Frumusețea care se face într-o clinică medicală…în care vor „să retușeze” frumusețea cu care tu te-ai născut.

Pentru că tinerele din Venezuela, care vor să devină fotomodele, „majoritatea își fac implanturi în fese de pe la 12 ani, iau hormoni ca să crească înalte, își modifică sânii să nu fie nici prea mari, nici prea mici și să aibă forma ideală și cele mai multe își operează nasul”. Ba, mai mult, „își scot o parte din intestine pentru a nu mai putea să mănânce atât de mult, se înfometează sau își cos pe limbă niște plasturi, pentru ca să aibă dureri când se hrănesc cu solide, ajungând astfel să poată doar să bea”.

Într-o atare situație, a te întrece cu „frumusețea” lor înseamnă să te sinucizi nebunește.

Un doctor român vorbește despre „rejuvenarea vaginală, [care] poate fi realizată cu laser sau chirurgical”. Rejuvenarea: „întinerirea” vaginului…care costă doar „între 200 şi 1500 de euro”.

Și nu numai că există oameni care vor așa ceva ci dau bani cu toptanul pentru intervențiile medicale.

Monique Allen are acum 58 de ani. Și și-a făcut până la această vârstă 200 de operații estetice. Pentru care a plătit peste 200.000 de dolari. Și e „dependentă de aceste intervenții chirurgicale, după ce la 22 de ani și-a făcut o operație de schimbare de sex”. Adică Monica e, de fapt…bărbat.

Din punctul de vedere al teologiei ortodoxe e normal să vrei o remodelare a pielii dacă ai suferit o arsură gravă sau o remodelare a membrelor dacă ai suferit un accident puternic. Dar nu să îți modifici înfățișarea după capricii de moment. Pentru că trebuie să cinstim modul în care ne-am născut și în care arătăm și pe care Dumnezeu ni l-a dăruit.

Did you like this? Share it: