Da, este adevărat,
o lacrimă
și încă o lacrimă,
pe obraji lunecând,
în potire de crin
tremurând,
fac tot o lacrimă,
una singură,
un limpede lac,
o mare lacrimă limpede.

Yes, is true,
a tear
and still a tear,
on cheeks glidingly,
in chalices of lily
trembling,
they make all a tear,
one single,
a limpid lake,
a large limpid tear.

Un copac
și încă un copac,
de tâlhari abătuți
amândoi,
înjunghiați copaci,
îngenuncheați,
la pământ,
fac doi copaci doi,
doi morți neslujiți,
doi morți despărțiți.

A tree
and still a tree,
by robbers downcast
both,
stabbed trees,
kneeled,
at ground,
they make two trees two,
two unserved dead,
two parting dead.

– Dar un foc
dacă i-ar bântui,
un foc
dacă i-ar mistui,
cenușa acelor uciși,
a copacilor,
se va contopi.

– But a fire
if it would haunt them,
a fire
if it would devour them,
the ashes of those killed,
of the trees,
it will merge.

Într-o îmbrățișare
milosul foc
pe veci i-ar uni.

Into an embracing
the pitiful fire
for ever it would unite them.

– Da, este adevărat,
eu nu văzusem
acel foc
și vâlva lui.

– Yes, is true,
I had not seen
that fire
and its sensation.

În Fizica mea,
elementul foc,
nu era, nu era.

In my Physics,
the fire element,
it was not, it was not.

Cf. Emil Botta, Un dor fără sațiu – poezii –, Ed. Eminescu, București, 1978, p. 109-110. Tradus de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Cf. Emil Botta, A Longing Without Satiety – Poems –, Pub. Eminescu, Bucharest, 1978, p. 109-110. Translated by Rev. D.Th. Dorin Octavian Picioruș.

Did you like this? Share it: