Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [50]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*** 
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
[cartea a patra]
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a.
***
8. Așadar, într-un an, dacă luăm în considerare doisprezece luni întregi, care plinesc [complent] câte treizeci de zile fiecare (cei vechi au observat, desigur, această lună [calendaristică], pe care o arată mișcarea lunii [circuitus lunaris]), numărul șase își arată puterea.
Așadar, cât înseamnă șase în prima ordine a numerelor, care începe de la unu și ajunge până la zece, tot atâta înseamnă șaizeci în cea de-a doua ordine, care începe de la zece și ajunge până la o sută.
Deci numărul de șaizeci de zile reprezintă a șasea parte a anului.
Prin urmare, dacă se ia a șasea parte din a doua ordine și se multiplică cu șase din prima ordine, adică șase ori șaizeci, se obțin trei sute șaizeci de zile, care înseamnă exact doisprezece luni.
Și precum mișcarea lunii [astrale] arată oamenilor luna [calendaristică], tot astfel anul a fost determinat prin mișcarea soarelui [circuitu solis].
Rămân astfel cinci zile și o pătrime de zi, pentru ca soarele să umple cursul său și să încheie anul. Deci patru sferturi fac o zi, care trebuie inclusă la fiecare al patrulea an, care se numește bisect [bissextum], pentru ca să nu se tulbure [turbetur] ordinea timpurilor.
Așadar, dacă luăm în considerare aceste cinci zile și un sfert, prevalează numărul șase între ele. În primul rând, pentru că, precum se obișnuiește să se calculeze totul din părți, nu sunt totuși cinci zile, ci mai degrabă șase, pentru că acele sferturi sunt acceptate ca o zi. Pe urmă, pentru că în acele cinci zile este a șasea parte a lunii, iar această a patra parte are șase ore.
Deci întreaga zi, adică împreună cu noaptea sa, sunt douăzeci și patru de ore, din care a patra parte, adică un sfert din zi, are șase ore și astfel, în cursul anului, numărul șase apare foarte des.
*
Capitolul V
9. Nu e fără sens că acest număr șase poate fi înțeles pentru an, în zidirea [aedificatione] trupului lui Hristos, în chipul căruia templul distrus de iudei zicea că va învia în trei zile.
Au zis deci: „Templul s-a zidit în patruzeci și șase de ani” (In. 2, 20). Și patruzeci și șase înmulțit cu șase fac două sute șaptezeci și șase. Și acest număr de zile plinește nouă luni și șase zile, care se calculează ca și cum ar fi zece luni în cazul unei femei însărcinate, nu pentru că toate ajung la a șasea zi după nouă luni, ci pentru că însăși desăvârșirea trupului Domnului a condus la naștere în tot atâtea zile, precum autoritatea Bisericii păstrează după o veche tradiție.
[Căci] noi credem că a fost conceput/ sălășluit [trupul Domnului în pântecele Preacuratei] în a opta calendă a lui aprilie[1] [octavo calendas aprilis], în care zi a și murit.
Astfel, mormântul nou în care a fost îngropat, unde niciun mort nu a mai fost pus (In. 19, 41-42), nici înainte, nici după [Hristos], corespunde pântecelui [uterus] Fecioarei, în care [El] a fost conceput [prin umbrirea Duhului Sfânt], unde niciun muritor nu a fost însămânțat [nullus seminatus est mortalium].
Deci, după tradiție [a Bisericii], [Hristos] S-a născut în a opta calendă a lui ianuarie[2].
Deci, dacă se calculează de la acea zi [a sălășluirii în pântece] până la aceasta [a nașterii], se descoperă că sunt două sute șaptezeci și șase de zile, care înseamnă de șase ori numărul patruzeci și șase. Care este numărul anilor în care s-a zidit templul, pentru că în acest număr [, care este] multiplu de șase, trupul Domnului s-a desăvârșit, pe care patima morții l-a omorât și a treia zi a înviat.
„Zicea” deci aceasta „despre templul trupului Său” (In. 2, 19-21), după cum spune mărturia Evangheliei în mod prea clar și prea puternic [evidentissimo et robustissimo], care zice: „Precum a fost Iona în pântecele chitului [ceti] trei zile și trei nopți, astfel va fi și Fiul omului în inima pământului [in corde terrae] trei zile și trei nopți” (Mt. 12, 40).
*
Capitolul VI
10. Scriptura mărturisește că aceste trei zile nu au fost întregi și pline. Ci prima zi se numără ca un întreg din ultima sa parte [vineri seara], iar a treia zi, de asemenea, [a fost] și ea un întreg din prima sa parte [duminică dimineața]. Ziua dintre ele [medius inter eos], însă, adică a doua zi, a fost cu totul întreagă, [având] toate cele douăzeci și patru de ore ale sale, douăsprezece ale nopții și douăsprezece ale zilei.
Căci, a fost răstignit mai întâi de țipetele iudeilor [judaeorum vocibus], în ceasul al treilea, când era ziua a șasea, a sâmbetei [sabbati]. Apoi a fost atârnat pe crucea însăși la ceasul al șaselea și Și-a dat duhul la ceasul al nouălea (cf. Mt. 27, 23-50). Și a fost înmormântat „când deja se făcuse seară/ târziu”, precum despre aceasta este vorba [habent verba] în Evanghelii (Mc. 15, 42-46), ceea ce se înțelege: la sfârșitul zilei.
Așadar, de oriunde vrei să începi – chiar dacă poți să exprimi un alt raționament, [dar] într-un mod care să nu fie împotriva Evangheliei lui Ioan (In. 19, 14), încât [să nu lași] să se înțeleagă că a fost atârnat pe lemn [ligno suspensus] la ceasul al treilea –, tot nu poți să concepi prima zi întreagă. Așadar, o vom calcula [computabitur] ca pe o zi întreagă din ultima sa parte.
[1] După calendarul latin. După calendarul nostru: 25 martie, atunci când prăznuim Bunavestire.
[2] De asemenea, după calendarul latin. După calendarul nostru: 25 decembrie.
Pagina sursă