o forţă şi o rezistenţă mai mare, atât fizic, cât şi spiritual. Gimnastica aceasta isihastă reprezintă un detaliu ignorat cu desăvârşire de cei care nu au experienţă practică”, cf. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, vol. I. 2, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 39, http://www.teologiepentruazi.ro/2010/06/04/epilog-la-lumea-veche-i-2/.

Istorie 5. 6

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a și a 5-a.

***

22. Laptele matern

Laptele de la sânul mamei e steril, nefiind contaminat cu germeni, în afară de cazul când intervin infecții ale sânului (mastite, abcese etc)[1]. El „garantează o bună dezvoltare a copilului”[2] pentru că este „singura hrană care este adaptată nevoilor nou-născutului și sugarului. Este laptele care se digeră cel mai ușor, cu o solicitare minimă din partea organismului copilului. În același timp, este singurul lapte crud care poate fi băut fără pericol, pentru că ajunge direct, curat și steril, din sânul mamei la copil”[3].

*

23. Dacă mâncăm grâu încolțit

„Germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. Acești germeni conţin săruri minerale, microelemente, vitaminele A, B1, B2, E, PP, ulei.

Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseala fizică și nervoasă, reumatism, gută, tulburări vegetative, cardiace, circulatorii, de asimilaţie, endocrine”[4].

*

24. Limba engleză pentru Constantin Noica

În Sentimentul românesc al ființei, Noica spune că limba engleză este „o limbă oarecare mecanic dezvoltată[5]. Care nu are organicitate.

*

25. Cine l-a numit Dimitrie Stelaru

Dumitru Petrescu s-a născut în localitatea Segarcea Vale, din județul Teleorman, pe data de 8 martie 1917[6]. În 1938 își publica al 4-lea volum de poeme, intitulat Preamărirea durerii, pe care l-a semnat, ca și pe cele anterioare, cu pseudonimul: D. Orfanul[7].

Atunci l-a întâlnit Eugen Jebeleanu, într-un restaurant din București, și a scris despre el un articol[8]. Și Jebeleanu i-a propus să primească pseudonimul Dimitrie Stelaru în locul celui de D. Petrescu-Orfanul, lucru pe care poetul teleormănean l-a acceptat[9].

*

26.  De ce s-a făcut satanist

Phil Mawson a fost martor al lui Iehova. Când a citit Biblia Satanică însă, spune el, s-a privit ca într-o oglindă. Pentru că a aflat că trebuie să își celebreze viața și să nu își mai refuze nimic din ceea ce îi face plăcere. Căci pentru el, religia este cea care ne oprește să fim „liberi”[10], adică să ne manifestăm păcătos.

*

27. Lotul de miniștri antonescieni

Pe prima pagină a ziarului Scânteia – ziarul central al Partidului Comunist Român – de vineri, 4 octombrie 1946, se titra: „Azi[,] în fața Curții criminale[,] începe judecarea lotului de miniștri antonescieni. Capetele de acuzare cari apasă asupra acestor trădători de neam. Între ei se află numeroși fruntași ai partidelor „istorice””[11].

Articolul e nesemnat și se desfășoară în p. 1 și 3 ale numărului citat. Miniștrii antonescieni judecați, în preambulul articolului, sunt numiți „trădători de țară”[12] și cei care „au aservit România imperialismului fascist german și au rezervat poporului român rolul furnizorului de carne de tun pentru cauza criminală a lui Hitler”[13].

Iar cei acuzați de „trădare națională”[14] sunt nominalizați.

Primul dintre ei: Mircea Cancicov[15]. Care „a semnat acordurile economice din 4 Decembrie 1940, prin care economia românească era complet aservită Germaniei hitleriste”[16] și „a încheiat protocolul din 19 Ianuarie 1941 prin care asigura întreținerea trupelor hitleriste de ocupație din România”[17]. Al doilea acuzat: Ion Fințescu, Ministrul Economiei, care a înlesnit „jaful hitlerist în România”[18]. El este „autor al legii din 1942 prin care populația țării era supusă la biruri grele pentru susținerea războiului hitlerist”[19].

Al treilea acuzat: Grigore Georgescu, fost Ministru al Lucrărilor Publice[20]. El „a încheiat, în condiții oneroase pentru Stat, convenția cu firma hitleristă „Derubau”, care urma să construiască șoselele strategice necesare bandelor hitleriste care pregăteau agresiunea împotriva U.R.S.S.”[21].

Ca „jefuitori ai țărănimii”, tot pe prima pagină, avem cinci nominalizați: Ion Sichitiu, Ion Marian, Mircea Vulcănescu, Gheron Netta și Alex. Marcu.

Sichitiu și Ion Marian sunt numiți „mari moșieri”.

Vulcănescu și Netta, ca „subsecretari la Ministerul de Finanțe până la 23 August 1944, au sprijinit finanțarea războiului și acțiunile de jaf ale nemților”[22].

Alex. Marcu, ca „mâna dreaptă a lui Ică Antonescu, s’a făcut cunoscut ca agitator fascist și propagandist antisovietic, apologet al lui Mussolini și Hitler. A încheiat cu Germania un protocol care dădea drepturi nelimitate propagandei hitleristo-fasciste. Pentru acțiunea sa în slujba Germaniei și împotriva poporului român a fost decorat cu „Vulturul German””[23].

La rubrica: cei care „au predat nemților aviația română” sunt trecuți: Gheorghe Jienescu, „fost subsecretar de stat la Ministerul aerului și marinei până la 23 august 1944, [care] a sprijinit pregătirea agresiunii împotriva U.R.S.S. [și] a predat aeroporturile românești în stăpânirea aviației hitleriste”[24], Ing. Stavri Ghiolu, Constantin I. Constantin, Ion Arbore, Ovidiu Vla[ă]descu (care a făcut „legi cu caracter rasial” și „a susținut la radio numeroase conferințe cu caracter fascist”) și Ion Petrescu, fruntaș țărănist care „a activat în sensul fascizării învățământului”[25].

Ultimii pe lista acuzaților sunt cei care au predat flota nemților: Nicolae Șova, „fost subsecretar de stat la marină, [care] a încheiat cu amiralul hitlerist Tillessen o convenție prin care punea flota românească la dispoziția nemților”[26], Arh. I. D. Enescu și Petre Strihan[27].

*

28. Cui mulțumește Henry L. Lolliot pentru apariția dicționarului său

Henry L. Lolliot, fost profesor de limba engleză la liceele „Sf. Sava”, „Matei Basarab” şi „Lazăr”, publica în anul 1900, pe cheltuiala Statului român, primul volum din Dicționar Englez-Român[28]. Care a fost publicat în 11 volume, pe litere, și care a fost reeditat în 2014, în format PDF, de către C. George Sandulescu şi Lidia Vianu.

Inițiativa scrierii Dicționarului a fost a lui Take Ionescu, în 1893, care era pe atunci Ministru al Instrucțiunei Publice și al Cultelor. Și cel care l-a tipărit a fost Spiru Haret, pe când era tot Ministru al Instrucțiunei Publice și al Cultelor. Haret a început demersurile pentru publicarea primului volum în 1898. De aceea autorul le mulțumește celor doi, lui Take Ionescu și Spiru Haret, pentru ajutor[29].

*

28. Locul articolului în limba spaniolă

Potrivit lui Paul Teodorescu, „articolul spaniol – hotărât sau nehotărât – se așază totdeauna înaintea substantivului pe care-l însoțește”[30].


[1] Emil Căpraru, Herta Căpraru, Mama și copilul, Ed. Medicală, București, 1984, p. 113. [2] Ibidem. [3] Idem, p. 113-114.

[4] Dicționarul plantelor de leac, realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii săi, ed. a 2-a, Ed. Călin, București, 2008, p. 59.

[5] Constantin Noica, Sentimentul românesc al ființei, Ed. Humanitas, București, 1996, p. 15.

[6] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Stelaru. [7] Ibidem.

[8] Dimitrie Stelaru, Mare incognitum, Ed. pentru Literatură, București, 1967, p. VI. [9]Ibidem.

[10] Jack Cowls, I Spent Halloween in a Satanists Crypt, 13 noiembrie 2014, cf. http://www.vice.com/read/i-spent-halloween-in-a-satanists-bungalow-crypt-666.

[11] Ziarul Scânteia, seria III, anul XVI, nr. 642, vineri, 4 octombrie 1946, p. 1.

[12] Ibidem. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 1 și 3. [25] Idem, p. 3. [26] Ibidem. [27] Ibidem.

[28] Henry L. Lolliot, Dicționar Englez-Român, 1900, Volumul 1. Literele A și B, editat de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu, Ed. Contemporary Literature Press, Bucharest, 2014, p. 1, 3 și 5.

La nivel online, cele 11 volume ale Dicționarului sunt regăsibile și se pot downloada de aici: http://editura.mttlc.ro/lolliot-dictionar.html.

[29] Idem, p. 5.

[30] Paul Teodorescu, Învățați limba spaniolă fără profesor, ed. a II-a, Ed. Științifică, București, 1963, p. 12.