Istorie 5. 9
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Istoria începe de oriunde o privești
(vol. 5)
*
Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.
***
38. La 11 ani de la moartea lui Alecsandri
În noiembrie 1900[1], la 11 ani de la moartea lui Alecsandri[2], Ioan Bianu semna prefața[3] la prima „edițiune poporală”[4] a poemelor lui Vasile Alecsandri. Prefața primei ediții pentru cititorul larg. Sau prima ediție de popularizare a poemelor sale.
E vorba despre Mărgăritărèle lui Alecsandri, volum format din 46 de poeme scrise între 1848-1862[5]. În care vibrează „coardele eroice și patriotice”[6] ale poetului.
*
39. A doua ediție a poesiilor lui Vlahuță
A apărut în anul 1892[7]. Tabla de materii e în față[8], nu are prefață sau postfață și cuprinde 32 de poeme.
Al 14-lea poem al cărții e închinat lui Mihail Eminescu. Se numește Luĭ Eminescu și are următorul conținut[9]:
*
40. Mălăncioiu despre Buşulenga
Într-un interviu recent acordat Anei Bantoș, Ileana Mălăncioiu a spus: „Doamna Zoe [Dumitrescu-Buşulenga] s-a purtat chiar ca o doamnă, cum se purta în general, drept pentru care niciodată nu o să-i înţeleg pe cei care o contestă”[10].
*
41. Răspunsul „care nu trebuia”
Pe 28 septembrie 2011, Părintele Zaharia Zaharou a vizitat Mănăstirea Văratec și a rostit un cuvânt în fața obștii[11]. Au urmat întrebările din partea publicului, care, cel mai adesea…sunt întrebări care nu așteaptă răspunsuri. Pentru că ele vin de la niște oameni care vor să se îndreptățească pe ei înșiși și nu să caute adevărul.
A patra întrebare care i s-a adresat a fost: „Ce părere aveți despre buletinele cu cip?”.
Și Părintele Zaharia a răspuns cu răspunsul „greșit”: „Ca să fiu sincer, niciodată nu am fost preocupat de aceste lucruri. Am deplină încredere în episcopii noștri, în ierarhia Bisericii, că ne vor înștiința ce trebuie să facem atunci când va fi nevoie. Nu aș vrea să le-o iau înainte. Pentru mine aceste lucruri nu au constituit niciodată o problemă”[12].
Cel care a pus întrebarea, un extremist ortodox, se aștepta să i se confirme „temerile”. Însă Părintele de la Essex se pare că are griji profunde, ortodoxe și nu inventate.
*
42. Caragiale vorbind despre omul de geniu
În al 3-lea volum al Operelor complete ale lui Ion Luca Caragiale găsim un text al său despre omul de geniu[13]. Și Caragiale spune despre omul de geniu că el este un glas[14]. Cu sensul de glas distinct, foarte personal.
În Germania, omul de geniu nu este pizmuit[15] dar francezii sunt avizi să cunoască „cusururile micĭ ale unuĭ mare scriitor, ciudățeniile luĭ, mizeriile luĭ domestice”[16]. Germanii vor să cunoască opera omului de geniu și nu persoana scriitorului, pe când francezii se bucură de cei care le satirizează pe genii. Pentru germani, omul de geniu e un prieten al fiecăruia dintre ei și onoarea îi obligă să îl apere. Pe când francezii nu știu să admire[17].
În Germania, spune Caragiale, oamenii de talent urmează calea pe care le-au deschis-o oamenii de geniu[18]. În Franța, nu contează atât opera cât succesul la public[19].
Însă, subliniază Caragiale, „nicĭodată publicul în masă nu judecă real pe un om extraordinar, pentru că publicul în masă se compune din oamenĭ mărginiți, atât de absorbițĭ într’un cerc strimt [strâmt] de interese micĭ, încât sunt cu totul străinĭ de sfera concepțiunilor [concepțiilor] înalte ale inteligențiĭ omenești: masa știe că sunt gândirĭ marĭ, cunoștințe sublime, dar numaĭ așa[,] din auzite; stima eĭ pentru oameniĭ de geniŭ consistă [constă] numaĭ și numaĭ într’un sentiment foarte vag, foarte confus [confuz] de [despre] superioritatea lor și nicĭdecum în vreo vedere [înțelegere] limpede și distinctă a ce le constituie [în ce constă] această superioritate”[20].
Dar pentru că nu sunt în stare să le judece opera, oamenii de rând se ocupă cu viața oamenilor de geniu[21]. Numai că prin reducerea perspectivei la comunul omului de geniu, se pierde din vedere „ceea ce geniul are important și recomandabil”[22].
Caragiale insistă asupra ascendentului pe care geniile îl au față de ceilalți oameni și a rolului lor de factori de influență asupra lumii. Afirmând că gândirea oamenilor de geniu a produs „o adâncă influență asupra destinelor omeniriĭ întregĭ”[23]. Cei vulgari sunt târâți de oamenii de geniu spre lucruri superioare, însă omul de geniu nu e înțeles decât de un alt om de geniu[24].
De aceea, când geniile sunt satirizate, „ordinariĭ sunt încântați de asta”[25]. Pentru că ei cred că, prin presupusa minimalizare a oamenilor de geniu, ei devin mai puțin penibili.
[1] [Vasile] Alecsandri, Mărgăritărele (1852-1862), în col. Biblioteca pentru toți, Ed. Libărieĭ Leon Alcalay, Bucureștĭ, [1900], p. VII.
[2] Idem, p. I. [3] Idem, p. VII. [4] Idem, p. I. [5] Idem, p. VI. [6] Idem, p. VII.
[7] Al.[exandru] Vlahuță, Poesii, a doua editie, Ed. Librărieĭ Socecŭ & Comp., Bucuresci, 1892, p. 131 p. Cartea a costat 2, 5 lei la publicare, conform prețului tipărit de pe pagina primă a cărții.
[8] Două pagini nenumerotate.
[9] Al.[exandru] Vlahuță, Poesii, ed. cit., p. 51-54.
[10] Ana Bantoș în dialog cu Ileana Mălăncioiu, Eu n-am obsesia morții, dar am obsesia vieții, în rev. Limba română, nr. 6 (228) 2014, noiembrie-decembrie, Chișinău, p. 86.
[11] Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, ediția a doua, în col. „Crinii țarinii”, vol. 1, Ed. Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2013, p. 83.
[12] Idem, p. 91.
[13] I.[on] L.[uca] Caragiale, Opere, vol. III, Reminiscențe și notițe critice, ed. îngrijită de Paul Zarifopol, cu 2 planșe afară din text, Ed. „Cultura Națională”, București, 1932, p. 278-281.
[14] Idem, p. 278. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Idem, p. 279. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 280. [21] Ibidem. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 281. [24] Ibidem. [25] Ibidem.