Most often the people waste their time dreaming. They dream themselves standing, on street, at shopping, at the workplace, in car, at televisor, at Church…The dreaming at the Church is a negation of the relation with God. For that they or do not know to work or they do not want to work. And the dreaming is a setting across in the front of efficiency.

Cel mai adesea oamenii pierd timpul visând. Se visează în picioare, pe stradă, la cumpărături, la locul de muncă, în mașină, la televizor, la Biserică… Visarea la Biserică e o negare a relației cu Dumnezeu. Pentru că ori nu știu să muncească ori nu vor să muncească. Iar visarea e o punere de-a curmezișul în fața eficienței.

In the orthodox experience the laziness is the one what dreams. For that the laziness sees the effort in black colors. Not for that it would not like to know, to flaunt, to show itself to others but for that it does not want to bother. If it starts to do today something, tomorrow it must do even more and this bothers it.

În experiența ortodoxă lenea e cea care visează. Pentru că lenea vede efortul în culori negre. Nu pentru că nu i-ar plăcea să cunoască, să se împăuneze, să arate altora ci pentru că nu vrea să se deranjeze. Dacă începe să facă astăzi ceva, mâine trebuie să facă și mai mult și asta o deranjează.

I know people which are reading, traveling, know many but who do nothing nonetheless. For that they do not have the conscience that what they live should remain. And therefore they live their life as on a continuous oblivion. In the measure in which you forget yourself you do not need to give explanations. But without explanations about your life you have a life who does not worth anything for others.

Cunosc oameni care citesc, călătoresc, află multe dar care nu fac nimic cu toate acestea. Pentru că nu au conștiința că ceea ce ei trăiesc trebuie să rămână. Și de aceea își trăiesc viața ca pe o uitare continuă. În măsura în care te uiți pe tine însuți nu mai ai nevoie să dai explicații. Dar fără explicații despre viața ta ai o viață care nu valorează nimic pentru alții.

One of the sophisms of postmodernity is that one that does not matter what is not useful. But our social life is full of useless things. We have unnecessary movies, unnecessary commercials, useless clothes, unnecessary laws, useless habits. But the futility, is true, keeps of profit and it is not independent. The more I eat and I get more fat, the more I get sick, all several will gain money for that I do not know how to live normal.

Unul dintre sofismele postmodernității e acela că nu contează ceea ce nu este util. Însă viața noastră socială e plină de lucruri inutile. Avem filme inutile, reclame inutile, haine inutile, legi inutile, tabieturi inutile. Inutilitatea însă, e adevărat, ține de profit și nu e de sine stătătoare. Cu cât eu mănânc mai mult și mă îngraș mai mult, cu cât mă îmbolnăvesc mai mult, tot mai mulți vor câștiga bani din faptul că eu nu știu să trăiesc normal.

And the sinful dreaming is related to uselessness. For that the sin in itself is the greatest uselessness of our lives. And when comes the word of the vainglory, then our dreaming is a prostration in the front of laziness. For the laziness told us that we are somebody and in the absence of ascesis, of creation, of the thing well done.

Și visarea păcătoasă e legată de inutilitate. Pentru că păcatul în sine este cea mai mare inutilitate a vieții noastre. Iar când vine vorba de slava deșartă, atunci visarea noastră este o prosternare în fața lenii. Căci lenea ne-a spus că noi suntem cineva și în absența ascezei, a creației, a lucrului bine făcut.

I pity the people which does not have the sense of time’s value. The time is for our personalization. The time is for us to become gods after grace. The time is for us to become eternal, ie full of grace. Therefore I pity of people: for that they do not want to live the greatness of life with God.

Mi-e milă de oamenii care nu au simțul valorii timpului. Timpul e pentru personalizarea noastră. Timpul e pentru ca noi să devenim dumnezei după har. Timpul e pentru ca noi să devenim veșnici, adică plini de har. De aceea mi-e milă de oameni: pentru că nu vor să trăiască măreția vieții cu Dumnezeu.

But when you live the life with God then you win every moment. Any you see become cogitation and the cogitation is the step toward prayer. To waste the time with God means to eternalize it. For that and our being transfigures thanks to His glory. Therefore, I do not watch at time when I serve God but I look with sorrow at the time when I do not do things which remain.

Însă când trăiești viața cu Dumnezeu atunci câștigi fiecare clipă. Orice vezi devine cugetare și cugetarea e pasul spre rugăciune. A pierde timpul cu Dumnezeu înseamnă a-l înveșnici. Pentru că și ființa noastră se transfigurează datorită slavei Lui. De aceea, nu mă uit la timp când Îi slujesc lui Dumnezeu dar mă uit cu durere la timpul când nu fac lucruri care rămân.

Did you like this? Share it: