Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 14 decembrie 2014

Istorie 5. 7

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

30. Rugăciunea de la hirotonie

Protosinghelul Nicodim Măndiță (1889-1975)[1], în momentul când a fost hirotonit preot, după propria sa mărturie, s-a rugat să-i dea Dumnezeu „darul cuvântului, al înțelepciunii duhovnicești și al povățuirii sufletelor pe calea mântuirii, ca să pot călăuzi cât mai mulți creștini la Împărăția cerurilor”[2]. Și Dumnezeu l-a ascultat și i-a dat acest dar dumnezeiesc. Opera sa literar-duhovnicească constă în 40 de volume, de peste 400 de pagini fiecare și au rămas în manuscris peste 10.000 de pagini[3].

*

31. Despre viața Părintelui Nicolae Steinhardt

S-a născut la 29 iulie 1912, la București, pe strada Calea Moșilor, nr. 208, cu numele: Nicu Aureliu Steinhardt[4]. Și-a petrecut copilăria în comuna Pantelimon, între 1919-1929 urmează școala primară Clemența, apoi Liceul Spiru Haret, fiind coleg de generație cu Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Mircea Eliade.

Debutul literar și l-a făcut în revista liceului, care se numea Vlăstarul. În 1929 își ia bacalaureatul, în 1932 ajunge licențiat în Drept, între timp frecventând și cursuri de Litere la Universitatea din București[5].

În 1934 publică sub pseudonimul Antisthius[6]. Între 1935-1937 publică, împreună cu Emanuel Neuman, două texte în franceză. În 1936 își dă doctoratul în Drept, sub conducerea lui Mircea Djuvara. Cu titlul: Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit[7].

La recomandarea lui Camil Petrescu, Nicu Steinhardt începe să scrie la Revista Fundațiilor Regale, primul articol fiind despre Proust, în 1936. În 1940 e înlăturat dintre colaboratorii revistei, pe motive de „purificare etnică” și trăiește, până în 1944, o perioadă de umilire socială, fiind pus să muncească în folosul comunității: să măture, să curețe zăpada etc[8].

Între 1937-1939 face călătorii de studii în Elveția, la Paris și Londra. În 1938, la Interlaken, un irlandez îi prevestește că va primi Botezul creștin. Între 1945-1947 scrie din nou la Revista Fundațiilor Regale, însă va fi din nou înlăturat. Colaborează, în 1945, și cu revistele Universul literar, Victoria și Tribuna poporului.

Între 1948-1959 refuză să adere la comunism și e din nou umilit social. Pe 4 ianuarie 1960 refuză calitatea de martor al acuzării în procesul Constantin Noica-Dinu Pillat și din acest motiv e condamnat la 12 ani de muncă silnică. Însă pe 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, Ieromonahul Mina Dobzeu îl botează ortodox[9].

Face închisoare la Jilava, la Gherla, la Aiud. Este eliberat din închisoare în luna august a anului 1964 și primește Taina Sfintei Mirungeri la Schitul Darvari din București. Între 1964-1968 refuză orice colaborare cu regimul comunist, fapt pentru care e nevoit să muncească la fabrica Stăruința, din Calea Vitan, ca muncitor necalificat[10].

Are un accident, nu mai poate munci și revine în viața literară[11]. Între 1971-1979 i se tipăresc 10 cărți traduse de el. În 1972 termină de scris Jurnalul fericirii, care avea 570 de pagini în format dactilografiat. Manuscrisul cărții i se confiscă în 14 decembrie 1972. Autorul rescrie cartea și ea ajunge să aibă 750 de pagini dactilografiate. Pe 14 mai 1984, Securitatea îi confiscă din nou prima variantă manuscrisă, pe care i-o înapoiase în 1975[12].

Între 1973-1980 vizitează frecvent Mănăstirea Rohia. Între 1978-1980 locuiește la Paris, în casa lui Mircea Eliade, e îngrijit de Marie-France, fiica lui Eugen Ionescu, discută îndelung cu Emil Cioran și proiectează, împreună cu Virgil Ierunca, publicarea la Paris a Jurnalului fericirii. Aproape un an locuiește în mănăstirea benedictină Chevetogne și ține prelegeri la Louvain[13].

În 1980 începe colaborarea sa cu Editura Dacia din Cluj-Napoca, fiind primit la 16 august 1980 în obștea Mănăstirii Rohia[14].

În 1982 publică un eseu monografic despre Geo Bogza, în 1983 publică cartea Critică la persoana întâi, el fiind bibliotecarul Mănăstirii[15]. Între 1986-1988 acordă interviuri lui Nicolae Băciuț, care apar într-un volum. În 1988 începe interviurile cu viitorul Părinte Ioan Pintea[16]. Adoarme în ziua de 30 martie 1989, Ioan Pintea luând din chilia sa toate manuscrisele găsite acolo și care vor fi publicate ulterior[17].

*

32. Jurnalul pentru Liviu Ioan Stoiciu

Mărturisește că ține un jurnal dar că el este unul privat[18]. L-a început în liceu. În perioada sa boemă a scris telegrafic, din 1975 însă jurnalul său a devenit unul autobiografic. El îi aduce aminte despre sine și este un loc al plângerii[19]. Nu îl interesează jurnalul ideatic. Și a hotărât să-și ardă jurnalele înainte să moară. Însă înainte de închiderea acestei mărturisiri, autorul ne oferă câteva paragrafe din jurnalul său[20]…Semn că nu vrea să îl ardă în întregime.

*

33. Călătorind cu Prof. Florin Smarandache

Lilia, soția sa[21]. Completa rebusuri de mic[22]. N-a făcut la școală limba rusă, dar a învățat ceva de la Vetuța[23]. A fost la Sofia, în Bulgaria, în interes științific[24]. S-a fotografiat în fața statuii Sfântului Eftimie de Târnovo[25].

Autorul bea lapte dimineața ca atunci când era copil[26].

A donat aproape 30 de cărți de-ale sale la trei biblioteci din Bulgaria[27]. În pagina a 14-a a cărții, găsim o fotografie a Prof. Smarandache din fața statuii Sfinților Chiril și Metodiu, amplasată la intrarea în Biblioteca Națională a Bulgariei. Făcută pe 22 martie 2002.

Fosta Securitate comunistă bulgară se numea Sigurnosc[28]. Bulgarii spun oltar la altar iar Ivan e corelativul lui Ioan[29].

Soția îi trimite un email și îl acuză de faptul că el iubește știința mai mult decât pe ea[30].

Italienii se căsătoresc după vârsta de 40 de ani[31]. Cele 4 orașe care au fost capitala Bulgariei, ultimul fiind și azi capitala țării: „Pliska, Preslav, Veliko Târnovo şi Sofia”[32]. Două mărci de bere bulgărească: Kumeniţa şi Zagorca[33].

Zakuska, în bulgară, înseamnă micul dejun[34]. A băut un suc bulgăresc numit Tedi, care era făcut din morcov, zmeură și măr[35].

Seara, din Albena, se văd luminile Balcicului[36]. Albena Thamova i-a tradus un text personal în bulgară[37]. Pe 23 mai 2005 s-a îmbrăcat în Napoleon și în amiral rus[38].

Știe să fluiere cu 4 degete[39]. În Bulgaria există 166 de Mănăstiri[40]. Mihai, fiul său cel mare, a studiat la Northern Arizona University[41]. O milă terestră americană are 1, 609 km[42].

Podul Bejamin Franklin, care leagă Philadelphia cu New Jersey, construit în anul 1926, este cel mai lung din Statele Unite (2, 9 km). Are o lăţime de 39 m şi o înălţime a tablierului faţă de apă de 41 m”[43].

În China Town, din Philadelphia, trăiesc 70.000 de chinezi[44]. Un metru are 3, 28 picioare în unitatea de măsură englezească[45]. Și autorului îi place să cunoască oamenii, culturile, viața diverselor societăți[46], după cum îmi place și mie. Pentru că numai astfel devenim mai încăpători, mai deschiși: în măsura în care sintetizăm toată această experiență plurală pe care o întâlnim pe parcursul vieții noastre.

Imaginile ca „matrice de numere”[47]. În poloneză, mulțumesc se spune genkuie[48] iar krai înseamnă țară[49]. În sârbă însă, krai înseamnă sfârșit[50].

Autorul nu se mai simte nici român, nici american, ci o amestecătură a lor[51]. Îl atrag artiștii moderni și postmoderni[52].

Pe 3 noiembrie 2005 a fost pentru prima dată în Spania. A aterizat la Madrid, pe Aeroportul Internaţional Barajas[53].

În spaniolă: „tarjeta de credito = carte de credit”[54]. Și tot în spaniolă: „un cerveza española” = o bere spaniolă[55].

În Canada, 60% din familii sunt divorțate[56].

Autorul s-a fotografiat în Plaça de Catalunya printre porumbei[57]. Muzeul Joan Miró din Barcelona deține colecția lui Miró donată chiar de el, formată din „217 picturi, 178 sculpturi, 9 textile, 4 ceramici şi circa 8.000 de desene, schiţe, note (în total, peste 11.000 de piese)”[58].

Picasso s-a ocupat și cu fotografia[59]. Picasso „s-a ţinut şi de literatură, a scris poezii, publicate în Cahiers d’ Art şi mai ales piese de teatru: Le désir attrapé par la queue („Dorinţa înşfăcată de coadă” – în limba franceză); Las cuatro niñas („Cele patru fete” – în limba spaniolă). A rămas de la el o arhivă imensă: manuscrise, fotografii, corespondenţă. A păstrat toate schiţele, toate ciornele. Există un Muzeu Picasso şi la Paris. Altele, în: Barcelona, Lucerna şi Antibes”[60].

Ciudad de Mexico e un megalopolis cu o populaţie de 22 milioane”[61], pe când New York-ul are 16 milioane de locuitori[62].

„Cortés distruge Imperiul Aztec, deşi el venise cu o oaste de câteva sute de spaniarzi, în vreme ce armata aztecă avea zeci de mii”[63].

Nedreapta și dubla măsura: „nord-americanii nu au nevoie de vize pentru a intra în Mexic, dar reciproc nu-i adevărat: mexicanii nu pot veni în Statele Unite fără aprobare[64].

Tequila este o băutură locală, cu 28% alcool, făcută din agavă (un fel de cactus). Sucul alburiu şi dulceag, este extras cu un tâlv numit acocote şi lăsat să fermenteze 24 de ore”[65].

Salata de cactus numită nopales: fierb bucățile de cactus de două ori și le pun sare[66].

Octavian Paler a fost în Mexic și a publicat un volum de călătorii numit Caminante/ Călătorul[67].

Diferența dintre ei: „mayaşii au nasul coroiat, aztecii au nasul drept”[68].

Zeul Quetzalcóatl este un balaur încolăcit, pe când zeul Tezcatlipoca este un tigru roşu[69].

No se vende = nu se vinde[70]! Peretele cu cranii al templului[71]. Alfabetul maya era pictogramic[72].

„În limba maya: Vishavel! = Salut! Vish kaba? = Ce mai faci?[73].


[1] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ce cuprinde viața și cuvintele unor Sfinți și Cuvioși Părinți ce s-au nevoit în Mănăstirile Românești (secolele III-XX), ed. a V-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 651. [2] Idem, p. 658. [3] Idem, p. 652.

[4] N.[icolae] Steinhardt, Critică la persoana întâi, ed. îngrijită, studiu introd., note, referințe critice și indici de Florian Roatiș, cu repere biobibliografice de Virgil Bulat, Ed. Mănăstirea Rohia & Polirom, Iași, 2011, p. 9.

[5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Idem, p. 10. [8] Idem, p. 10-11. [9] Idem, p. 11. [10] Ibidem. [11] Idem, p. 11-12. [12] Idem, p. 12. [13] Idem, p. 13. [14] Idem, p. 13-14. [15] Idem, p. 14. [16] Idem, p. 15. [17] Idem, p. 16.

[18] Liviu Ioan Stoiciu, „Scriu jurnal pentru sufletul meu”, în rev. Acolada, mai 2008 (II), nr. 5 (8), p. 6. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 7.

[21] Florentin Smarandache, Frate cu meridianele și cu paralelele, vol. III, Ed. Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, 2006, p. 7.

Downloadată de aici: http://fs.gallup.unm.edu/Frate3.pdf.

[22] Idem, p. 8. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 9. [25] Idem, p. 11. [26] Idem, p. 13. [27] Ibidem. [28] Idem, p. 17. [29] Idem, p. 19. [30] Idem, p. 31. [31] Idem, p. 32. [32] Idem, p. 33. [33] Idem, p. 35. [34] Idem, p. 37. [35] Idem, p. 38. [36] Ibidem. [37] Idem, p. 39. [38] Idem, p. 40. [39] Idem, p. 43. [40] Idem, p. 44. [41] Idem, p. 51. [42] Idem, p. 53.

[43] Idem, p. 56. [44] Idem, p. 58. [45] Ibidem. [46] Ibidem. [47] Idem, p. 60. [48] Idem, p. 65. [49] Idem, p. 66. [50] Ibidem. [51] Ibidem. [52] Idem, p. 70. [53] Idem, p. 77. [54] Idem, p. 79. [55] Idem, p. 85. [56] Idem, p. 97. [57] Idem, p. 101. [58] Idem, p. 107. [59] Idem, p. 112. [60] Idem, p. 114. [61] Idem, p. 132. [62] Ibidem.

[63] Idem, p. 137. [64] Idem, p. 138. [65] Ibidem. [66] Idem, p. 146. [67] Idem, p. 157. [68] Idem, p. 158. [69] Idem, p. 159. [70] Idem, p. 161. [71] Idem, p. 169. [72] Idem, p. 182. [73] Idem, p. 187.

The Theology of the Sight of God [11]

Rev. D.Th. Dorin Octavian Picioruş

*

The Theology of the Sight of God 

Studies and translations

 ***

Here are the parts 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10.

***

1. 2. 10. Isaiah and He that dwelleth on the tall one throne

The sixth chapter from the Holy Prophet Isaiah is an explicit paradigm of ecstasy, a punctual detailing of what was seen in ecstasy, ie a description more close to the ecstatic relatings from the Lives of the Saints and of what the postmodern believer seeks, in his hunger after special experiences, exotic. Here, Isaiah describes the vision on which he had in the year of death of the king Uzziah (6, 1).

idonThe ecstatic concreteness transpires from the fact that are described heavenly realities, what cannot be seen physically, but just ecstatically.

trontronosremarked in the discussion about Psalms, that the dwelling of God is in heaven, that there is the dwelling/ the home/ His temple. Is. 6, 1 confirms this thing, the fact that God is in heaven and that He empires over all what exists in heaven and that He fills the heaven with His glory[1].

His glory fills, overwhelms all what exists in His house. The Seraphims, who stand around Him, are and they overwhelmed by it (6, 2).

Their description from this verse remained normative for the prayers from Moliebenion [synonymous with Euchologion or with Trebnik and it translates the romanian word Molitfelnic], which describes the appearance of the Cherubims. The Cherubims are around Him[2].

The location of the Cherubims does not belong to Isaiah but it is a creaturely given, on which he sees it in his ecstasy.

The Seraphims are around Him but they are not static, unflinching perchance in the decor of the divine glory. Although their interior seating is of deep coyness before God, the Cherubims fly, move (6, 2).

They cover their faces and the legs with their wings, into a gest of the greatest godliness and delicacy and trembling in front of God, but, in the same time, they fly and are dialogical (6, 2-3).

Their condition of beings which surround on God does not enter into disagreement with their natural power of to be dialogical beings, which communicate between them through the song on which they bring it to God.

The dynamism does not contravene to the dialogical communion in the category of the Cherubims.

AghiosIf 6, 1 specified the fact that the glory of God is the one that fills the heaven, v. 3 extends the relation of glory with His creation, saying that and the earth is full of the presence of the divine glory.

The heavenly Powers, with other words, are not privileged in absolute mode. Although they are around God, in comparison with the man or the cosmos in its integrality, however the man and the cosmos are filled with the glory of God, of His energetic presence. God is in His creation through His grace and He maintains the existence of His angelic and terrestrial creation.

pasaBut his insertion in history and in cosmos does not make on man to see a separation between heaven, between the house of God, and earth, as long as he feels the glory of God.

Isaiah sees the heaven full of glory but and the earth. The sight of the omnipresence of the divine glory is the greatest experience of God’s existence, of this living God and not dead. Then Isaiah had the absolute certitude of the reality of God, for that he saw what irradiates from Him, from his God.

V. 6, 4 does not come out from the description of the house of God. Isaiah sees how leaped the threshold of that door of the house of God, from the cause of Cherubims’ voice and how the whole house was filled of smoke.

The earthquake on which provokes the glorification of the Cherubims, what and the smoke which filled the house of God are not then forms of the divine light, aspects of the light seen in ecstasy by Isaiah and not phantasmagoric representations of his mind.

The whole ecstatic landscape is not elected by Isaiah, but by God. Isaiah sees what God gives to him, what lets him to see from ecstatic point of view. Isaiah is the spectator full of grace of the Kingdom of God, of the Kingdom or of His House, into which the Lord sits on the throne of His glory, surrounded by Cherubims.

The sight of God and of His glory trigger in Isaiah, in ecstasy, a deep understanding of his sinfulness. His sight and of the Cherubims shudder him, stir him definitively, understanding instantaneously that he is a sick man, defeated by sin (6, 5).

buze necurateThe mercy of God made with him fills him of wonder and of love in the same time. He is perplexed by the love of God, Who does not looked at the uncleanness of his being, but at the fact of rejoicing on Isaiah with the reality of His presence.

antracaThe impartation of the heavenly reality of God has immediate consequences. At the question of the Lord, Isaiah responds immediately (6, 8). He wants to be the messenger of God for the people of Israel. If he feels with clean lips, ie a new man, Isaiah has the courage to speak to a people with old lips and beings. Is. 6, 9-13 represents the message of the Lord towards people, uttered all ecstatic.

The ecstasy of Isaiah, in conclusion, does not separate on Angels from men and nor dogmatizes to us a lack of God’s presence in heaven or on earth. The energetic presence of God transforms on man, makes him to have the courage and the zeal of the confession full of love of God.

The man who experienced the glory of God cannot be ideologized somehow, as long as he has raccordation at source, ie at the energetic reality of God.


[1] Commenting Is. 6, 1, Saint John Chrysostom was wondering rhetorically and answered the following: „Why it is said that it was raised and that is lofty? Nothing else is shown through the fact that it was raised, than that is sign of all the work and the power and the strength above all else”, cf. Joannes Chrysostomus, In Isaiam, Vidi dominum (homiliae 1-6), [text cf. Jean Chrysostome, Homellies sur Ozias, ed. J. Dumortier, Pub. Du Cerf, en SC 227, Paris, 1981], apud TLG #498.1.3.9-#498.1.3.12.

[2] The BOR 1988 edition speaks of a lay of the Cherubims before the Lord. The BOR 2001 is faithful to the version presented by the LXX, using: „around Him”. But VUL uses a rich expression from the point of view of ghostual experience: „Seraphin stabant super Illud”. We translate this text through: „The Seraphims stood in His height”, much closer to Him.

The Seraphims, cf. VUL, not only that they were seen in His glory, but they were seen by Saint Isaiah in the top of His glory, somewhere above than other heavenly creatures, ie into a greater intimacy with God. The latin version of Scripture not only that insinuates the heavenly hierarchies, but even statutes them. As long as in Scripture appears more namings of some heavenly Powers, is normal as these to have a higher degree of intimacy or lower with God and a localization of the degree of experience of His glory. The vision of Isaiah records the fact that the heavenly hierarchies are not representations of a celestial imagery, borrowed from other religions, but is a heavenly reality observable ecstatic.

[3] Is. 6, 7 entered in the orthodox liturgical text, as we know very well, it being use as post-eucharistic verse in the Liturgy of Saint John and Saint Basil, cf. Liturghier [Liturgikon], ed. BOR 2000, p. 178 and 249.

But we must emphasize the fact that the form of future of „to delete” and of „to cleanse” existent in LXX, as and in the translation quoted of the Liturgikon, must not be understood in eschatological key, but in the actual key and dynamic. To us begin to erase us the transgressions and to cleanse us the sins from the moment of impartation, but this beginning of cleansing is not hachured by the eucharistic moment and nor does reduce at it, but it continues, unrolls in all that day and throughout our life.

The consequences of the cleansing of sins through the impartation with Christ are continuous and absolute vital for us. The throwing of the cleansing of sins in everlastingness break us of this living understanding, unaltered of the real union, direct with the life of Christ from the Holy Eucharist. The interior feeling of the glory of Christ through impartation is what makes us to be contemporaries with God and to feel Him as on a living Being, irradiant and not as on a frightening statue into a giant dome, overwhelming.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno