Luceafărul. Comentariu literar

Luceafarul

Pagina sursă a cărții.

*

p. 14: „Rosa del Conte nu a avut posibilitatea să facă realmente un studiu comparativ, între opera lui Eminescu și literatura noastră veche. […] Tocmai această sarcină extrem de dificilă ne-am asumat-o” în această carte.

p. 16: în cartea noastră „Eminescu și literatura română veche” am arătat că „literatura română veche și tradiția spirituală românească au constituit surse și factori absolut esențiali în configurarea operei eminesciene”.

p. 19: „Eminescu nu a urmărit, însă, să creeze o stare de familiaritate cititorului, ci să înalțe ex abrupto situația la nivelul sublimului”.

p. 36: „Dorul care împle sufletul este după cele eterne și nemărginite. Pentru că toate cele ale lumii trecătoare, care alunecă „pe mișcătoarele cărări” ale vieții, nu pot să umple sufletul”.

p. 44: „Luceafărul încearcă să spună ceva esențial despre el însuși, deși el, cu adevărat, nu se află în niciuna dintre cele două apariții, care sunt două moduri de percepere a personalității sale”.

p. 51: „Eminescu nu s-a gândit să-i atribuie Luceafărului său un erotism ieftin/ superficial, chiar dacă acceptăm că el considera această dragoste ca o coborâre sau o cădere din treapta sa”.

p. 61: „Semnificația părutei naturi duble a Luceafărului, așa cum apare în fiecare din cele două ipostaze, în opinia noastră, se explică prin confruntarea dintre aspirația spre sfințenie/ înălțime spirituală și tendința pătimașă, care s-a dat în sufletul poetului”.

p. 89-90: „Însă Eminescu nu face decât să afirme, din nou, o realitate duhovnicească, pe care în chip neîndoielnic a aflat-o enunțată de foarte multe ori în cărțile vechi ortodoxe pe care le-a citit: aceea că apropierea de Dumnezeu te face să-ți vezi păcatele și să-ți simți vidul interior”.

p. 118: „Hyperion vorbește nu cu Tatăl, chiar dacă I se adresează cu apelativul Părinte, ci cu Hristos Dumnezeu”.

p. 141: „De aceea Hyperion rămâne „rece” față de noua chemare, adică mort față de toate patimile și tentațiile telurice, față de ispitele omenești”.