Taierea imprejur cea dupa trup a DomnuluiIubiții mei,

Primul praznic împărătesc al lui 2015 este unul sângeros. Pentru că la 8 zile după naștere, când I s-a pus numele Pruncului Iisus, El a fost tăiat împrejur/ circumcis [Lc. 2, 21].

peritomiAșa după cum vedem în Sfânta Frescă de față, arhiereul, îmbrăcat în veșmintele de slujbă, se îndreaptă cu un cuțit ritualic spre sexul Domnului…pentru a-i tăia pielea de pe capul penisului[2]. Acea piele pe care latinii o numeau praeputium și noi o numim prepuț[3]. Care, atunci când e tăiată, curge sânge…după cum curge sânge din orice parte a trupului nostru, atunci când este străpunsă sau tăiată.

Însă sângele care a curs acum din Domnul e prima Lui vărsare de sânge pentru noi. Și începe acum să rabde și să pătimească pentru noi, pentru ca atunci când va fi bărbat desăvârșit „să rabde cu înlesnire [cu ușurință] patimile cele cumplite”[4] ale răstignirii Sale.

diatichisÎnsă tăierea împrejur poruncită de Domnul în Vechiul Testament avea în primul rând sens duhovnicesc și nu trupesc. Pentru că această tăiere a prepuțului era o prefigurare a Botezului creștin.

Căci omul nu trebuie să fie amputat de membrele lui pentru ca să nu mai păcătuiască ci el trebuie să fie curățit de păcatele sale, pentru ca să fie făptură nouă, în Hristos. Și făptură nouă, duhovnicească nu putem fi decât dacă murim și înviem în mod mistic cu Hristos. Dacă murim și înviem mistic cu Hristos Dumnezeu, botezându-ne cu Botezul Bisericii cel prin întreită afundare în apa sfințită a Botezului.

Din acest motiv, pentru a fundamenta Botezul pruncilor, care a înlocuit tăierea împrejur, praznicul de față ne întoarce la vârsta de 8 zile a Domnului. Fiindcă praznicul Nașterii Domnului avansase discuția despre viața lui Iisus până la întoarcerea Lui din Egipt și locuirea în Nazaret.

Însă Evanghelia zilei, care e de la Luca și nu de la Matei ca până acum, deși începe cu discuția despre tăierea împrejur ne duce până la adolescența Domnului, pentru ca să ne facă legătura, pe 6 ianuarie, cu Botezul Său primit la maturitate. Pentru că Evanghelia de azi a fost Lc. 2, 20-21; 40-52[5].

Însă, deși avem o Evanghelie care rezumă 30 de ani din viața Domnului, lucrul pus în lumină în acest praznic e tăierea împrejur, adică Botezul Bisericii.

De ce? Pentru că Botezul ortodox este ușa de intrare în Biserică și începutul vieții mistice cu Dumnezeu. Și nu putem crește și nici nu ne putem întări duhovnicește, după pilda Domnului, umplându-ne de înțelepciune și de har [Lc. 2, 40], dacă nu suntem mădularele mistice ale lui Hristos, adică fii ai Bisericii.

De aceea, în prim-planul acestei zile este curățirea noastră de păcate prin Botez dar și continua noastră curățire de patimi prin asceza zilnică. Căci Botezul ne curățește de toate păcatele…dar cere de la noi o păstrare continuă a acestei curății. Din acest motiv avem nevoie de rugăciune, de post, de milostenie, de spovedire a păcatelor noastre, de împărtășire continuă cu Domnul, de citiri teologice și duhovnicești, de iubire și de iertare, de blândețe și de bucurie pentru ca să ne păstrăm în harul și în curăția faptelor bune.

Așa înțelegem de ce Biserica are slujbe în fiecare zi și de ce e nevoie de o zilnică închinare și slujire a lui Dumnezeu. Pentru că noi avem nevoie de continua adâncire a voii lui Dumnezeu, de continua vorbire cu El, de continua reconsiderare a vieții noastre. Slujbele, cărțile, faptele bune sunt pentru ca noi să fim vii, pentru ca noi să fim duhovnicești. Nu Dumnezeu are nevoie de slujirea noastră în primul rând, ci noi avem nevoie ca să Îi slujim Lui, pentru că astfel nu ne depărtăm de El și ne lăsăm luminați de bunătatea Lui.

Astfel, dacă înțelegem că slujirea Lui e viața noastră, nu mai putem cădea în ritualism liturgic, adică în slujirea fără implicare interioară totală. Pentru că simțim că slujirea în fața Domnului, la Sfântul Altar sau în oricare altă îndatorire pe care noi o avem, este lucrul care ne împlinește și ne bucură.

Așadar, praznicul de azi ne învață că Dumnezeu nu S-a rușinat să Se taie împrejur ci El S-a făcut pe Sine exemplu de urmat spre mântuirea noastră[6].

S-a tăiat împrejur ca să împlinească Legea, ca Cel ce era Dătătorul Legii și dacă a fost circumcis a arătat că întruparea Lui a fost reală și nu aparentă. Pentru că mulți, de-a lungul istoriei, au încercat să nege ba realitatea întrupării Domnului, ba dumnezeirea Lui, ba reala întrepătrundere între cele două firi în persoana Sa. Și Sfinții Părinți ai Bisericii au mărturisit în mod tranșant întotdeauna, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei în mod real, asumând în persoana Sa umanitatea noastră și îndumnezeind-o.

Și, în consecință, că întruparea Lui este centrul vieții noastre duhovnicești, pentru că El a făcut toate pentru noi. Pentru ca să ne dea posibilitatea să trăim treptele nesfârșite ale îndumnezeirii noastre.

Știu că cei care purtați numele Sfântului Vasile cel Mare vă gândiți mai mult la bucuria care vă leagă de marele Ierarh al Bisericii.

Sau sunteți purtați de bucuria unului nou, a lui 2015, trăită la cote impetuoase azi-noapte.

Însă bucuria reală, bucuria trainică e bucuria duhovnicească, bucuria care ne vine din relația cu Dumnezeu și din binele continuu pe care îl facem.

Această bucurie a lui Dumnezeu trebuie să o avem mereu în noi, pentru că celelalte bucurii sau tristeți sunt ca ploaia care începe și încetează, ca ninsoarea care se pornește din plin…până când vedem, deodată, că soarele răsare din nou și nu mai ninge.

Căci toate trec, iubiții mei, și noi odată cu viața noastră! Toate se schimbă, toate sunt interpretabile din punctul nostru de vedere, pentru că vedem parțial sau miop, însă ceea ce contează e cum ne vede Dumnezeu.

Și fiecare dintre noi vom vedea cum ne vede Dumnezeu, la Judecata Lui, când ne va rândui după starea noastră interioară.

De aceea, nici să nu ne panicăm și nici să nu deznădăjduim pentru mântuirea noastră, ci să punem început de pocăință după fiecare lucru rău pe care îl facem! Să trăim fiecare zi cu dorința de îndreptare, cu dorința de curățire, cu dorința de a cunoaște și mai mult voia lui Dumnezeu și de a face cele bineplăcute Lui.

Pentru că numai astfel anii au valoare, anii ne cresc în duhovnicie și înțelepciune, anii ne înfrumusețează interior și nu ne fac niște bătrâni nervoși, indiferenți și răi.

Fiindcă nimeni nu are nevoie de bătrâni lipsiți de bunătate și de înțelepciune, ci de bătrâni frumoși, de bătrâni bucuroși, de bătrâni împăcați cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu semenii lor.

Și dovedim că am învins anii și viața și colții nemiloși ai istoriei dacă ne păstrăm candoarea, dacă ne păstrăm încrederea în oameni, dacă ne păstrăm voioșia și bunătatea, dacă suntem înțelepți și îmbelșugați în fapte bune.

Vă doresc multă sănătate, putere de muncă, curăție și inimă bună! La mulți ani și toată binecuvântarea! Amin!


[1] Mineiul grecesc pe ianuarie, ziua întâi, cf. http://glt.xyz/texts/Jan/01.uni.htm.

[2] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Circumcizie.

[3] Idem:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Prepu%C8%9B.

[4] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului și Hușilor, Mănăstirea Sihăstria, 1993, p. 10.

[5] Sfînta și Dumnezeiasca Evanghelie, tipărită cu aprobarea Sfîntului Sinod și cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 313.

[6] Mineiul lunei lui ianuarie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege Ferdinand I, în timpul ÎPS Dr. Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Tipografia Bisericească din Sf. Monastire Cernica, 1926, p. 12.

Did you like this? Share it: