Luceafărul. Comentariu literar
Pagina sursă a cărții.
*
p. 14: „Rosa del Conte nu a avut posibilitatea să facă realmente un studiu comparativ, între opera lui Eminescu și literatura noastră veche. […] Tocmai această sarcină extrem de dificilă ne-am asumat-o” în această carte.
p. 16: în cartea noastră „Eminescu și literatura română veche” am arătat că „literatura română veche și tradiția spirituală românească au constituit surse și factori absolut esențiali în configurarea operei eminesciene”.
p. 19: „Eminescu nu a urmărit, însă, să creeze o stare de familiaritate cititorului, ci să înalțe ex abrupto situația la nivelul sublimului”.
p. 36: „Dorul care împle sufletul este după cele eterne și nemărginite. Pentru că toate cele ale lumii trecătoare, care alunecă „pe mișcătoarele cărări” ale vieții, nu pot să umple sufletul”.
p. 44: „Luceafărul încearcă să spună ceva esențial despre el însuși, deși el, cu adevărat, nu se află în niciuna dintre cele două apariții, care sunt două moduri de percepere a personalității sale”.
p. 51: „Eminescu nu s-a gândit să-i atribuie Luceafărului său un erotism ieftin/ superficial, chiar dacă acceptăm că el considera această dragoste ca o coborâre sau o cădere din treapta sa”.
p. 61: „Semnificația părutei naturi duble a Luceafărului, așa cum apare în fiecare din cele două ipostaze, în opinia noastră, se explică prin confruntarea dintre aspirația spre sfințenie/ înălțime spirituală și tendința pătimașă, care s-a dat în sufletul poetului”.
p. 89-90: „Însă Eminescu nu face decât să afirme, din nou, o realitate duhovnicească, pe care în chip neîndoielnic a aflat-o enunțată de foarte multe ori în cărțile vechi ortodoxe pe care le-a citit: aceea că apropierea de Dumnezeu te face să-ți vezi păcatele și să-ți simți vidul interior”.
p. 118: „Hyperion vorbește nu cu Tatăl, chiar dacă I se adresează cu apelativul Părinte, ci cu Hristos Dumnezeu”.
p. 141: „De aceea Hyperion rămâne „rece” față de noua chemare, adică mort față de toate patimile și tentațiile telurice, față de ispitele omenești”.
Sunteti
unic, drag parinte,
Ce
ante-mortem publicati
“Opere alese”
proprii
Si-ntre zei
va selectati
(Simion si Manolescu
cred c-au fost niste ratati)
Am parcurs cu mare bucurie acest comentariu pentru ca n-am mai intalnit o explicatie ata de profunda si in acelasi timp atat de clara a Luceafarului. Ma bucur mai ales pentru ca ati scos la iveala interpretarea ortodaxa a poemului. Si eu am simtit intotdeauna ca numeroasele comentarii care fac din Eminescu un nihilist sau un necredincios nu i se potrivesc, sunt trase de par. Sper ca tinerii de azi sa inteleaga si sa aprecieze comentariul dumneavoastra si nu fituicile de doi bani care sunt scoase acum pe piata cum e cea a lui Alex Stefanescu, facuta inadins sa ademeneasca generatia tanara. Sper sa mai existe si tineri cu cap, cu inteligenta sclipitoare si deschidere spre istoria si traditia spirituala a tarii lor, dar si profesori care sa-i invete ceea ce trebuie si sa nu se lase manati ca oile und-i duce ideologia zilei. Felicitari si Doamne ajuta! Inca o data, mi-a placut mult.
Mulțumesc foarte mult, doamnă Flaviana, pentru comentariu și pentru aprecierile călduroase! Și mă bucur pentru că nu ați căzut în plasa exegetică a celor care au vrut să facă din Eminescu un nihilist (fie că așa au crezut cu adevărat, fie din oportunism) sau a celor care încearcă acum să îl facă să pară un „poet mediocru”.
Și eu sper ca atât generațiile tinere, cât și profesorii care le educă să aibă discernământul și înțelepciunea necesare pentru a recunoaște și a alege adevărul și nu manipularea.
Dumnezeu să ne lumineze pe toți, Doamne ajută!
Psa. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Nu numai Alex Stefanescu, in prezent, e superficial in comentarii, ci si altii, in trecut, au mers pe la suprafata. Citez din Ion Rotaru, care se credea un alt Calinescu: „Nu e nevoie de vreo cultura anume, de o instruire prealabila pentru a pasi sub boltile Luceafarului, deschise oricui… Poezia se ofera tuturor, indiferent de treptele de instructie si uneori chiar de varsta… pentru intelegerea Luceafarului nu este necesara decat dispozitia de a citi poezie” (O istorie a literaturii romane, vol 3, 1996).
Daca nu e nevoie de cultura si de chei complicate de intelegere, atunci nu era cazul sa se mai oboseasca cu scrierea cartilor lor de critica, mai groase sau mai subtiri. Ni se puteau oferi Operele lui Eminescu, fara niciun comentariu si punct, se descurca fiecare cum putea ca sa le inteleaga.
Asemenea pozitionari critice mi se pare ca ascund o mare ipocrizie si cred ca le manifesta niste oameni care au pretentii mari in capul lor dar nu le pot justifica prin scris si prin gandire, prin comentariile lor. Asta e parerea mea, sper sa nu supar pe nimeni. Peace!
Ion Rotaru făcea aceste afirmații din alte motive decât Alex Ștefănescu, dar în esență aveți dreptate.
Rotaru spunea că Luceafărul nu este o poezie ermetică și că poemul poate fi citit și înțeles de oricine și la orice vârstă, bineînțeles, după cum poate fiecare să-l înțeleagă. Spre deosebire de poeziile lui Ion Barbu, spre exemplu.
Aparent are dreptate. Dar numai aparent. Pentru că, în realitate, lucrurile sunt infinit mai complicate.
Da, e adevărat, oricine poate citi poeziile lui Eminescu și…poate înțelege ceva din ele. Spre exemplu, Pe lângă plopii fără soț e gustată mult de tinerii care se identifică ușor cu experiența nefericită a poetului, dar și de bătrânii care ascultă – o ascultau odinioară, cel puțin – ca pe o romanță.
Însă, dacă vrei să înțelegi cu adevărat un om sau o operă de artă, trebuie să cauți tot ceea ce e mai valoros, mai frumos și mai profund în el sau în ea. Nimeni pe lumea aceasta nu vrea să fie înțeles și tratat superficial.
De ce i-am aplica tocmai lui Eminescu un asemenea tratament, mai ales când suntem conștienți cu toții de faptul că e un poet foarte profund și dificil de înțeles?
Ce-ar fi dacă toate comentariile, elaborate de-a lungul timpului, la Divina comedie sau la Faust ar fi considerate de prisos, și „s-ar da liber” la a gândi fiecare ce vrea despre ele, oricât de simplist, în excursurile care se pretind de tip exegetic?
De aceea, nu poți rămâne la sensuri liminare în cazul operei lui Eminescu, pe motiv că trăim o epocă în care oamenii sunt „mai superficiali”. Sau cu atât mai mult în cazul lui Eminescu, ale cărui poeme ascund semnificații abisale și, de foarte multe ori, ceea ce pare o lectură simplă este, de fapt, o lectură eronată, care naște aberații exegetice.
Pentru că nu numai devierile critice, din dorința cuiva de a părea „competent” în lucruri complicate, duc la eșuarea analizei, ci și rămânerea la un nivel inferior de receptare a textului poetic. Nivel pe care autorul însuși nu l-a agreat niciodată și nu și-ar fi dorit ca cititorii lui să rămână blocați într-o asemenea situație penibilă.
Am arătat din destul, și aici, în comentariul Luceafărului, și în celelalte două cărți de exegeză poetică pe care i le-am dedicat lui Eminescu (aici și aici), că nici măcar vocabularul poetic elementar al lui Eminescu nu ne este accesibil, precum pare, și că, adesea, exprimările părut simple și ușor de înțeles ascund foarte multe capcane.
Sigur, nu cerem de la cei care nu au posibilități de a studia sau capacități intelectuale să treacă peste condiția lor, dar nu putem accepta impasibili tentativele de manipulare grosolană a publicului simplu cititor sau studios. De aceea vă felicit pentru poziția adoptată și vă îndemn să rămâneți alert și să nu primiți aberațiile critice de niciun fel, nici pe cele „maximalizatoare” (fără argumente), dar nici pe cele „minimalizatoare” la adresa lui Eminescu. Numai bine!
Psa. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș