Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 6 ianuarie 2015

Predică la soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul [2015]

Sfantul Ioan BotezatorulIubiții mei[1],

ieri am băut apă sfântă din milostivirea lui Dumnezeu iar astăzi îl cinstim pe slujitorul Tainei. Pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, care cu dreapta sa L-a botezat pe Domnul în Iordan. Pentru că Biserica a rânduit ca a doua zi, după un mare praznic, să fie pomeniți cei care au fost în prim-planul praznicului.

Și Sfântul Ioan, Părintele nostru, a slujit Domnului cu multă evlavie, cu multă cutre- murare dumnezeiască, pentru că a văzut în mod extatic cine este Iisus: Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.

Pentru că nu poți vedea pe un om al lui Dumnezeu până când Dumnezeu nu îți luminează mintea și nu te face să vezi adâncul lui. Treci pe lângă el, îl ignori…sau îl vezi de multe ori fără să înțelegi adâncul lui. Cu atât mai mult Ioan nu putea să Îl cunoască pe Iisus, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, dacă nu i-ar fi revelat Dumnezeu acest lucru.

vederea lui IoanA rămas peste El și în El pentru că Duhul Sfânt e deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Și dacă persoanele Treimii sunt deoființă, Ele sunt interioare una alteia și nu exterioare.

Ele Se întrepătrund reciproc și Se înconjoară reciproc pentru că sunt împreună din veci.

Tot la fel putem spune și despre noi: că binecuvântarea Domnului coboară peste noi și în noi, pentru că harul lui Dumnezeu ne pătrunde întreaga ființă și se sălășluiește în adâncul ființei noastre. El coboară și rămâne în noi la modul conștient și simțit.

Căci harul lui Dumnezeu nu stă deasupra noastră ca o pălărie și nici nu ne acoperă la modul exterior ca o pelerină, ci el se sălășluiește în adâncul ființei noastre în modul cel mai delicat și profund, ca unul care este fundamentul vieții noastre duhovnicești, izvorul de viață veșnică pentru noi.

AmnosmarturisireDar a înțeles că este Fiul lui Dumnezeu tocmai pentru că L-a văzut în mod extatic. Nu L-a văzut doar cu ochii ci L-a văzut pe Domnul și cu duhul său curat.

Așa se explică de ce mulți văd Sfintele Icoane, citesc despre Domnul, participă la Sfintele Taine și, cu toate acestea, nu Îl cunosc pe El cu adevărat. Nu tânjesc după El, nu Îl iubesc, nu Îl vor…pentru că nu Îl cunosc.

Pentru că prima și adevărata Lui cunoaștere este cunoașterea extatică. Este cunoașterea pe care o primim când suntem plini de curăție și de har, când Îl dorim pe El mai presus…de tot ce există.

Căci gol de lume și de sine L-a văzut Ioan pe Iisus. L-a văzut pe El pentru că trăia ascetic, pentru că trăia mai presus de lume, pentru că nu era umplut decât de dorul de Dumnezeu.

in Duhul SfantDe ce botează Fiul în Duhul Sfânt? Pentru că Treimea botează prin harul Ei. Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt ne botează pe fiecare dintre noi, adică ne umplu de slava Lor. Treimea ne-a botezat pe fiecare dintre noi și tot Ea ne mântuiește și ne sfințește. Pentru că niciodată nu lucrează ceva o persoană a Treimii fără celelalte două.

Treimea e comunitară și nu individualistă, iubiții mei!

Dumnezeul nostru treimic nu lucrează în termenii exclusivismului și ai minimali- zării!

Iar cine trăiește în termenii individualismului trăiește ura și indiferența ca stare de „iubire”. Însă niciodată iubirea nu poate urî și nici nu nu poate fi indiferentă. Pentru că iubirea strânge la un loc oamenii și are ochi pentru fiecare în parte.

Și când Sfântul Ioan a înțeles că Domnul botează în Duhul Sfânt a înțeles că botezul nostru e făcut de Treimea comunională, Care produce și cheamă pentru veci la comuniune. Că Dumnezeu e Dumnezeul iubirii și al comuniunii veșnice și că El ne cheamă pe toți la o responsabilă, iubitoare și totală comuniune cu Sine.

cine l-a trimis sa botezeȘi după ce a văzut această preadumnezeiască vedenie, Sfântul Ioan s-a încredințat asupra faptului că Dumnezeul nostru e Treime de persoane. După cum Sfinții Apostoli, după Învierea Domnului, s-au încredințat asupra faptului că El are același trup, cu care S-a născut din Prea Curată Fecioară Maria dar că el e transfigurat. E plin de lumină dumnezeiască.

Și de ce tot vorbim despre lumina lui Dumnezeu, despre slava Lui, despre harul Său? Pentru că ea, slava Lui este viața noastră duhovnicească. Prin ea înțelegem și noi, în mod pragmatic, prin extaz și prin simțire duhovnicească, că Dumnezeul nostru e Treime de persoane și că El e Dumnezeul Cel viu, Viața și Pacea noastră.

De aceea, putem să mărturisim ca Sfântul Ioan, că am văzut și am simțit pe Dumnezeu, pentru că L-am văzut și L-am simțit prin slava Lui, care coboară până la noi în Biserica Sa.

Și ieri vă vorbeam despre minunea apei, care certifică preoția noastră. Pentru că preoția noastră e de la Hristos, prin Sfinții Săi Apostoli, dăruită din generație în generație până azi, și nu de la oameni. Preoția Bisericii nu e o invenție umană ci e darul lui Dumnezeu pentru noi, nevrednicii robii Săi, prin care slujim și sfințim cele ale Lui.

De aceea, am băgat mâna în apă, în văzul tuturor…și harul lui Dumnezeu a coborât în mod nevăzut dar simțit în apa noastră! Și apa pe care am sfințit-o este apa Botezului Său, e apă care îi alungă pe demoni de la noi și care ne sfințește, care ne curățește și care nu se strică în curgerea timpului.

Și prin toate calitățile ei minunate, dobândite în dar de la Dumnezeu, ea este minunea care vorbește despre preoția noastră, despre preoția lui Hristos. Pentru că și preoția noastră s-a coborât de la Hristos. Și cei care au primit-o cu vrednicie, au văzut cum harul lui Dumnezeu a coborât în mod văzut și simțit și conștientizat în ființa noastră…ca și aici, în apa pe care am sfințit-o.

Pentru că nimic în Biserică nu se lucrează fără vedere și simțire și experiere directă a harului lui Dumnezeu, care lucrează toate Tainele și Slujbele Bisericii.

De aceea, iubiții mei, cinstindu-l azi pe Înaintemergătorul și pe Botezătorul Domnului, Îl lăudăm pe Stăpânul Său, Care a făcut toate pentru noi. Îl lăudăm pe Dumnezeu oricând cinstim vreun Sfânt al Lui, pentru că El locuiește pentru veci în fiecare dintre Sfinții Lui prin slava Sa.

Și dacă El locuiește în fiecare dintre noi ca în Sfinții Lui, după măsura fiecăruia, înseamnă că El e Soarele mântuirii pentru noi toți, pentru că razele slavei Sale ne inundă pe fiecare dintre noi.

Faceți lucrul cel bineplăcut Domnului acolo unde sunteți și oriunde vă duceți, iubiții mei!

Trăiți și slujiți Lui cu înțelepciune și cu blândețe, cu frică de Dumnezeu și cu dragoste!

Pentru că noi nu Îi slujim lui Dumnezeu pentru ochii lumii, ci pentru ochii Săi cei preacurați și preasfinți. Care ne văd cu adevărat, care ne cercetează până în străfundurile ființei noastre și care știu cât valorăm fiecare.

Dumnezeu să ne umple pe toți de sfințenia Sa, prin apa Sa cea sfântă, pe care să o bem în aceste zile ale praznicului și întotdeauna cu bucurie și cu veselie dumnezeiască!

Căci a Lui e sfințenia, a Lui e pacea, a Lui e bucuria cea nesfârșită și dumnezeiască, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin!


[1] Scrisă în după-amiaza zilei de 6 ianuarie 2015: zi de marți cu soare și ger. Sfânta Icoană am preluat-o de aici:

http://ipatele.iasi.mmb.ro/sites/default/files/parohia_ipatele/imagine/2014/01/sf._ioan_botezatorul_0.jpg.

[2] Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, ed. BOR 1983, p. 316-317.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [52]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a.

***

Trebuia, prin voința și puterea milostivului Dumnezeu, ca acestea multe să Îl cheme [conclamarent] pe Cel unul care avea să vină și, chemat de mulți, să vină Cel unul [unus] și ca mulți să mărturisească faptul că a venit Cel unul.

Și ca, eliberați [exonerati] de multe, să venim către Unul și, fiind morți cu sufletul prin multe păcate și urmând să murim [și] cu trupul din cauza păcatului, [trebuia, așadar,] să îl iubim pe Cel unul fără de păcat, Care a murit cu trupul pentru noi. Și, crezând că [El] a înviat și înviind [și noi] cu duhul prin credință împreună cu El, să ne îndreptăm [justificaremur], făcuți una în Cel unul Drept [in uno Justo facti unum].

Nici să nu deznădăjduim de învierea noastră cu trupul însuși, când înțelegem că Unul, Capul, a mers înaintea noastră, mădularele cel multe [ale Sale], întru Care acum [suntem] curățiți prin credință, iar atunci [vom fi] reînnoiți prin vedere [per speciem redintegrati] și împăcați prin Dumnezeu Mijlocitorul, ca să ne unim cu Cel unul, să ne bucurăm întru Cel unul și să rămânem una.

 *

Capitolul VIII

12. Astfel, Însuși Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu și Același Însuși Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, Fiul omului (cf. I Tim. 2, 5), egalul Tatălui prin unitatea dumnezeirii și părtaș al nostru prin asumarea umanității, mijlocind la Tatăl pentru noi prin aceea că era om (cf. Rom. 8, 34), netăcând totuși că Dumnezeu [era și] cu Tatăl una era, între altele astfel grăiește:

„Dar nu numai pentru aceștia Mă rog” zice, „ci și pentru aceia care vor crede prin cuvântul lor în Mine: ca toți să fie una, precum Tu, Tată, [ești] în Mine și Eu în Tine, ca și aceștia în Noi să fie una, încât lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Eu am dat-o lor, ca [ei] să fie una, precum și Noi suntem una” (In. 17, 20-22).

*

Capitolul IX

Nu a zis: Eu și aceștia [suntem] una – deși prin aceea că este Capul Bisericii și trupul Lui este Biserica (cf. Efes. 1, 22-23) ar fi putut spune Eu și aceștia, nu una, ci unul [suntem], căci capul și trupul este unul Hristos –, ci arătând dumnezeirea Sa consubstanțială cu a Tatălui [divinitatem Suam consubstantialem Patri] (pentru că și în alt loc zice: „Eu și Tatăl una suntem” [In. 10, 30]), în firea Sa [in Suo genere], adică [faptul că este cu Tatăl] în aceeași egalitate a firii consubstanțiale, vrea ca ai Săi să fie una, însă în El.

Pentru că în ei înșiși nu pot, îndepărtați [fiind] unul de altul prin diferite plăceri [voluptates] și patimi [cupiditates] și prin necurăția păcatelor. De care sunt curățiți prin Mijlocitorul, încât să fie una în Acela, nu numai prin aceeași fire în care toți dintre oamenii muritori sunt făcuți egali cu Îngerii[1], ci și prin aceeași voință lucrând în modul cel mai armonios spre aceeași fericire, [fiind] aduși împreună în duh într-un anumit mod prin focul iubirii.

Căci aceasta înseamnă ceea ce a zis: „ca să fie una, precum și Noi una suntem”: încât în felul în care Tatăl și Fiul una sunt, nu numai prin egalitatea firii, ci și prin voință, astfel și ei una sunt – între care [, între ei] și Dumnezeu este mijlocitor Fiul –, nu numai prin aceea că sunt de aceeași fire/ natură [omenească], ci și prin aceeași comuniune a iubirii.

Apoi chiar faptul că este Mijlocitor, prin Care suntem împăcați cu Dumnezeu, astfel îl arată: „Eu”, zice, „în ei și Tu în Mine, ca [ei] să fie uniți/ desăvârșiți [consummati] în una” (In. 17, 23).

*

 Capitolul X

13. Aceasta este adevărata pace și legătura întărită între noi și Creatorul nostru, fiind curățiți și împăcați prin Mijlocitorul vieții, precum, întinați și înstrăinați, ne îndepărtaserăm de El prin mijlocitorul morții [diavolul].

Căci precum diavolul cel mândru l-a condus la moarte pe omul care a arătat mândrie [superbientem], astfel Hristos cel smerit l-a readus la viață pe omul ascultător.

Pentru că precum cel înălțat [din mândrie, diavolul] a căzut și l-a aruncat/ l-a făcut să cadă și pe cel care a consimțit [consentientem], astfel Cel smerit S-a înălțat și l-a ridicat și pe cel ce a crezut [în El] [credentem].

Pentru că diavolul n-a ajuns unde el l-a dus [pe om] (desigur, [el] purta moartea duhului în neevlavia [lui] [impietate], dar nu suferise moartea trupului, pentru că nu primise un astfel de veșmânt), i-a apărut omului ca un mare prinț în legiunile demonilor, prin care conduce regatul înșelătoriilor, astfel umflându-l [inflans] pe om, cel mai mult prin înălțarea minții, prin dorința de putere mai mult decât de dreptate, și prin falsa filosofie.

Sau altfel, îl ademenește prin sacrificii/ ritualuri profanatoare, în care, iarăși, prin înșelătorii magice, îl ține rob, aruncând [în Iad] sufletele deznădăjduite și batjocorite ale celor [ce sunt] mai curioși și mai mândri.

teletas


[1] După transfigurarea lumii, firea oamenilor va deveni nemuritoare ca și a Îngerilor.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno